”SECUNDAR” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala ”Ion Caramitru”

 CLIȘEE CU PRETENȚII PENIBILE SOCIO – PCLITICE

Timp de trei ceasuri (!!), publicul asistă la un spectacol (Alexandra Badea - text și regie) plictisitor și incoerent din care nu se înțeleg bine nici acțiunea și subiectul, că de mesaj și emoție nu poate fi vorba. Autoarea a emigrat din România în 2003 în Franța, a împrumutat din curentul teatral de acolo și din cel al îmbinării teatrului cu proiecții video, curente în prag de expirare în prezent, cu doința de originalitate. Practică în calitate de dramaturg aceiași metodă de colaborare pentru text cu actorii selectați în distribuție. Le prezintă un sinopsis, îi provoacă la improvizații, selectează din conținutul lor și construiește din această colaborare textul unui să-i zicem scenariu. A mai practicat aceiași metodă și la Naționalul bcureștean pentru spectacolul ”Exil”, comentat pe acest blog la data premierei. Rezutatul sub aspect de dramaturgie este ... un ghiveci cu pretenții filosofice de doi bani pentru comentarea opiniilor celor dintr-o comunitate. 

În cazul de față, Alexadra Badea afirmă - ”Nu intenționez să transmit un mesaj, asta cred că este treaba politicienilor, a jurnaliștilor, eu încerc să creez un spațiu de rezonanță în care mai multe voci să poată fi auzite cu care pot fi de acord sau nu.” Ar dori autoarea o analiză psihologică cu țintă socio -politică și amestecă de-a valma pomenirea unor puncte nevralgice ale actualității – sistemul sanitar, corupție, învățămât, revoluție, mineriadă, comunicare, anxietate, concurență, condiția femeii, etc. Invocările au o anume tentă politică discutabilă și nu comunică nimic convingător.

Spectacolul debutează cu un fel de ”prolog” despre sistemul medical. Această gravă temă este anulată pentru că secvența ar face parte dintr-o piesă la care lucrează regizoarea Sofia (Ada Galeș) cu un grup de șapte actori distribuți. Trece astfel de la un posibil fapt real, la punerea în scenă a unui spectacol de teatru. În grup intervine un incident, regizoarea e nemulțumită de Marta (Cosmina Olariu) care are personalitate și comentează indicațiile sale, iar aceasta o schimbă din rolul principal într-un rol secundar. Marta dispare, nu se mai prezintă la repetiții și se dezvoltă un fel de anchetă pentru căutarea ei, intervin și voci din off ale Inspectorului (Marius Bodochi) și ... Terapeutului (Alexandra Badea). Autoarea spectacolului Alexandra Badea a apelat pentru consultanță și la un psiholog și un criminalist, în intenția de a da credibilitate acțiunii !! Drumul căutării Martei dezvăluie relațiile intime dintre cei din echipa de teatru în teatru. Așa cum e prezentată breasla profesional și moral, nu face decât să denigreze creatorii teatrului adevărat ! Alexandra Badea ar dori o analiză psihologică a unei echipe când intervine un conflict, dar derularea aberantă a investigației psihologice nu are rezultat. Relațiile intime dintre actori cu actrițe, plus cea a regizoarei Sofia, nu duc nici măcar la deslușirea dispariției Martei. S-a sinucis aruncâdu-se de pe terasa teatrului sau ... a plecat la mânăstire, cum indică o replică. Majoritatea replicilor par lozinci din buletinele de știri, plus unele care cad în vulgaritate. ”Mi se umple curul de lacrimi” - este doar un exemplu. ”Scenariul” (textul) este o făcătură cu o acțiune dezlânată, falsă în intenții, mesaj și transmiterea de tensiune și emoție. Amintim că a fost în 1978 un film, ”Repetiție de orchestră” de Fellini în care metafora acțiunii ducea la mesajul analizei conflictului dintr-un grup! Era însă, un film de ... Fellini coerent în intenții.

Sub aspect teatral, regizoarea Alexandra Badea care ar avea un alter ego în personajul Sofia, folosește clișee în îmbinarea teatrului cu filmul. Pe scena mare a sălii, domină decorul trei ecrane pe care se proiectează imaginile a șase camere video. Ele surprind discuțiile particulare ale diverselor cupluri. Decorul se rezumă la o sală mică de spital plasată în fundalul centrului scenei, iar în față la un mic spațiu de grădină cu iarbă uscată și la fragmente din statuia unui cuplu, spații configurate în lateralele scenei. Prin aceste elemente se dorește o trimitere metaforică spre aspectul comunicării suferinde într-o comunitate. În afara decorului nefuncțional pentru a da atmosferă acțiunii, Cosmin Florea realizează și costumele numeroase, unele pretențios elegante ca pentru un bal. Aspectele video sunt luate din diverse locuri care se întrezăresc pe scenă, predominante în proiecții fiind imaginile de gros – plan cu chipurile personajelor. 

Unii interpreți au experiența filmului și se vede în expresie stare interioară a personajului prin imaginile video surprinse, alții nu. Prin aceste imense gros – planuri se anulează relația și nuanțele comunicării între partenerii de dialog. Regizoarea Alexandra Badea mai apelează și la o serie de ”cortine” video cu gros – planuri fixe ca imagine și cu cânticele în franceză (muzica originală Călin Țopa) , drept comentarii inutile ale situațiilor. Directorul de imagine Boroka Biro execută solicitările viziunii regizorale.

Actorii care au colaborat și la ”scenariu”, manifestă, cum pot în acest concept regizoral, talentul demonstrat pe deplin în alte spectacole. Se luptă cu propunerea regizorală și reușesc să-i facă față credibil în unele secvențe, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Mihai Călin, Alexandru Potocean, alături de Crina Semciuc, Diana Dumbravă. Personajele atribuite sunt însă, schematice. Sofia regizoarea, motor al analizei situației dispariției Martei, rămâne cel mai fals construit personaj și Ada Galeș încearcă să îi creioneze cât de cât un profil special. Sofia trimite de fapt la viziunea regizorală eșuată a Alexandrei Badea pentru un spectacol original lipsit de substanță emoțională.

Finalul spectacolului este ... cireașa de pe tort! Se trece la tema feminismului, condiția femeii fiind subiect tematic important în acest ”scenariu”. Se prezintă un fel de carnaval săltăreț, cu bărbați în costum de femeie, cu unele costume de epocă. Această scălămbăială dintr-un carnaval fără rost, se finalizează cu interpretarea celebrei melodii ”Un actor grăbit ...” a regretatei Laura Stoica și solicitarea publicului de a aprinde luminița telefonului mobil! Ridicolul acestui spectacol atinge punctul culminant prin acest final.

”Secundar” nu se poate numi nici măcar experiment teatral. Rămâne un proiect cheltuitor de bani pentru ambițiile unei persoane venite din Franța să ne vorbească despre amara noastră actualitate socială pe care nu o percepe, iar pe cea politică o ”gândește” ignorând și orice regulă existențială  universal valabilă.