``PĂRINȚI ȘI COPII`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Mare ``ION CARAMITRU``

 APLAUZE PE DEPLIN MERITATE!

După doi ani de pandemie cu restricțiile de rigoare, publicul aplaudă acum, ori ce spectacol, în special comedii realizate mediocru și chiar sub orice limită artistică. 

„Părinți și copii`` la Sala Mare ``Ion Caramitru`` este însă, o tragicomedie, cu final dramatic care obține aplauze meritate pentru interpretare – regie, actori, scenografie, iar tema sa devine foarte actuală ca substrat prin subiectul conceput în ... 1852 de Ivan Turgheniev în romanul său celebru. Irlandezul Brian Friel transformă proza într-o piesă de teatru cu același titlu, ca și romanul. Subliniem că titlu nu are trimitere la un conflict obișnuit între ``părinți`` și ``copii``, ci la un conflict între două principii de viață, două ideologii, una va fi apoi, amplificată în secolul XX și distrugătoare pentru umanitate prin două războaie mondiale. Conflictul piesei angrenează pe cei naivi, cu principii liberale - ``părinți`` cu nihiliști, radicali pentru schimbarea lumii prin forță - ``copii``. Brian Friel adaptează romanul și evidențiază caracterele fiecărui personaj, uneori totuși, în prima parte a piesei prin scene explicative poate prea lungi.

Acțiunea piesei pornește de la venirea acasă a doi studenți de la Sankt Petresburg – Arkadi, alături de prietenul Bazarov , personajul principal care pledează pentru nihilism. Confruntările între principiile de a privi viața sunt declanșate radical de Bazarov cu cei de acasă, personaje inocente, simplist gândind o analiză a existenței. Confruntările sunt uneori comice prin ridicolul celor de acasă, dar devin dramatice în final, nihilistul vrea distrugerea unui stil de viață, dar nu are soluție pentru înlocuirea lui. Spectatorii vor urmări o acțiune petrecută în secolul al XIX-lea care are însă, substrat bogat de a judeca personajele de astăzi, prin prizma prezentului secol XXI.

Spectacolul atrage interesul publicului printr-o imagine scenică generală strălucitoare , cu un decor-``personaj`` subtil în sensuri – autor Adrian Damian și costumele de epocă datorate Luizei Enescu, acțiunea fiind dirijată teatral cu abilitate de maestru de către regizorul Vlad Massaci. Rezultatul este un rafinat spectacol la care publicul râde în fața unor secvențe, dar rămâne și mut în fața altor momente dramatice. Regizorul Vlad Massaci a tratat în profunzime oferta piesei, cu grijă pentru interpretarea actorilor, ca să prezinte consistența personajului atribuit fiecăruia.

Scena Sălii Mari ``Ion Caramitru`` este, în sfârșit, folosită la capacitățile sale tehnice. Adrian Damian întrebuințează cu pricepere trapele scenei ca prin decor să localizeze acțiunea, de la moșia lui Nikolai, tatăl lui Arkadi, la casa părinților lui Bazarov. Decorul -``personaj`` se transformă mereu cu majore semnificații prin obiecte care în debutul reprezentației sunt instrumentele unei mari orchestre a lumii sau în celălalt loc al acțiunii, cu numeroase icoane pe pereți, ce își schimbă poziția când conflictul devine dramatic. Tot acest ``mobilier`` surprinzător, încărcat de simboluri, reușește motivat să transmită și atmosfera, dictată de conflict. Decorul excelent compus de Adrian Damian ``vorbește`` expresiv despre viață și avatarurile ei. Timpul acțiunii prinde culoarea epocii prin costumele cu migală concepute de Luiza Enescu pentru a servi tipologic personajele și sunt un joc între nuanțe de alb și negru pentru costumul uniformă al celor doi studenți nihiliști. Scena Mare solicită atribuirea unei mișcări scenice ample a interpreților pentru a acoperi spațiul de joc. Regizorul Vlad Massaci în colaborare cu Florin Feroiu, intervine și cu un moment de dans, conducând inspirat mișcarea scenică pe mai multe planuri, scena fiind gazda unei lumi active, frământate mereu. Trebuie subliniat că spectacolul durează trei ore cu pauză, dar nimeni nu simte trecerea timpului, spectatorii fiind interesați să urmărească acest confilct de idei despre viață, prezentat scenic cu ritm și tensiune de regizorul Vlad Massaci.

Pentru public miezul spectacolului rămân însă, actorii pe care îi aplaudă, nu numai la final, dar și în unele scene pe parcursul acțiunii, dar fără un concept regizoral solid, ei nu puteau realiza performanțe în interpretare. Vlad Massaci și-a ales cu mare atenție distribuția, fiind preocupat ca și atunci, când personajele nu au replică să participe expresiv la momentul scenic și să relaționeze tăcut. 

În prim plan al acțiunii este Bazarov cel nihilist, iar interpretarea lui Andrei Huțuleac îi aduce aprecieri la superlativ. Amintim că actorul s-a afirmat în trupa regizorului Victor Ioan Frunză, și la Teatrul Metropolis, dar a câștigat sporite aprecieri și în debutul de la Naționalul bucureștean, în dificilul rol din ``Noaptea lui Helver``. Andrei Huțuleac construiește și trăiește intens, în amănunt, interiorul lui Bazarov cel cu o carte roșie mereu în mână, cel disprețuitor față de societatea de la moșia lui Nikolai și față de femei, care vrea o schimbare radicală, fără a propune concret și o altă linie de viitor, dar soarta ... îl duce la o încercare sentimentală față de Ana și la un final tragic, când ingrijește țăranii bolnavi de tifos. Andrei Huțuleac speculează inteligent fiecare subtext al replicii pentru a servi tematica piesei și a arată că Bazarov este de fapt, un om, victima unor principii extremiste absurde. Arkadi, prietenul lui Bazarov, nu acceptă până la urma concretul credinței depline în nihilism, iar Alexandru Potocean realizează o interpretare de înaltă clasă a personajului. Arkadi are o evoluție în acțiune ce îi frânge credința în doctrina prietenului, poate și din suprficialitatea de a îi judeca gravitatea și actorul sugerează remarcabil atitudinile și relațiile unui personaj ușor manevrabil de o doctrină care constată că nu îi servesc credinței personale.

Superlativele au cuvinte puține în vocabular, să fie atribuite și interpretării lui Richard Bovnoczki pentru rolul unchiului Pavel și lui Mihai Călin pentru personajul Nikolai. Pavel este un intelectual preocupat de lectură, dar nu se implică în confruntările doctrinare din jur și dorește să plece în Europa. Richard Bovnoczki definește perfect tipologia specială a celui lipsit de atitudine în fața unei confruntări grave de idei doctrinare, dar care reacționează și îl provoacă la un duel penibil pe Bazarov pentru intenția primitivă de a poseda o femeie, care încalcă moral reguli sociale. Din nou, Richard Bovnoczki dovedește capacități deosebite de adaptare credibilă la profilul oricărui personaj în care e distribuit. 

Moșierul Nikolai e vârful grupării care vrea să servească libertate de acțiune în viață, dar derizoriu o percepe, cu hibe chiar în viața personală. Mihai Călin în acest rol de opozant de fapt, lui Bazarov, este excelent. Construiește treaptă cu treaptă relaționarea cu iubita Fedosia cu care are și un copil după decesul uitat al soției, cu fiul Arkadi, dar și cu nedumerire și acceptare a prezenței lui Bazarov. Rolul este complex, iar actorul îl definește la nuanță cu trimitere spre modul artificial de a privi viața și mediul social.

Dacă rolurile masculine sunt piloni ai tematicii în confruntarea de principii, cele feminine rămân la nivel de argumente ale acțiunii. Distribuția se achită încântător de interpretarea fiecărui personaj. Cosmina Olariu în Fedosia, slugă la moșia lui Nikolai și acum iubita lui cu un copil, dezvoltă evoluția personajului admirabil cu o specială sensibilitate în relații. Fedosia își schimbă atitudinile, când relația cu Nikolai o face să aibă cheile moșiei la brâu. Interpretarea personajului este desăvârșit făptuită de actriță. Revenirea Crinei Semciuc într-un rol de importanță precum cel al Anei, pe scena Naționalului este demnă de aplauze. Actrița definește în esență pe Ana, propietară de moșie, cunoscătoare a unor reguli pentru profit, o femeie cu farmec personal provocator pentru Bazarov. O tânără actriță în debut la Național, Măriuca Serena Bosnea se remarcă în Katia prin modul în care participă și tăcut la acțiune, dar mai ales prin naivitatea celei care reușește totuși, să aibă un statut în familia lui Nikolai. Cu energie definește Fulvia Folosea tipologia slujnicii la moșie. Diana Dumbravă în rolul mamei lui Bazarov este ireproșabilă prin modul în care relaționează sensibil cu fiul pe care nu îl înțelege și e distrusă apoi, de pierderea lui. Emilia Popescu se confruntă cu un rol schematic în piesă, cel al prințesei Olga, o femeie cu mintea în alt univers, interpretat până la momentul final, pe linie comică.

Distribuția se completează prin alte personaje masculine. Mihai Verbițchi revine pe scenă în rolurile lui Prokofici și Timofeici, șefi ai personalului care servesc familiile Nikolai și Bazarov, și o face desăvărșit și diferențial. Vitale Bichir se confruntă cu rolul important al tatălui lui Bazarov, un medic militar în rezervă. Întâlnirea tatălui cu fiul venit de la studii medicale la Sankt Petersburg, este desăvârșit redată de actor, subliniind că fiecare are alte concepte de viață, chiar și profesionale, diferite. În monologul scenei în care tatăl deplânge moarte fiului, actorul pare că nu mai găsește o cale de interpretare credibil transmisă. E drept că pentru Scena Mare actorii folosesc lavaliere în interpretare și le întrebuințează foarte bine, dar în scena citată efectul lor nu s-a simțit. Mult caricatural este prezentat Piotr, servitor la moșie, de către Emilian Mârnea, dar și regizorul poate fi autor la această exagerare derizorie, în raport cu tema centrală a piesei. Distrbuția în ansamblul ei demonstrează că Teatrul Național deține actori de valoare care așteaptă valorificare și în alte proiecte sub îndrumarea unor regizori inspirați.

Trebuie să revenim și la importanța alegerii repertoriale a unei piese cu substrat foarte actual care merită aplauze. Finalul reprezentației, al conceptului regizoral, taie respirația publicului. Nu se poate omite acest final dintr-un comentariu. Scena e goală de personaje, dar în penumbră vine decedatul Bazarov și cenușiu în alb și negru se proiectează pe fundal imagini cu Lenin, Stalin și Putin, și brusc reflectoarele se îndreaptă spre public spre a judeca acest conflict de doctrine fals argumentate și practicate dramatic de inițiatori. Excelent e finalul conceput regizoral pentru un spectacol în care nu intervin astfel de demersuri în ilustrarea teatrală, dar servește la sfârșit, impresionant substratul tematic al piesei. Finalul, ca și întreaga ilustrare teatrală a unui conflict de idei pornit din secolul al XIX-lea, stârnește aplauzele entuziaste ale publicului. 

``Părinți și copii`` este un spectacol captivant, fastuos, eveniment cultural, bine venit pentru oricare categorie educațională de public. Spectatorii se pot și amuza ca la o comedie, dar majoritatea lor vor rămâne cu intenția de a regândi demersul actualității curente, ce le poate afecta dramatic existența prin motivarea promovată pentru un război drept pretext al unei idiologi absurde, dar cu sens de a domina lumea.

Fotografii – Florin Ghioca