EXERCIȚIU DE COMEDIE SATIRICĂ
Repertoriile teatrelor din
Capitală sunt atrase de piesa lui Moliere. Amintim de pildă, că în 2009 la
Naționalul bucureștean, Andrei Belgrader, regizor român emigrat în America unde
și-a consolitat statutul profesional și cel de pedagog, a oferit un remarcabil
spectacol cu “Tartuffe”. În prezent, la Teatrul de Comedie, regizorul Laszlo
Bocsardi a început repetițiile cu aceiași piesă. Anul trecut, la Teatrul
Metropolis, regizorul Victor Ioan Frunză a realizat “Tartuffe”, iar Nicoleta Hâncu este
nominalizată pentru interpretarea rolului secundar al Elmirei la Gala Premiilor
UNITER ce se va desfășura, luni 28 aprilie, la Târgu Mureș.
La Teatrul Metroplis se propune un
spectacol cu “dramaturgia : Victor Ioan Frunză și Andrian Nicolae”,
“versiune scenică” regizorul Victor Ioan Frunză. Este o adaptare a piesei la
epoca actuală, sprijinită substanțial prin excelentele costume create de
Adriana Grand. Traducerea în versuri cu iz actual, rezumă textul inițial al
cărui final este schimbat. Impostorul Tartuffe nu va mai fi condamnat din
ordinul regelui ca în piesa lui Moliere, ci va reuși să devină stăpân pe averea
lui Orgon. Acesta și familia sa au obligația să își părăsească domicilul , să
își împacheteze mobilierul. Finalul dramatic, amar inventat de “dramaturgia”
celor doi autori citați mai sus, servește intențiile regizorale ale lui Victor
Ioan Frunză. Rămâne discutabil însă, acest final pentru că nu își găsește
sprijin solid în personajele centrale și statutul lor. Finalul apare ca morala
unei fabule despre pericolul impostorilor. Regizorul a folosit piesa ca pretext pentru a demonstra că bigotismul, prostia pot fi manipulate și astăzi
de impostori. Rezumarea conflictelor în care un rost esențial îl are și
conflictul dintre generații, este simplist expusă în “adaptare”. Rămân piloni
ai satirei Tartuffe și Orgon, cel din urmă fiind înfrânt de escrocul care
folosind numele credinței, îi distruge viața.
Ca întodeauna, scenografia Adrainei
Grand este originală, inventiv concepută. Dezvoltă decorul în profunzime pe
trei planuri. În centru, pereții poartă desenul unui inorog imens, amintind de
soarta sa, dar alte desene au un scop metaforic, Adam și Eva, etc. În
planurile din fundal se remarcă “toaca” la care apelează ca într-o mânăstire,
Tartuffe. Costumele merg pe notă realistă, sunt veșminte elegante din “piele”
sau rochii cu buline pentru soția cea tânără a lui Orgon, Elmire, toate cu
accesorii ce sprijină expunerea tipologiilor.
Regizorul Victor Ioan Frunză apelează
ca mijloc principal al ilustrării conceptului său original la actori,
majoritatea distribuției fiind alcătuită din tinerii interpreți cu care
realizează de câteva stagiuni spectacole remarcabile, cum au fost de pildă,
“Furtuna” sau “Îngeri în America”. Sunt numeroase accentele de vizualizare
regizorală ale conceptului tratării novatoare a clasicei piese, unele savuroase
în intenția satirică. De exemplu, isteria lui Orgon ca răspuns al
nemulțumirilor celor tineri din preajma sa, pentru relația acestuia cu Tartuffe
sau reușita scenă în care impostorul este la un pas să îi violeze soția, iar el
aflat sub masă, rămâne blocat și mut. Excelent este Sorin Miron în rolul lui
Orgon. În rest, acțiunea se derulează ca într-un exercițiu de comedie satirică
pe un scenariu însă, forțat decupat. Așa zisa ilustrație muzicală, insistă pe
toaca lui Tartuffe, ca în final, pe fâșâitul scoth-ului pus de Orgon pe
mobilier.
Din distribuție se detașează
interpretarea lui Orgon de către Sorin Miron și cea a soției sale, Elmire de
către Nicoleta Hâncu. Îngâmfarea lui Orgon, stupiditate atitudinilor sale,
prostia ce îl domină sunt admirabil trăite expresiv, la nuanță de Sorin Miron.
Revolta în fața imposturii lui Tartuffe și dorința de a îl demasca, sunt
remarcabil susținute prin interpretarea Nicoletei Hâncu. Compus cu atenție în
primul rând prin atitudinile ținutei este Tartuffe de către George Costin.
Actorul îi definește dibaci esența caracterială, credința că poate înșela ușor
pe cei naivi; acordă și o notă de perversiune erotică personală în relația cu
Elmire. George Costin se dovedește din nou, alături de Sorin Miron și Nicoleta
Hâncu , a fi actori de vârf din tânăra generație. În tânărul Damis, revoltat de
manifestările tatălui său, Orgon și de pericolul ce îi reprezintă Tartuffe,
reușește a se remarca Adrian Nicolae, chiar dacă scenariul lasă în plan secund
intervențiile personajului. O adevărată surpriză este Adela Mărculescu în mama
lui Orgon, care se adaptează strălucit noului concept de comedie satirică. În
final, versiunea nu a găsit totuși,
rezolvarea credibilă a personajului. Completează distribuția, Irina
Bucescu în Marianne, Lucian Rus în Valere, cuplul îndrăgostițiilor fiind
discret creionat și de regie. La rândul lor, personajele servitorilor –
Laurent, valetul lui Tartuffe (Mădălin Bradea) și Flipote, fata în casă (Elena
Ghimpețeanu) -, sunt tratate de “adaptare” derizoriu. Din păcate, rezumatul
original de “dramaturgie” propus afectează consistența personajelor, ce devin
schematice.
“Tartuffe sau Impostorul” rămâne prin
multe secvențe un spectacol “marca Victor Ioan Frunză”, inspirat în expresia
scenică, dar are și momente grăbit coordonate și datorită absenței coerenței
“adaptării”. Publicul se amuză însă, copios, ca la un reușit spectacol de
revistă, chiar dacă dorința de actualizare a piesei lui Moliere nu trimite
convingător spre motivarea țintei satirice - realitatea curentă măcinată de
impostură și bigotism, în care se petrec și astăzi, fapte precum cele ale lui Tartuffe.
P.S. Foița
program de sală, cu o grafică îngălată, face imposibilă parcurgerea informației
utile referitoare la repertoriul curent și bogat în oferte al Teatrului
Metropolis.
Ultima sa
premieră anunțată este “Folia, Shakespeare & Co”, un spectacol de Gigi
Căciuleanu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu