O SATIRĂ REUȘITĂ DESPRE … O FAMILIE …
În 2005, Teatrul de
Comedie iniția proiectul “Comedia ține la TINEri”, dedicat tinerilor regizori
în principal, dar și actorilor și scenografilor tineri. Cele șapte ediții au
lansat tineri regizori, astăzi personalități active în viața teatrală precum
Alexandru Măzgăreanu, Vlad Cristache, Eugen Gyemant, Vladimir Anton, Sânziana
Stoicescu, Marcel Țop sau Radu Iacoban, alături de scenografi ca Vladimir
Turturică ori actori precum Maria Dinulescu, Ilinca Manolache, Andreea Samson,
Irina Velcescu, Ioana Anastasia Anton, Cătălin Babliuc, Bogdan Cotleț, George
Albert Costea, Dan Rădulescu.
Regizoarea Ioana Petre dă viață
teatrală credibil textului, reușind un spectacol remarcabil. Dovedește o solidă
pregătire profesională, câștigată și prin activitatea ca regizor asistent
pentru spectacole importante de la Opera din București și prin același rol
deținut în unele spectacole ale lui Andrei Șerban la Teatrul “Bulandra”. Ioana
Petre consideră că o viziune regizorală devine convingătoare, în primul rând
prin actori și alege exemplar distribuția pentru acest spectacol – Manuela
Ciucur pentru mama Edith, Ionuț Grama și Cătălin Babliuc pentru Matthew și
Adam, fii lui Edith, Smaranda Caragea pentru Carrie, iubita lui Matthew,
Andreea Vasile pentru Sheena, soția lui Adam, Gheorghe Dănilă pentru Francis,
tatăl și Elina Grama pentru Emma, copilul cuplului Sheena și Adam. Fiecare
personaj are probleme personale tăinuite, dezvăluite pe parcursul acțiunii.
Regizoarea urmărește atent conflictele, le speculează în termeni teatrali
realist, fără artificii și impune dibaci creșterea tensiunii lor, treaptă cu
treaptă, de la o scenă la alta. Folosește ostentativ două ecrane de proiecție
pe care mereu sunt rezumate în puține cuvinte, precizări privind starea
interioară a personajelor centrale pentru a sublinia cum minciuna macină
relațiile acestei familii. Proiecțiile avertizează de “balamucul” relațiilor
din familia pe care mama o vrea tradițională, ea fiind o persoană excesivă,
nevrotică și superficială. Satira sporește de la un moment la altul și prin
contribuția mișcării scenice datorate lui Paul Cimpoieru. Publicul este
considerat partener direct al acțiunii, integrat prin mișcare în casa lui
Edith. Scenografia
lui Vladimir Turturică susține pe deplin viziunea regizorală. Sufrageria
familiei este locul acțiunii, iar prin lateralele sălii personajele vor
înconjura mereu publicul în mersul lor spre celelalte camere ale locuinței.
Decorul este migălos realizat de Vladimir Turturică pentru a sugera casa unei
familii mic burgheze și a da atmosferă fiecărui moment. Scenograful urmărește
și prin costume, să evidențieze caracterul și stilul de viață al fiecărui
personaj.
Regizoarea Ioana Petre oferă un spectacol de
comedie în care însă, comicul se transformă în dramatic prin descoperirea nefericirii
personale ascunse de fiecare membru al familiei. Manipulează prin actori
teatral povestea, pe muchie de cuțit între comic și dramatic. Regizoarea
demonstrează astfel, că întodeauna comicul ascunde un substrat dramatic.
Celălalt
cuplu trăiește o situație dramatică prin Sheena care are drept pretext în manifestările
sale, o posibilă boală a fiicei, Emma. Soluțiile naturiste pentru tratament
practicate de Sheena și tristețea care o are, maschează și sentimentul iubirii
imposibile față de fratele soțului. O persoană rigidă purtând ochelari, rece în
relații este Sheena în interpretarea admirabilă a tinerei actrițe Andreea
Vasile. Pe parcursul conflictelor, Sheena caută sprijin în alcool, iar actrița
cu nuanță puncteazâ efectul băuturii, subtil demonstrând nefericirea personală
a acestei femei. În caracterizarea lui Adam, Cătălin Babliuc remarcabil
sugerează amărăciunea interioară a personajului, datorată atât relației de
cuplu, cât și carierei. Maschează ironic drama personală prin imitarea unor
voci evocate în diverse situații și punctează ridicolul relațiilor din această
familie dezmembrată. Lui Gheorghe Dănilă îi revine rolul dificil al tatălui imobilizat într-un scaun cu rotile în
urma unui atac cerebral, pe care îl definește cu măsură și atenție pentru a îi
arăta profilul cândva autoritar. Trebuie subliniat că în o serie de scene ale
cuplurilor, actorii reușesc momente impresionante și prin interpretarea lor se
dezvăluie gravitatea situației așa zisei familii tradiționale. Regulile de
viață despre care se tot discută că trebuie respectate se demonstrează a fi
false prin relațiile dintre personaje susținute în amănuntul expresiei de
fiecare interpret.
“Reguli de viață” este un spectacol
deosebit, o satiră cu mult tâlc despre unde poate ajunge o familie cu pretenții
tradiționale prin minciună. Meritele reprezentației sunt ale unei echipe
admirabile, în mare majoritate alcătuită din tineri creatori de excepție.
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327