ARGUMENTAREA SELECȚIEI CELOR … “TREI CIOBĂNEI”
În prezent, societatea noastră
mioritică nu mai este preocupată de evidențierea valorilor culturale. Breslele
luptă cu greu să își definească valorile. UNITER susține cu dârzenie proiectul
Premiilor acordate anual printr-o Gală, ajunsă la cea de a XXII-a ediție. Cu
timpul însă, premiile au ajuns să își piardă din recunoaștere prin absența unui
regulament ferm al selecției celor nominalizați. Astăzi, teatrul și prin
dezvoltarea celui independent, cuprinde mult mai multe oferte decât când a
apărut în urmă cu peste două decenii acest necesar proiect. Breasla reunește în
Uniunea Teatrală din România (UNITER) - actori, regizori, scenografi și
critici, unii afiliați și Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor
de Teatru. De mai multe ediții nominalizările selecției valorilor din anul
teatral precedent, sunt dictate de opțiunile, mai mult sau mai puțin
subiective, a trei “critici”. Apoi, în cadrul Galei, se constitue un alt juriu
ce acceptă reprezentarea breslei și printr-un actor, un regizor, un scenograf,
alături de doi critici. Numai că acest juriu nu prea mai are ce să premieze din
nominalizările … primilor “gânditori” critici.
Cea de a XXII-a ediție aduce pentru
prima dată și ARGUMENTUL selecționerilor. Se lămuresc în proporție de 80% din
cei din breaslă– actori, regizori, scenografi asupra “gândirii” colegilor
critici, că nu îi reprezintă. Despre Marele Public nu mai discutăm, fiind
considerat de “critici” o cantitate neglijabilă. Într-o societate degradată,
măcinată de interese meschine, de absența unei solide pregătiri pentru a judeca
“vorbele” ce ne intoxică pe toate planurile existențiale, “criticii” sunt la
fel ca și “analiștii” antenelor tv. Un exemplu este chiar nominalizarea la
premiu a unui critic ajuns să elogieze antenele într-o publicație culturală,
mai ceva decât un spectacol de teatru adevărat!
Ediția XXII a “beneficiat” de selecția
a trei să le spunem tineri critici: Andreea Dumitru, Ionuț Sociu și
Sebastian-vlad Popa. Cu insistență căutați să descoperiți date despre dânșii.
Iată și argumentul selecției întreprinse de dânșii. Începe prin două principii
forte. Primul ar fi “vitalitatea
expresivă și ideatică a creatorilor de a depăși stereotipiile teatralității
ca formă de complicitate gregară între artist și public.” Dânșii
atenționează de la bun început, că sunt mai presus de spiritul de turmă al
“complicității gregare între artist și public”. Spectatorii și creatorii parcă
ar fi niște oițe ce trebuie să se supună celor trei ciobănei care le arată ce
fir de iarbă este mai gustos! Cel de al doilea principiu-argument al selecției
este “forța prin care spectacolul
dramatic se manifestă ca dimensiune autonomă față de prestigiul textului
literar, ceea ce, de altfel, este de mult subînțeles și rareori înțeles.”!
Vor să impună o … noutate, că spectacolul de teatru câștigă în valoare când se
distanțează față de textul scris de un dramaturg sau îi descoperă valențe noi.
Piesa ar trebui să rămână după dânșii doar un pretext, o adaptare, etc. De ce
nu propun categoric drept valoare, spectacolul în care regizorul este și
autorul textului? Din aceste două principii decurg și “criteriile specifice”
selecției celor trei “ciobănei”.
Mai întâi “observarea regiei de teatru ca act de gândire care trece dincolo de
nomenclatorul de teme morale, îndeobște întâmpinate entuziast de critica de
specialitate : " criza lumii contemporane", "pierderea identității", "incomunicabilitatea, "inadaptarea", "conflictul dintre generații", "dezumanizarea", "alienarea" etc.” Care ar fi totuși “nomenclatorul” dânșilor pentru valoarea mesajului
unei viziuni regizorale? Ce să comunice regizorul publicului de astăzi care
trăiește “criza lumii contemporane”? Urmează însă, și un răspuns la întrebările
noastre naïve de spectator: “observarea
regiei de teatru ca act de gândire și de sensibilitate care înțelege omul ca un
câmp de contradicții ireductibile, revelatorii.” Acele “contradicții
ireductibile” personale a miliardelor de locuitori ai planetei au și ele o
cauză. Nu sunt o boală psihică, iar regia trebuie să gândească asupra cauzelor
ce afectează interiorul uman. Conform criteriului celor trei, în mod cert cel
mai bun spectacol ar putea fi cel al … unui internat la Balamuc. Trec apoi la
definirea criteriului valoric acordat actorilor :”se deduce calitatea actorului care-și depășește propia eficiență
expresivă verificată. Spectacolele nominalizate, dar și actorii nominalizați
apar în acest sens juriului nu doar ca excepții, dar și ca fenomene rarisime de
vocație artistică. Sentimentul entuziast și îngrijorător este acela de a fi
identificat valori nereprezentative pentru teatrul românesc de astăzi.” Cei
trei jignesc actorii care au câștigat prețuire print-o sumedenie de roluri,
fiind mâna forte a regizorului ce i-a distribuit în diverse personaje. Nu poate
fi catalogat un actor ca un “fenomen rarisim de vocație artistică” doar
printr-un singur rol. Poate fi premiat pentru personajul realizat, dar nu
calificat drept “fenomen”.
Rostul
scenografiei într-un spectacol este ignorat în “argumentul” celor trei
“ciobănași”.
“Nominalizările
de spectacol și de regie coincid, fără nici o intenție în acest sens, cu
adeziunea reală, numărabilă, cuantificabilă a publicului. Depășim cu această
ocazie și falsul complex al rupturii dintre ceea ce se numește "teatrul de artă" , experiment sau laborator teatral și public.” , mai precizează
selecționerii. “Coincidența” între nominalizarea celui mai bun spectacol, cât
și a celor care i-au dat valoare – regizor sau actori este apreciabilă. Dar…
este penibilă intenția de a spulbera bariera între experimente și Marele Public
Această “barieră” nu există. Publicul nu are un spirit de turmă, are aspirații
speciale, ce se dovedesc a fi interesate de teatru. E drept, în timp îl
sancționează dacă nu îi comunică provocator o ideea credibilă. O barieră apare
între teatrul instituționalizat și cel independent care l-a rândul său merge pe
două căi – cel din săli obișnuite ca format și cel din cafenele, având și el
targeturi diverse de spectatori. Teatrul independent afirmă însă, creatori
valoroși, dar are nevoie de promovare și recunoaștere.
În argumentul celor trei “ciobănași”
intervin și o serie de precizări printre care și aceasta :”Juriul ține să evidențieze radicalitatea poeticii dramatice a
spectacolului Parallel, proiect artistic colectiv creat în condiții de
producție minimală, cu actori și regizori debutanți. Parallel (producător
:GroundFloor Group, coproducător: Colectiv A, Cluj-Napoca) s-a aflat în
proximitatea nominalizării pentru cel mai bun spectacol.” De ce nu au
nominalizat până la urmă acest spectacol jucat la Fabrica de pensule din Cluj
drept cel mai bun? Nu am întâlnit nici un comentariu că ar fi un eveniment, dar
poate că este!
Acești jurați selecționeri mai solicită
și premii speciale pentru “Poezia visului” de la “Unteatru” (comentat pe acest
blog) și pentru “jurnalista și
traducătoarea Raluca Rădulescu pentru redimensionarea în discurs contemporan a
uneia dintre cărțile fundamentale pentru practica și teoria teatrală:
K.S.Stanislavski – Munca actorului cu sine însuși”. Senzațională și
meritorie propunere!! Cei trei “ciobănași” au manifestat însă, în “argumentul”
dânșilor că… ori nu l-au citit pe
Stanislavski, ori nu l-au înțeles. Vom aminti pe toți cei nominalizați la momentul
Galei de la Târgu Mureș din 28 aprilie.
“Întreaga
lume e o scenă” spunea bătrânul Shakespeare! Și pe această “scenă” pot deveni
premianți regizorii numai dacă vor aplica până și asupra lui Shakespeare
criteriile “esteticii” juraților mioritici selecționeri ai Galei UNITER, …
“Unu-i moldovan,/Unu-i ungrean/Și unu-i vrâncean”… Amar rezultat al unei
selecții efectuate de orgolioși care se cred mai presus de Aristotel,
Stanislavski, Grotowski, Peter Brook ori alții ca aceștia!!
P.S.
Așa cum atrag atenția autorii acestui “Argument al nominalizărilor Galei
Premiilor UNITER 2014”, capodopera estetică a dânșilor, integral poate fi
citită pe w.w.w.uniter.ro
VA FELICIT DIN TOT SUFLETUL!-DACA MAI LUCREZ AZI CA SCENOGRAF,ESTE CA UNDEVA ACOLO,MAI EXISTA PERSONAJE,DE CALITATEA DUMNEAVOASTRA-INCA O DATA-TERIBIL ARTICOL SI ENORM UMOR
RăspundețiȘtergere