PALIDA NOASTRĂ DRAMATURGIE
Teatrul Foarte Mic găzduieşte cu precădere proiectele unor tineri artişti independenţi, regizori şi actori. La universităţile de profil, de stat şi mai ales particulare, tinerii absolvenţi cu ambiţii de afirmare ca actori şi regizori sunt foarte numeroşi. Anual, în jur de 300! Puţini reuşesc să îşi împlinească visul, cum e şi firesc. Exagerarea numărului de absolvenţi ai universit
ăţilor cu profil artistic raportată la o ţară cu 22 de milioane de locuitori rămâne o altă problemă legată de starea şi calitatea învăţământului, ce ar merita o dezbatere mai amplă provocată, şi de cei preocopaţi de starea teatrului nostru. Subiectul comentariului de astăzi este însă, oferta Teatrului Foarte Mic, “Blocaj în trafic”, în care se folosesc de astă dată, forţele proprii ale Teatrului Mic, de care depinde ca instituţie de stat, cu fonduri municipale, şi Teatrul Foarte Mic. Proiectul acestui spectacol apelează la tinerii angajaţi ai Teatrului Mic, ANDREEA GRĂMOŞTEANU, RADU IACOB, TOMA CUZIN şi VLAD COJANU, cărora li se alătură, colegul de generaţie, FLORIN LĂZĂRESCU, angajat la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”. Aceşti tineri artişti sunt vârfuri ale generaţiei lor. S-au remarcat în alte prducţii teatrale, în filme chiar, iar unii şi pe mult râvnitul mic ecran, ca de pildă, Andreea Grămoşteanu, în “Mondenii”, emisiunea de divertisment de la Prima TV. Acum au avut ghinionul întâlnirii cu textul de debut în dramaturgie, “Blocaj în trafic” de Bogdan Costin. Selecţia repertorială nu s-a efectuat în numele debutului. Textul este premiat la FestCo, Festivalul Comediei Româneşti, ce are şi un compartiment dedicat unui concurs de dramaturgie cu specufic COMEDIE. Iniţiativa FestCo este excelentă, numai că dacă juriul nu avea ce premia, trebuia să se abţină de la promovarea unui text minor. Un membru al juriului ediţiei din 2007, ce a distins acest text, se destăinuie în publicarea textului de către Editura Palimpsest : “La piesa premiată să nu te duci cu plasa”. Adevăr grăita dânsul (Adrian Lustig), “Blocaj în trafic” nu trebuie să dea nimănui speranţe de mulţumire pentru că este un text premiat la un stimat festival. Textul lui Bogdan Costin e doar o palidă încercare de dramaturgie ce dezavantajează nişte admirabili tineri actori.
Orice spectator ar citi textul publicat nu s-ar duce să îl vadă ilustrat teatral nici chiar de … Liviu Ciulei. Evident, acest monstru sacru al teatrului nu ar investi forţa sa creatoare într-o astfel de propunere repertorială. Tânăra regizoare Diana Iliescu îl acceptă însă, şi îl ilustrează teatral modest, greu fiindu-i să inventeze soluţii de salvarea sa din banalitate. Doi borfaşi fură o maşină cu un număr străin şi descoperă în portbagaj un sicriu pe care înspăimântaţi nu au curajul să îl şi deschidă. Premizele de conflict par a fi interesante. Intriga însă, forţat se complică, se merge dramaturgic pe pista unui text “pseudo-poliţist”, iar personajele care îl susţin sunt … “pseudo-personaje”, cum ar dori cu o inexplicabilă ironie să le definească autorul î
n precizarea distribuţiei, ele fiind numai nişte amărâte schiţe de tipologii caracteriale. Textul pubicat se vrea şi “original” prin redarea tipografică fără elementare semene gramaticale de punctuaţie, în cazul numelor proprii sau al începutului propoziţiilor ori a frazelor scrise deavalma cu literă mică.”Un fleac” pentru cum se poate distruge limba română în numele intenţiilor inovatoare în dramaturgie! Un actor distribuit într-un astfel de text e la mare anaghie pentru a îl înţelege. Replica e exagerat concepută pe linia limbajului “cool” la modă, marcată de tot aresenalul de rigoare, “Mă cac … “, Mă … “, etc. fără nici o motivare într-o stare care ar putea provoca astfel de expresii verbale. Vorbe goale fără să susţină tipologia personajelor şi a situaţiilor în care sunt implicate. Premiza conflictului este anulată prin replicile ce se vor a se referi la nemulţumirile unor indivizi revoltaţi de mersul societăţii în care trăiesc. Textul are un final confuz, lipsit de concluzii, iar actorii încearcă să-l dreagă. Îl modifică printr-un happy end specific filmelor de duzină. Una peste alta, “Blocaj în trafic”, în ciuda premiului ce a înscris titlul în repertoriul teatrului, este un text penibil, căznit construit dramatic cu intenţii comice pe care sărmanii actori tineri încearcă să-l coloreze amuzant.
Decorul Corinei Grămoşteanu sugerează convingător locurile acţiunii în care vor evolua cei cei cinci tineri actori. Florin Lăzărescu este Fane, Toma Cuzin, Dodo, doi infractori, cărora actorii le creionează cu umor, cât le permite replica, panica descoperirii sicriului din maşina furată. Susţin o lungă scenă în debutul reprezentaţiei, ce schematic va fi urmată de o altă scenă de amploare, în acelaşi stil de a filosofa stupid asupra unor aspecte ale lumii noastre contemporane. Acest nou “act” se petrece între Ema (Andreea Grămoşteanu) şi Vali (Radu Iacoban), doi îndrăgostiţi frământaţi de aceleaşi probleme ca şi cei dinaintea lor. Andreea Grămoşteanu remarcată în spectacolul de absolvire “Vassa Jeleznova”, devenind apoi un nume de notorietate prin emisiunea tv. satirică “Mondenii”, se luptă să dea credibilitate Emei în ciuda falsităţii constructului rolului de către cel care se ambiţionează a deveni dramaturg. În Vali, un “pseudo-român” cum indică autorul, Radu Iacoban urmează aceiaşi cale a încercării salvării unui rol lipsit de consistenţă, ca şi Viorel Cojan în Stănescu, un alt “pseudo-interlop”. Aceşti tineri actori au har şi meritau partituri pe măsura capacităţilor demonstrate în alte apariţii din teatru, flm sau televiziune. Li s-a atribuit un text submediocru, fie el şi premiat, pe care să-l salveze de la un posibil eşec al reprezentării pe scena unui teatru bucureştean preţuit.
Şi “Blocaj în trafic” argumentează starea precară a dramaturgiei noastre. În ultimile două decenii printre puţinii care şi-au făcut simţită valoric prezenţa sunt Mimi Brănescu sau Gianina Cărbunariu, personalităţi singulare provenite din zona scenei, actorie sau regie, care încearcă să anime dramaturgia noastră.
Teatrul Foarte Mic găzduieşte cu precădere proiectele unor tineri artişti independenţi, regizori şi actori. La universităţile de profil, de stat şi mai ales particulare, tinerii absolvenţi cu ambiţii de afirmare ca actori şi regizori sunt foarte numeroşi. Anual, în jur de 300! Puţini reuşesc să îşi împlinească visul, cum e şi firesc. Exagerarea numărului de absolvenţi ai universit
ăţilor cu profil artistic raportată la o ţară cu 22 de milioane de locuitori rămâne o altă problemă legată de starea şi calitatea învăţământului, ce ar merita o dezbatere mai amplă provocată, şi de cei preocopaţi de starea teatrului nostru. Subiectul comentariului de astăzi este însă, oferta Teatrului Foarte Mic, “Blocaj în trafic”, în care se folosesc de astă dată, forţele proprii ale Teatrului Mic, de care depinde ca instituţie de stat, cu fonduri municipale, şi Teatrul Foarte Mic. Proiectul acestui spectacol apelează la tinerii angajaţi ai Teatrului Mic, ANDREEA GRĂMOŞTEANU, RADU IACOB, TOMA CUZIN şi VLAD COJANU, cărora li se alătură, colegul de generaţie, FLORIN LĂZĂRESCU, angajat la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”. Aceşti tineri artişti sunt vârfuri ale generaţiei lor. S-au remarcat în alte prducţii teatrale, în filme chiar, iar unii şi pe mult râvnitul mic ecran, ca de pildă, Andreea Grămoşteanu, în “Mondenii”, emisiunea de divertisment de la Prima TV. Acum au avut ghinionul întâlnirii cu textul de debut în dramaturgie, “Blocaj în trafic” de Bogdan Costin. Selecţia repertorială nu s-a efectuat în numele debutului. Textul este premiat la FestCo, Festivalul Comediei Româneşti, ce are şi un compartiment dedicat unui concurs de dramaturgie cu specufic COMEDIE. Iniţiativa FestCo este excelentă, numai că dacă juriul nu avea ce premia, trebuia să se abţină de la promovarea unui text minor. Un membru al juriului ediţiei din 2007, ce a distins acest text, se destăinuie în publicarea textului de către Editura Palimpsest : “La piesa premiată să nu te duci cu plasa”. Adevăr grăita dânsul (Adrian Lustig), “Blocaj în trafic” nu trebuie să dea nimănui speranţe de mulţumire pentru că este un text premiat la un stimat festival. Textul lui Bogdan Costin e doar o palidă încercare de dramaturgie ce dezavantajează nişte admirabili tineri actori.Orice spectator ar citi textul publicat nu s-ar duce să îl vadă ilustrat teatral nici chiar de … Liviu Ciulei. Evident, acest monstru sacru al teatrului nu ar investi forţa sa creatoare într-o astfel de propunere repertorială. Tânăra regizoare Diana Iliescu îl acceptă însă, şi îl ilustrează teatral modest, greu fiindu-i să inventeze soluţii de salvarea sa din banalitate. Doi borfaşi fură o maşină cu un număr străin şi descoperă în portbagaj un sicriu pe care înspăimântaţi nu au curajul să îl şi deschidă. Premizele de conflict par a fi interesante. Intriga însă, forţat se complică, se merge dramaturgic pe pista unui text “pseudo-poliţist”, iar personajele care îl susţin sunt … “pseudo-personaje”, cum ar dori cu o inexplicabilă ironie să le definească autorul î
n precizarea distribuţiei, ele fiind numai nişte amărâte schiţe de tipologii caracteriale. Textul pubicat se vrea şi “original” prin redarea tipografică fără elementare semene gramaticale de punctuaţie, în cazul numelor proprii sau al începutului propoziţiilor ori a frazelor scrise deavalma cu literă mică.”Un fleac” pentru cum se poate distruge limba română în numele intenţiilor inovatoare în dramaturgie! Un actor distribuit într-un astfel de text e la mare anaghie pentru a îl înţelege. Replica e exagerat concepută pe linia limbajului “cool” la modă, marcată de tot aresenalul de rigoare, “Mă cac … “, Mă … “, etc. fără nici o motivare într-o stare care ar putea provoca astfel de expresii verbale. Vorbe goale fără să susţină tipologia personajelor şi a situaţiilor în care sunt implicate. Premiza conflictului este anulată prin replicile ce se vor a se referi la nemulţumirile unor indivizi revoltaţi de mersul societăţii în care trăiesc. Textul are un final confuz, lipsit de concluzii, iar actorii încearcă să-l dreagă. Îl modifică printr-un happy end specific filmelor de duzină. Una peste alta, “Blocaj în trafic”, în ciuda premiului ce a înscris titlul în repertoriul teatrului, este un text penibil, căznit construit dramatic cu intenţii comice pe care sărmanii actori tineri încearcă să-l coloreze amuzant.Decorul Corinei Grămoşteanu sugerează convingător locurile acţiunii în care vor evolua cei cei cinci tineri actori. Florin Lăzărescu este Fane, Toma Cuzin, Dodo, doi infractori, cărora actorii le creionează cu umor, cât le permite replica, panica descoperirii sicriului din maşina furată. Susţin o lungă scenă în debutul reprezentaţiei, ce schematic va fi urmată de o altă scenă de amploare, în acelaşi stil de a filosofa stupid asupra unor aspecte ale lumii noastre contemporane. Acest nou “act” se petrece între Ema (Andreea Grămoşteanu) şi Vali (Radu Iacoban), doi îndrăgostiţi frământaţi de aceleaşi probleme ca şi cei dinaintea lor. Andreea Grămoşteanu remarcată în spectacolul de absolvire “Vassa Jeleznova”, devenind apoi un nume de notorietate prin emisiunea tv. satirică “Mondenii”, se luptă să dea credibilitate Emei în ciuda falsităţii constructului rolului de către cel care se ambiţionează a deveni dramaturg. În Vali, un “pseudo-român” cum indică autorul, Radu Iacoban urmează aceiaşi cale a încercării salvării unui rol lipsit de consistenţă, ca şi Viorel Cojan în Stănescu, un alt “pseudo-interlop”. Aceşti tineri actori au har şi meritau partituri pe măsura capacităţilor demonstrate în alte apariţii din teatru, flm sau televiziune. Li s-a atribuit un text submediocru, fie el şi premiat, pe care să-l salveze de la un posibil eşec al reprezentării pe scena unui teatru bucureştean preţuit.
Şi “Blocaj în trafic” argumentează starea precară a dramaturgiei noastre. În ultimile două decenii printre puţinii care şi-au făcut simţită valoric prezenţa sunt Mimi Brănescu sau Gianina Cărbunariu, personalităţi singulare provenite din zona scenei, actorie sau regie, care încearcă să anime dramaturgia noastră.
doamna lucaciu,
RăspundețiȘtergere(nu ma adresez cu stimata, pentru ca as fi ipocrit ca sa folosesc acest cuvant)
ma bucur ca existati pe internet, astfel ca trebuie sa va asumati si replici imediate si in timp real la ceea ce scrieti. nu mai e ca pe vremea lui gutenberg si a dumneavostra, cand criticul de teatru scria si, ce sa vezi, nu avea nimeni drept la replica.
nu fac parte din lumea teatrului, habar n-am cine sunteti, dar va scriu ca reactie impulsiva la ceea ce ati scris mai sus.
inainte sa vorbim chiar de continutul articolului, va spun direct parerea mea despre criticul de teatru de factura dumneavoastra: e exact ca tot romanul, foarte bun la criticat si la daramat lucruri, dar incapabil sa puna vreodata ceva in loc si sa faca ceva constructiv. deci vieti irosite, din punctul meu de vedere. in plus, critici ca dumneavoastra alunga oamenii din salile de teatru sau le vor umplute doar cu mumii peste 60 de ani si care sa aprecieze doar acele opere pe care oamenii le apreciaza oricum deja de cateva secole.
acum, ajungand la ceea ce ati scris despre piesa: pe de o parte ma bucur, pentru ca sunteti dintr-o generatie trecuta si reactia viscerala negativa la textul meu poate fi un semn bun. pe de alta parte, nu pot sa nu remarc tonul violent cu care e scris articolul si sa imi vina sa-mi bag...
stiti, noi astia de azi asa vorbim, injuram la fiecare doua cuvinte, fara ca sa fie nevoie de profunde motivatii psihologie pentru asta. la fel si personajele mele din piesa disecata mai sus.
in primul rand, nu e ok ce faceti. veniti cu grila pe care o aplicati statuilor gen shakespeare, ibsen, cehov si altii si o aplicati pe piesa mea. nu e ok. pentru ca tot ce am scris eu acolo e o comedioara fara pretentii, care sa aduca tineri in sala si sa-i faca sa rada putin. ceea ce chiar se intampla.
nu spun ca piesa nu are hibe si ca eu sunt 100% multumit de ea, dimpotriva. dar nu suport un astfel de ton din partea unui parazit care traieste de pe urma prestatiilor unor artisti, ca sunt ei scriitori, regizori sau actori.
am citit pe blog si alte articole, sa-mi fac o imagine despre ce comentati. am observat ca sunteti maestra in a-i lauda pe cei deja mai mult decat consacrati si aveti un ton foarte nasol legat de cei care au scris si montat texte noi, de azi. care sunt scrise asa, poate pentru ca asa simt dramaturgii de azi sa scrie si nu mai pot sa scrie asa cum va obisnuise cehov pe vremea lui. ne pare rau, dar eu unul nu scriu pentru mumii, ci incerc sa scriu ceva pentru tinerii care traiesc aici, acum.
am scris destul de mult si pe masura ce scriu, ma plictisesc. imi dau seama ca nu are nici un sens sa incerc sa apar ce am facut eu, diana si actorii de la foarte mic. e ceva absolut normal ce se intampla. dumneavoastra sunteti din alta epoca, sunteti trecuta si nu mai aveti nici un contact cu lumea de azi, iar eu fac parte din ea. si cam asta e tot.
bogdan costin
p.s. dupa cum vedeti, asa scriu eu, fara majuscule, din graba si obisnuinta cu internetul, nu dintr-o incercare de a fi original.
din pacate si eu fac pate din lumea de azi, domnule costin, dar am crescut intr-un fel sa pot aprecia ceea ce a venit inaineta acestei epoci triste pe care o numim inventiva, creativa, moderna etc. meseria unui critic este sa critice. daca esti de acord sau nu e probelma ta, dar ca sa spui ca cineva este din alta epoca din faptul simplu ca nu ti-a convenit ceea ce a scris e infantil.
RăspundețiȘtergeresi eu sint artista intr-o lume dura si de multe ori ma infurii pe ceea ce vad scris in ziare- dar totusi am invatat sa apreciez ca nu toata lumea vede lucrurile cum le vad eu. si ce bine.
fiind o tinara care traiesc acum, apreciez mai mult decit oricind ceea ce au de spus "mumiile". pt. ca da, cu toate ca e greu sa accepti acest lucru, ele au o oarecare experienta si un drept de a se exprima cum si cind vor ele, ca si noi, cei de 'azi'.
imi pare rau ca lumea de azi este cum este si ca dumneavoastra nu sinteti inca pregatit sa o cuceriti. eleganta unui spirit dureaza mult s-o construiesti. bine ati venit in lumea artistului. grow up.
ps: si eu am scris fara majuscule- ooh, extraordinar.
@ ana maria
RăspundețiȘtergerebuna. stiu ca nu sunt un spirit foarte elegant, dimpotriva, sunt un om normal care are reactii sub impulsul momentului. poate ar fi momentul sa-mi cer scuze pentru tonul folosit in comentariul de mai sus, dar nu si pentru continutul a ceea ce am scris. reactia mea a venit din cauza tonului foarte agresiv si de comentariile destul de putin argumentate folosite de doamna lucaciu. am simtit mai mult decat o analiza clara, o reactie viscerala a dansei.
sa le iau pe rand, ca sa ma fac mai clar:
- de la bun inceput, doamna lucaciu prezinta textul meu ca fiind premiat parca impotriva vointei membrilor juriului. in fapt, textul a concurat cu alte cateva zeci de piese si pur si smplu a sarit in ochii juriului. doamna lucaciu a folosit un citat dintr-un comentari al domnului lustig care era de fapt chiar foarte pozitiv. propozitia citata de doamna lucaciu era doar o minima rezerva pe care si-o lua domnul lustig legata de o eventuala punere in scena a textului. deci cam nedreapta folosirea doar a acelei propozitii si eliminarea contextului in care a fost folosita.
- doamna lucaciu spune ca premisa e interesanta, dar apoi intriga se complica, iar personajele nu au substanta si nu sunt bine conturate, fiind definite de mine drept pseudo-personaje cu o inexplicabila ironie, dupa cum zice dansa. e o ironie, dar nu e deloc inexplicabila, ba chiar asumata. tot ce am vrut eu sa scriu e o comedie de situatie, in care situatiile absurde trag dupa ele personajele. nu am simtit deloc nevoia sa am personaje foarte complexe si nici o piesa plina de profunzimi morale, filosofice si psihologice. mi-a fost suficient sa am personaje simple, care in general sunt nemultumite cu viata lor in tara asta si isi doresc bani, aproape mai mult decat orice. cam asa vad eu romanii de azi, de altfel. personajele mele nu declanseaza ele aceste situatii, ci ajung fara voia loc in ele.
- textul a fost publicat asa cum o deranjeaza pe doamna lucaciu nu din dorinta de a distruge limba romana, ci pentru ca a fost scris pe calculator. si cand am aflat ca a fost premiat, am avut foarte putin timp sa-l pregatesc pentru tipar, abia am reusit sa-i pun diacriticele.
in concluzie, am reactionat la tonul comentariului, plin de apelative gen submediocru, penibil, minor. deci nici o eleganta a spiritului nici de partea cealalta. as fi preferat o critica, stiti cum se spune? constructiva, asa cum am avut-o cu diana, regizoarea.
in plus, cred ca la varsta ei, doamna lucaciu ar trebui sa aiba intelepciunea de a admite ca unele lucruri care se intampla azi pur si simplu nu sunt pentru ea. adica, de exemplu, daca ar asculta un album interpol sau editors (niste trupe de muzica), ar putea sa aiba aceeasi reactie ca si la textul meu. mai ales daca le va compara cu bach, mozart sau wagner. si asta e ceva absolut normal.
cam asta ar fi.
ma bucur ca ati scris, si va inteleg complet. din pacate criticele constructive pe care ni le dorim nu prea exista. jobul unui critic e sa...critice. constructive-asta e jobul altora. si tot din pacate tot ce poti face e sa accepti si sa continui in ceea ce crezi tu. dar asta nu inseamna ca cei care nu sint de acord cu tine sint imbecili. slava domnului avem toti dreptul de a ne exprima cum dorim: dur, frumos, usor, urit etc.
RăspundețiȘtergereva doresc succes si sper sa puteti intelege la un moment dat ca o critica este opinia cuiva, atita tot. asta nu inseamna nimic impotriva dumneavoastra, este simplu cum vede cineva ceva. de 15 ani ma antrenez sa invat acest lucru si sa respect tot ce este scris despre mine sau ceea ce fac eu.
e bine sa incepeti de acum in special in domeniul pe care vi l-ati ales. succes.