A FOST ODATĂ O COMEDIE DE GOLDONI …
… o comedie scrisă în 1750 pe care regizorul Silviu Purcărete o pune
astăzi în scenă la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” de la Iași. Cum
regizorul s-a dovedit expert în Goldoni, când în 1986 prezenta “Piațeta”, era
de așteptat ca acum, și “Cafeneaua” să strălucească din nou ca o comedie
savuroasă. Spectacolul “Piațeta” a rămas
în istoria teatrului ca o “bijuterie” de preț, într-o distribuție excepțională
din care mulți actori sunt astăzi personalități ale scenei noastre. Acum
“Cafeneaua” sa, deziluzionează. Regizorul transformă piesa comică a lui
Goldoni, “Cafeneaua” într-un scenariu dramatic de telenovelă, finalizat
moralizator; intrigantului Don Marzio … îi apare o coadă și coboară în iad.
Piesa se petrece la Veneția, în timpul
carnavalului, iar acțiunea are în centru două cupluri, în care bărbații își
înșeală nevestele. Goldoni atacă satiric prin intrigă și conflicte, un segment
social din lumea frivolă, pusă pe distracții. Spectacolul lui Silviu Purcărete
pare să se petreacă în aceiași lume, devenită însă, o amintire a timpului de
atunci, fără carnaval, în care mai intervine din când în când, un cuplu de
vizitatori din zilele noastre, iar bărbatul va aduce în final, echipa sa de
“polițiști” să îl trimită în iad pe Don Marzio. Regizorul împinge derularea
acțiunii pe o linie dramatică fără sens, chiar dacă încearcă unele gaguri
inspirate din filmele de comedie mute, ca de pildă, spargerea de farfurii,
servirea cafelei și alte câteva momente. Rezultatul este anularea comicului,
iar spectatorii, timp de peste două ceasuri cât durează reprezentația, nu sunt
cooptați să se amuze de satira înșelătoriilor petrecute pe scenă. Publicul
urmărește, doar să deslușească subiectul acțiunii, care nu îi provoacă râsul.
Distribuția cuprinde actori stimați ai
Teatrului Național “Vasile Alecsandri”, precum Teodor Corban (Ridolfo), Călin
Chirilă (Don Marzio) sau Ionuț Cornilă (Eugenio) în rolurile cheie, dar
propunerea regizorală anulează interpeților, contribuțiile așteptate de la o comedie.
Evident că Silviu Purcărete urmărește același stil personal de acordare a
importanței pentru viziunea regizorală, ansamblului, imaginilor de grup, mai
puțin individualității personajelor. Vrea să anime vizualizarea prin o serie de
intervenții ale unor grupuri, majoritatea fără rost, cum ar fi și corul celor
patru femei.
Scenografiei senzaționale realizată de
Dragoș Buhagiar îi revine meritul principal pentru atenționarea privitorului de
a urmării până la sfârșit acest spectacol plictisitor în prezentarea acțiunii.
Decorul devine personaj principal, supus la numeroase și imprevizibile
transformări cu har comic, dar din păcate, nu îi sunt exploatată pe măsură
ofertele. În debut, fundalul indică o imagine generală a Veneției care discret
pare surprinsă filmic; lateralele sunt marcate prin două schele. Când se
lansează acțiunea, aceste schele primesc “veșminte” cu desene indicatoare a
locului – balcoane, geamuri, uși, etc. Pe parcursul acțiunii, scenograful ca un
vrăjitor, dă viață desenelor, volum, prin tehnici diverse și jocul luminii.
Apar personaje în acele balcoane, imaginea din fundal de la început, se
transformă într-un casino cu atmosfera de rigoare, iar planul din fundal prinde
viață și interesează mai mult decât ce se petrece pe scenă, pe scaunele din
față. Jocul decorului este uluitor și cu inspirație compus de acest mare
scenograf-regizor, Dragoș Buhagiar. Costumele sale sugerează prin eleganță
farmecul epocii și punctează diversele tipologii implicate în acțiune.
În ciuda unei excepționale scenografii,
spectacolul rezultat nu are strălucirea scontată pentru că nu îi mai e
solicitată cuvântului valorificarea de regie, iar redarea lui pare o lectură la
prima vedere care nu reușește să impună convingător conflictele. Piesa lui
Goldoni oferea șansa actualizării satirei la adresa unei lumi imorale, iar
echipa aflată la dispoziția acestui mare regizor, Silviu Purcărete, putea reuși
un spectacol de comedie, exploziv. Stilul de creație transformat în manieră,
poate dezavantaja însă și un artist de marcă.
P.S.
Ziua de miercuri, 26 octombrie a mai cuprins programarea spectacolelor – “THE SUNSET LIMITED”, “APĂ DE MINĂ” (Teatrul Act și
“Scena9”, București) – spectacole comentate pe acest blog, alături de
“Fuchsiada”, o instalație teatrală imaginată de Helmut Sturmer, asistat de
Silviu Purcărete (Teatrul German de Stat, Timișoara, prezentat și în Festivalul
Comediei Românești), “Pelicanul”, regia Felix Alexa (Teatrul Maghiar de Stat,
Cluj Napoca) și “Prin vis”, “Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”,
“Clasa noastră”, reprezentații oferite publicului și în ziua anterioară.
Numai cuvinte de laudă pentru adevărul cronicii respective.
RăspundețiȘtergereFelicitări!
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327