”ÎN LARGUL MĂRII” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala Picultua

 UN REUȘIT SPECTACOL CU SUBSTRAT ACTUAL

Celebrul scriiitor polonez Slawomir Mrozek scrie piesa în 1961. Este considerat dramaturg al teatrului absurd și piese precum ”Emigranții” sau ”Tango” sunt jucate pe scenele lumii. Calificarea de teatru absurd pornește de la anii cumpliți din Polonia în care concepe tematic piesele pentru a se feri de cenzura stalinistă. Mrozek servește astfel teatrul de idei. Iată că și în prezent o piesă ca ”În largul mării” rămâne actuală când are și șansa de a fi pusă în scenă inspirat de un regizor – Felix Alexa cu o echipă admirabilă pentru a specula subtil subtextul fiecărei replici.

Un afiș excelent cu sens major 

Este o comedie putem spune neagră prin substratul dramatic. Subiectul apatent e simplu, cu trei persoane naufragiate, ajunse pe o plută în largul mării. Sunt disperate că nu mai au hrană. Le este foame. Soluția ar fi - ”Mâncatul omului de către om”, cum spune o replică. Hotărăsc să aleagă și sacrifice pe unul pentru a se hrăni. Alegerea se face prin metode cunoscute - ”Să organizăm alegeri generale”, apoi - ”Trebuie să anulăm alegerile” , replici foarte actuale. Situația celor trei pare absurdă, dar are la bază pofta de putere pentru hrana personală. Personajele par desprinse simbolic din partide politice. În etapele istoriei omenirii - ”Pâine și circ” a dominat metodele unor dornici de câștigul puterii și nu morala de a servi societatea. Degradarea morală este tema majoră a acestui spectacol.

Regizorul Felix Alexa propune credibil un spectacol în care umorul ascunde dramatic apelul de a judeca manifestările celor ajunși pe pluta puterii. Decorul lui Ștefan Caragiu sugerează semnificativ esența temei și dă atmosferă spectaculos acțiunii. Folosește mereu cu sens scena rotativă. Cei trei naufragiați – Grasul, Mijlociul și Slabul -, sunt persoane în unifrme elegante în alb și negru, cu papion. Prin costume Liliana Cenean le definește apartenența la o clasă avută, aflată sub ”masca” imaginii ce le ascunde pofta imorală de hrană. Fără exagerări metaforice, imaginea teatrală trimite simbolic la zona puterii. 

Disribuția, bine coordonată de regizor, prilejuiește actorilor interpretări ireprșabile, deosebite. Se remarcă Victoria Dicu în Nafragiatul gras drept o actriță de valoare. Nu foloseșe datele prsonale pentru o compoziție de imagne, consruiește rolul în profunzime prin evidențierea sensurilor multiple la fiecare replică rostită. Relaționează cu partenerii și în tăcere. Victoria Dicu excelent deomostrează că Naufragiatul gras este un simbol al puterii. ”Gras” prinde sensul abilității în lupta pentru câștig imoral. Un alt profil tipologic îl impune minunat, Șerban Pavlu în Naufragiatul mijlociu, un ”bucătar” prin biografie. Actorul speculează datele personajului la nuanță, subliniază pericolul celui care manipulează dibaci relațiile cu cei din preajmă. Victimă devine spre final, Naufragiatul slab. Emilian Mârnea redă cu mulă convingere, tipologia celui lipsit de forță, naivului dornic de o ”libertate” al căru sens nu îl percepe însă. Cei trei actori reușesc să prezinte emoționant aparența absurdă a unor tipologii reale, aspect foarte greu pentru orice interpret. Distribuția se completează prin intervențiile personajelor argument – Poștașul și Lacheul. Eduard Cîrlan și Andrei Finți prin interpretare și jocul imaginii de prezentare, servesc să spulbere ideea de absurd și să susțină dramaticul tristei realități.

De mult timp Naționalul bucureștean nu a mai integrat în repertoriu un spectacol reușit și actual tematic. Provoacă râsul publicului privind ”foamea” puterii, dar și îl alarmează că se află în ”largul unei mări” cu valuri greu de stăvilit.