``PESCĂRUȘUL`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala mare ``Ion Caramitru``

 DEZASTRUL ``FORMEI FĂRĂ FOND``

Cehov a devenit o țintă reprtorială pentru reprezentare la Naționalul bucureștean, în stil contemporan, mai zis și modern. Apreciatul regizor Radu Afrim a oferit în 2019 o ``adaptare liberă și non-conformistă`` pentru ``Trei surori``, cu specificarea de rigoare. Anul trecut s-a oferit ``Stupid Fucking Bird`` de Aaron Posner în cadrul proiectului``Uși deschise pentru toți`,` în regia unui actor, adaptare liberă și non-conformistă după ``Pescărușul``. Acum vine regizorul Eugen Jebeleanu să prezinte tot ``Pescărușul``, fără o elementară precizare pe afiș și în programul de sală, cu specificarea că ar fi o tratare non-conformistă de a arăta cât de contemporan este ... Cehov. Se precizează doar la casa de bilete, că este un spectacol interzis celor sub 16 ani. 

Cehov rămâne o valoare culturală universală și e considerat un analist al sufletului uman, un fin psiholog. Temele sale sunt mereu actuale, indiferent de secolul prezentării pe o scenă. ``Pescărușul``, piesa lansată la rampă în 1896, propune tematic analiza dragostei împărtășită sau nu între parteneri, idealuri înfăptuite sau nu, și ideea ironică de forme noi în teatru. Temă bogată în sensuri e perfect actuală și în prezent. Regizorul Eugen Jebeleanu alege să prezinte, ``drumul nou în teatru``, non-conformist pentru piesa lui Cehov, drum bătut, chiar cu succes de alți regizori. Conceptul său, pare determinat de prima scenă din piesa lui Cehov, de monologul Ninei datorat lui Treplev, fiul actriței Arkadina, ca o pledoarie conflictuală pentru forme noi de teatru, iar regizorul își dorește ilustrare astăzi. Spectacolul începe însă, cu ... monologuri rostite în germană, în maghiară, în spaniolă - fără nici un argument dramatic - traduse video. Aproape jumătate de oră din reprezentație, proiecții video ar vrea să indice o nouă formulă regizorală. Regizorul mai desprinde din tema lui Cehov și dragostea între bărbat și femeie, dintre mamă și fiu, dar o tratează teatral drept dorință erotică pasională sexual, cu nuditatea de rigoare, evident și prin proiecții. Viziunea regizorală propusă de Eugen Jebeleanu trimite la Antonin Artaud (1896 – 1948), dramaturg, regizor, actor și teoretician care nega teatrul psihologic și se rezuma la o formulă nouă de forță senzorială pe relația spectacol – spectatori. Teoria lui Artaud, a decedat de mult, iar în mileniul trei au venit alte teorii de inovație teatrală. Proiecțiile video care vor înfrățire teatru – film, dar și ele, prin percepția publicului au o cale spre apus. Regizorul le aplică însă, fără discernământ ca rezultat emoțional pentru public.

Eugen Jebeleanu e ales cu proiectul său de Naționalul din Capitală, în urma biografiei cu referire la spectacolele realizate la Paris de compania sa independentă, dar lipsite de relevanță, și pentru un film afirmat doar la premiile Gopo, cu audiență minimă la public. Aplică pentru spectacolul ``Pescărușul`` în mod exagerat la maxim, proiecții video (director de imagine Marius Panduru) și ignoră importanța ACTORULUI într-un spectacol teatral. Relațiile dintre personaje, analiza lor sub aspect psihologic, nu mai există și o exprimă într-o formă fără fond, doar ca erotism. Personajele, chiar și în proiecții au doar, preocupări erotice sau ca actori care studiază parcă replicile.

Decorul (Velica Panduru) se rezumă la folosirea fără sens a trapelor din dotarea scenei mari. Apar o masă lungă, apoi ilustrarea cabinelor actorilor și în ultimul act se vrea o ilustrare tradițională a epocii acțiunii piesei lui Cehov într-o scenă scurtă, cu aglomerare de obiecte. Decorul nu deține semnificații pentru subiect. Costumele se vor moderne, sportive în majoritatea scenelor, și cu genunchiere de protejare a actorilor când regizorul le indică să se târască pe scena mare, să spele podeaua, în scene majore pentru conflictul inițiat de dramaturg. Actorii vor îmbrăca însă, fără rost și alte costume, fie din epoca lui Cehov, fie cel de ... toreador pentru Samarev! Motivație nu există pentru această manevrare a costumelor. Absurdul domină scenografia prin viziunea regizorului.

Haosul viziunii regizorale vrea să indice că ne aflăm la o reprezentație de teatru în teatru. La începutul acțiunii, în fața monologului Ninei, pledoarie pentru o formă nouă de teatru, în care ea e legată ca o deținută și poartă masca terorii, distribuția se refugiază ca să o privească în rândul întâi al sălii. Regizorul ar vrea sugerarea relației spectacol = spectatori, ca Artaud. Continuă intenția prin pregătirea actorilor în culisele expuse în decor, în cabine, unde își schimbă costumele sau arată relații personale între ei, subliniate și prin unele proiecții insistente. Totul fără o elementară logică în raport cu piesa lui Cehov apărută pe afiș. Oricine care nu cunoaște piesa lui Cehov sau o știe din alte montări scenice, nu poate percepe măcar subiectul textului, privind această reprezentare teatrală în care dragoste ar presupune doar un act erotic. Peste toate, viziunea regizorală folosește o muzică (Remi Billardon) și o ilustrație sonoră stridentă . Pe lângă intervenții fără sens de ``șlagăre`` străine, perzistă în reprezentație un fundal sonor continuu, cu accente stridente care acoperă și replicile rostite la lavalieră de actori.

Situația actorilor care au acceptat această viziune regizorală ambițioas absurdă, în numele inovației teatrale, dar fără pic de credibilitate, este grea și discutabilă. Toți actorii vor să fie pe scenă, dar e necesară mâna regizorală să le servească talentul. Tineri precum Niko Becker în rol principal, Treplev cel dornic de o creație nouă în teatru, se exprimă corect, uneori în germană, și Eva Cosac în Nina, ambele personaje dornice de o celebritate eșuată, se pot remarca totuși, în câteva momente scurte, dar nu servesc o caracterizarea profundă a personajelor. Irina Movilă în Arkadina, actriță de prestigiu a Naționalului, se luptă să puncteze, cât de cât, evoluția stâlciată de viziunea regizorală a pesonajului. Dar regăsim în distribuție și actori de marcă afirmați în alt spectacol ``Pescărușul`` în regia lui Andrei Șerban la Unteatru. Emilian Oprea a interpretat atunci, remarcabil, pe Trigorin, acum în Dron, doctorul lui Cehov, este doar un tip tatuat, cu pofte erotice. Richard Bovnoczki a fost Trigorin și în altă reprezentație a aceleiași viziuni regizorale, Doctorul, roluri excelent interpretate, acum este ... toreadorul ... Samarev. În Sorin, fratele Arkadinei, cel pe care regia îl determină să vorbească și ungurește, apare un alt actor de importanță al Naționalului, Istvan Teglas, dar nu poate sugera în această viziune nimic din rostul personajului. Alexandru Potocean, un actor de frunte al Naționalului, interpretează pe scriitorul Trigorin și regia îl obligă să facă striptis, să rămân ca un Adam, într-o relație majoră de confruntare cu amanta sa Arkadina care se târăște pe scenă. Toate scenele esențiale cu personajele centrale se prezintă pe o scenă goală, foarte mare, iar interpretarea actorilor se diminuează la maxim, chiar dacă actorii, ca și Alexandru Potoceanu în Trigorin, depun eforturi considerabile pentru sugerarea cât de cât, a identității personajului. ``Spațiul goală`` are tradiție de la Peter Brook, aplicată și de Andrei Șerban, în alte condiții scenice însă, folosit cu succes.

``Pescărușul`` este un spectacol ce nu poate fi considerat nici măcar un experiment. E un împrumunt, să nu îi zicem furt, de intenții stilistice, din numeroase curente estetice, lipsit de o elementară coerență. Titlul spectacolului ``Pescărușul``, regizorul îl folosește să demonstreze că o ... ``formă fără fond`` se poate prezenta și pe prima scenă a țării. Apar totuși întrebări. Teatrul Național cum își construiește repertoriul? Teatrul Național are un consiliu artistic să promoveze proiecte care servesc cultural menirea sa? Valorile dramaturgiei clasice pot fi terfelite cu intenții penibile în numele dorinței că rămân contemporane?

P.S. Un astfel de spectacol arată un aspect grav care macină societatea - analfabetismul funcțional, inacceptabil și în zona culturală servită de teatru.

Fotografii reprezentative pentru acest spectacol, nu au apărut, poate și din decență față de conținutul lor. Ilustrațiile de mai sus au la bază ... proiecții video.