GALA TÂNĂRULUI ACTOR - ``HOP``/ Ediția a XXV-a /25-27 august / Alba Iulia

 TINERII AU TRECUT TREAPTA DE FOC DE A FI FIECARE UN POSIBIL ACTOR TOTAL

Ion Caramitru și Cornel Todea, personalități ale mișcării teatrale, au inițiat proiectul acestei Gale în 1998. Ei au trecut în neființă, dar Gala inițiată de UNITER a devenit o tradiție pentru lansare a tinerilor actori, dar și cizelarea capacităților deținute de aceștia prin propunerea de teme diverse cultural, dezvoltate pentru trei ani de directori artistici precum Radu Afrim, Miklos Bacs, Gigi Căciuleanu și acum, Răzvan Mazilu. Aparent Gala este un concurs cu premii pentru a răsplăti pe cei mai buni dintre cei mai buni, dar scopul principal prin ateliere speciale servind tematica, practicate anterior concursului din fața publicului, este de cizelarea capacităților celor înscriși în competiție. Universitățile de teatru produc anual ca rulmenții unei fabrici, aproximativ 300 (!!!) de absolvenți, actori pentru o țară mică cu puține teatre mai ales independente, nesprijinite legislativ. Gala nu este un posibil demers de angajare la un teatru sau un casting, ci o punte de cunoaștere a tinerelor talente și șlefuirea profesională pentru începutul carierei. Să nu uităm că fiecare ediție a dat mișcării teatrale și filmului, concurenți deveniți în prezent nume de actori prețuite de public.

La actuala ediție, demonstrația capacităților celor 21 de tineri concurenți s-a afirmat și în fața unor personalități consacrate artistic, aflate în rândul publicului - directori de teatru sau regizori care au avut șansa cunoașterii tinerelor talente pentru viitoare proiecte unde aceștia pot fi colaboratori importanți.

Directorul artistic RĂZVAN MAZILU, după o bogată și reușită experiență ca regizor și coregraf cu spectacole musicale, a lansat tinerilor o provocare cu tema – MUSICAL = ACTOR TOTAL + SHOW TOTAL. Este o temă dificilă, mai ales că universitățile de teatru nu au în pagina de studii musicalul, gen prețuit de Marele Public. Șlefuire capacităților celor 21 de concurenți s-a făcut anterior concursului cu public din sala Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în ateliere , de către, firește, Răzvan Mazilu – plastică prin mișcare corporală, dans, și actorie, alături de Maria Alexievici pentru tehnică vocală. Rezultatul scurtei pregătiri pentru acest concurs – școală s-a remarcat în Proba impusă și Proba obligatorie, susținute individual și de Secțiunea grup. 

DRUMUL PERFECȚONĂRII

Confruntare cu o astfel de temă dificilă a ridicat probleme concurenților. A ales fiecare pentru Secțiunea individuală și cea de Grup, un fragment dintr-un musical, majoritatea folosind ofertele online și foarte, foarte puțini concurenți s-au încumetat să prezinte propiile creații de musical.

Unii chiar au reușit să impresioneze juriul care a acordat Premiul ``Cornel Todea`` pentru cea mai bună trupă de actori la Secțiunea grup - ``(încă un) Musical`` cu ANDREI DUȚU, DRAGOȘ IONIȚĂ și LAURA GABRIELA OANA.  Ambițioasă fiind, LAURA GABRIELA OANA a participat și la Secțiunea individual, iar juriul i-a acordat Marele premiu al Galei ``Ștefan Iordache`` pentru ``Doamnele de la Brunch`` din musicalul ``Company``, unde de astă dată monologul său suferea de multe hibe, fiind exterior interpretat ca stare intrioară. 

Alegerile concurenților de pe online a momentelor a ridicat problema traducerii songurilor care au fost cântate în limba engleză, dar mai ales fără atenție sporită pentru prezentarea convingătoare a personajului, interpretat superficial. Concurenții trebuiau să facă față în interpretare unor cerințe de expresie pe care să le îmbine armonios – vocal muzical, dans și mișcare și caracterizarea personajului ales. Lucru foarte greu de armonizat când îți lipsește o școală pentru acest demers. Proba obligatorie le-a dat șansa de a veni cu o poveste propie din viața lor sau a prietenilor, urmată de un song dintr-un musical indicat la alegere - ``Cabaret`` sau ``Mamma Mia`` (pentru fete) și ``Billy Eliot`` sau ``Singing in the Rain`` (pentru băieți). Pentru Secțiunea grup, funcționa același demers, un text-confesiune și selectarea unui moment din ``Annie`` , ``Grease`` sau ``Singing in the Rain``. Această armonizare a demersurilor pentru a interpreta un personaj dintr-un musical, mai mult sau mai puțin cunoscut la noi, a ridicat firește greutăți concurenților, mai ales când în prezentarea la public, nu se indica într-o frază importanța acelui personaj pentru subiectul musicalului.

În compartimentul vocal muzical al songurilor, majoritatea concurenților au dovedit calități deosebite. Amintim în ordine alfabetică pe ROBERT AGAPE, LAURA CRISTINA BELCEA, MARIA GROSU, ALEX MACAVEI, TUDOR-GRAȚIAN MANEA, VLAD NICOLICI, GABRIELA PORUMBACU, ANA VÎNĂU. Ei au reușit să indice profilul personajelor în songurile cântate în limba engleză și să treacă peste situația lavalierelor purtate, nu întodeauna performante.

Proba de dans-mișcare a ridicat și ea dificultăți concurenților, dar mulți au trecut-o cuceritor – CRISTINA DANU, ALEX MACAVEI, TUDOR-GRAȚIAN MANEA, VLAD NICOLICI, GABRIELA PORUMBACU. 

Problema cea mai dificilă a rămas în armonizarea interpretării, expunerea caracterizării în esență a personajului ales. Marea majoritate a mers pe imitați de interpretare sugerate de musicalurile pe online. Unele mai reușite, altele superficial tratate. ALEX MACAVEI și-a gândit inspirat propiul moment de musical - ``Paradisul cu un aparat de cafea`` și la proba obligatorie cu ironie a relatat despre ... dificultatea de a fi actor. Juriul nu i-a acordat niciun premiu acestui actor de la Baia Mare, premiat de Dorina Lazăr la o ediție anterioară pentru prestație și rostire scenică, dovedite și acum, el demonstrând și o evoluție în adaptarea la tema actualei ediții. TUDOR-GRAȚIAN MANEA obține Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală acordat de directoarea Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Concurentul a uimit prin transformarea din Tevye lăptarul de la Proba individuală, într-un alt personaj la cea obligatorie. 

Din cei 21 de concurenți, fete și băieți, juriul nu a descoperit niciun actor pentru a îi acorda un premiu, cu toate că jurații au ținut discursuri laudative pentru toți.

Doar doi băieți , TUDOR-GRAȚIAN MANEA și ROBERT AGAPE - Premiul Publicului, obțin distincții personale, dar nu și în urma prestației discutabile a acestui juriu. Jurații au ignorat și evoluția remarcabilă a lui ALEX MACOVEI, actor cu talent și inteligent în crearea unor momente speciale, originale pentru concurs.

Trebuie să fim corecți, Gala nu este o manifestare Oscar, ci un demers de a sprijini profesional și populariza tinerii absolvenți care cu greu își pot afla un loc de muncă în calitate de actori. 

ALTE PREMII ALE JURIULUI, DAR ȘI CELE ACORDATE DE PUBLIC 

PRECIZĂM. Juriul a fost alcătuit din MARINA CONSTANTINESCU – critic de teatru, LUCIAN IONESCU – actor de la Teatrul de Comedie, lansat ca personalitate prin musicalurile lui Răzvan Mazilu în alte teatre, ELENA PUREA actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, CARMEN STANCIU, teatrolog și profesor la UNATC, LUCIAN VĂRȘĂDAN, manager Teatrul German de Stat,Timișoara. În afara premiilor citate mai sus, juriul a mai acordat Premiul pentru cea mai bună actriță – MARIA GROSU și PREMIUL ``SICĂ ALEXANDRESCU``, premiul special al juriului – CRISTINA DANU.Premiul pentru cel mai bun actor nu l-a acordat.

PREMIILE PUBLICULUI - Cea mai bună actriță – GABRIELA PORUMBACU (Teatrul de revistă poate afla o viitoare vedetă cu această actriță cu un farmec special), Cea mai bună trupă de actori, spectacolul ``Te iubesc, dar nu pe tine``, regia Vlad Sălbatecu, cu EDUARD CRĂCIUN, ANDREI MĂRGINEANU, MIHAI ANDREI PLEȘA, SARA PONGRAC, PAUL ȘTEFAN TONCA.

A mai fost un premiu special ``1 / 10 pentru film la TIFF`` acordat de directoarea de casting Florentina Bratfanov, actriței SARA PONGRAC pentru evoluția la Secțiunea grup în ``Te iubesc, dar nu și pe tine!``.

UN SPECTACOL ATRACTIV, BINE GĂZDUIT DE ORGANIZATORI

Ansamblu prezentării Galei a fost excelent prin efortul organizatorilor, cei de la UNITER, autoritățile locale iubitoare de cultură teatrală din Alba Iulia, Teatrul de Păpuși ``Prichindel`` cu o directoare inimoasă Ioana Bogățan, totul servit de o echipă tehnică excepțional, de adevărați profesioniști proveniți de la Teatrul Odeon. Un merit important l-a avut prezentarea – MONICA ODAGIU și ALEX ȘTEFĂNESCU, cât și regizorul RĂZVAN MAZILU care a compus pentru ei și ansamblu concurenților două momente reușite. Prezentatorii s-au dovedit actori de top pentru un viitor musical.

Ediția aniversară a 25 de ani de Gală, cert rămâne o reușită, prin temă și ilustrarea sa scenică de către 21 de concurenți, tineri cu talent, luptători pentru perfecționare profesională și popularizare. Pe drumul afirmării vor întâlni numeroase obstacole, dar trebuie să îl continuie curajos. FELICITĂRI și BAFTĂ tuturor concurenților! Dacă un juriu a dat un aspect amar concurenților, trebuie să îl uite, că se vor întâlni mereu cu subiectivismul. 

GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXX-a

 ANIVERSARE MODESTĂ ...

Ediția a XXX-a a fost dedicată memoriei lui Ion Caramitru cel care a inițiat acest proiect cu scopul de a evidenția VALORILE breslei remarcate într-un an teatral, dar și răsplătirea cu distincții speciale a slujitorilor Thaliei de către Senatul acestui ONG, de-a lungul vieții cu rezultate greu de uitat. În 30 de ani, edițiile Galei au devenit o tradiție pentru breaslă, dar și pentru publicul iubitor de teatru. Această manifestare de prestigiu a fost găzduită în Capitală și apoi în câteva centre culturale din țară. Acum, la ceas aniversar, Palatul Culturii din Bistrița i-a fost gazdă! S-a anunțat astfel că acolo se va înființa un Teatru Municipal, inițiativă surprinzătoare când teatrul și cultura se află în plină criză dictată și de autorități. Dorim succes viitorului teatru instituționalizat.

Ediția a XXX-a merita totuși, prezența la Teatrul Național ``I.L.Caragiale``, un Centru Cultural reconstruit cu efort major de regretatul Ion Caramitru cel recopensat la Bistrița cu premiul de excelență. După plecarea sa neașteptată în lumea liniștită a stelelor, Naționalul bucureștean găzduiește acum spectacole mediocre în perioada verii și nu numai. Ediția trecută s-a prezentat în sala mare, când directorul instituției era Ion Caramitru, fiind ultima sa apariție în această Gală.

Trebuie menționat că proiectul Galei mai 

are și un rost subtil de popularizarea teatrului către Marele Public prin difuzarea edițiilor de către postul public de televiziune, e drept cu o audiență minoră. Tvr 1 a și găzduit o ediție, fiind întodeauna apropiată de acest eveniment cultural. Transmisia ediției aniversare s-a înfăptuit cu profesionalism de Tvr , dar ... emoțional conținutul și ambalajul scenic al Galei, nu au fost provocatoare receptării de către telespectatori să urmărească până după miezul nopții sărbătoarea, iar în zilele următoare să dorească a merge la teatru.

Și mișcarea teatrală se confruntă cu o gravă criză economică, dar luptă să arate cum poate, că TEATRUL TRĂIEȘTE !, fapt dovedit și de această Gală.

``CE E RĂU ȘI CE E BINE / TU TE-NTREABĂ ȘI SOCOATE``

Ediția aniversară a debutat cum era și firesc, cu un moment special închinat memoriei lui Ion Caramitru ; din off vocea Marelui Actor recita ``Glossă`` de Mihai Eminescu, ilustrată scenic însă, prin dans contemporan executat neconvingător. Marcel Iureș a venit apoi, să transmită emoționant mesajul acestui moment evocator al celui care rămâne în memoria teatrului nostru ca personalitate culturală și artist – cetățean.

După această prefață a urmat încercarea de evidențiere a celor premiați, selectați de două jurii, preponderentă fiind alcătuirea lor din critici de teatru. În prima etapă, trei critici selectează valorile anului teatral. Următorul juriu include în compoziția sa și prezența a doi actori, un scenograf, un regizor și un critic care desemnează din trei nominalizări, premiantul unei secții. Acest regulament al Galei funcționează de trei decenii și este necesară o schimbare a sa pentru etapa actuală din evoluția mișcării teatrale. Argumentele sunt numeroase, selecționerii au ajuns, unii dintre dânșii, să urmărească subiectiv spectacolele propuse pentru premii pe casete video, fiind dificil a distinge valorile creatoare de emoție în cazul unui spectacol filmat mai prost sau chiar mai bine. Ani de pandemie au lansat și curentul teatrului pe online, numai că una e concentrarea de a urmări acasă pe calculator un spectacol și alta emoția consistentă de a relaționa cu artiștii în direct, într-o sală. Avem acum, și TEATRU INDEPENDENT care se chinuie să existe în condiții grele, fiind servit în marea sa majoritate de tineri. Acest teatru trebuie menționat de regulamentul Galei. 

Unele semne de schimbare modeste ca intenții în prezentarea Galei s-au putut ivi la actuala ediție. S-a acordat importanță tinerilor, dar ... prin proiecții de-a valma cu declarații fără rost major. Cuvintele VALOARE și TEATRUL INDEPENDENT au absentat a fi rostite în această ediție. Marina Constantinescu și actualul președinte UNITER, Dragoș Buhagiar au fost singurii care au apelat la cuvțântul ``valoare`` în scurtele lor apariții, pentru a sublinia importanța manifestării culturale a ediției XXX.

Absentă a fost din scenariul Galei atenționarea că teatru a suferit și el de pandenie în anul selectării valorilor de către juriu, cât și de o minimă ilustrare a nomonalizărilor în spectacole din cadrul Galei. Ediția trecută, din pandemie, prin regia lui Bobi Pricop, a marcat explicativ prin scurte imagini, posibilul motiv al nominalizărilor la premii. 

De astă dată, la ceas aniversar, spectacolul Galei era o încropeală prin tot felul de proiecții neutre ce nu aveau legătură cu subiectul premiilor. Radu Afrim, un regizor de prestigiu, nu a reușit să găsească însă, soluții pentru a servi importanța Galei. A ``colorat`` spectacolul cu momente muzicale și de dans contemporan, anoste, chiar plictisitoare, cu o prezentare efectuată de doi actori stimați, care păreau că citesc pe promter ca știriștii, ce moment urmează. Pentru un telespectator, cum am fost și eu, conceptul acestei ediții nu servea demersul de a demonstra că teatrul deține VALORI și de a provoca publicul să meargă la spectacole. Pentru cei prezenți la Bistrița, firește a fost bucuria întâlnirii cu colegii și cea a așteptării unui premiu. 

FELICITĂRI și tot respectul pentru premianți, numele lor sunt prezente pe relațiile de socializare.

Ediția XXX a Galei rămâne ca spectacol un eveniment ... trist, atât prin trecerea în neființă a sufletului ei, Ion Caramitru, dar și prin oferta prezentării. S-a încercat un prim pas de schimbare cu o atenționare asupra tinerilor, inițiativă demă de speranță. Dragoș Buhagiar, o valoare creatoare, președintele UNITER astăzi, dorește revitalizarea proiectului, cum a și afirmat, sperăm că o va întreprinde cu prețuire pentru cuvintele VALOARE și TEATRUL INDEPENDENT, afiliat în viitor celui instituționalizat.

``Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate`` , rămâne un îndem mereu viu, aflat în ``Glossa`` lui Eminescu descifrată senzațional în recitarea lui Ion Caramitru, cum nimeni nu a reușit să o facă, deși se consideră unii meșteri în poezie. Sperăm că următoarea ediție a Galei va ``socoti`` cu spor și ilustrarea ``binelui`` dintr-un an teatral.

``DON GIOVANNI`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 ``ALB`` și ``NEGRU``, BINE SAU RĂU, SIMBOLURI ALE VIEȚII

Opera Națională București a deschis Festivalul Național de Operă cu participarea a nouă teatre de operă și balet din țară și Republica Moldova – proiect admirabil, cu ``Don Giovanni``de Mozart, o nouă premieră în regia maestrului Andrei Șerban. În 2017, regizorul a prezentat tot în premieră, ``opera operelor`` cum e considerată compoziția lui Mozart pe libretul lui Lorenzo Da Ponte. Aplica și atunci două variante de tratare a temei legendarului Don Juan provenit din teatrul de proză, devenit Don Giovanni pentru operă. Spectacolul a fost scos pe nedrept din repertoriu de conducerea din acei ani de la Opera Națională București. Pe blogul ``Spectator`` puteți afla un amplu comentariu aupra celor două variante excelente de reprezentare în 2017 a operei. Se cunoaște că libretul lui Lorenzo Da Ponte are în plan central mitul seducătorului Don Juan, pornit chiar din evul mediu, l-a inspirat și pe Moliere în 1665 pentru celebra sa piesă, apoi și pe alți dramaturgi contemporani, dar tema a rămas mereu actuală. 

În actuala premieră, regizorul Andrei Șerban întreprinde o nouă analiză în profunzime a subiectului, privit din perspectivă contemporană. Analizează minuțios substratul tematic al libretului și compoziției lui Mozart, cu respectul cuvenit pentru autori și scoate în evidență drept țintă, mesajul tematic – LIBERTATEA omului. ``Viva la liberta!`` este aria-monolog importantă pentru a defini profilul lui Giovanni și al personajelor adiacente. ``Libertatea`` preocupă omul de când există, numai că înțelegerea sensului acestui cuvânt, a fost și este și astăzi, mereu diferită, dictată în timp și de politica socială. ``Libertatea`` poate fi înțeleasă drept pretext pentru binele personal și poate afecta grav, dramatic pe cei din jur și ei suferind însă, prin mentalitate de aceiași lipsă de percepere a cuvântului fără reguli morale. 

Andrei Șerban, în noua sa viziune regizorală, propune simbolic subiectului un ``joc`` între ``alb`` și ``negru`` punctat de ``roșu`` prin ilustrarea vizuală scenic spre a arăta privitorului ``oglinda`` controversată a perceperii sensurilor cuvântului ``libertate``, esență existențială. În final, prin o serie de secvențe ironic construite, amplifică intenția regizorală și subliniază că ``libertatea`` poate ajunge în societate astăzi, chiar la cenzura aplicată conștient de cei care o vor drept armă dictatorială. Spectacolul poate șoca publicul obișnuit cu o tradițională ilustrare scenică a celebrei opere, prin provocarea de a gândi în mileniul trei că valoarea acestei opere de excepție se confirmă și în prezentul în care trăiește și ``libertatea`` nu e înțeleasă.

Spectacolul se derulează în același decor construit în 2017 de Andrei Șerban (debut în scenografie, cu sprijinul lui Octavian Neculai), dar este altfel folosită construcția pe verticală a pereților ce servesc acțiunea, cu ferestre, uși și scară, sunt altfel mișcați pereții și luminați inspirat în roșu sau lăsați în întuneric pentru a sublinia intențiile noului concept regizoral. Cortina pentru momente speciale nu mai e neagră, ci în roșu aprins. 

Costumele create și atunci și acum, de Corina Grămoșteanu sunt total diferite. Devin în general, uniforme în alb și negru, cu unele accente speciale pentru a indica profilul personajelor, dar nu și pentru majoritatea celor centrale, în special femeilor – Anna, Elvira și Zerlina. Reușit prin costum se specifică și acum, profilul lui Giovanni, prin haina gri, dar cu strălucire, dublată în roșu, ca și pantofii în roșu aprins pentru că el calcă inconștient destine. Leporello, sluga sa, dornică și ea de afirmare și financiară, confuz și el ca personaj în înțelegera libertății, e înveșmântat cu blugi și geacă modernă. Comandorul, tatăl Annei, cea prima înșelată în acțiune de Giovanni, poartă un costum decorat de``jocul`` negru-alb. Va fi ucis de la început, inconștient de Giovanni, care vrea să i se respecte libertatea. Anna devenită răzbunătoare, îi va purta în final costumul, într-o secvență majoră pentru conflict, ilustrată teatral inventiv de regizor. Se aduc în acțiune, alături de Anna, și Elvira și Zerlina, dar costumele interpretelor, sunt confuze. Două poartă costume negre și cu imitație modernă de piele, cealaltă o rochie albă. Costumele nu sprijină diferențele tipologice ale personajelor care mai au și logodnici pe Ottavio și Masseto. ``Jocul`` alb și negru continuă în ilustrarea femeilor numeroase cucerite de Giovanni, cum indică într-o arie celebră Leporello. Albul domină uniform costumele femeilor naive, cu mici accente, dar ele de fapt, l-au dorit pe Giovanni. Intervine și negru ilustrat prin costumele sumare ale celor care servesc simbolic pofta erotică; tot ansamblu prin costume și mișcare sprijină esențial tema conceptului regizoral, lupta pentru proasta înțelegere a libertății ce poate ajunge la crimă. Femeile cucerite de Giovanni se arată prin vizualizare teatrală că sunt părtașe totuși, la dorințele seducătorului, poartă și ele vinovăție. Conform libretului și muzicii, reprezentația este în continuă mișcare, bine condusă de regizor și asistenta sa asociată Daniela Dima. Sunt absente însă, și unele momente particulare de concretețe emoțională teatral pentru a sprijini atmosfera temei majore alese regizoral. Relațiile între personaje sunt tradițional efectuate în fața dirijorului (Tiberiu Soare cu execuția muzicală în off, dirijează soliștii), numai că emoția perceperii situațiilor e diminuată. 

Csaba Sandor, după evoluția remarcabilă în Giovanni din 2017, tratează excelent și de astă dată, ca actor prezentarea celui pentru care libertate presupune afirmarea personalității de seducător a eroului, inconștient față de reguli morale. Giovanni al său se apără în fața Comandorului, nu e un criminal, el răspunde doar dorințelor femeilor cucerite de farmecul personal, iar ele purtând vinovăția ascunsă se considera libere. Interpretarea vocală ireproșabilă, e dublată de cea ca actor. Pe aceiași drum de a fi solist vocal, dar și actor, prezintă admirabil pe Leporello, invitatul în distribuție, Ștefan Lamatic. Demn de laudă este că distribuția include și mulți tineri, înzestrați vocal, dar și cu capacități de a servi conceptul modern regizoral ca actori, mereu activi prin mișcarea scenică. Cu forță și dramatism compune Veronica Anușca personajul Anna. Caracterizări reușite, făptuiesc și Sofia Poulopoulou în Elvira și Daniela Cârstea în Zerlina. Nu se poate omite contribuția lui Bogdan Mihai (Ottavio), Damian Vlad (Masetto) și Filip Panait (Comandorul), care se integrează sârguincios propunerii regizorale.

Finalul reprezentației surprinde prin inventivitatea tratării regizorale de a trimite spre înțelegerea actuală a cuvântul libertate. Femei demonstrează cu pancarde ``Opriți violul`` și agresiunea sexuală, curent actual iscat din America, numai că și ele poartă o vină că se revoltă abia, după mulți ani. L-au acceptat și dorit pe Giovanni, acele numeroase femei din acțiune. La o masă cu o față roșu aprins se așează ca la o ședință de partid, cei care s-au răzbunat pe Giovanni și l-au ucis. Și ei judecă personal, dictatorial sensul cuvântului ``libertate``, manipulat fără vinovăție de fiecare pentru crima uciderii violente a eroului. 

Pentru publicul fidel spectacolului de operă tradițional, viziunea teatrală aplicată de Andrei Șerban pentru ``Don Giovanni`` e posibil să stârnească stări controverse în receptare. Regizorul a respectat perfect muzica și libretul, dar a vrut să atenționeze lumea contemporană de valoarea lor în prezent, când funcționează tema libertății dictatorial percepută. ``Don Giovanni`` rămâne un eveniment cultural pentru a demonstra publicului că valoarea clasicilor are la bază un substrat tematic veșnic actual prin tratare modernă, originală teatral impusă de realitatea curentă a mileniului trei.

``TATĂL`- TEATRUL ``BULANDRA / Sala ``Liviu Ciulei``

 ÎNTÂLNIRE MEMORABILĂ CU O VALOARE A ARTEI ACTORULUI

Victor Rebengiuc, valoare remarcabilă a artei actorului, a acceptat să interpreteze dificilul personaj Andre din ``Tatăl`` de Florian Zeller pentru a comunica retragerea din activitate la vârsta celor 90 de ani pe care îi va împlini în februarie. Firește va fi prezent pe scenă în continuare, în ``Tatăl``, dar și ``Regele moare`` la Naționalul bucureștean însă, nu va mai accepta distribuirea într-un alt proiect. Emoționant și de neuitat este acest moment! Opțiunea Marelui Actor pentru retragere prin acest rol, trimite spre sensul tematic dramatic al piesei – bătrânețea cu posibilul accident al pierderii lucidității în relații cu familia, în viața curentă. Este o temă dramatică a actualității, cu bătrânii singuri care au nevoie de sprijin pentru îngrijire.

Autorul piesei, Florian Zeller, dramaturg și scenarist francez contemporan, a fost răsplătit cu numeroase premii, chiar și pentru ecranizarea piesei ``Tatăl``, când lui Anthony Hopkins i s-a atribuit premiul Oscar pentru interpretare rolului principal. Piesa face parte dintr-o trilogie - ``Mama`` ( montată la Teatrul ``Nottara`` de Cristi Juncu), ``Tatăl`` și ``Fiul``, toate cu aceiași tematică – singurătatea și efectul depresiei. Urmărind interpretarea lui Victor Rebengiuc în personajul bătrânului Andre cel atins cu vârsta de decrepitudine, asiști de fapt, la un ``one man show`` prin construcția piesei, și greu îți poți imagina că un alt actor poate da viață credibil în teatru, nu în film, unui rol atât de complex și dificil și poate realiza o creație fabuloasă, puternic emoțională. Victor Rebengiuc trăiește , intens, sincer pe scenă și cu sensibilitate, stările bătrânului Andre cel afectat de pierderea memoriei, ajuns la delir în imaginarea și evocarea relațiilor cu familia. Interpretarea sa e realistă, impresionantă în delirul personajului, când situațiile par reale sau e posibil a fi chiar reale prin modul în care Andre relaționează cu familia. Victor Rebengiuc scoate textul din jocul confuziilor dintre real și fantasmele personajului Andre pentru a sublinia drama interioară marcată de singurătatea omului, ce îl poate duce la o boală psihică. Vocaburalul e puțin înzestrat cu cuvinte pentru a elogia interpretarea lui Victor Rebengiuc, cânt actorul cu inteligență își folosește harul pentru a transmite publicului avertizarea dramatică privind necazurile bătrâneții celor aflați în singurătate, demni, dar care ajung la pierderea lucidității. 

Stilul dramatic original al construcției piesei merge pe linia montajului, realitate și delirul manifestat de Andre. Același stil îl aplică Florian Zeller și în ``Mama``, nu mai că acum îi dă mai multă concretețe. Apreciatul și harnicul regizor Cristi Juncu s-a apropiat de Florian Zeller și după ce a montat ``Mama`` la Teatrul ``Nottara``, spectacol care urmează a fi comentat, oferă publicului ``Tatăl`` și reușește bucuria unui moment special de întâlnire cu Victor Rebengiuc. Pentru a pune în practică viziunea regizorală, Cristi Juncu este unul dintre puținii regizori care deține știința că ACTORUL e element de bază al unui spectacol, alături de scenografie. După reușita colaborare cu scenografa Nina Brumușilă pentru ``Cină cu prieteni`` pe scena sălii ``Liviu Ciulei``, revine acum folosind posibilitățile tehnice ale acestei scene, colaborând cu scenografa Carmencita Brojboiu care susține expresiv sensurile acțiunii și tema piesei. Decorul devine un personaj al vieții cu bune și relele ei. Scena se rotește mereu ca viața personajelor, decorul e o casă cu toate compartimentele sale – sufragerie, dormitor, baie, o terasă în care delirul lui Andre prinde transparență cu sens major. Casa se învârte ca și mintea lui Andre. Decorul și costumele Carmencitei Brojboiu servesc excelent ilustrarea tematică a piesei pe care regizorul Cristi Juncu o expune ca o tragicomedie. În acest spectacol se provoacă și râsul publicului prin interpretarea excepțională a lui Victor Rebengiuc, dar imediat râsul încremenește în următorul moment când actorul sugerează grava stare mentală a personajului Andre cel care fizic poate dansa și step, iar actorul la aproape de 90 de ani, îl execută dezinvolt.

Sprijin major pentru sublinierea confuziilor mentale ale lui Andre, este fiica sa Anne, o femeie cu o existență cu dificultăți, divorțată care și-a găsit un nou partener, pe Pierre, dar e preocupată și copleșită de durere pentru soarta și starea psihică a tatălui. În compania interpretării lui Andre de către Victor Rebengiuc, actor de forță, actrița Ana Ioana Macaria susține strălucit caracterizarea personajului Anne, în funcție de stările dictate de text. Relaționează cu sensuri multiple cu Andre, dar și cu Pierre, fie în momente reale, fie în fantasmele tatălui. Distribuția se completează prin intervenția unor personaje argument al conflictului declanșat de starea bolii lui Andre și interpretarea lor este fără reproș realizată de Maria Veronica Vârlan (Laura), Cătălin Babliuc (Bărbatul), Oana Tudor (Femeia) și Constantin Dogioiu (Pierre, rol însă, schematic descifrat de text).

Regizorul Cristi Juncu a urmărit să nu figureze diferențe în ilustrare teatrală a situațiilor prin efecte derizorii, punctează concretul realității, umbrit de delirul lui Andre cel decrepit; vrea să prezinte o realitate tristă și o face pe deplin și prin decorul-personaj. Acțiunea piesei lui Florian Zeller este alambicată prin trecerea de la real la delirul bătrânului Andre, dar Cristi Juncu reușește să îi sporescă sensul major prin interpretare lui Victor Rebengiuc.

``Tatăl`` rămâne un spectacol eveniment pentru cariera artistică a unui Mare Actor, Victor Rebengiuc. E drept că în aceste vremuri grele în care lumea s-a cofruntat cu o pandemie și acum, cu un război alarmant, cu suferințe, tema bătrunilor singuratici rămâne în planul doi, spectacolul ne atenționează însă, că trecerea în etapa finală a existenței – bătrânețea, poate fi dramatică.

P.S. Trebuie să vedeți acest spectacol pentru VICTOR REBENGIUC, dar să veniți cu o floare pe care să o aruncați pe scenă, la aplauze, ca minim gest de respect și prețuire pentru o VALOARE a teatrului nostru.

``DON JUAN`` - TEATRUL ``INFINIT`

 UN EXPERIMENT REUȘIT, DAR CU ... UNELE DEFECTE

Teatrul independent ``Infinit``, lipsit de promovare, găzduiește spectacolul, tot ``independent``, ``Don Juan`` datorat CrisArt Production, finanțat de programul Operation Capital Uman. Teatrul independent ``Infinit`` afirmă în modesta sa prezentare pe online că își dorește ``o estetică teatrală modernă și abordări inedite``, iar ``Don Juan`` în viziunea meșterului Cristian Pepino, servește pe deplin gazdei această intenție. 

Este o adevărată surpriză revenirea la teatrul de proză a maestrului teatrului de păpuși și marionete, spirit creator și în zona desenului ilustrativ de stări diverse. Cristian Pepino aplică un concept regizoral original piesei ``Don Juan`` de Moliere prin adaptarea și versiunea scenică personală, excelent concepute, cu respect pentru consistența dramatică și substratul textului sugerate de dramaturgul și actorul francez din secolul al XVII-lea. Meșterul extrage și evidențiază din comedia lui Moliere substratul tematic – VINOVĂȚIA pentru că legendarul cuceritor instinctual de femei, nu este singurul vinovat moral al conflictului. Toate personajele de la Donna Elvira, la Charlotte, de la Sganarel , la Pierrot, poartă o vină morală legată de minciună, înșelătorie și poftă de bani. Explicit spectacolul regizat de Cristian Pepino prezintă novator teatral, vinovăția personajelor, dar prin replica lui Moliere. Se oferă astfel publiculu un spectacol captivant de o oră și câteva minute, cu cinci interpreți, în care ``comedia`` prinde o notă dramatică actuală privind relațiile umane afectate de grava vinovăție morală a intereselor personale. Fără ostentații de efecte teatrale se arată că pasiunea erotică, are alături și minciuna sau câștigul financiar. Cristian Pepino descifrează în profunzime substratul tematic bogat în intenții al scrierii clasicului Moliere, rămas veșnic actual care i-a adus francezului și valoare universală.

Viziunea regizorală se susține printr-o scenografie de nota zece, concepută în principal prin costume de Raluca Aionițoaie și Remus Gabor, dar și prin proiecții discrete pe fundal (Cristian Simion), cu imagini cu sens major. Arta scenografilor se manifestă prin decorul simplu care marchează doar scena prin imaginea aglomerată a unui câmp de flori, dar în special prin creionarea subtil expresivă a costumelor. În debutul reprezentației apare Sganarel, sluga lui Don Juan, într-o ținută obișnuită prin eleganță și în zilele noastre, alături de un banal manechin din croitorii, purtând costumul epocii lui Moliere. Această prezență indică trimiterea spre convenția teatrală a acțiunii ce urmează a se derula. De la costumul de epocă, purtat într-o scenă cheie și de Don Juan, se trece la costume atemporale, modern croite spre a se ajunge la prezent și susținere a caracterizării tipologiei celor ce evoluează în conflict. Un exemplu sunt , de pildă, și veșmintele călugăriței Donna Elvira, soția părăsită de Don Juan, care ascunde sub veșmântul de călugăriță și un costum de ... rocker, definitoriu pentru falsitatea interioară a acestei femei refugiată la mânăstire cu o așa zisă credință în Dumnezeu, dar dornică de răzbunare și dragoste. Raluca Aionițoaie și Remus Gabor, demonstrează minunat stricta necesitate a colaborării inspirate a scenografului cu regizorul și conceptul ilustrării vizuale a sa, cu semnificații depline.

La premieră însă, a intervenit acel ... ``dar``` referitor strict la interpretarea actorilor și apropierea lor de sensurile replicii lui Moliere în această tratare modernă. Poate și emoția premierii a afectat pe unii interpreți pentru a da viață credibil personajului atribuit. Evident că Eduart Cîrlan, actor cu vastă expediență, reușește trecerea senzațională de la un Pierott bine conceput, la o serie de apariții în alte personaje de plan secund, efectuată cu precizie sugestivă pentru a le indica profilul. Se remarcă în rolul Charlottei, Mădălina Toderaș prin atenția la subtextul replicii și la susținerea expresivă a relațiilor cu partenerii cu temperament exploziv. Creionează cu abilitate pe Sganarel cel profitor, Cristian Mitescu, la nuanță în atitudini. Deține un farmec fizic personal, tânărul actor Cristian Constantin, cum destul de rar se întâlnește la absolvenții universităților de teatru, dar interpretarea sa acordată în debut pentru rolul principal Don Juan, suferă însă, de lipsa exploatării datelor esențiale în caracterizarea personajului. Don Juan își are vinovățiile sale, numai că ele sunt dictate și de anturaj, iar acest aspect e neglijat de interpret. Cristian Constantin e exterior în rostirea replicii pe care o recită adeseori. Actorul deține calități majore pentru acest rol, dar nu s-a acomodat cel puțin la premieră cu evidențierea datelor multiple deținute de personaj. Doris Dănăilă în Donna Elvira, nu reușește , în ciuda costumelor, să prezinte și prin conținutul replicii, ambiguitatea unei femei dornică de iubire, înșelată, dar care și ea înșeală prin falsă credință pe Dumnezeu. La premieră, relaționarea între personaje era fragil susținută de interpreți. Adeseori și ilustrația muzicală prea stridentă, acoperea replica personajelor. Dar acest ... ``dar`` se poate estompa pe parcusul acomodării unor interpreți cu scena și viziunea regizorală, după mai multe reprezentații.

``Don Juan`` prin conceptul solid ca idee datorat lui Cristian Pepino, poate fi definit ca un experiment reușit de tratare teatrală modernă a unei piese clasice, cu trimitere la valoarea ei tematică, veșnic actuală. Este un spectacol meritoriu care trebuie urmărit pe orice scenă care îl găzduiește.

P.S. Promovarea și prin fotografi a acestui experiment reușit lipsește, cu toate că e strict necesară pentru efortul creator al întregii echipe de realizatori, cât și pentru atragerea publicului. Din păcate nu putem nici noi argumenta prin fotografi, recomandarea de a merge să vedeți acest spectacol.

``AZILUL DE NOAPTE`` - TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 ACTORI MINUNAȚI ... CAPTIVI AI DECORULUI

Teatrul oferă premiere, unele lucrate chiar în condițiile vitrege ale pandemiei. O inițiativă demnă de aplaudat a Teatrului ``Bulandra`` este însă, reintroducerea în repertorioul curent a două spectacole de anvergură, din stagiunile trecute, realizate de regizorul Andrei Șerban, personalitate creatoare de excepție - ``OMUL CEL BUN DIN SECIUAN`` și ``RICHARD 3``, în stagiunea care se finalizează la sfârșitul lunii iunie.

``Azilul de noapte`` rămâne o premieră ciudată, desprinsă de sensurile actualității, dar cu actori minunați, captivi ai piesei lui Maxim Gorki, lansată în 1902 și ai unui decor care le afectează interpretarea. Este o piesă cunoscută a dramaturgului fondator în urmă cu mai mult de un secol, al realismului socialist. Maxim Gorki, activist politic al acelei epoci, prezintă 15 personaje, adăpostite în azilul a doi propietari veroși, sunt oameni decăzuți, învinși de viață. Pledoria dramaturgului pentru tema importanței adevărului, libertății, valorii omului, se rezumă însă, la un conflict simplu – relații de dragoste între trei personaje, acțiunea fiind axată în principal pe monologuri evocatoare ale trecutului. Textul este explicit tezist prin aceste monologuri și prin linia construcției dramatice, stil ce pare depășit astăzi de modernizarea teatrului. Marea majoritate a actorilor din distribuția acestei premiere, reușesc să definească totuși, profilul personajelor, aflați fiind în fața unui text static din epoca realismului socialist.

Regizorul Vlad Cristache respectă linia teatrului realist propusă de Maxim Gorki, rezultatul fiind un spectacol de peste trei ore, cu unele momente admirabile, cu altele plictisitoare pentru publicul mileniului trei. Spectacolul e lipsit de tensiune emoțională și ritm, fiind sufocat de un decor încărcat de elemente, fără a configura atmosfera dramatică a celor ajunși la azil și a servi evidențierea actorilor. Andu Dumitrescu vrea ilustrarea unui subsol imens, aparținând parcă unei clădiri imense și mai extinde spațiul de joc cu o podea în pantă care acoperă fosa centrală a sălii ``Toma Caragiu``. Se vrea un decor cu trimitere spre lumea întreagă, dar nu reușește o convenție acceptabilă. Spectatorii vor ajunge cu greu la locurile indicate, ocolind podeaua în pantă nefuncțională pentru sală și nici pentru acțiunea piesei.``Beciul`` lui Gorki e plin de țevi mari de la care azilanții își procură apă, iar în debutul reprezentației, un azilant se spală gol pentru a preciza rostul țevilor. Decorul subsolului completează spațiul în fundal și cu un mare cuptor, loc de dormit al Actorului, și cu o toaletă fără ușă. Tot în fundal mai există o scară înghesuită cu trimitere spre locuința patronilor. Singurul element cu sens major pentru acțiune, rămâne o micuță fereastră ce indică trotuarul unei străzi, folosită cu pricepere de regizor. 

Evident că azilul are și câteva paturi cărora în mod stupid, scenograful le dă o lenjerie de un alb imaculat, ca într-un hotel cu mai multe stele. Decorul lui Andu Dumitrescu se vrea a fi realist, dar e compus haotic din elemente exagerate care nu sprijină teama și miezul ei. Costumele merg pe aceiași linie confuză și nu servesc galeria de portrete oferite de dramaturg. Nici manevrarea luminii scenice nu ajută scoaterea în evidență a interpreților.

În acest decor amplu, regizorul beneficiază de harul unor actori de marcă ai teatrului, dar nu poate activa convingător și relațiile strict necesare dintre personaje care au o viață activă în decăderea lor. La beție, ei ajung să și cânte împreună, momentul corului fiind interpretat excelent de actori. Decorul prin panta scenografului, nu dă posibilitatea tratării regizoralae a relațiilor lui Vaska Pepel (Adrian Nicolae), un hoț, amantul patroanei Vasilisa (Rodica Lazăr) care e dornic de schimbare într-o altă viață, alături de sora patroanei, Natașa (Maria Veronica Vârlan), ei fiind eroii conflictului. Adrian Nicolae încearcă o caracterizare a personajului în atmosfera superficială a decorului. Prima parte a reprezentației prezeintă teatral afectat personajul Anna care suferă de o boală gravă și tușește tot timpul, dar anulează și prin decor relațiile cu cei din azil. Oana Tutor reușește să stabilească totuși, discret, relația cu Luka (Marian Râlea), stâlp al apărării credinței. 

Prin numeroasele monologuri, mai scurte sau mai lungi, actorii reușesc remarcarea. Cornel Scripcaru în Satin, fost pușcăriaș, impresionează prin credința relatării monologului despre OM. La nuanță sugestivă prezintă Ioana Anastasia Anton pe Nastia, prostiuata care citește romane romatice cu soluțiide viață la care visează. Andi Vasluianu este exemplar prin modul construcției lui Kleșci, soțul Annei răpusă de boală. Și atunci când nu are replică, actorul rămâne în starea tensionată a celui căutător al unui mod de existență, înfrânt de condițiile sociale. Sensibilitate, trăire interioară, acordă Maria Veronioca Vârlan interpretării Natașei, cea chinuită de familia patronilor. Un rol dificil cel al Actorului eșuat în profesie, e rezolvat scenic excelent de Lucian Ifrim prin monolog. Omul cel bun și neputincios să schimbe lumea, Luka, prilejuiește lui Marian Râlea, o nouă remarcare a harului său. Actorul merge pe linia unui firesc în rostirea cu sensuri multiple a fiecărei replici și atenție pentru încercarea de relaționare cu partenerii. Dan Aștilean punctează esența tipologiei patronului Kostîliov, dar scena uciderii personajului e derizoriu ilustrată teatral. Rodica Lazăr compune din amănunte semnificative pe Vasilisa, autoritara patroană, care e și o femeia dornică de dragoste. Destinul distrus al altor personaje este evidențiat admirabil de Adrian Ciobanu (Baronul), Radu Amzulescu (Bubnov), Constantin Dogioiu (Tătarul), alături de Silviu Geamănu (Zob) și Ștefan Iancu (Alioșka). Sunt personaje din planul doi al acțiunii, dar actorii se remarcă în diverse momente . Distribuției îi sporește valoarea interpretării prin Anca Sigărtău (Kvașnia) și Marius Chivu (Medvedev). Dramaturgul dă flexibilitate rolurilor. Kvașnia e cea mereu grijulie pentru ordinea din azil, dar cu interes și la Medvedev, fost polițist. Actorii reușesc un desen complex cu amănunte de expresie al profilului deținut de personaje. Actorii sunt minunați în diferite secvențe din spectacol, dar din nou se simte necesitatea coerenței într-un proiect teatral în colaborarea regizor – scenograf pentru a exploata substanța piesei prin talentul actorilor.

``Azilul de noapte`` rămâne un spectacol în care absentează intenția majoră, actuală de comunicare emoțională a unei teme specifice și prezentului printr-o formulă teatrală viu realistă a zilele noastre.

``PESCĂRUȘUL`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala mare ``Ion Caramitru``

 DEZASTRUL ``FORMEI FĂRĂ FOND``

Cehov a devenit o țintă reprtorială pentru reprezentare la Naționalul bucureștean, în stil contemporan, mai zis și modern. Apreciatul regizor Radu Afrim a oferit în 2019 o ``adaptare liberă și non-conformistă`` pentru ``Trei surori``, cu specificarea de rigoare. Anul trecut s-a oferit ``Stupid Fucking Bird`` de Aaron Posner în cadrul proiectului``Uși deschise pentru toți`,` în regia unui actor, adaptare liberă și non-conformistă după ``Pescărușul``. Acum vine regizorul Eugen Jebeleanu să prezinte tot ``Pescărușul``, fără o elementară precizare pe afiș și în programul de sală, cu specificarea că ar fi o tratare non-conformistă de a arăta cât de contemporan este ... Cehov. Se precizează doar la casa de bilete, că este un spectacol interzis celor sub 16 ani. 

Cehov rămâne o valoare culturală universală și e considerat un analist al sufletului uman, un fin psiholog. Temele sale sunt mereu actuale, indiferent de secolul prezentării pe o scenă. ``Pescărușul``, piesa lansată la rampă în 1896, propune tematic analiza dragostei împărtășită sau nu între parteneri, idealuri înfăptuite sau nu, și ideea ironică de forme noi în teatru. Temă bogată în sensuri e perfect actuală și în prezent. Regizorul Eugen Jebeleanu alege să prezinte, ``drumul nou în teatru``, non-conformist pentru piesa lui Cehov, drum bătut, chiar cu succes de alți regizori. Conceptul său, pare determinat de prima scenă din piesa lui Cehov, de monologul Ninei datorat lui Treplev, fiul actriței Arkadina, ca o pledoarie conflictuală pentru forme noi de teatru, iar regizorul își dorește ilustrare astăzi. Spectacolul începe însă, cu ... monologuri rostite în germană, în maghiară, în spaniolă - fără nici un argument dramatic - traduse video. Aproape jumătate de oră din reprezentație, proiecții video ar vrea să indice o nouă formulă regizorală. Regizorul mai desprinde din tema lui Cehov și dragostea între bărbat și femeie, dintre mamă și fiu, dar o tratează teatral drept dorință erotică pasională sexual, cu nuditatea de rigoare, evident și prin proiecții. Viziunea regizorală propusă de Eugen Jebeleanu trimite la Antonin Artaud (1896 – 1948), dramaturg, regizor, actor și teoretician care nega teatrul psihologic și se rezuma la o formulă nouă de forță senzorială pe relația spectacol – spectatori. Teoria lui Artaud, a decedat de mult, iar în mileniul trei au venit alte teorii de inovație teatrală. Proiecțiile video care vor înfrățire teatru – film, dar și ele, prin percepția publicului au o cale spre apus. Regizorul le aplică însă, fără discernământ ca rezultat emoțional pentru public.

Eugen Jebeleanu e ales cu proiectul său de Naționalul din Capitală, în urma biografiei cu referire la spectacolele realizate la Paris de compania sa independentă, dar lipsite de relevanță, și pentru un film afirmat doar la premiile Gopo, cu audiență minimă la public. Aplică pentru spectacolul ``Pescărușul`` în mod exagerat la maxim, proiecții video (director de imagine Marius Panduru) și ignoră importanța ACTORULUI într-un spectacol teatral. Relațiile dintre personaje, analiza lor sub aspect psihologic, nu mai există și o exprimă într-o formă fără fond, doar ca erotism. Personajele, chiar și în proiecții au doar, preocupări erotice sau ca actori care studiază parcă replicile.

Decorul (Velica Panduru) se rezumă la folosirea fără sens a trapelor din dotarea scenei mari. Apar o masă lungă, apoi ilustrarea cabinelor actorilor și în ultimul act se vrea o ilustrare tradițională a epocii acțiunii piesei lui Cehov într-o scenă scurtă, cu aglomerare de obiecte. Decorul nu deține semnificații pentru subiect. Costumele se vor moderne, sportive în majoritatea scenelor, și cu genunchiere de protejare a actorilor când regizorul le indică să se târască pe scena mare, să spele podeaua, în scene majore pentru conflictul inițiat de dramaturg. Actorii vor îmbrăca însă, fără rost și alte costume, fie din epoca lui Cehov, fie cel de ... toreador pentru Samarev! Motivație nu există pentru această manevrare a costumelor. Absurdul domină scenografia prin viziunea regizorului.

Haosul viziunii regizorale vrea să indice că ne aflăm la o reprezentație de teatru în teatru. La începutul acțiunii, în fața monologului Ninei, pledoarie pentru o formă nouă de teatru, în care ea e legată ca o deținută și poartă masca terorii, distribuția se refugiază ca să o privească în rândul întâi al sălii. Regizorul ar vrea sugerarea relației spectacol = spectatori, ca Artaud. Continuă intenția prin pregătirea actorilor în culisele expuse în decor, în cabine, unde își schimbă costumele sau arată relații personale între ei, subliniate și prin unele proiecții insistente. Totul fără o elementară logică în raport cu piesa lui Cehov apărută pe afiș. Oricine care nu cunoaște piesa lui Cehov sau o știe din alte montări scenice, nu poate percepe măcar subiectul textului, privind această reprezentare teatrală în care dragoste ar presupune doar un act erotic. Peste toate, viziunea regizorală folosește o muzică (Remi Billardon) și o ilustrație sonoră stridentă . Pe lângă intervenții fără sens de ``șlagăre`` străine, perzistă în reprezentație un fundal sonor continuu, cu accente stridente care acoperă și replicile rostite la lavalieră de actori.

Situația actorilor care au acceptat această viziune regizorală ambițioas absurdă, în numele inovației teatrale, dar fără pic de credibilitate, este grea și discutabilă. Toți actorii vor să fie pe scenă, dar e necesară mâna regizorală să le servească talentul. Tineri precum Niko Becker în rol principal, Treplev cel dornic de o creație nouă în teatru, se exprimă corect, uneori în germană, și Eva Cosac în Nina, ambele personaje dornice de o celebritate eșuată, se pot remarca totuși, în câteva momente scurte, dar nu servesc o caracterizarea profundă a personajelor. Irina Movilă în Arkadina, actriță de prestigiu a Naționalului, se luptă să puncteze, cât de cât, evoluția stâlciată de viziunea regizorală a pesonajului. Dar regăsim în distribuție și actori de marcă afirmați în alt spectacol ``Pescărușul`` în regia lui Andrei Șerban la Unteatru. Emilian Oprea a interpretat atunci, remarcabil, pe Trigorin, acum în Dron, doctorul lui Cehov, este doar un tip tatuat, cu pofte erotice. Richard Bovnoczki a fost Trigorin și în altă reprezentație a aceleiași viziuni regizorale, Doctorul, roluri excelent interpretate, acum este ... toreadorul ... Samarev. În Sorin, fratele Arkadinei, cel pe care regia îl determină să vorbească și ungurește, apare un alt actor de importanță al Naționalului, Istvan Teglas, dar nu poate sugera în această viziune nimic din rostul personajului. Alexandru Potocean, un actor de frunte al Naționalului, interpretează pe scriitorul Trigorin și regia îl obligă să facă striptis, să rămân ca un Adam, într-o relație majoră de confruntare cu amanta sa Arkadina care se târăște pe scenă. Toate scenele esențiale cu personajele centrale se prezintă pe o scenă goală, foarte mare, iar interpretarea actorilor se diminuează la maxim, chiar dacă actorii, ca și Alexandru Potoceanu în Trigorin, depun eforturi considerabile pentru sugerarea cât de cât, a identității personajului. ``Spațiul goală`` are tradiție de la Peter Brook, aplicată și de Andrei Șerban, în alte condiții scenice însă, folosit cu succes.

``Pescărușul`` este un spectacol ce nu poate fi considerat nici măcar un experiment. E un împrumunt, să nu îi zicem furt, de intenții stilistice, din numeroase curente estetice, lipsit de o elementară coerență. Titlul spectacolului ``Pescărușul``, regizorul îl folosește să demonstreze că o ... ``formă fără fond`` se poate prezenta și pe prima scenă a țării. Apar totuși întrebări. Teatrul Național cum își construiește repertoriul? Teatrul Național are un consiliu artistic să promoveze proiecte care servesc cultural menirea sa? Valorile dramaturgiei clasice pot fi terfelite cu intenții penibile în numele dorinței că rămân contemporane?

P.S. Un astfel de spectacol arată un aspect grav care macină societatea - analfabetismul funcțional, inacceptabil și în zona culturală servită de teatru.

Fotografii reprezentative pentru acest spectacol, nu au apărut, poate și din decență față de conținutul lor. Ilustrațiile de mai sus au la bază ... proiecții video.