“ FACTORUL UMAN “ – TEATRUL DE COMEDIE (Sala NOUĂ)

ÎNTÂLNIRE CU O ACTRIȚĂ DE VALOARE

         Teatrul de Comedie oferă Sala Nouă, proiectelor inițiate independent de tineri regizori care sperăm că îi va invita în timp și pentru spectacole la sala “Radu Beligan”. Din păcate, proiectele nu se integrează profilului acestui teatru al cărui repertoriu ar trebui să servească în mod constant comedia.

         Tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu, mereu activ, propune o piesă premiată în 2005 a dramaturgului, actorului și regizorului belgian Thierry Janssen – “Factorul uman”, tradusă cu pricepere de Nicolae Prelipceanu. Piesa ar fi o tragicomedie, bogată în sensuri actuale. Trei personaje – o mamă, fiul acesteia Ludovic și iubita sa Cendre – suferă grav de singurătate, de înstrăinarea dictată și de societatea violentă în care trăiesc, violență speculată de mass media. Fiind dezvoltată pe mai multe planuri de joc, acțiunea este aparent complicată și dificil de ilustrat scenografic dezvoltarea sa. Scenograful Mihai Păcurar alege o soluție simplistă de decor ce nu servește convenabil decupajul acestei piese ce este ca un scenariu de film. Ca într-o carcasă specifică stațiilor transportului în comun, unde se află și chioșcul de ziare al mamei și fiului, sunt manevrate mereu un mic dulap, o masă în alb, cu trimitere spre locul de acțiune. Costumele sunt banale, fără sprijin sugestiv pentru profilul personajelor. Pentru susținerea conceptului său, regizorul apelează la muzica inspirat creată de Alexandru Suciu, ce punctează trecerea timpului și tensiunea conflictului. Nu lipsesc din reprezentație nici efectele video discret plasate de Adrian Tudose. Viziunea regizorală alunecă însă, pe o cale suprarealistă în prezentarea scrierii. Motivarea ar fi că mama și fiul vor să se rupă de lume și se refugiază fiecare într-un univers fantastic; mama ar vrea să trăiască în lumea “Vrăjitorului din Oz”, fiul își construiește un OZN în curtea casei și se dorește extraterestru. Aceste elemente ale refugiului celor doi din realitate sunt însă, tratate regizoral incoerent, în special în prima parte a reprezentației, ce induce spre o acțiune SF. Piesa oferă situații și replici esențiale pentru definirea nebuniei și frământărilor lumii în care trăiesc personajele și le induce refugii absurde, dar regia nu le urmărește consistența. Alexandru Mâzgăreanu este șovăielnic în prezentarea și a situației conflictuale iscate de apariția iubirii în viața lui Ludovic prin întâlnirea cu Cendre, posibilă ieșire din claustrarea sa. Regizorul a vrut să dea o imagine originală textului și a suprasolicitat particularitățile aparent bolnăvicioase ale refugiului celor doi care caută o altă lume, fiind victime ale realității, suprficial expuse scenic de viziunea sa. Conceptul regizoral s-a vrut a fi mai presus de contextul social concret în care se petrece acțiunea finalizată cu o crimă și a anulat scenic substratul tematic.

Ana Ciontea (Mama) și Dan Rădulescu (Ludovic)

         Spectacolul trăiește însă, și convinge ca țintă, prin interpretarea excepțională a mamei de către Ana Ciontea. Actrița redă strălucit portretul mamei ce își maschează autoritatea posesivă față de fiul matur, cu drăgălășenii ca față de un copil, pare o femeie fascinată de Dorothy din “Vrăjitorul din Oz” cel salvator, dar concret dominantă în relație când descoperă că Ludovic s-a îndrăgostit de Cendre. Ana Ciontea creează un personaj specific realității noastre și fără a fi exagerați, interpretarea sa se apropie de cea a Luminiței Gheorghiu din filmul “Poziția copilului”. Actrița trece peste stângăciile regiei și dă înțeles major intențiilor piesei prin forța dramatică din care nu lipsesc accente comice în descifrarea subtilă a personajului. În Ludvic, fiul aflat la răscruce de drum existențial, Dan Rădulescu, tânăr actor obișnuit și apreciat în genul comic, surprindre prin conceperea substanțială a unui personaj dramatic. Caută refugiu în fantasme și îl descoperă în realitate prin dragoste. Actorul trăiește sincer căutările lui Ludovic. Conceptul regizoral îi frânează însă, diferențierea relațiilor dintre Ludovic cu mama sa și cea cu Cendre. Dragostea nu îi schimbă expresia, îi motivează fragil revolta ce îl împinge pe Ludovic  la crimă. Interpretării sale îi lipsesc uneori nuanțele în relaționarea cu partenerele.

Monica Săndulescu (Cendre) și Dan Rădulescu (Ludovic)

 O posibilă cauză ar fi și cea a stridenței interpretării lui Cendre de către Monica Săndulescu. Tânăra actriță s-a remarcat la absolvire în “Zvăpăiata”, apoi în “Treapta a noua”, dar de astă dată tipologic personajul nu e surprins în esență. Rostește adeseori rapid replica, isteric, fără a se percepe cuvântul sau  țipă strident, uitând că joacă într-un spațiu restrâns, neconvențional. Personajul este schematic interpretat și afectează rostul relației cu Ludovic.

         “Factorul uman” rămâne un spectacol incoerent condus regizoral de Alexandru Mâzgăreanu, un tânăr care în alte viziuni regizorale s-a remarcat ca o personalitate creatoare, dar … reprezentația atrage interesul prin Ana Ciontea, actriță a Naționalului bucureștean; interpretarea sa dă viață adevărată spectacolului și exploatează pe deplin miezul piesei. Iată că uneri actorii pot salva un fragil concept regizoral!

P.S. Teatrul de Comedie propune în perioada 24 mai - 1iunie o nouă ediție a Festivalului Comediei Românești după o primă parte a stagiunii anuale modestă în oferte.