“BUCUREȘTI 41 – TUR RETUR” – TEATRUL EVREIESC DE STAT

SĂ NU UITĂM ȘI PUNCTELE NEGRE ALE ISTORIEI !

         Teatrul Evreiesc de Stat este una din instituțiile culturale de marcă, a aniversat în octombrie 140 de ani de teatru idiș. Și-a redeschis acum, porțile după o pierioadă de renovare dificilă, clădirea suferind avarii în urma unei furtuni, iar acum sala teatrului are o nouă înfățișare.

         Premiera “București 41 – Tur Retur” este un spectacol original, special de teatru-document, o adevărată lecție deschisă de istorie. Cum superficialitatea cărților de istorie din școli e cunoscută, spectacolul regizat de Alexandru Berceanu ne reamintește, puncte negre, tragice din istoria noastră. Andreea Chindriș, Alexandru Berceanu și Alexandru Băcanu au alcătuit un scenariu documentat care reunește o impresionantă desfășurare de forțe pentru prezentare – două video mappinguri, unsprezece actori, totul numai pentru patruzeci de spectatori pe care un autocar al Naționalului bucureștean, îi va purta în patru locații. Acest “drum” care durează aproximativ patru ore, va fi drumul reamintirii tragicului an 1941 al rebeliunii legionare. În acea perioadă de tristă amintire au fost ucise personalități de seamă ale epocii, mulți evrei. Cei de astăzi care cunosc ce a însemnat mișcarea legionară naționalist-fascistă, cum a distrus suflete și sensul cuvântului “patriotism”, sunt puțini. Regizorul Alexandru Berceanu ilustrează inspirat acest “drum” prin istorie, cu sprijinul apreciabil al scenografiei (Andrei Dinu), al unei reușite ilustrații muzicale (Raluca și Emanuel Burcea) și al proiecțiilor video (Les Ateliers Nomad). Echipa de actori – Anka Levana, Marius Rizea, Liviu Lucaci, Andrei Bibire, Mircea Dragoman, Monia Pricopi, Cristina Cîrcei, Mihai Prejban, Darius Daradici, Viorica Bantaș, Mihai Ciucă -, se mulează perfect pe propunerile regizorale de a creiona profilul unor personaje celebre. Amintim de pildă, pe Liviu Lucaci în Nae Ionescu, pe Andrei Bibire în Mihail Sebastian, pe Mircea Dragoman în rabinul Guttman, pe Marius Rizea în Winston Churchill și alte tipologii sau pe Anka Levana în contesa Waldeck, toți conturând nuanțat personajele atribuite.

         Acest tur prin istorie este prefațat de un prolog derulat pe scena teatrului, o întâlnire peste timp a personajelor Winston Churchill, Nae Ionescu, contesa Waldeck – corespondent la București în 1941 pentru “Newsweek”, persoană cu o bogată biografie, Mihail Sebastian. Vor privi și comenta, manevrarea “unui aparat cu care se poate vedea ce e pe pământ, istoria”, cum specifică o replică. Acest prolog încearcă și reușește parțial, să sugereze efectele istoriei, să pună față în față, trecutul și prezentul. Începe apoi, călătoria cu autobuzul, alături de tânărul și destoinicul ghid, Andreea Chindriș, pe bulevardele centrale ale Capitaliei, fiind amintită pe scurt, istoria lor. Urmează primul popas la Palatul Telefoanelor pe care se proiectează imagini referitoare la trecutul dramatic al acestui prim zgârie nori din București, construit pe locul celebrei case Oteteleșteanu. În 1939, Palatul Telefoanelor a fost ocupat de legionarii care l-au ucis și pe Armand Călinescu. “Turul” continuă în zona Călărași, unde a fost cartierul evreiesc, iar Ștefan Berceanu va povesti celor din autocar, cu sensibilitate, amintirile sale despre cei care au locuit în acest cartier. Un alt popas se face la fostul “Liceu Ciocanul”, școală de meserii pentru tinerii evrei din anii ’30-’40, unde regizorul prezintă un emoționant moment. De o parte și alta a unui culoar, un tânăr evreu și un legionar, susțin monologuri reprezentative pentru zilele tragice din 1941. Urmează apoi o proiecție cu actori în care se arată demența dorinței de înființare a “Statului Național Legionar”. Un ultim popas va fi la Sinagoga Mare din strada Vasile Adamache, monument istoric. Două secvențe remarcabile se vor prezenta aici. Mai întâi în fața monumentului, rabinul Guttman va povesti uciderea evreilor în pădurea Jilava, ca apoi în interiorul sinagogii să fie amintită printr-o scenă, devastarea ei de legionari. Regizorul Alexandru Berceanu a compus teatral remarcabil aceste secvențe. Finalul readuce publicul la Teatrul Evreiesc de Stat, amintind de premiera piesei lui Mihail Sebastian, “Steaua fără nume”, atunci când profesorul Nae Ionescu a recunoscut meritele elevului său Mihail Sebastian care nu semnase ca autor piesa pentru că era evreu. Am redat pe scurt traseul acestui “tur” prin istorie, oferit ingenios de regizor și echipa sa, la care publicul este invitat pentru că poate urmări, un spectacol unicat de teatru-document. Acest spectacol este o coproducție a Teatrului Evreiesc de Stat și ArCuB.

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU – EDIȚIA a XXVI-a

IMPRESII GENERALE

       

Toată lumea recunoaște că în aprecierea unui act artistic din artele plastice, muzică, literatură, film sau teatru, funcționează la orice persoană, și subiectivismul. Valoarea o impune timpul. În teatru,  situația se complică pentru că spectacolele sunt efemere. Creatorii de teatru – regizori, actori, scenografi, de-a lungul vremii, doar prin mai multe spectacole, câștigă apreciere valorică sau pot … să o și piardă.

         Evident, și în selecția spectacolelor pentru Festivalul Național de Teatru (FNT), apare acest aspect. Selecționerul unic, Marina Constantinescu, critic de teatru cu personalitate, recunoaște că “este vorba de o selecție asumată, firesc și subiectivă”. S-a străduit să ofere publicului, spectacolele care prezintă “starea teatrului nostru în stagiunea 2015 – 2016”. Selecționerul mai precizează că a efectuat alegerea pe criteriile VALOARE și TENDINȚE ESTETICE de inovare în creația teatrală.

         Astfel, FNT s-a construit pe un program cu 40 de titluri căruia s-au alăturat spectacole invitate de prestigiu internațional. În acest program prea stufos, au predominat firește, spectacolele noastre, în special cele ale teatrelor naționale și cele reprezentând teatrele din Capitală. Suntem singura țară europeană în care funcționează șapte teatre naționale – București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Timișoara, Iași și Craiova. Din cele șapte, greu de explicat este de ce nu a participat la FNT și naționalul din Craiova.

         Au fost introduse în program și câteva spectacole din teatrul independent, predominând cele cu actori consacrați și mai puțin cele ale tinerilor. În teatrul independent se petrec tot felul de festivaluri, încropite la nimereală; sunt numeroase aceste teatre din care foarte puține au reușit să se afirme, să își consolideze o personalitatea. Exemplare rămân “Unteatru” sau Teatrul “Act”.

 “VALOAREA”

         Criteriul valoric aplicat selecției FNT, se poate traduce prin “important”         pentru stagiune. “Importanța” a fost dată de numele unor regizori – Andrei Șerban (“Caruselu”), Yuri Kordonski (“Marmură”), Alexandru Darie (“The Bach Files”), Radu Afrim (“Între noi e totul bine”, “Punctul orb”) și Silviu Purcărete (“Iulius Caesar”, “Cafeneaua”, “Fuchsiada”), Mihai Măniuțiu (“Meteorul”, “La ordin, Furher!”), Victor Ioan Frunză (“A douăsprezecea noapte”), Laszlo Bocsardi (“Clasa noastră”), Alexandru Dabija (“Linoleum”), Dragoș Galgoțiu (“Kafka.5 vise”), Tompa Gabor (“Sfârșit de partidă”). Acestor regizori consacrați s-au alăturat, foarte puțini tineri, precum Bobi Pricop (“O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”). Din păcare, majoritatea “consacraților”, chiar dacă au realizat două sau trei spectacole în stagiunea 2015 – 2016, rezultatele nu erau meritorii. Nu mai aducem în discuție că anul 2016 este “Anul Shakespeare” și până acum nu s-au putat selecta decât două spectacole cu piesele bătrânului Will, luat doar ca pretext de “consacrați”. “Valoarea”, tradusă ca “important”, în ciuda multor spectacole selectate, își găsea cu greu motivare în majoritatea lor. Programul FNT se putea rezuma la un număr restrâns de spectacole.

“TENDINȚE ESTETICE”

         În aplicarea acestui criteriu de sesizare a originalității unor viziuni regizorale, rezultatele nu s-au putut … sesiza. “Tendințele estetice” ale unor “consacrați” se manifestau prin manierism. “Inovațiile” acestor regizori au fost întâlnite și în ediții anterioare din FNT, dovedind un fel de “autoplagiere”. Sunt găzduiți de diferite teatre din țară, unde în timp scurt, în grabă, repetă aceiași manieră, aplicată și altor spectacole. Grav rămâne că “maniera” respectivă se manifestă prin imagine și participarea actorilor în grupuri active, iar personalitatea lor nu mai e folosită pentru a interpreta credibil personaje. Astfel de “tendințe estetice” servesc doar regizorului, actorii devenind o masă de figuranți. Un exemplu, l-a oferit și regizorul Silviu Purcărete, la actuala ediție a FNT, căruia i s-au alăturat și alți colegi.

“TEATRU-DANS” și “DANS CONTEMPORAN”

         Este explicabil de ce pentru a îmbogăți programul unui FESTIVAL NAȚIONAL de TEATRU, selecționerul a acordat importanță “Dansului și Teatrului-dans”. Stagiunea 2015 – 2016 nu a fost strălucită; majoritatea spectacolelor de teatru de proză au fost mediocre și submediocre.

Spectacole remarcabile a oferit marele artist, Gigi Căciuleanu – “L’Om DaDa”, “Un minut de dans sau UF!!!”, “Vivaldi și anotimpurile”. I s-a alăturat și Răzvan Mazilu cu “Mon Cabaret Noir”. Teatrul-dans începe să fie un compartiment important al artei spectacolului. E drept că ar fi de așreptat din parte publicului și întâlnirea cu spectacole “musicale”, dar nu prea avem actori pregătiți pentru acest gen și teatrele nu au nici fonduri pentru a îndeplini cerințele genului.

“INVITAȚII”

         Pentru efortul de a aduce în FNT spectacole de înaltă clasă artistică, selecționerul Marina Constantinescu merită toată stima publicului bucureștean.

         “Livada cu vișini” de la “Maly Drama”, în regia lui Lev Dodin, a fost un spectacol memorabil, o lecție de ce presupune inovație teatrală și respect cultural față de valoarea clasicilor.

          “Teatrul-dans” și în special dansul contemporan, au prilejuit întâlniri cu artiști internaționali, maeștri ai expresiei corporale, precum Carolyn Carlson și echipa sa.

         “Invitații” ne-au propus să privim mai atent un spectacol, indiferent de genul său, ca să îi descoperim “valoarea”. Au lăsat de fapt și o întrebare “de ce?” fenomenul nostru teatral e marcat de mediocritate.

“DE CE ?”

         De ce stagiunea 2015 – 2016 prezentată în FNT, nu a avut strălucirea așteptată de la majoritatea spectacolelor ?! Personal cred că s-a simțit criza reală a regiei. Foarte puțini regizori tineri reușesc să își impună personalitatea, iar cei “consacrați” aleargă prin țară să realizeze rapid și de multe ori, superficial, spectacole.

Criza regiei e rezultatul unui învățământ artistic degradat care produce “artiști – prestatori de servicii artistice”. Numeroasele universități cu care e dodată mișcarea teatrală, produc la fel ca niște fabrici lipsite de ingineri specialiști, “rulmenți”. Învățământul artistic e plin de “doctori” care nu au călcat vreodată pe o scenă, dar “produc” regizori și actori.

         Actuala ediție a FNT a fost un “puzzle” reușit pentru a atenționa că mișcarea noastră teatrală se confruntă cu dificultăți numeroase. Una dintre ele rămâne și învățământul artistic, dar și legislația, și lipsa de respect a statului față de cultură.

P.S. Sunt comentate mai jos pe blog, cât și la data premierei peste 80% din spectacolele Festivalului Național de Teatru.

“LIVADA DE VIȘINI” – TEATRUL “MALY DRAMA” / SANKT PETERSBURG (FNT)

“TEATRU ADEVĂRAT PENTRU SUFLET ȘI MINTE”

         “Livada de vișini” care a încheiat de fapt, Festivalul Național de Teatru, a amintit unora de evenimentul întâlnirii, în urmă cu mulți ani, cu spectacolul “Regele Lear” în regia lui Peter Brook, cu Paul Scofild pentru că era “teatru adevărat pentru suflet și minte”.

         De treizeci și trei de ani, regizorul Lev Dodin conduce “The Maly Drama Theatre -Theatre of Europe” și cucerește lumea cea largă cu demonstrațiile sale privind ce presupune teatrul astăzi și inovația teatrală. În spirit cultural, Lev Dodin își permite să adapteze scenic ”Livada de vișini”, descoperind că genialul psiholog al lumii, Anton Pavlovici Cehov, a scris la început de secol XX despre comedia istoriei care se repetă mereu.

       

  De la bun început, spectacolul integra publicul în “livada înflorită” prin scaunele sălii îmbrăcate în alb, cu intrările laterale ale sălii transformate în uși ale conacului celei venite de la Paris, Liubov Ranevskaia. Primele rânduri din sală, găzduiau … biliardul lui Gaev. Scenografia concepută surprinzător de Aleksander Borovsky, sugera locuri din conac în spațiul dintre scenă și primul rând de spectatori pe care le continua și în prim planul scenei, îngrădit de un mare ecran alb. Puținul mobilier, cu obiecte numeroase, preciza diverse destinații. Alb și negru erau culorile care dominau imaginea generală a reprezentației și prin costumele personajelor, discret aparținând timpului acțiunii, cu accesorii aplicate particularizării identității lor. Prin acest croi surprinzător de scenografie care folosea și cele două culoare ale sălii mari a Naționalului bucureștean, personajele erau mereu în imediata apropiere a publicului integrat astfel, lumii lor.

Integrarea se consolida și prin proiecțiile prezentate pe marele ecran din scenă. Perfect motivate, cele două filme proiectate în alb și negru, arătau fascinanta livadă de vișini înflorită și evocau viața trăită de Ranevskaia înaintea plecării la Paris în urma pierderii băiatului său. Filmele indicau epoca glorioasă a unui important segment social, aristocrația. Finalul impresionant al reprezentației oprea respirația publicului, când Lopahin, stăpân acum al livezii, înmânează rolele filmului, celor care rămân într-o epocă trecută a istoriei, părăsind livada.                                               

Comentariile muzicale (Gilles Thibaut, Paul Misraki, Johann Strauss) și accentele sonore, completau sugestiv trecerea timpului istoric. Intervenția de două ori a sirenelor de alarmă, atenționa trecerea clasei aristrocate de la etapa sa istorică, la cea din 1917 de venire a comunismului, ce deschidea o altă epocă, ca apoi spre final, sirena să sugereze perspectiva unei alte etape, posibil a îl afecta și pe Lopahin. Imaginea spectacolului era magic condusă de regizor, scenograf, actori și coloana sonoră pentru a sublinia raportul dintre forma și conținutul aparent comic, dar dramatic de fapt, al transformării etapelor istoriei.

        

Regizorul Lev Dodin respecta intențiile lui Cehov și le esențializa în adaptarea sa, printr-o fină comprimare a replicilor, urmărind să consolideze coloana vertebrală a fiecărui prsonaj pe linia grupării în categorii sociale reprezentative pentru trecut, prezent și perspectivele viitorului. Eliminarea din adaptare a personajului Pishchik, profitorul șmecher, își afla motivare în conceptul regizoral, axat pe sublinierea temei majore a piesei lui Cehov, elemente caracteriale ale profitorului, fiind prezente și la alte personaje. Dacă spectatorul nu cunoștea piesa și nu urmărea traducerea replicii din limba rusă, senzaționalii actori din distribuție prin interpretare, reușeau să transmită demersurile acțiunii și situațiilor, să redea povestea și sensurile sale majore și astăzi. Interpretarea era condusă de Lev Dodin după regula clasică, dar mereu actuală, explicată de Stanislavski în metoda sa, că actorul trebuie să “intre în interiorul personajului”, să se transpună în rol și să uite de personalitatea sa, idiferent dacă personajul, caracterial nu are nimic comun cu el. Metoda lui Stanislavski stă la baza studiului și astăzi, în importante universități de artă, chiar și peste ocean. Toți interpreții din “Livada de vișini” reușeau transpunere până la amănunt în personajele atribuite. Acești actori minunați, indiferent de amploarea rolului și când nu aveau replică, reușeau să susțină relațiile personajelor cu cei din preajmă, să se implice și prin tăceri în situații. Personajele prin mentalități comune, se grupau ca reprezentanți ai unor segmente sociale, reprezentative pentru timpul istoric și transformărilor sale.  În centru era grupul aristocrat. 

 Liubov Ranevskaia devenea prin Ksenia Rappoport o aristocrată romantică, o femeie detașată de concretul vieții, dorind să trăiască pentru iubire, sentimentală, răsfățată, dar și egoistă, privind însă, superficial realitatea. Actriță de teatru și film, Ksenia Rappoport impresiona prin firescul acordat judecării absurde a situației în care se afla Ranevskaia. Grupului aristocrat îi aparține și Gaev, fratele Liubei, nobil rupt de realitate, naiv în gândire, remarcabil prezentat de Igor Chernevich. Firs (Sergey Kuryshev) și chiar, Charlotta, guvernanta (Tatiana Shestakova) serveau mentalitatea propietarilor livezii, iar actorii defineau admirabil personajele.

Opusul aristrocaților naivi în perceperea evoluției istoriei este Lopahin, fiu de iobag, parvenit financiar, un om cu spirit practic, dar care nu uită umilințele trecutului, personaj excelent compus în amănunt de Danila Kozlovsky, actor consacrat în film și în teatru. Actorul sugera sensibil, cum pragmatismul lui Lopahin, ajunge să îi frâneze sentimentele față de Varia, fiica adoptivă a Liubei, “gospodina” conacului. Actorul sublinia forța lui Lopahin de a urca o treaptă spre o nouă etapă istorică. Apropiată lui ca mentalitate, Varia, e lipsită însă, de forța acestuia în a o pune în practică. Elizaveta Bolarskaia trăia stările multiple ale Variei, de femeia îndrăgostită de Lopahin, dar și de femeia autoritară, pragmatică. Actrița prezenta o Varia, greu de uitat. Trofimov, studentul (Oleg Ryazantsev), Ania, fiica Lubei (Dana Abyzova) și Epihodov, contabilul (Andrei Kondratiev) aparțineau unui grup social în care fiecare își dorește trabsformarea, dar este incapabil să o înfăptuiască; ireproșabil construiau interpreții personajele. O mentalitate confuză în perceperea situațiilor reale se dovedea a fi specifică, slugilor tinere cu ambiții diferite – Duniașa (Arina Von Ribben) și Iașa (Stanislav Nikolsky) - discret satirizată, o prezentau remarcabil interpreții. Toți actorii construiau mentalitățile diverse ale unor categorii sociale, întâlnite mereu, indiferent de epoca istorică. “Livada de vișini” se transforma într-o oglindă a lumii, afectată întodeauna de schimbările istoriei. 

         Acest spectacol, a demonstrat cât de contemporană rămâne ultima piesă scrisă de Cehov în 1904, perfect construită scenic de Lev Dodin și echipa de la “Maly Drama” în spiritul “teatrului adevărat pentru suflet și minte”, fără artificiile unui regizor care se visează mai presus de dramaturg, cum se întâmplă uneori. “Livada de vișini” rămâne întâlnirea memorabilă propusă de Festivalul Național de Teatru, cu ceea ce presupune creația teatrală astăzi, datorată unor mari artiști al căror talent e dublat de cultură și cunoașterea profundă a realității.

“MICUL PRINȚ” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

ÎNCERCARE DE VIZUALIZARE FORȚATĂ

         Teatrul German de Stat din Timișoara înscrie în repertoriu o “poveste” încântătoare pentru cei mici, dar și pentru cei mari – “Micul prinț” de Antoine de Saint Exupery. În prezent mai mulți regizori au fost atrași de celebra poveste cu tâlc în care un mic “prinț” venit din altă lume pune întrebări aparent simple în urma întâlnirii cu o serie de personaje malefice; mai multe teatre pentru copii și chiar pentru adulți, înscriu în repertoriu acest text, adaptat sau nu.

        

Regizorul Peter Kerek rezumă simplist povestea în câteva replici (dramaturgia Patricia Pandek) și lasă loc tratării scenice fanteziei imaginii. Întâlnim din nou, o personalitate a scenografiei, pe Iuliana Vîlsan care propune prin decor și costume, un spațiu de joc fantastic, cu intenția de a se relata prin imagini, istoria micului prinț. Decorul cu tavanul plin de flori, amintea de scenografia Iulianei Vîlsan pentru un alt spectacol de la Teatrul “Bulandra”. Spectatorii, indiferent de vârstă, priveau fascinați întâlnirile “prințului “astronaut” cu cei dintr-o lume necunoscută lui, dar lipsa cuvântului spulbera substratul scrierii.

         Regizorul Peter Kerek investea sensibilitate și accente poetice în mișcarea continuă a numerosului ansamblu de interpreți. Actori excelenți ai teatrului, remarcați în roluri importante în alte spectacole, dansau, creionau momente de pantomimă. În lipsa replicilor nu puteau însă, să definească și personaje. Spectacolul se dorea o metaforă cu imagini frumoase, dar fără substanță convingătoare cu sensuri emoționante.

P.S. Ultimele trei zile ale Festivalului au mai propus publicului – “THE BACH FILES”, un spectacol de Alexandru Darie (Teatrul “Bulandra”), “L’Om DadA”, un alt spectacol coregrafic de Gigi Căciuleanu (Teatrul Național “I.L.Caragiale”), “CUTIA PANDOREI”, regia Felix Alexa (ArCuB), “APĂ DE MINĂ”, proiect coordonat de Oana Stoica (Teatrul Act), “SCENE DINTR-O CĂSNICIE”, regia Radu Jude (Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara), “KAFKA.5 VISE”, regia Dragoș Galgoțiu (Teatrul Odeon), “ANUL DISPĂRUT 1989”, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic) – spectacole comentate pe acest blog și “Linoleum”, regia Alexandru Dabija (Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj Napoca), “La Pulce”, regia Horațiu Mălăele (Teatrul de Comedie), “Lungs”, regia Nicolae Constantin Tănase (teatrul independent), “Un dușman al poporului”, regia Claudiu Goga (Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, Iași), “La ordin, Furher!”, regia Mihai Măniuțiu (Teatrul “Aureliu Manea”, Turda), “Sfârșit de partidă”, regia Tompa Gabor (Teatrul Național Târgu Mureș, Compania “Tompa Miklos”), “Dansând în noapte”, regia Vlad Massaci (Teatrul “Sică Alexandrescu”, Brașov).

La finalul Festivalului s-au prezentat și două reprezentații cu “LIVADA DE VIȘINI” în regia lui Lev Dodin, spectacol de excepție pe care îl vom comenta separat.