“HUGHIE” – UNTEATRU

DEMONSTRAȚIE A ROSTULUI DETALIULUI TEATRAL

         Alexa Visarion, un senior al teatrului nostru, personalitate artistică deosebită, cu un bogat CV construit în cinzeci de ani de activitate, debutează în teatrul independent. Este un eveniment un astfel de debut. Traduce și regizează una din cele opt piese într-un act, nejucată în România, “Hughie” a dramaturgului american Eugene O’Neill preferat și al repertoriilor noastre.  

        

Eugene O’Neill a fost preocupat ca tematică a pieselor sale de eșecul iluziilor umane și aceiași temă se întâlnește și în “Hughie”, dar dezvoltată în principal printr-un monolog. Piesa nu are un conflict activ, relatează prin personajul Smith, povestea vieții unui împătimit al jocurilor de noroc. Iluziile sale au fost spulberate de moartea lui Hughes care îl prețuia, recepționer de noapte al hotelului unde stă Smith. Venit de la înmormântarea acestuia, cu mintea în aburi de alcool, Smith îl întâlnește la recepție pe înlocuitorul lui Hughes, pe Hughie căruia îi va relata despre viața sa agitată. Finalul surprinde, când Hughie îl provoacă la o partidă de cărți de joc pe Smith și aventura vieții se sfârșește tragic. Motivul relatării pe scurt a acțiunii atenționează că textul este complicat și dificil, atât pentru interpreții celor două personaje, cât și pentru regizor.

        
Alexa Visarion vrea să demonstreze că și în condițiile modeste dintr-un teatru independent este posibilă ilustrarea scenică a unui text printr-o vizualizare amănunțit dirijată. Regizorul aplică metoda detaliului teatral cu trimiteri sugestive pentru a sublinia și prin imagine, mișcare scenică, stările evocărilor povestite de Smith. Fiecare moment este minuțios conceput de regizorul care deține știința ilustrării teatrale prin detalii. Sprijină această viziune regizorală apreciatul actor Richard Bovnoczki interpretul lui Smith, alături de Andrei Seușan în Hughie, dar și Cristian Niculescu prin decor, Viorica Petrovici prin costume, Vasile Manta prin conceptul sonor. Regizorul conduce scenic acțiunea în anii ’40, când a fost scrisă și piesa. Viziunea sa abundă în unele efecte teatrale impresionante, altele însă, forțat aduse în imagine. Intenționează să transmită sugestiv încercările personajelor de a ieși din sfera iluziilor. De pildă, decorul e dominat de o folie de plastic "capcană" din fundal, oglinda așezată lateral e învelită în plastic, fata invocată de Smith poartă un costum cu un accesoriu ciudat dintr-o folie de plastic. Folosirea acestui plastic din fundal sau drept accesoriu al unui costum, nu reușește convingător întodeauna să evidențieze tema eșecului în "capcana" iluzilor. Muzica transmisă de un radio plasat în decor, ca și efectele sonore ale trecerii metroului din apropiere, completează tensiunea dramatică a evocărilor, dar unele suprasolicită relatarea stărilor lui Smith. Regizorul Alexa Visarion a gândit în amănunt fiecare scenă, dar sunt prea abundente efectele plasate într-un spațiu de joc restrâns specific teatrului independent în care importantă este convenția teatrală intimistă pentru a transmite emoția dorită. Lipsa de experiență a regizorului în astfel de spații de joc se vede.

        

Regizorul își alege excelent distribuția. Din nou, surprinde Richard Bovnoczki prin modul în care se adaptează la cerințele construirii unui personaj complex, Smith, care se exprimă doar într-un monolog. Trăiește intens stările lui Smith în relatarea amintirilor. De pildă, impresionant marchează expresiv actorul, momentul evocării fetei, chiar dacă trecerea acesteia prin scenă este forțat condusă regizoral. Richard Bovnoczki dansează, se mișcă mereu agitat în scenă, Smith fiind sub influența alcoolului și fiecărei replici rostite, îi dă nuanță cu gândul la substratul ei. Supralicitările detaliilor de imagine ale viziunii regizorale, știrbesc totuși, uneori din efortul creator al actorului.

         Hughie este mereu prezent în scenă, are puține replici, se implică abia în final într-un dialog cu Smith, rolul fiind o piatră de încercare pentru interpret. Andrei Seușan realizează o performanță în prezentarea reușită a acestui dificil personaj. În tăcere, doar prin expresii arată participarea la relatările partenerului care îi răscolesc trecutul și indică subtil, că și Hughie e victima unor iluzii pierdute. Andrei Seușan demonstrează din nou, că este un actor inteligent care deține capacități deosebite și pentru a evidenția roluri de plan secund.

         “Hughie” rămâne un “debut” apreciabil în teatrul independent al unei personalități regizorale care demonstrează ca într-o “lecție” de regie, importanța teatrală a detaliului scenic motivat în scriitura piesei, chiar dacă realizarea unor efecte de imagine sunt dificil de înfăptuit în condițiile teatrului independent.