``OEDIP`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 ACT CULTURAL UNICAT

Teatrul se zbate de la un timp cu tendințe de modernizarea conținutului dramatic și expresiei teatrale, dar foarte puține spectacole reușesc să convingă emoțional publicul. ``Oedip`` de Robert Icke după Sofocle, în traducerea reușită a Irinei Velcescu, în regia magicianului ANDREI ȘERBAN, este un act cultural unicat, exemplar gândit pentru tendința modernizării teatrului, aducerea clasicilor în contemporaneitate. 

În urmă cu milenii, grecii Sofocle, Eschil și Euripide au lansat tragedia clasică, în ``epoca de aur`` a lui Pericle. De atunci, dramaturgia a prins aripi, dar substanța scrierii anticilor a rămas vie prin tema esențială – Omul și personalitatea sa în acțiunea existenței. Englezul Robert Icke, regizor și dramaturg, este deținător a mai multe premii pentru demersul creator al adaptării unor piese din dramaturgia consacrată, clasică, de la cele antice la Shakespeare sau urmașii săi. În 2018 a prezentat la Teatrul Internațional din Amsterdam, ``Oedip`` după Sofocle. Transferă subiectul anticului Sofocle în zilele noastre, într-un ... thriller psihologic, într-o piesă polițistă, dar respectă esența sa tematică – Omul aflat în căutarea identității.

Debutul acțiunii îl aduce pe Oedip în momentul final al campaniei electorale pentru funcția de președinte, când așteaptă rezultatul favorabil al voturilor. În ``prologul`` spectacolului Oedip, ca toți politicienii, promite multe prin intermediul presei care îl asaltează cu întrebări, iar printre promisiuni se află și aflarea adevărului despre moartea lui Laios, predecesor în funcția de președinte și documentul nașterii sale. ``Prologul`` manifestării electorale pare să anunțe subiectul unui spectacol de teatru politic. Derularea acțiunii trece apoi, în altă zonă, a unei analize psihologice în drumul căutării identității lui Oedip. El va afla adevărul despre identitate, despre patricidul și incestul făptuite fără voie. Regizorul Andrei Șerban abordează teatral memorabil transferul din antichitate în zilele noastre, a unei teme majore existențial – Omul și identitatea.

``Trilogia antică``, spectacol epocal , a fost marca din tinerețe a preocupării lui Andrei Șerban pentru rolul major astăzi al dramaturgiei din bătrâna Eladă. În ``Oedip``, personajul Tiresias, enigmaticul prezicător, rostind și replici în greaca veche, reamintește de ``Trilogia antică``, dar și de momentul lansării regizorului, la compania La MaMa din New York, condusă de Ellen Stewart. După o carieră internațională fulminantă, regizorul continuă calea revitalizării fenomenului teatral. Cu acest ``Oedip``. Andrei Șerban și regizorul asociat Daniela Dima, alcătuiesc un spectacol modern, ritmat, cu suspans, cu trimiteri emoționale puternice și cu o nețărmuită grijă pentru interpretarea actorilor. Realizează strălucit, de pildă, Cerasela Iosifescu rolul Iocastei, alături de Vlad Zamfirescu în Oedip. 

Pentru modernizarea tratării scenice, conceptul regizoral apelează la video proiecții (Radu Daniel) și la manevrarea luminii (Florin Manu), toate cu sens major pentru evidențierea subtextului conflictului și replicii. Scenografia concepută excelent de Carmencita Brojboiu este baza imaginii generale a spectacolului. Publicul va fi primit cu o primă proiecție pe fundalul scenei, cu imaginea arenei unui teatru antic, trimitere spre sala de spectacol de astăzi care îl găzduiește. Accentele discrete de video proiecții de dimensiuni și în locuri diverse intervin mereu reușit. Regizorul și adaptarea, vor a sublinia relația pasională a cuplului Iocasta – Oedip, relația de dragoste soție - soț, dar cu substrat și spre conceptul filosofic al lui Freud, mamă – fiu. Se aplică și video proiecții cu tabloul ``Originea lumii|`` de Gustave Courbet (tablou din Muzeul d`Orsey din Paris), cu sexul femeii. Finalul tragediei cu sinuciderea Iocastei și gestul disperat al lui Oedip de a își ucide ochii, se marchează răscolitor prin video proiecția unor ochi însângerați. La aplauze, actorii vor veni cu banderole negre pe ochi, cu excepția lui Vlad Zamfirescu (Oedip). Regizorul subliniază astfel tratarea temei, orbirea celor din preajma lui Oedip cel care a reușit tragic să își afle adevărul identității. Tendința modernizării teatrale prin proiecții, nu este de astă dată artificială. Scenografa Carmencita Brojboiu prin decor și costume susține viziunea regizorală. Decorul – sediu campaniei electorale pentru alegerea lui Oedip într-o funcție majoră, se transformă mereu. Este final de campanie, mobilierul se strânge, se face ... curățenie. Decorul marchează sediul prin pereții laterali cu trimiteri spre miezul acțiunii. Un perete are geamuri imense spre lumină, celălalt, un lavator, un loc de spălat pe mâini, cu o mică oglindă. Toate amănuntele din decor, ca și elementul de mobilier, o canapea roșie, dețin sensuri simbolice pentru tema centrală a textului. 

Cu bună inspirație, scenografa imaginează costumele moderne prin croială, colorate în principal în alb și negru. Spectatorii se pot mira de ce de la început sunt primiți de plasatoare îmbrăcate cu tricouri care poartă chipul lui Vlad Zamfirescu interpretul lui Oedip. Aceasta este uniforma tuturor celor implicați pentru a reprezenta tehnic campania electorală.

Portrete cu acest chip vor figura și la sediu acțiunii. Lumina este și ea manevrată insistent cu multe tonuri în roșu pentru a susține tensiunea tragică a conflictului. Am atenționat asupra imaginii generale a conceptului regizoral pentru că servește perfect transmiterea provocării de a înțelege și a judeca ce presupune descifrarea identității umane, tratată emoționant și în termeni teatrali inovatori. 

Regizorul Andrei Șerban deține știința că pentru Marele Public important și principal este cum îi servește Actorul tema și subiectul acțiunii. Stâlpii temei căutării identității sunt Oedip și Iocasta, roluri consistente și dificil de rezolvat prin interpretare. Cerasela Iosifescu și Vlad Zamfirescu o întreprind admirabil. În adaptarea lui Robert Icke se pedalează mai mult pe importanța femeii în viața evoluției umane, pe Iocasta. Trecutul ei dramatic cu Laios când avea doar 13 ani și a născut un copil, ea vrea să fie trecut uitării. Acum, Iocasta are un soț pe Oedip cu o relație de iubire pasională pe care îl dorește intim, dar și cu o reușită în demersul politic pentru o funcție cu rezultat benefic pentru ea și familie. Cerasela Iosifescu reușește senzațional să sugereze la nuanță, ambițiile Iocastei, o femeie senzuală, abilă în relaționarea cu familia, cu un trecut care i-a afectat identitatea, personaj de mare complexitate. Purtând până spre final un costum în alb și negru, definitoriu pentru ambiguitatea personajului, interpretarea sa poate fi considerată o creație actoricească rar întâlnită. Monologul Iocastei provocat de obligativitatea conflictului de a își dezvălui trecutul tragic, rămâne o perlă a spectacolui cizelată de un mare biujutier în persoana actriței Cerasela Iosifescu. Tema identității Omului deținută de text obține astfel sclipire. Interpretarea acestui monolog lasă publicul cu respirația tăiată. Talent și inteligență sunt caracterizarea acestei mari actrițe. Vlad Zamfirescu este actorul activ și cunoscut din numeroase alte spectacole, unele independente. El se confruntă acum, cu personajul mitic Oedip adus în contemporaneitate și o face ireproșabil. Publicul va privi un Oedip care aspiră, se pare sincer, la o înaltă funcție publică și vrea să fie crezut prin dezvăluirea unor adevăruri. Când ele ies treptat la iveală, Oedip e copleșit și singurul refugiu rămâne relația chiar erotică cu soția Iocasta, aspecte remarcabil configurate de actor. Vlad Zamfirescu cu atenție sugerează ambițiile personajului, orgoliile, dorința de adevăr în viața socială, dar și înfrângerea în căutarea și descoperirea adevărului personal. Prin acest rol, Vlad Zamfirescu trece pragul spre compartimentul actorilor care prin capacitățile talentului deținut nu ar accepta orice proiect teatral derizoriu.

În cazul de față, Robert Icke amplifică intenția de a da iz contemporan piesei lui Sofocle, prin accente tematice sporite în relațiile actuale posibile într-o familie. Se trece la trimiteri spre familia Iocasta – Oedip, unde copiii au diverse atitudini de existență. 

Fiica Antigona e preocupată de lectură personală, băieții sunt în conflict, unul e gay, altul părăsit de iubită. Tinerii din distribuție se achită corect de micile roluri, iar relațiile cu părinții sunt definite expresiv de regie. De referință pentru confictul major rămân însă, prezicătorul Tiresias, Merope, mama adoptivă a lui Oedip, Creon, șeful campaniei elctorale și fratele Iocastei, dar și alte personaje - argument pentru conflict, Șoferul și Corin. Dorința lui Andrei Șerban ca Tiresias să facă trimitere și spre capodopera sa ca regizor ``Trilogia antică`` se îndeplinește fascinant prin interpretarea Ioanei Ana Macarie. Rostind cu stare interioară replicile în română și în greaca veche, actrița furnizează mereu emoțiile iscate de conflictul prezicătorului ce bântuie ca o ``fantomă`` a adevărului în preajma familiei Oedip. Merope e mama lui Oedip în acte false și vrea să îi mărturisească după succesul în alegeri, acest adevăr. Manuela Ciucur compune minunat profilul unei femei simple, cu soțul pe moarte la spital pe care adevărul trâmbițat de Oedip referitor la certificatul de naștere, e de fapt fals. Relațiile cu familia fiului adoptiv sunt variat susținute de actriță cu forță expresivă. Lui Andi Vasluianu îi revine Creon, șeful campaniei electorale, personaj fragil ca intenții desenat în text. Actorul redă, cu pricepere, remarcabil, și posibilitatea ca acest Creon să fie duplicitar în intenții. Într-o singură apariție a Șoferului, Lucian Ifrim este nemaipomenit prin interpretarea unui om amărât implicat într-un accident tragic care a dus la moartea lui Laios. Într-un personaj discutabil configurat de text, Corin, reușește o apariție sugestivă Adrian Ciobanu pe intenția că personajul ar avea un sentiment special față de Iocasta.

Această adaptare de Robert Icke după Sofocle, mit devenit cazul Oedip, poate să poarte în titlu X nume pentru că este mereu actuală căutarea identității oricărei persoane indiferent de epocă. Spectacolul lui Andrei Șerban devine un exemplu cultural de inovație teatrală, reușit emoțional, de la care publicul pleacă provocat să gândească profund la aspectul realității. Va fi captivat de o aparentă piesă polițistă despre ce poate presupune personalitatea fiecărui Om. Este un autentic eveniment teatral premiera Teatrului ``Bulandra`` pentru mișcarea teatrală doborâtă de inovații teatrale fără conținut emoțional cultural.

TEATRUL ``ION CREANGĂ`` - ``ÎN SFÂRȘIT S_A ÎNTORS ACASĂ``

 EVENIMENT TEATRAL (UNIC) !!!

Este de acum știut că la noi CULTURA din care face parte și TEATRUL de stat, este ignorată consecvent de cei ajunși la putere, indiferent de culoarea politică. Fondurile alocate culturii sunt ultima roată de la căruța bugetului național. Evident că finanțarea teatrelor este afectată sub toate aspectele. Alarmantă este și starea unor clădiri din Capitală care le găzduiesc cu risc seismic. Nu mai discutăm de starea pricăjită a unor săli de spectacol, a cabinelor și a utilajului tehnic.

După 15 ani (!!!) de pribegie Teatrul ``Ion Creangă`` de poveste pentru copii a reușit să revină la sediul din Piața Amzei. În curând acest teatru va împlini 60 de ani de existență în care noi, copiii și acum nepoții noștri am fost și sunt cuceriți de magia întâlnirii cu teatrul. Teatrul a intrat în consolidare și renovare în urmă cu 15 ani, când se construiesc clădiri cu aprobări strâmbe în doi ani! În acești 15 ani, trupa teatrului și-a făcut datoria și a prezentat spectacole unde le-a fost oferită găzduire. ``Căruța cu paiațe`` ... a revenit ca în urmă cu secole acestui teatru. Toți primarii Capitalei – Oprescu, Firea – au ignorat necesitatea renovării sediului din Piața Amzei. În sfârșit, actualul primar, Nicușor Dan a reușit performanța terminării consolidrii sediului și punerea sa în funcțiune. În 15 ianuarie de Ziua Culturii Naționale a avut loc acest eveniment de întoarcere acasă a Teatrului ``Ion Creangă``. 

Astăzi, Sala Mare a teatrului devine cea mai modernă și elegantă din Capitală. Renovarea s-a terminat cu un rezultat remarcabil, chiar dacă sala are mai puține locuri decât cea veche, dar măsura pentru numărul de spectatori copii e bine venită, ei fiind și participanți gălăgioși la spectacole.

Evenimentul a fost o emoționantă sărbătoare pentru colectivul teatrului și iubitorii săi invitați, nu o tăiere de panglică așa cum ne-au obișnuit politicienii pentru ``evenimentul`` a câțiva kilometri de autostradă. Managerul teatrului, Gabriel Coveșeanu (Cove) a condus sărbătoarea, a amintit de creatorii spectacolelor memorabile derulate în timp și a premiat pe slujitorii săi din toate compartimentale. Firește printre premianți a fost în frunte, minunata ALEXANDRINA HALIC, sufletul de ani mulți ai teatrului, alături de Sibylla Oarcea, Cornelia Pavlovici și Anca Zamfirescu. 

Așteptăm cu interes premierele acestui teatru de poveste și întâlnirea cu tinerii actori ai trupei. Sperăm că vom urmării alături de nepoți spectacole de valoare emoțională ca și cele din trecut datorate unui priceput manager și regizor, regretatul Cornel Todea, alături de alte personalități creatoare care au colaborat și mai pot colabora acum cu acest teatru, alături de tineri regizori. 

Toate bune și frumoase la acest eveniment mult așteptat, dar ...

... DAR ...

... în Capitală sunt unele teare aflate la pragul pribegiei.

# Teatrul Foarte Mic și-a închis porțile în 2015 pentru că frumoasa clădire care îl găzduia trebuie consolidată. Se află în apropierea Teatrului Național, e luminată spectaculos noaptea, dar ... nu e și funcțională.

# Teatrul Mic căruia îi aparținea și Teatrul Foarte Mic a rămas fără sală și e nevoit să prezinte spectacole în Sala Atelier organizată pe ... scenă! Dar ... și aceasta se află în pragul consolidării!

# Teatrul ``Bulandra`` va rămâne fără sala ``Liviu Ciulei``, clădirea din Schitu Măgureanu, unde a funcționat și Institutul de teatru ``I. L. Caragiale``, are risc seismic și trebuie consolidată !

# Teatrul ``Nottara`` din Bulevardul Magheru trăiește și el amenințarea consolidării necesare a blocului unde funcționează cu două săli. A purtat bulină roție de avertisment.

# Fostul ARCUB din strada Batiștei cu sala atribuită Teatrului ``Stela Popescu`` așteaptă consolidarea și sala e închisă!

Dacă necesitatea de a se consolida și renova aceste sedii va dura 15 ani (!!!), în Capitală viața teatrală va fi foarte afectată, iar sărmanii actori vor ajunge în stradă. Interesează pe cei cu cârma puterii această situație disperată? După cum se vede NU!

``A FI SAU A NU FI`` - TEATRUL DE COMEDIE / SALA ``RADU BELIGAN``

 O ȚINTĂ SATIRICĂ ACTUALĂ

Este un spectacol de comedie reușit cu o bună și actuală temă pentru alegerea repertorială. Piesa aparține englezului Nick Whitby concepută după scenariul datorat lui Edwin Justus Mayer și Melchior Lengyel pentru filmul regizat de Ernst Lubitsch în 1942. Piesa s-a lansat pe Broadway în 2008 și a înregistrat de atunci succes pe diferite meridiane. Filmul a stârnit controverse când omenirea se afla în plin război mondial și naziștii ocupau țară după țară. Sensurile sale tematice au rezonanță și astăzi, când lumea nu e scutită de război și invazii.

Subiectul tratează cum o trupă de actori polonezi se confruntă cu invazia nazistă care le sufocă țara. Ținta satirică este ideologia invadatorilor savuros expusă în acțiunea piesei. În repertoriul teatrului polonez funcționează și ``Hamlet``, dar și o piesă satirică adresată ocupanților naziști. 

Vedetele trupei – Josef Tura și soția Maria, ajung în fața Gestapoului reprezentat de Ehrhardt, un dement servitor al nazismului. Situația este dramatică, dar întreaga trupă se solidarizează curajos pentru a se salva de furia demenței invadatorilor. Piesa are două planuri ale acțiunii, nelipsite de tentă comică – satira la adresa celor dirijați de Hitler și relațiile cu orgoliile de rigoare cunoscute într-o trupă de actori. Titlul piesei amintește de celebrul monolog al lui Hamlet cu substrat și pentru acțiunea propusă receptării în spectacol. 

Vlad Massaci regizează admirabil această piesă construită pe linia unui scenariu de film și o face fără tendințe de exagerări de efecte teatrale, subtil, cu măestrie în îmbinarea mijloacelor de expresie vizuală. Spectacolul are ritm și tensiune, spațiile de joc sunt diverse, de la cel din imediata apropiere de public, la cel de ``teatru în teatru``, de la proiecții inspirat alese pentru a servi acțiunea (video Dilmana Yordanova), până la planuri generale dominate de serviciul Gestapoului. Scenografia Iulianei Vîlsan servește remarcabil conceptul regizoral dictat de piesă, atât prin decor, cât și prin costumele cu atenție distribuite pentru a susține tipologia fiecărui personaj. Regizorul Vlad Massaci cu forță creatoare servește substratul tematic al piesei – nebunia celor care dictează absurd un război și rostul teatrului ca ``oglindă`` a societății implicat în realitatea curentă. Publicul este cucerit de umorul degajat în fiecare secvență satirică prin coordonarea viziunii regizorale de a trăi de fapt dramatic și condamna situații dictate de minți bolnave. Regizorul nu face trimitere didactică spre contextul actual al invaziei din Ucraina, sugerează ca publicul să judece emoțional cum istoria poate repeta tragedia unui război declanșat de un dement.

O numeroasă distribuție susține aproape ireproșabil miezul acestui spectacol. Evident se detașează cele trei personaje cheie pentru subiect. Este excelent Liviu Pintilesa cum jonglează cu transformările în diverse ``roluri`` dictate de acțiune, fiind actorul Josef Tura. O face cu măsură în expresie și cu o sinceră trăire interioară a situațiilor. Ilona Brezoianu dezvoltă personajul vedetei teatrului polonez, Maria Tura, confruntată cu multiple relații comice, dar și dramatice. Profilul general al vedetei este bine conturat, dar în unele momente îi lipsesc accentele sublinierii stării particulare a personajului în fața conflictelor. Alin Florea compune cu abilitate expresivă caricatura satirică a servilului Ehrhardt, anchetatorul Gestapoului.

În rolul regizorului polonez al trupei, Dowasz, merită aplauze Alex Conovaru pentru modul în care susține la nuanță subtilă momentle confruntării cu o situație dramatică, dar și fiecare relație cu cei din echipă, punctând cunoașterea lor ca persoane particulare. Numeroase personaje din secvențe argument pentru acțiune prilejuiesc remarcare deosebită prin interpretare, de pildă Andreea Samson în Anna cabiniera sau Tudor Palade în Grunberg cel mic, actor într-un monolog bogat în sensuri. Completează distribuția cu apariții corecte Angel Popescu, Răzvan Krem Alexe, Șerban Georgevici, Andreea Alexandrescu, Ștefan Voicu, Ștefan Pîrnuș. 

``A fi sau a nu fi`` este un spectacol reușit care inexplicabil rămâne programat destul de rar. Reușita se datorează în principal regizorului Vlad Massaci și trupei implicate în proiect. Publicul asistă la o altfel de comedie, modernă și cu sens major pentru actualitate. 

P.S. Urez din toată inima UN AN NOU CU INSPIRAȚIE TUTUROR SLUJITORILOR THALIEI CU REZULTATE ÎN SPECTACOLE MERITORII!

”EVADAREA TĂCUTĂ`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala Atelier

 MEMORABILĂ EVOCARE A TRECUTULUI

Sperăm că mai mulți au citit cartea Lenei Constante (1903 – 2005), personalitate creatoare - plastician și scriitor, fondator al Teatrului Țăndărică unde a lucrat ca scenograf. A fost condamnată la 12 ani de închisoare ca deținut politic și eliberată în 1962. Lena Constante a lăsat posterității cărți document despre ororile comunismului instaurat în România după cel de al doilea Război Mondial. ``Evadarea tăcută`` cuprinde mărturiile sale din închisoare despre o epocă pe care nu avem dreptul să o uităm.

Oana Pellea, o valoare în mișcarea teatrală compune inspirat un ``one woman show`` ca Artist – Cetățean și dramatizează ``Evadarea tăcută``. Actrița și regizoarea acestei reprezentații originale precizează în foița program de sală - ``Spectacolul mi-l doresc o mărturisire și nu un spectacol de teatru. Scopul meu nu este performanța actoricească, ci o experiență umană împărtășită cu dumneavoastră. Îmi doresc ca textul și experiența unui fenomen uman pe numele Lena Constante să ajungă la spectatori. Pentru mine este o datorie de onoare să fac cunoscută publicului această Lecție de viață. `` Evocare timpului în care au fost victime mai mult de un milion de români în prcesele staliniste, o face impresionant Oana Pellea. 

Spectacolul devine mărturisirea sinceră a unui Om frustrat de libertate într-un regim dictatorial sinistru. 

Lectura scenică de astăzi a unor momente de viață din trecut, poate fi considerată o lecție de istorie vie, necesară și tinerei generații pe care nu o află din cărțile de școală, din păcate. Inițiativa Oanei Pellea merită aprecieri depline, este un eveniment provocator de a nu uita niciodată trecutul care a sfărâmat vieți și libertatea poporului nostru.

``CARAGIALE ALTFEL`` - gazdă TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala Media

 CARAGIALE ESRE ... CONTEMPORANUL NOSTRU

În urma unei documentări riguroase, actorul Nicolae Urs propune un ``one man show`` reușit pentru a demonstra că nu este doar o valoare a dramaturgiei noastre Caragiale, ci ... contemporanul nostru prin numeroasele comentarii politice publicate la timpul său, alături de mărturii referitoare la Eminescu, Creangă, Delavrancea și Aurel Vlaicu. ``Articolele`` lui Caragiale se referă la cum privesc societeatea politicienii, la starea culturii, artei, de parcă ar fi scrise astăzi.

 Nicolae Urs se transpune dibaci în persoana Caragiale și realizeazî o performanță luminând o zonă mai puțin știută din personalitatea celui care la finalul vieții a emigrat și a murit la Berlin. Nicolae Urs, actor de marcă al teatrului nostru, oferă publicului o ``lecție de cultură`` cu scop emoțional și provocator de a privi realitatea zilelor noastre. Cu discreție, în rolul de regizor, Nicolae Urs, evocă epoca lui Caragiale prin proiecții și ilustrație muzicală și o aduce în actualitate.

``Caragiale altfel`` este însă, o producție independentă, nu a Naționalului bucureștean. Spectacolul rămâne o realizare meritorie la care publicul se amuză și aplaudă, dar ... rămâne și pe gânduri când constată că societatea noastră nu a înregistrat o evoluție consistentă sub diverse aspecte, iar Caragiale ne este mereu contemporan prin scrierile sale satirice.

P.S. Repertoriul prezent al teatrelor de stat și independente e sufocat de piese derizorii. Rare sunt inițiative cultural educative cum au propus în recitaluri Oana Pellea și Nicolae Urs, adevărați creatori, dăruiți rostului teatrului de cizelare spirituală a publicului.

``FAMILY. EXE`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala Toma Caragiu``

RADIOGRAFIE IZBUTITĂ A PREZENTULUI

Publicul se va amuza la acest spectacol de lansare a stagiunii de toamnă la Teatrului ``Bulandra``. Amuzamentul va fi însă, dublat de constatarea dramatică a comunicării într-o familie din zilele noastre. Comunicarea se rezumă astăzi, în principal la interesele personale și banul dictează relațiile. ``Family. Exe`` este ``un spectacol de Mimi Brănescu``, autorul piesei și regizorul. Scenarist, dramaturg, regizor și actor la bază, Mimi Brănescu și-a afirmat personalitatea creatoare în filme, la televiziune și în teatru. Tema de bază preferată de dramaturg și scenarist, rămâne relația de comunicare fie în familie, fie într-un segment social. De la debutul în teatru cu piesa ``Bigudiuri``, urmat apoi de ``Gunoierul``, ``Genul acuzativ`` și alte piese, până la scenariul serialului de succes ``Las Fierbinți``, Mimi Brănescu inspirat a realizat adevărate ``radiografi`` ale relațiilor interpersonale.

În ``Family. Exe`` dramaturgul continuă demersul și propune un subiect actual prin analiza relațiilor din fanilia lui Laurențiu. Acesta este un om de afaceri cu rezultate consistente financiar, înstrăinat de rudele care îl solicită doar pentru bani. Laurențiu își convoacă întreaga familie să îi dea un răspuns de ce nimeni nu a deschis telefonul la apelul său când a avut un accident cu mașina. Conflictul se susține în principal, prin o serie de monologuri – răspuns la întrebare lui Laurențiu dat de fiecare personaj – Mama venită cu Marian, amantul ei, soția Andreea și Tobi, prietenul omului de afaceri, dar și amantul soției, Polixenia, sora lui și Anton. Personajele se caracterizează prin esența acestor monologuri. Dialogul este susținut prin replici încărcate de umor, dar cu un substrat amar. 

În calitate de regizor și în urma experienței sale ca actor, Mimi Brănescu se bazează pe interpretarea actorilor. Regizorul nu apelează la curentul efectelor vizuale cu proiecții, etc. Pentru îndrumarea actorilor și susținerea relațiilor dintre personaje este folosit decorul lui Andu Dumitrescu, simplu și atractiv în prezentarea livingului modern din vila lui Laurențiu, compus din module diverse. Spectacolul are ritm, tensiune, iscate și de scurte pauze în dialog, survenite din tăcerea de câteva clipe a personajelor aflate în căutarea răspunsului la întrebarea capului familiei, un om harnic în afaceri.

Laurențiu este personajul central și Gheorghe Ifrim îi acordă o interpretare meritorie prin modul subtil de a marca nefericirea interioară a celui lipsit de afecțiunea familiei care îl tratează doar ca un suport financiar, dar și vinovăția sa că nu a găsit o cale de dialog major cu cei apropiați. Excelentă este Manuela Ciucur în prezentarea Mamei, o femeie frivolă cu pretenții de vedetă în carieră, preocupată de interese personale. ``Pictorul`` Anton prin Cornel Scripcaru obține aplauzele publicului pentru monologul satiric în care personajul exprimă credința sa în ... ``arta modernă`` pe care dorește a o servi. Interpretarea actorului este admirabilă. Soția Andreea, neglijată de soțul aflat mereu în deplasare pentru afaceri, revine Oanei Tudor. Cu măsură actrița arată duplicitatea și cauzele adulterului acelei femei afectată și de singurătate. Cu pricepere definește Andi Vasluianu pe Tobi, amic cu Laurențiu, dar și amantul soției, lipsa de caracter a personajului. Paula Niculiță creionează insuficient profilul Polixeniei, sora care crede că fratele trebuie să îi susțină financiar familia. Un rol de compoziție , Marian cel cu probleme de sănătate, amantul mamei, este cu finețe interpretat comic de Lucian Ifrim. Relațiile dintre personaje sunt bine susținute de întreaga distribuție care demonstrează plăcerea interpretării unei piese cu partituri în care actorii cred..

``Family. Exe`` este un spectacol reușit, de satiră cu subtext dramatic la adresa comunicării într-o societate dominată de interesul meschin pentru bani. Publicul va aplauda acest spectacol captivant prin veșmântul comic, bogat în ținte spre realitatea curentă. 

``E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT !`` - TEATRUL ACT

 REȘITĂ DEPLINĂ A TENDINȚEI DE MODERNIZARE A ACTULUI TEATRAL

Spectacolul Teatrului (independent) Act a fost selectat pentru Festivalul Național de Teatru (ediția a 33-a) - ``Laboratoarele sensibilului`` și rămâne printre puținele selecții care au servit exemplar tema aleasă de ``curatori``.

Textul are drept autor – Breach Thratre cu echipa sa care a propus în 2018 un spectacol cu trimitere spre actualitate despre un proces din 1612. Documentele rămase astăzi arată că procesul a fost intentat de adolescenta Artemisia Gentileschi pentru viol lui Agostino Tassi, ea a devenit apoi o pictoriță recunoscută ca valoare de istoria artelor plastice. Cu abilitate construit conflictul e susțiul prin replică și personaje. Textul aduce o temă mereu actuală – ``adevărul`` actului justițiar ce poate fi nedrept de multe ori din diverse motive – mărturii false ale celor chemați la proces și statutul social al celui acuzat. Judecarea cazului din secolul al XVII-lea e prezentată prin interpretarea doar a trei actrițe. Lor le revin roluri diverse tipologic, cele centrale - Artemisia și Tassi profesorul de desen al tinerei, dar și cele de judecători, grefieri, martori. 

Emilia Bebu, Florentina Țilea și Mihaela Teleoacă reușesc autentice performanțe de interpretare. Canoanele cunoscute în spectacolele tradiționale sunt spulberate fără tendințe exagerate de ``adaptare``, fără efecte derizorii de proiecții și de nudititate a actorilor, aplicate de mulți regizori în numele curentului de modernizare a actului teatral. 

MIHAELA TELEOACĂ, EMILIA BEBU și FLORENȚA ȚILEA

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu și echipa sa propun un spectacol coerent ca esență culturală majoră pentru actualitate, emționant care lasă publicul cu respirația tăiată. Vizual imaginea reprezentației este minimalistă, dar cu accente simbolice rafinat plasate. Scenografa Alexandra Boerescu marchează spațiul gol al scenei, doar prin câteva obiecte cu semnificație majoră pentru acțiune, ca de pildă acel cufăr al documentelor procesului. Costumele merg pe același demers inspirat, interpretele sunt uniform îmbrăcate în negru și întreprind transformarea în diferite personaje prin accesorii de veșmânt albe sau în negru în cazul lui Tassi, ori prin lenjerie intimă de culoarea pielei, când se petrece violul adolescentei pictorițe. Regizorul folosește cu pricepere scenografia și prin dirijarea mișcării scenice pentru a spori suspansul subiectului. Fundalul găzduiește proiecția celor două tablouri celebre.  

Suzanna și bătrânii

``Suzanna și bătrânii`` este și cel în care pictorița și-a exprimat cu suflet drama trăită în adolescență, iar motivul tematic al inspirației pentru tablou face trimitere cu subînțeles la o altă poveste, evocată în text. Scena violului din acțiune se petrece cu acest tablou proiectat semnificativ și este compusă cu delicatețe de regizor și interprete. Muzica lui Alexandru Suciu contribuie la tensiunea reprezentației prin motive de muzică liturgică, pop și rock. O poveste din secolul al XVII-lea se transferă magic în realitatea curentă.

Această magie, experiment sub aspect teatral este o reușită deplină prin interpretarea celor trei actrițe. Definesc credibil personaje rapid, în imediata apropiere de public. Emilia Bebu se transpune în Artemisia, trăind intens fragilitatea tinerei, vulnerabilitatea naivității celei care speră că autorul violului o va lua de soție, dar și forța interioară a celei care luptă pentru recunoașterea faptei lui Tassi, pentru adevăr.``E adevărat, e adevărat!`` este replica ei spre final adresată direct și publicului pentru a convinge de dreptatea revoltei sale. Excelent prezintă acest personaj tânăra actriță, dar și alte personaje ce îi revin. Excelentă interpretare se atribuie și pentru Florentina Țilea care sugerează cu finețe aroganța lui Tassi cel prețuit de Papă, dar și profilul altor personaje în care se transformă prin expresie. Mihaela Teleoacă în doamna Tuzia din preajma Artemisiei și în alte tipologii implicate în proces, demonstrează pe deplin atributul de excelentă. Duplicitatea personajelor – martor sau judecător este nuanțat sugerată de această actriță aflată în vârful carierei interpreților de valoare. Prin o continuă relație între personaje, prin ținută corporală, gestică, privire și rostirea replicii cu subtext, cele trei actrițe realizează performanțe. 

``E adevărat, e adevărat, e adevărat !`` poate fi considerat un eveniment pentru formula modernizării teatrale. Are logică și consistență tematică, e captivant și emoționant, provocator. Din păcate, puține sunt astfel de spectacole, gândite creator plauzibil în intenția de inovare teatrală.