``OPERA DE TREI PARALE`` TEATRUL EXCELSIOR

 MANIERISMUL AFECTEAZĂ CONȚINUTUL ... OPEREI

Răzvan Mazilu a demonstrat printr-o serie de spectacole, că este un maestru al teatrului musical. A realizat chiar la Teatrul Excelsior, un spectacol memorabil, ``Familia Addams``. Acum, după excelentul spectacol musical ``Cabaret`` pe libretul lui Joe Masteroff, montat la Teatrul Odeon, propune ``Opera de trei parale`` de Bertolt Brecht, nu un musical, ci o piesă celebră cu songuri, monologuri muzicale, foarte actuală prin conținut, spectacol așteptat cu mult interes. Cum se mai întâmplă oricărui creator, de astă dată Răzvan Mazilu nu a găsit o soluție inspirată pentru ``Opera de trei parale``. A aplicat manierist, cu exagerări grotești, ca un șablon, viziunea teatrală de la ``Cabaret``. Dar ... între libretul lui Joe Masteroff și piesa ``teatrului epic`` de Bertolt Brecht, sunt diferențe majore sub aspect literar, de la tematică, la substratul acțiunii, până la stilul cultivat de dramaturg.

Bertolt Brecht (1898 – 1956) a vrut să revoluționeze teatrul, să îl scoată din linia clasică sau naturalistă. A pledat ca teoretician în numeroase eseuri pentru ``teatrul epic`` cu efectul ``distanțării`` de provocare explicită a publicului la judecarea acțiunii prin songuri moralizatoare. În 1928, încearcă să aplice teoria estetică piesei ``Opera de trei parale``. Subiectul ales servește și astăzi o temă foarte actuală, când teoria sa a apus, iar teatrul a dezvoltat alte forme de exprimare, moderne pentru publicul mileniului trei. ``Teatrul epic`` moralizator prin monologuri – song, explicite ca într-o fabulă, evidente în acest spectacol pare dedicat publicului de la o ... grădiniță, chiar dacă ne confruntăm în prezent și cu analfabetismul funcțional în societete. Viziunea spectacolului lui Răzvan Mazilu suferă grav de acest demers de ilustrare teatrală exagerată, fără a exploata credibil conținutul substratului tematic rămas actual. 

``Opera de trei parale``, pe muzica lui Kurt Weill cu songuri care au devenit în timp șlagăre, este o adaptare după 200 de ani făptuită de Brecht, a piesei ``Opera cerșetorilor`` de John Gay. Acțiunea cu hoții conduși de Mackie Șiș, cu cerșetori și prostituate, e plasată la Londra, în perioada interbelică și toți au pofta câștigului imoral și imediat de bani, specifică unei lumi bulversate moral. Mackie Șiș, personajul central ajunge să fie condamnat la spânzurătoare , dar e salvat de un ... decret regal, ca în orice societate lipsită de reguli și principii. Acțiunea se poate plasa astăzi, mai în toate colțurile lumii, și denotă valoarea piesei lui Bertolt Brecht, jucată pe mai multe meridiane

Regizorul Răzvan Mazilu vrea sublinierea exagerată a moralei songurilor și ignoră baza motivării prin acțiune a personajelor. Subiectul se face greu înțeles prin această tratare teatrală. Se perindă mereu pe scenă personaje în uniforme negre, cu cutii pe cap, cu specificări ``Omul`` și cu trimiteri scrise la acțiune și songuri. Această exagerare teatrală distruge miezul piesei. Actorii nu mai au de creionat personaje – hoți, prostituate, cerșetori -, rostesc doar replici pentru tipologii fals ilustrate scenic. Actorii devin doar purtători de cuvânt și cântări, exteriori, fără a susține relații cu partenerii. Brecht și-a dorit ``teatru epic``, dar personajele sale au consistență în acțiune, iar în acest spectacol, majoritatea lor devin caricaturi derizorii.

Absența consistenței viziunii regizorale se amplifică prin costumele create de ... regizorul Răzvan Mazilu. Aceste costume rămân numai o explozie de fantezie, un amalgam de stiluri și epoci, lipsite de motivare în raport cu derularea acțiunii. Dacă Meckie (Lucian Ionescu) apare costumat ca în epoca lui Ludovic Soare al Franței, iar Brown (Mircea Alexandru Băluță), șeful poliției, ca un cetățean de astăzi, e posibilă sugerarea că indiferent de epocă, hoția e tolerată. La rândul său, moderatorul acțiunii (Dan Pughineanu) sub diferite costume extravagante și machiajuri, dezvoltă totuși, ca actor un posibil comentator atractiv, ca și cei trei colegi citați mai sus

În rest, toate costumele, machiajul, perucile, nu servesc actorii pentru ilustrarea unui plan sugestiv al acțiunii. Costumele pot șoca ca apariții, dar nu sprijină menirea personajelor în morala fabulei brechtiene, fie că sunt purtate de prostituate, hoți sau cerșetorii, conduși de cuplul profitor și avut al familiei Peachum. Un decor simplu, dar cu sens pentru subiect, concepe Dragoș Buhagiar pe ideea că asistăm la imaginea teatrului în teatrul lumii. Scena mică a Teatrului Excelsior e ocupată, lăsând libere lateralele, de o altă scenă pentru acțiune, desenată precum cea a unui teatru clasic. Rămâne însă, un aspect discutabil, pentru că în acest spațiu de joc, dorit de conceptul regizoral, folosind e drept și planul general al scenei Teatrului Excelsior, trebuie să evolueze pe scenă o distribuție cu 20 de actori. Derularea acțiunii duce la o înghesială, sporită și prin prezența celor purtători de cutii pe cap.

Excelent, la superlativ, sunt interpretate muzical songurile de fiecare actor, reunit și într-un cor cu colegii. Interpretarea însă, în sine a personajelor prinde grotescul și falsul expresiei. Sunt prezentate doar cu nume personajele, dar consistența, și substratul motivațional pentru acțiune, funcționează grotesc, fals, în această viziune regizorală. Lucian Ionescu încearcă și reușește uneori, să configureze profilul rolului central, Meckie Șiș, dar relaționarea acestuia cu partenerii – începând cu logodnica Polly, fiica lui Peachum și cu echipa de hoți pe care o domină, e absentă din îndrumarea regizorală. Toți cei din distribuția numeroasă pe care nu e cazul a îi nominaliza, s-au remarcat în alte spectacole ca talente de înaltă clasă, acum însă, execută o ... figurație care știe să cânte foarte bine. Iată cum și actori de forță pot eșua în fața unui concept regizoral superficial. Execută caricaturi stângace, purtătoare de costume fără rost pentru importanța rolului și o mișcare scenică haotică, la care mai intervin și restrânse momente uniforme de dans în ansamblu (coregrafia Răzvan Mazilu). Peste toate, posibila interpretare a personajelor e înecată de numeroasele apariții de grup a celor cu cutii-mască.

``Opera de trei parale`` poate fi un spectacol care atrage public, cu efort realizat de actori și aparent spectaculos prin titlu și costume, dar lipsit de demersul emoțional al ilustrării teatrale a temei majore care condamnă o societate bulversată de hoție și cerșetorie. Se cântă, se mai și dansează uneori, dar totuși, ce se transmite publicului cu măștile cutii? O morală concepută simplist teatral, cu exagerări derizorii. Din păcate, Răzvan Mazilu a citit astăzi, neconvingător piesa lui Bertolt Brecht și a aplicat manierist o parte din conceptul dezvoltat pentru ``Cabaret`` (spectacol comentat pe acest blog) care nu are nici o legătură cu acestă piesă de referință ca sens tematic actual și nici cu apusul teoreticianului dramaturg.