“ VOLPONE “ – TEATRUL MIC

UN EXPERIMENT - PRIN APĂ … SPRE COMEDIE

         Cum a apus “moda” căzii de baie în vizualul teatral, a început căutarea spre alte invenții regizorale năstrușnice. A apărut, de pildă,  nisipul și praful într-un spectacol cu “Pescărușul”, acum apa în “Volpone”, așteptăm cu interes … focul!

         “Apa”, ce acoperă podeaua scenei, ar fi marea găselniță a ilustrării piesei “Volpone” după Ben Jonson în traducerea, adaptarea și regia tânărului regizor Vlad Cristache, o personalitate afirmată prin fantezia investită în mai multe spectacole. Traducerea sa apelează exagerat la un limba trivial, apropiat de cel “cool”. “Adaptarea” răstălmăcește piesa lui Ben Jonson, un as al comediei și farsei din secolul XVII care satiriza fără milă tarele societății timpului său;  prin traducere și adaptare, regizorul încearcă să dea o față actuală pentru mileniul trei, coțcăriilor satirizate de clasicul englez. Vlad Cristache plasează insistent povestea lui Volpone și a celor din preajma sa, în lumea contemporană a Veneției, cu apropouri superficiale la prezentul din plaiurile mioritice. Ideea de bază a conceptului regizoral este apreciabilă – de a satiriza pofta de bani a nesătuilor bogătani. Doresc să își sporească înavuțirea și încalcă orice principiu moral. Minciuna, înșelătoria stau la baza acțiunii acestor șarlatani. Ideea regizorală e binevenită pentru a exploata acțiunea dibaci construită de Ben Jonson, încărcată de farse savuroase ce țintesc satiric fenomenul alarmant al manifestării unor excroci. De la idee, la punerea sa în practică scenică este însă, o cale dificilă ce solicită inventivitate pentru a construi solid gagurile necesare ilustrării farselor manipulate de cei doi excroci “șefi”, Volpone și Mosca.

         Regizorul apelează la tânărul scenograf Vladimir Turturică, apreciat pentru realizările sale din o serie de spectacole remarcabile. Cum acțiunea se petrece la Veneția, scena va fi invadată de apă. Cu pantalonii suflecați toți actorii fac efort să nu alunece însă, prin băltoaca de pe scenă. “Apei” îi sunt atribuite forțat, sensuri multiple de regie, că ar fi o piscină, cum sugerează replica de la începutul reprezentației, că toți excrocii vor fi băgați la apă, cum precizează finalul sau că apa ar indica fenomenul de corupție generalizat! Apa nu este însă, întrebuințată de regie și ca element al gagurilor. Excelent completează decorul, Vladimir Turturică prin o mașinuță Volkswagen – broscuță care se frânge la un moment dat și bucățile ei servesc la precizarea unor diverse locuri ale acțiunii. Și un zid din spatele scenei oferă posibilitatea unor noi localizări, precum cea a judecătorilor sau cea a toboșarului care completează live muzica derulată pe “bandă negativă”. Decorul și costumele, din păcate, nu sunt speculate de regie la valoarea capacităților oferite de creatorul lor pentru a susține demersul satiric.

         În trei ceasuri cât durează aproximativ reprezentația, se simt lipsa ritmului exploziv al comediei și ingeniozitatea construirii spumoase a situațiilor satirice. Spectacolul nu are coerență în derularea scenelor, chiar dacă distribuția este alcătuită în majoritate din actori remarcabili care reușesc a marca cu umor ireproșabil multe momente. Cristi Iacob este admirabil în Mosca, sluga lui Volpone, desenat drept un parazit, meșteșugar în înșelăciuni. Ireproșabil se achită de interpretarea momentelor muzicale ce îi revin. Cântă, atribuie expresii comice personajului, dar implicarea lui Mosca în situații este minor susținută de regizor. Încântător compune Gheorghe Visu pe Volpone, “regele” excrocilor; cântă alături de Cristi Iacob, sugerează amuzant participarea la diverse farse. Actorul aplică, spre final, și trăirea interioară dramatică a stărilor prin care trece disperat Volpone când îi eșuează excrocheriile.

Dar regia nu amplifică și speculează rostul major al cuplului Volpone – Mosca pentru tema satirei. Cei doi interpreți rămân doar eroii transmiterii umorului în scene particulare, fără implicare curentă în ansamblu general al reprezentației. Trei bogătani, pofticioși de sporirea banilor, a căror prostie este manevrată de Volpone și Mosca, sunt interpretați de Marius Stănescu, Mihai Dinvale și Tache Florescu. Surprinzător este Marius Stănescu, obișnuit în genere cu roluri dramatice, în compoziția comică a avocatului Voltore, rol excelent interpretat. Dezvoltă cu un umor nuanțat profilul avocatului excroc. Un soț gelos, Corvino, gata să își vândă pentru bani soția, interpretează convingător Tache Florescu. Tatăl lui Bonario, avar și surd, Corbaccio este prezentat cu bune intenții comice de Mihai Dinvale. Cei  trei actori desenează apreciabil tipologia personajelor ce le revin, dar regizorul nu urmărește dezvoltarea interpretării și în relațiile de ansamblu. Tinerii inocenți , Bonario și Celia, rămân în planul secund și prin oferta textului, dar și prin demersul regizoral. Radu Iacoban încearcă să îl scoată pe Bonario din anonimat și îi dă o coloratură aparte, dar Irina Rădulescu nu reușește să îi dea farmec Celiei, rolul nefiind indicat personalității sale. Alte trei personaje, slugi ale lui Volpone, transformate neconvingător și în judecători în final, revin actorilor Viorel Cojanu, Gigi Iordache și Lucian Maxim care este și autorul muzicii reprezentației ce se dorește apropiată de un musical.

         “Volpone” este un spectacol de comedie, … înecat, nu numai de apa de pe scenă, ci de modestul construct regizoral al scopului satiric cu adresă directă la actualitate. Distribuția se achită conștiincios de roluri, având în alcătuire și personalități remarcabile ale teatrului, scenografia este ofertantă, dar tânărul regizor Vlad Cristache nu a găsit, de astă dată, soluții ca spectacolul să aibă strălucirea solicitată de temă.