BUNĂ DISPOZIȚIE ȘI … SPERANȚĂ
În anul acesta, în
peisajul instituțiilor de spectacol, nu au lipsit conflicte penibile iscate din
diverse cauze, în special din indolența acordării atenției meritate valorilor,
de către cei ajunși la cârma puterii. Și Opera Națională București a fost
afectată de un astfel de conflict, dar în ultimele luni a reușit să se
redreseze prin spectacolele propuse de managerul – director interimar, Beatrice
Rancea. Un exemplu este și spectacolul de balet “Amorul vrăjitor” și “Tricornul”.
Cele două balete au avut de-a lungul
istoriei Operei, mai multe montări pentru că nu pot lipsi dintr-un repertoriu
solid conceput, compozițiile spaniolului Manuel de Falla. La începutul
secolului trecut, compozitorul s-a impus printr-un stil modern pentru acei ani,
folosind elemente folclorice inspirat modelate pentru a completa sensurile
emoționale ale libretelor alese. A colaborat cu libretistul, Gregorio Martinez
Sierra pentru a spori modernitatea expresiei baletului, prin acordarea în
libret importanței ansamblului, aflat în colaborare cu soliștii, personaje ale
acțiunii. Premiera de acum, cu “Amorul vrăjitor” și “Tricornul” are un alt
aspect - viu, convingător, prin regia și coregrafia lui Carlos Vilan (Spania),
personalitate recunoscută în lume prin propunerile sale. Creatorul dezvoltă
modernitatea lui Manuel de Falla. Îmbină inspirat stilul baletului clasic cu
accente coregrafice din dansul popular, dar și din cel contemporan. Cizelează
interpretarea soliștilor pentru a se apropia de personajele distribuite și ca
actori care susțin relații cu ansamblul, cu lumea din jur unde se petrec
conflictele acțiunii. Carlos Vila, prin originalitatea viziunii sale și
adaptarea libretelor, apropie publicul de astăzi de sensul diferit al tematicii
celor două balete și transmite o emoție specială pentru fiecare propunere a lui
Manuel de Falla. Speculează teatral excelent linia dramatică din “Amorul
vrăjitor” și pe cea comică din “Tricornul”.
Surprinde și cucerește aplauze, Ramona
Zaharia (solistul vocal invitat special de la Opernhaus Dusseldorf) în
Vrăjitoarea din “Amorul vrăjitor”; intervențiile vocale le completează
remarcabil prin dans. Desenează relații sensibile, soliștii baletului Mihaela
Soare (Candelas), Vlad Toader (Carmelo), Cristina Dijmaru (Lucia), Ovidiu Matei
Iancu (Spectrul). Nota dramatică a libretului este susținută nuanțat prin
intervențiile ansamblului.
“Tricornul” relatează iubirea dintre o
morăriță și un morar, în care intervine comic guvernatorul și suita sa, totul
fiind ilustrat cu fină ironie prin interpretarea soliștilor și ansamblului.
Ramona Zaharia este de astă dată o povestitoare care subliniază amuzant
acțiunea. Admirabili sunt soliștii - Andra Ionete în morărița este parcă un
fulg jucăuș, Bogdan Cănilă trăiește nuanțat stările morarului, Sergiu Dan
compune cu haz portretul guvernatorului, Eliza Maxim (guvernatoarea) și
Valentin Stoica (șeful gărzilor), completează reușit întervențiile în
situațiile care îi implică. Toți sunt admirabili prin “adaptarea” expresiei
corporale de dansatori la caracterizarea ca actori a personajelor care le
revin. Derularea dibace a acțiunii pe mai multe planuri, sporește ritmul
ilustrării scenice.
Viziunea regizorului și coregrafului, Carlos
Vilan, se completează prin decorul funcțional, creator de atmosferă și special
conceput pentru fiecare balet, de Ricardo Sanchez Cuerda (Spania). Pentru
imaginea activă a reprezentației, un rol important revin costumelor imaginate
de Carmen Granell (Spania); sunt sprijin real, sporind expresia corporală a
balerinilor, dar și creionarea personajelor.
Interpreții unui spectacol de balet
ilustrează scenic, firește muzica, iar aceasta se transmite prin orchestră și
dirijor. Orchestra Operei, dovedește din nou, calități deosebite, speculate cu
dăruire de diirijorul Tulio Gagliardo Varas (Izmir Devlet Opera ve Balesi,
Turcia).
Colaborarea pentru acest spectacol cu
regizorul și coregraful Carlos Vilan are drept rezultat un spectacol reușit,
dar demonstrează și șlefiurea rafinată a soliștilor și ansamblului pentru a da
reprezentației spectaculozitate teatrală credibilă. Astăzi, baletul nu mai
presupune doar tehnică academică, solicită și implicare în sugerarea sensibilă
a situațiilor și relațiilor propuse de libret.
“Amorul vrăjitor” și “Tricornul” oferă
un spectacol ieșit din nota comună, din schemele trecute, apropie spectatorii
de esența emoțională a muzicii și libretului, interpretate cu măsură teatrală.
P.S. ÎN ANUL CE VINE, SPERĂM SĂ APLAUDĂM MULTE, MULTE EVENIMENTE
ARTISTICE MEMORABILE! URĂM SUCCESE MERITATE, MINUNAȚILOR NOȘTRI ARTIȘTI!
In afara de musica lui de Falla care este minunata, si cu un decor simplu dar functional si chiar frumos in parti - acest spectacol mi sa parut foarte sters si fara sclipire (mult sub ce merita muzica lui De Falla).
RăspundețiȘtergereCu un libret simplu dar definit confuz si obscur de coreografie in locuri, si un mix de dans Iberic si de balet care nu era bine integrat. Intrun moment balerini sunt in pantofi, acum sint in poante; acum incearca Flamenco acum fac balet... ? - si tot fara un sens clar al delinieri de stiluri in poveste - totul intrun un limbaj choreographic destul de limitat si fara prea multa pasiune.
O ratare din perspectiva mea (in special cu potentialul muzical la baza!)
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327