Spectacolul amintește de
conceptul lui Titu Maiorescu – “formă fără fond”. “Fondul”, ideea mesajului,
emoția transmisă publicului, logica subtextului, cu greu se susțin în
reprezentație, chiar și prin personalitatea unor actori precum Răzvan Vasilescu
(Calogero Di Spelta) și Virgil Ogășanu (Magicianul). Spectacolul are o “formă”
aprent spectaculoasă prin decor (scenografia Octavian Neculai), dar este
dezlânat, vetust, din lipsa unui concept regizoral coerent ce putea exploata
textul și prinde viață credibilă prin admirabilii actori ai Teatrului
“Bulandra” aflați în distribuție. Regia aparține lui Eli Malka, o personalitate
recunoscută în plan mondial, directorul unor importante teatre din Israel,
directorul Uniunii Teatrale din Europa din care face parte din 1991 și Teatrul
“Bulandra”, apreciat și prin o serie de spectacole montate la noi, de astă data
însă, nu a avut inspirație în tratarea piesei lui Eduardo de Filippo. Amintim
că dramaturgul a fost și actor, regizor, scenarist, producător, piesele sale fiind
jucate pe toate meridianele, transpuse în filme remarcabile precum “Divorț
Italian” sau “Filomena Marturano”. În prezent pe scena Naționalului bucureștean
se joacă “Sâmbătă, duminică, luni”, cu succes.
“La grande magia” se înscrie în
biografia artistică a dramaturgului în 1948, dar este și astăzi o piesă de
pregnantă actualitate. Eduardo de Filippo avertizează că magia iluziilor poate
afecta ființa umană, mai ales cu trecerea timpului și neîmplinirii lor.
Acțiunea este derulată abil pe două planuri, magia concretă ca exercițiu , dar
și iluzia proprie raportată la realitatea curentă. Într-un hotel de lux de pe
riviera italiană, bogatul Calogero și tânăra sa soție, Marta , față de care
manifestă o continuă gelozie, se întâlnesc cu magicianul Otto Marvuglia. Acesta
este un om cu o familie săracă, care speculează ca un excroc iluziile vândute
prin profesia de magician, și sprijină fuga Martei (Anca Androne) cu tânărul
iubit, Mariano (Vlad Zamfirescu). Piesa propune confruntarea a două lumi cu
eșecul iluziilor legate de realitate sub mai multe aspecte. Acest “fond”
dramatic este speculat de Eduardo de Filippo pe muchia de cuțit dintre tragic
și comic.
CAMELIA MAXIM (Zaira) și VIRGIL OGĂȘANU (magicianul) |
Regizorul Eli Malka inserează
teatral modest scenele conflictuale, fără să le speculeze amplitudinea și tâlcul,
povestește doar scenic piesa. Sensul major al acestei tragicomedii este
avertismentul că oricine poate cădea în plasa iluziilor ce îl pot afecta grav
când ele nu se împlinesc. Spectacolul reușește să sugereze acest aspect major
al scrierii, numai prin rostirea unor monologuri esențiale pe puntea din decor
spre public, când actorii încearcă o relaționare directă cu cel din sală,
impresionant fiind monologul din cea de a doua parte a reprezentației susținut
de Răzvan Vasilescu, cu țintă precisă de a atenționa asupra pericolului
iluziilor. Decorul cu solicitări multiple de către acțiunea ce se derulează pe
mai multe planuri, este construit ca propunere ingenios de Octavian Neculai,
dar fragil exploatat regizoral pentru a sprijini atmosfera solicitată de fiecare
scenă. Decorul, ca și costumele, rămân o “formă fără fond”.
Actorii, de la cele două roluri
principale până la personajele- argument ale demonstrației că iluzia poate duce
la eșec, încearcă a da viață scenică partiturilor, credibil, dar … absența unei
îndrumări regizorale atente pentru a relaționa cu cei din preajmă și a
evidenția straturile interioară ce macină fiecare personaj, îi dezavantajează.
Virgil Ogășanu, actor cu har și mare experiență , prezintă cu măsură în
expresie, uneori chiar discret, actractivitatea magiei lui Otto Marvuglia care
excrochează prin profesia practicată, dar subliniază și tristețea interioară a
celui cu multe probleme iscate de sărăcia familiei sale. Interpretarea
actorului este nuanțată în unele momente, sensibil desenate. Prima scenă de la
Metropol, lansează convenția păcălelilor magicianului, susținut fiind de
membrii familiei “deghizați” în oaspeți la hotel. În următoarele se dezvoltă o
altă convenție, a realității, existența pauperă a lui Otto și ai săi. Virgil
Ogășanu configurează portretul acestui om ce vinde iluzii, fiind de fapt, și
el, un înfrânt al vieții.
RĂZVAN VASILESCU (Calogero) |
În Calogero Di Spelta cel pe care minciuna unei iluzii îl
aduce în pragul nebuniei, Răzvan Vasilescu tratează sensurile majore ale
rolului prin inspirația personală și reușește în multe momente să le transmită
emoțional și provocator. Admirabil este în monologurile ce argumentează tema
scrierii și încearcă o relație directă cu publicul luat drept partener. Rolul
este dificil și actorul îl dezvoltă cu măsură în interpretare. Regia nu
fructifică însă, capacitățile actorului pentru susținerea convingătoare a
relațiilor cu cei angrenați în conflict.
Distribuția se completează prin
prestația unei echipe de actori, majoritatea creatori de marcă în alte
reprezentații, aflați acum în situația complicată de a rezolva
personaje-argument secundare, fiecare în stilul propriu, fără sprijinul necesar
din partea conceptului regizoral.
ADRIAN CIOBANU (Gennarino) |
Din distribuția numeroasă, momente comice
particulare, consistent realizate oferă Adrian Ciobanu în Gennarino, servitorul
lui Calogero și Gheorghe Ifrim în ofițerul de poliție , fiind singurii care
servesc personal latura comică a scrierii ; și Valeria Ogășanu (Madam
Locascio), Bogdana Darie (Madam Zampo), compun accente comice în bârfitoarele
de la hotel ale exercițiilor de magie ; Camelia Maxim în Zaira, soția
magicianului redă nuanțat profilul femeii, lipsite de satisfacții ; Mihai
Bisericanu (Gervasio), Romeo Pop (Arturo), Vlad Zamfirescu (Mariano), Radu
Amzulescu (Gregorio), prezintă o caracterizare generală a personajelor. Prin
absența suportului regizoral, fragile intenții de adaptare la profilul
personajelor oferă Anca Androne în Marta , soția lui Calogero și Simona Pop în Amalia. Devoțiunea
actorilor de a se adapta unei viziuni regizorale confuze este totuși, demnă de
stimă.
Chiar dacă a fost dezlânat
gândit acest concept datorat unui stimat regizor, în timp, spectacolul “La
grande magia” are șansa de a se revitaliza, dacă va crește ritmul
reprezentației și actorii vor acorda un surplus de vitalitate și nuanțare cu
tâlc , situațiilor și personajelor atribuite.
P.S. La Teatrul "Bulandra" spectacolul "OBLOMOV" în regia regretatului Alexandru Tocilescu, într-o distribuție admirabilă, a înregistrat zece ani ( !!! ) de la premieră în fața unui public care l-a răsplătit cu aplauze entuziaste. Este un eveniment care provoacă multe discuții referitoare la valoarea culturală a unui spectacol și la conceptul regiei sale.
P.S. La Teatrul "Bulandra" spectacolul "OBLOMOV" în regia regretatului Alexandru Tocilescu, într-o distribuție admirabilă, a înregistrat zece ani ( !!! ) de la premieră în fața unui public care l-a răsplătit cu aplauze entuziaste. Este un eveniment care provoacă multe discuții referitoare la valoarea culturală a unui spectacol și la conceptul regiei sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu