“EVGHENI ONEGHIN” - “EIFMAN BALET”, Sank Petersburg / FNT, ediția a 29-a

ARTĂ ... LA SUPERLATIV!

Creatorii de artă, firește și cei din teatru, regizorii caută modernismul în concepție dictat de timpul istoric în care trăiesc receptorii creațiilor. Esteticienii comentatori aplaudă tot ce consideră a fi nou, “modern” și ignoră absența emoțională din consistența unei astfel de producții “moderne” încărcată numai de noutăți în expresie lipsite însă, adeseori de substanța motivării raportată la tematică. Creatorul rus Boris Eifman oferă în “Evgheni Oneghin” un model de creație modernă la superlativ, lasă publicul cu respirația tăiată de emoție, urmărind o povestea de dragoste ce are la bază romanul clasic în versuri datorat în urmă cu două secole, romanticului Alexandr Pușkin.

Publicul asistă la un spectacol de balet modern, de dans contemporan, conceput pe “legile fundamentale ale artei teatrale” în care crede și le aplică marele coregraf Boris Eifman la cei 73 de ani ai săi. Născut în Siberia, cu studii de balet la Cișinău și de coregrafie la Sankt Petersburg, Boris Eifman a revoluționat baletu rus, l-a scos din tiparele rigide, a îmbinat elementele clasice, neoclasice și moderne ca un “magician extraordinar”, cum îl consideră “New York Post”. Boris Eifman are un scop precis să demonstreze cum “sufletul dansează”, cum cuvintele vorbesc prin magia expresiei corporale. Un astfel de concept artistic transmite emoție publicului, doar atunci când regizorul coregraf se dovedește a fi și un fin psiholog al relatării scenice a situațiilor prin complexitatea personajelor. Acest vrăjitor al artei trupului, în 1972 și-a dorit să înființeze propia trupă, a venit “Perestroika” și a reușit să dețină o companie și Academia de dans de la Sank Petersburg. Oferte pentru a părăsi Rusia au venit de pretutindeni, dar Boris Eifman a rămas “acasă” pentru a sluji în termeni noi, arta dansului rus care a oferit lumii întregi dansatori celebri.

“Evgheni Oneghin” e realizat în 2009, în formula modernă de dans. Opera lui Ceaikovski bine cunoscută, ca și romanul lui Pușkin, Boris Eifman le transferă în zilele noastre, servind cuceritor consistența tematică – dragoste și adevăr, universal valabilă, indiferent de epocă. Povestea de dragoste a Tatianei începe cu prima secvență plasată în urmă cu mai mult de un secol și e dezvoltată în timpul actual, evident având la bază motivele muzicale aparținând lui Ceaikovski, dar completate și cu cele din timpul rock-ului, realizate de Alexander Sitkovetski. Într-un medalion din laterala fundalului vor interveni o singură dată proiecții, cu semnificație majoră pentru a indica schimbarea timpului acțiunii prin imagini ce amintesc de” Perestroika”. Personajele centrale ale conflictului – Tatiana, Oneghin, Lensky, Olga și generalul, se demonstrează prin această montare scenică modernă, că pot fi și ieri și astăzi, aceleași caractere conflictuale, indiferent de contextul istoric. Acțiunea se derulează într-un decor aparent simplu (Zinovi Margolin), dar inspirat pentru a indica spații diverse și atmosfera fiecărei situații. Costumele (Oleg Shaishmelashvili, Potr Okunev, Anna Iacușcenco) elegante, moderne cu un croi desăvârșit pentru a servi expresia corporală în dans, servesc esența personajelor. Jocul luminii scenice e folosit destoinic pentru a accentua tensiunea fiecărui moment.

În acest cadru general și generos în sugestii prinde viață impresionant povestea Tatianei, fără ajutorul cuvântului în interpretarea excepțională a dansatorilor care se dovedesc și actori senzaționali. Intervine firește în “trăirea” de către interpreți a fiecărui rol, meșteșugul lui Boris Eifman de a îndruma dansatorii să exprime teatral personajele, complexitatea lor, de la soliști, la cei din ansamblu. Dansul este condus prin împletirea cu multă atenție a liniei clasice, neoclasice și moderne până la acrobație, totul “dirijat” inventiv de coregraf și în “prizele” dintre parteneri. Absolut nimic nu e exagerat în această mișcare corporală, fiecare gest, “priză” dovedesc susținere motivată de “sufletul” personajului și solicitările situațiilor. Daria Reznik trăiește sensibil sentimentul de dragoste al Tatianei pentru Oneghin, dar și schimbarea de mai târziu a acesteia, când devine soția generalului. Solista e ... un fulg, plutește, se confruntă cu multiple stări cu o grație și expresie corporală desăvârșite. Cuvintele nu au superlative pentru Daria Reznik în Tatiana, cum nu au nici pentru cea a lui Igor Subbotin în Oneghin cel plin de sine care târziu descoperă sentimentul iubirii adevărate sau pentru Yana Gordienko în Olga, tânăra frivolă ori Dmitry Krylov în poetul naiv Lansky și Sergey Volobuev în generalul. În jurul personajelor centrale “activează” un ansamblu care susține admirabil fiecare moment al acțiunii. Este extraordinar și rar de întâlnit în alte coregrafi, cum fiecare dansator din ansamblu compune o personalitatea aparte pentru fiecare participant în grup la acțiune.

Toți dansatorii sunt absolvenți ai Academiei Eifman unde le-au fost cizelate datele personale în ideea că “sufletul dansează” și e transpus în “sufletul” personajelor atribuite, că trebuie să fie în scenă și actori. Toți “dansează” cu o tehnică perfectă corporal, dar și toți dovedesc o trăire interioară de actori în mișcarea gestuală ce înlocuiește cuvântul.

“Evgheni Oneghin” rămâne un spectacol memorabil, greu de uitat, o demonstrație rafinată de ce presupune a fi “modern” pe trăire emoțională într-un act artistic din mileniul trei; “DANSUL”, mișcarea, au devenit “TEATRU” prin expresie corporală, aceasta e o linie modernă pe care astăzi, obligat  trebuie să o respecte fiecare dansator într-un spectacol de operă, dar ... și orice actor într-un spectacol verbal.

P.S. “EVGHENI ONEGHIN” a fost marele eveniment din FNT, ediția a 29-a , un exemplu unic de ce presupune a fi “modern” în artă, dar și o “lecție” cu mult tâlc pentru tema “DansActorul” a ultimei ediții a Galei “Hop” a tânărului actor.