PLICTISEALĂ CU SPORADICE MOMENTE COMICE
Repertoriul stagiunii în curs de
derulare al teatrelor instituționalizate din Capitală se află în grea
suferință. Numărul premierelor a scăzut . Criza financiară ar putea fi
considerată principala cauză. Ciudat rămâne însă, că în această situație de
dificultate financiară, selecția repertorială pentru un număr mic de proiecte
este haotic întreprinsă. Un exemplu ar fi și piesa “Acasă la tata” de Mimi
Brănescu, care din 2009 figurează cu succes și astăzi pe afișul Teatrului Act,
dar și Teatrul de Comedie o include în repertoriul actual. Un alt exemplu este
o piesă de Yasmina Reza; din 2010 se joacă și în prezent la Teatrul de Comedie,
sub titlul “Doamne … ce măcel!” , iar de curând se prezintă și la Teatrul
“Nottara” sub denumirea “Zeul măcelului”. Penibilă gândirea repertorială de a
alege o piesă, ce se joacă la un alt teatru din Capitală !
Dramaturgul
contemporan francez, Yasmina Reza a înregistrat cu piesele sale popularitate pe
mai multe meridiane, firește, și la noi. Piesa “Artă” considerată cea mai
importantă din scrierile sale, figurează la Teatrul “Bulandra” din 2010 și
spectacolul este remarcabil. La Teatrul “Nottara”, doar în urmă cu un an, era
înscrisă în repertoriu piesa “Omul hazardului”. Același teatru din lipsă de
inspirație pentru structura reportorială, alege acum ,“Zeul măcelului”, de
parcă dramaturgia contemporană s-ar rezuma numai la Yasmina Reza.
“Zeul
măcelului” este o comedie modestă sub aspectul construcției conflictului. La
familia Houllie vine familia Reille să lămurească păruiala dintre odrasle
cuplurilor respective. De la discuțiile despre incidentul dintre cei doi copii,
încet se trece la dezvăluiri despre intimitatea fiecărei familii, măcinată de
probleme interne cu efect și asupra odraslelor. Textul este mai apropiat de
teatrul psihologic, intimist, dar Teatrul “Nottara” îi acordă drept spațiu de reprezentare sala mare
“Horia Lovinescu”. E drept, sala
mică, atelier, “George Constantin” este în renovare. Pe scena mare,
simplist apar, atât decorul, cât și costumele concepute de scenografii Liliana
Cenean și Ștefan Caragiu. Vizualizarea sub aspect scenografic nu contribuie pe
scena mare la atmosfera solicitată de confruntarea între cele două familii. 
Regizorul
Claudiu Goga lansează banal reprezentația. Discuțiile dintre cei patru sunt
terne, lipsite de substrat. Se povestește scenic neatractiv o situație
conflictuală. Stând în fotolii, personajele discută monoton mai mult de
jumătate de oră, motivul întâlnirii. Regizorul forțează apoi, cu notă comică,
neînțelegerile particulare existente în fiecare familie. Se neglijează de
viziunea regizorală , elementul esențial al unui spectacol, îndrumarea
actorilor . Veronique Houllie pare o persoană cu majore pretenții intelectuale,
dar și o gospodină obișnuită, iar Luminița Erga încearcă să îi definească linia
caracterială. Sugerează uneori și criza lipsei de comunicare cu soțul, Michel.
Interpretarea actriței este doar corectă, regia nu o îndrumă spre specularea
subtextului replicii subtil concepută de dramaturg. Un comerciant minor și un
soț blazat este Michel Houllie, și Alexandru Jitea îl desenează linear, fără
nuanță în relații. 
Annette și Alain sunt oaspeții familiei Houllie, iar
viziunea regizorală încearcă să dea un impuls comic reprezentației prin
intervenția lor în acțiune, folosind capacitățiile actorilor distribuiți.
Exagerează însă, în construcția teatrală a intervențiilor acestor personaje.
Alain Houllie, dramaturgul vrea să fie un avocat preocupat de afacerile
personale, dependent de telefonul mobil, dar puțin interesat de familia sa.
Adrian Văncică exploatează însă, nuanțat datele personajului și îi dă un
profil credibil în relațiile cu cei din jur. Rigidă, artificială aparent, este
Annette, consilier cu funcție importantă, dar o femeie nefericită în viața de
familie, care își caută refugiul în alcool. Cerasela Iosifescu își gândește
personal evoluția personajului și realizează o compoziție remarcabilă în
special în scenele dificile de beție. Actrița dezvoltă cu firesc rolul femeii
nervoase că trebuie să aplaneze conflictul iscat de fiul ei, dar și
duplicitatea interioară a lui Annette nemulțumită de lipsa comunicării cu
soțul, ce o împinge la beție. Accentele regizorale dorite a fi comice prin
îndrumarea mișcării în scenă, dezavantajează însă, substanța interpretării, de
la momentele de început în care Annette vomită, până spre final. Regia citește
la suprafață textul, lipsește analiza psihologiei fiecărui personaj.
Actorii
încearcă singular și reușesc parțial pentru ansamblul general al spectacolului,
să dea consistență personajelor, dar lipsesc relațiile dintre ele, elementul
esențial al frământărilor fiecărui cuplu.Textul are și o tensiune în creștere
de la o scenă la alta, absentă în spectacolul ce se vrea a fi o comedie, dar e
plictisitor condus scenic. Accentele comice sunt forțat impuse de regie în
raport cu scrierea, iar ritmul reprezentației e uniform.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu