O ÎNTÂLNIRE ÎNCÂNTĂTOARE CU … OPERA
Poate să pară ciudat că
după ce șase ani s-au comentat pe acest blog numai spectacolele oferite de
diverse teatre de proză, acordăm atenție și Operei. Spectacolul de operă se
construiește însă, și cucerește publicul, nu numai prin muzică, ci și prin
montarea scenică, prin creația regizorului și scenografului aflați în spatele
reflectoarelor.
Premiera cu “Falstaff” la Opera
Națională București este un eveniment artistic, ce poate atrage nu doar
iubitorii operei, ci și pe cei ai teatrului. Genul liric specific operei este
tratat scenic de obicei în stil tradițional. De astă dată, “Falstaff”, opera
lui Giuseppe Verdi pe libretul lui Arrigo Boito inspirat de Shakespeare, este
adus în actualitate, admirabil contemporaneizat. Opera Națională demonstrează
astfel, preocuparea pentru apropierea spectacolului de operă de evoluția
novatoare a teatrului de proză și a cerințelor
publicului din mileniul trei. E drept, a ales cu atenție și o operă cu
un substrat adaptabil zilelor noastre.
În timp, “Falstaff” prin compoziția muzicală,
nu a reușit să cucerească aceiași prețuire a melomanilor ca “Traviata”,
“Rigoletto” sau “Aida”. Libretul lui Arrigo Boito urmărește acțiunea din
“Nevestele vesele din Windsor” în care combină și momente din “Henric al
IV-lea”, piese din creația nemuritorului Shakespeare, întodeauna contemporan al
publicului. “Falstaff”, ultima operă compusă de Giuseppe Verdi în 1893, cu fină
intenție satirică prin libret, are drept țintă tarele, moravurile din sfera înaltei
societăți, sexualitatea și atitudinea femeilor.
Senzațional actualizează “Falstaff”,
cunoscutul regizor englez Graham Vick, alături de scenograful Samal Blak și
lighting design-ul Giuseppe di Iorio, o adevărată echipă invitată să
revitalizeze imaginea Operei Naționale. Conceptul regizoral nu este o
actualizare forțată pornită din pretenții personale de originalitate în raport
cu tematica libretului, ci o tratare în profunzime a intențiilor satirice
pentru prezentarea lui Falstaff și cei din preajma sa, astăzi. Fiind vorba de o
operă în care regizorul nu poate interveni în compoziția muzicală și nici în
libret, cum se întâmplă în teatru, regizorul Graham Vick exploatează substratul
situațiilor și definește personajele prin vizualizarea scenică integrată
spectaculos și amuzant, realității curente. Rezultatul reușit al conceptului
său regizoral, mai arată și cât de necesară este colaborarea perfectă cu
scenograful.
Acțiunea declanșată de îngânfatul și
escrocul Falstaff, un supraponderal ce se imaginează cuceritor, se petrece în
lumea bună de astăzi, din preajma castelului Windsor, cum indică amuzant de la
început, o cartolină plasată în decor. Cu fantezie debordantă, scenograful
Samal Blak, concepe un decor – personaj în stilul suprarealist, din multiple elemente
ce prin schimbare indică diverse spații de joc, specifice pentru lumea actuală
cu bani. Mișcarea elementelor din decor, plasează ingenios accente satirice
savuroase. Nu lipsesc din decor, mașina elegantă a familiei Ford, iar coșul din
farsa pusă la cale de femeile din Windsor în care se va ascunde Falstaff, va fi
aruncat într-o piscină gonflabilă; în grădina din debutul reprezentației, unde
mănâncă grăsanul, nu lipsește un WC ecologic, în casa lui Ford, se folosește cu
haz un duș, etc.
Cu sens, în acest decor suprarealist sunt întrebuințate și
desenul de dimensiuni reale ale unui cerb pe care încornorații îl pot folosi
pentru o fotografie și un element cheie, un porcușor construit din verdeață. La
început, este micuț și discret plasat în grădina unde se află Falstaff, ca în
scena finală a farsei din pădure, să crească imens și să domine scena, iar prin
găurica de la codiță să o bombardeze semnificativ cu confetti speciale.
Excelent sunt manevrate elementele decorului de regizorul englez pentru a
ilustra cu scop satiric fiecare situație conflictuală. Costumele sun imaginate
în stil modern, cu sens pentru caracterizarea fiecărui personaj. Graham Vick
urmărește atent să coloreze ironic prin expresie și interpretare fiecare
personaj. Exemplele sunt numeroase, de la ținuta expresivă a lui Falstaff
(Ștefan Ignat), la atitudinile femeilor preocupate de shopping ori cea a fiicei
lui Ford cu căștile pe urechi.
Ca adevărați actori, interpreții se
acomodează remarcabil acestei viziuni regizorale moderne. Interpreții reușesc
implicarea cu dăruire în diverse situații, chiar dacă distribuția nu
beneficiază încă, de monitoare discret plasate în decor, cum se întâmplă de
pildă, la Scala din Milano care permite desprinderea cântăreților de alinierea
la marginea scenei pentru relația cu dirijorul orchestrei și urmărirea sa pe
aceste monitoare. Ștefan Ignat (Falstaff), Cătălin Țoropoc (Ford), Iulia Isaev
(Alice), Anca Cebotari (Nanetta), Soroana Negrea (Meg Page), Andreea Iftimescu
(Quickly), Ștefan von Korch (Fenton), Liviu Indricău (Caius), Valentin
Racoveanu (Bardolfo) și Iustin Zetea (Pistola), definesc ireproșabil
personajele atribuite. Poate că în cazul operei “Falstaff” ar fi fost nimerită
folosirea limbii române și nu interpretarea în italiană, conform regulelor tradiționale practicate în teatrul liric.
Regizorul Graham Vik și scenograful
Samal Blak, ca și întreaga echipă ce participă la acest nou “Falstaff”,
prezintă o altfel de operă, minuțios construită segment cu segment
interpretativ, iar spectatorii vor pleca mulțumiți de buna dispoziție
declanșată cu inspirație de realizatori. Este un eveniment artistic apropiat de
consistența celor din teatru care va bucura Marele Public.
În 2009, regretatul regizor Alexandru
Tocilescu realiza un spectacol memorabil cu “Nevestele vesele din Windsor” de
Shakespeare la Teatrul Metropolis și iată că acum, Opera Națională București
propune opera “Falstaff” și convinge că și Giuseppe Verdi poate fi
contemporanul nostru.
P.S.
- Remarcabil este editat sub aspectul
conținutului, original ca ținută grafică, caietul program de sală pentru
“Falstaff”; desene ironice cu personajele și porcușorul din decor, ilustrează
fiecare filă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu