“ IVANOV “ – TEATRUL “ BULANDRA “

UN SPECTACOL FASCINANT

“ Ivanov “ este un spectacol de excepție, o propunere de inovație teatrală legată strâns de piesa lui Cehov pentru a îi da “prospețimea” solicitată de spectatorul mileniului trei. În această stagiune, Teatrul "Bulandra “ revine în forță în atenția publicului cu spectacole originale, ieșite din matca extravaganțelor teatrale la modă lipsite de o elementară logică în raport cu textul. Ultimele sale premiere - "Artă ,"Îngropați-mă pe după plintă “ și acum, “ Ivanov “ - atrag interesul spectatorilor prin vizualizări teatrale ce evidențiază și se sprijină pe valoarea actorilor, punct forte al oricărei reprezentații . Se practică la “Bulandra “, în formule noi “, teatrul adevărat “ având la bază o strânsă relație regie- scenografie-actori.

“ Ivanov “ în regia lui Andrei Șerban marchează un nou eveniment teatral, un spectacol pe muchia de cuțit dintre drama și comedia umană a realității. După cum se știe, “ Ivanov “ este a doua piesă în mai multe acte, scrisă în 1887 de Cehov, după comedia amară “Platonov“ ,mai cunoscută și sub titlul “ Un Hamlet de provincie “. Și personajul Ivanov este, de fapt, un Hamlet de provincie, aspect subliniat de regizorul Andrei Șerban. În “Ivanov“, Cehov atacă numeroase teme ale existenței individului - idealul, superficialitatea, ambiția, lenea, dragostea -, dezvoltate apoi, după mai mulți ani , în “Pescărușul“, “Unchiul Vania“, “Trei surori“ și “Livada de vișini“. Sloganurile - “Vom începe o altă viață !“, “Vom munci !“ sunt prezente mereu în dramaturgia sa. Andrei Șerban a regizat piese de referință ale lui Cehov, i-a aprofundat opera și a optat, de astă dată, pentru “Ivanov“, o piesă cu o istorie controversată, scrisă în două variante. A ales prima, cu finalul morții subite a lui Ivanov. În cea de a doua variantă, Ivanov se împușca pentru a da o notă morală forțată, ca într-o fabulă, existenței sale tumultuoase.

Adaptarea lui Andrei Șerban, cu respect față de autor, urmărește discret o contemporanizare a piesei, susținută și prin limbajul traducerii Danielei Dima. De pildă, în lumea lui Lebedev, regăsim parveniții epocii noastre și prin vorbire. Pornind de la această adaptare, regizorul Andrei Șerban dezvoltă un film teatral - fără nici o proiecție , la modă astăzi ! -, iar “ Ivanov “ pare un roman fluviu al existenței unor persoane marcate de ofertele unei societății frământate însă, de propuneri contradictorii. Ideal-atitudine activă, aspirație-realitate sunt zbaterile lui Ivanov și a celor din preajma sa, personaje surprinse de regizor prin “traducerea“ teatrală notabilă a psihologiei lor. Andrei Șerban își află un admirabil partener al conceptului său regizoral în “spațiul scenic“ creat de arhitectul Octavian Neculai. Decor este un cuvânt fără sens în această situație, arhitectul depășind căutările ca scenograf din alte spectacole. Octavian Niculai transformă, revoluționează scena de la Grădina Icoanei a sălii “Toma Caragiu“, îi dă o nouă amplitudine. “Spațiul scenic“ devine … deșertul vieții lui Ivanov. E un platou imens în care elemente de mobilier sporadice, multe protejate semnificativ de huse din plastic, insuflă posibilul loc al unor situații. În primul act, un scaun stingher plasat în centrul deșertului lui Ivanov, cu o carte alături, e locul destăinuirilor prin care personajele centrale pornesc pe drumul convenției teatrale a evoluției lor.

“Spațiul scenic“, inspirat conceput de Octavian Neculai, oferă posibilitate folosirii de către regizor a mai multor planuri de joc. Andrei Șerban o face pe deplin, cu inspirație. Spectacolul câștigă astfel, aspectul filmic, cu un montaj adecvat, ce implică și spectatorii în multe secvențe. Cea mai impresionantă manevrare a montajului dirijat de Andrei Șerban, este însă, rostirea monologurilor în prim-planul scenei, cu accente de lumină. Regizorul reușește să atenționeze prin acest mod de prezentare a monologurilor că fiecare personaj își poartă în suflet adevărul propriu. Adeseori, rostirea la rampă a gândului interior este pătimșă, fiecare pledând cu disperare pentru adevărul său în fața spectatorilor pe care vrea să îi ia drept parteneri. Teatralitatea acestor monologuri își are motivare în scrierea lui Cehov. Scriitorul nu își condamna niciodată personajele, radiografiază ca “doctor“ echidistant, psihologia și acțiunile lor. Spunea: “În piesele mele nu există eroi sau ticăloși“. Andrei Șerban urmează aceiași cale de expunere teatrală neostentativă a ambiguității unor caractere din piesa lui Cehov. Pe lângă “spațiul scenic“ creat de Octavian Neculai, de costumele atemporale ale Carmencitei Brojboiu, o contribuție importantă pentru aspectul general al spectacolului revine jocului luminii practicat de Andrei Șerban. Lumina rostirii la scenă poate fi asemuită cu…un marker pe care un cititor îl întrebuințează ca să își sublinieze frazele cu tâlc ale unei lecturi.

Regizorul Andrei Șerban revine la măestria de a coopera cu actorii. Își alege o distribuție cu actori de înaltă clasă pe care o valorifică în numeroase scene memorabile, trasând fiecărui personaj un drum ferm pentru prezentarea tipologiei sale. Devin de exemplu, personaje marcante ale spectacolului prin interpretări excepționale, contele decăzut, scăpătat, Șabelski și parvenitul Lebedev, reprezentanții ai unor categorii sociale diferite. Sunt roluri aparent din planul doi al acțiunii, dar Victor Rebengiuc și Cornel Scripcaru le fac să strălucească. Victor Rebengiuc, un mare actor, impecabil în orice rol, realizează de astă dată, o creație unicat. Personajul său e un om vârsnic, cu nostalgii, înfrânt de mersul vieții, dornic de a dobândi câștiguri, un bufon mascat, dar care își afirmă demnitatea în final prin refuzul compromisului căsătoriei cu Babakina. Cu fină ironie își prezintă personajul Victor Rebengiuc, îl dezvoltă amănunțit în relațiile și atitudinile față de fiecare partener. Parvenitul ce își ascunde banii de frica avarei neveste, Lebedev, sentimental, cu prețuire pentru prietenie, este cu măsura nuanțelor interpretat de Cornel Scripcaru. Publicul descoperă în acest spectacol, un actor de înaltă clasă. În scena cu Ivanov căruia vrea să-i dea banii de care acesta are nevoie sau în cea a mesei în compania lui Borkin și a contelui, își joacă cu perfecțiune rolul. Evident că Ivanov este coloana vertebrală a scrierii și firește a spectacolului. Vlad Ivanov realizează o creație într-o partitură aparent ambiguă, fructificând în profunzime toate datele prsonajului, un om stimat, dar și bârfit, comentat de cei din mediul în care trăiește, cu idealuri și refugii în trecut, cu speranță într-un altfel de viitor, inactiv și incapabil să perceapă prezentul existenței sale. Ivanov ar vrea să fie un Hamlet, dar e un Hamlet de provincie. Actorul dezvăluie prin interpretarea sa cum Ivanov suferă înfrângerea pentru că intențiile, aspirațiile sale sunt rupte de realitate. Vlad Ivanov urmărește în amănunt asimilarea situațiilor și relațiilor personajului în fața provocărilor mediului în care trăiește cu vise, regrete și oferte. Memorabile sunt scenele monologului explicativ rostit de Ivanov sau cele cu soția ori cu tânăra Sașa. Pentru Ivanov, cel care se împușcă în a doua variantă a piesei, Andrei Șerban aduce semnificativ în scenă un pistol, dar care niciodată nu va fi folosit, fiind doar o amenințare . Iresponsabilitatea perceperii realității, Ivanov o va plăti însă, în final. Vlad Ivanov exemplar se transpune în acest dificil personaj, lipsit de spectaculozitatea eroilor, pe care îl arată ca pe un OM, cu relele și bunele sale. Îl poți înțelege și accepta, îl poți condamna sau te poate lăsa nedumerit. Sincer trăiește actorul fiecare situație, ca orice om, și propune judecarea destinului lui Ivanov de către spectator. Interpretarea sa este provocatoare de emoție și gând interior.

Mirelei Oprișor îi revine personajul Anna, Sarra de fapt, soția evreică a lui Ivanov, dintr-o familie avută, care a renunțat și la religia ei pentru căsnicia ivită din dragostea ce s-a stins însă, după câțiva ani. Personajul este creionat cu abilitate de Mirela Oprișor, actrița Teatrului de Comedie, remarcată în filmul “Marți, după Crăciun“. Cu expresie și sensibilitate actrița concepe portretul soției măcinată de tensiunea relațiilor cu soțul, marcată și de trecutul său. Memorabile sunt scenele Annei cu soțul și doctorul Lvov, față de care sugerează o posibilă relație de iubire, ca și cea a sfârșitului vieții sale. Impresionant concepe teatral Andrei Șerban și această scenă, Anna își scoate crucea ce o poartă la gât după acceptarea noii religii, cortina cade și o muzică inspirat aleasă sugerând originea ei evreiască, taie respirația publicului.

Nu poate fi o surpriză pentru nimeni un rol interpretat de Marius Manole. Și de astă dată, actorul se… dăruiește cu temperament personajului Borkin, individul plin de idei mai mult sau mai puțin absurde și dornic de parvenire. Cu forță dramatică și plastica sa de excepție, Marius Manole face din personajul său un motor al ritmului reprezentației, și îi atribuie și o anume ironie prin caracterizarea tipologiei sale. În doctoral Lvov publicul întâlnește un tânăr actor, pe Alexandru Pavel care urmărește atent prezentarea personajului. Lvov al său e un tip rigid și revoltat, e apropiat Annei pe care o îngrijește ca doctor, dar arată și o anume atractivitate față de femeia nefericită în căsnicie. Lumea lui Lebedev, opusă total celei lui Ivanov, regizorul o tratează cu intenții satirice, dându-i o anume amploare în desenul teatral care în scenele de ansamblu produc unele lungimi inconvenabile ritmului general al spectacolului. Fiica lui Lebedev, Sașa este totuși, atât pentru Cehov, cât și pentru regie, un punct forte al echilibrului dintre dramatic și comedie amară. Tânăra entuziastă îndrăgostită de Ivanov care vrea să îi impună pătimaș iubirea ca soluție existențială majoră este Ioana Anastasia Anton, extraordinară în acest rol. Memorabile – repetăm acest cuvânt pentru că numeroase scene din spectacolul lui Andrei Șerban determină folosirea sa – sunt momentele în care intervine Sașa în relația cu Ivanov sau în monologul motivării pasiunii sale. Ioana Anastasia Anton deține calități speciale în expresia interpretării. Este fragilă, fermecătoare și transmite dramatic remarcabil stările prin care trece naivul său personaj. Actrița conferă inteligent nuanțe în sugerarea și a ambiguității Sașei când îl vizitează intempenstiv pe Ivanov pentru că aceasta este totuși fiica familiei Lebedev. Ioana Anastasia Anton este o personalitate de excepție a tinerei generații de actori, la prima vedere pare destinată rolurilor de ingenuă banală, dar deține o forță interioară explozivă prin care poate irealiza o largă gamă de personaje. Familia Lebedev se completează prin mama Sașei, Zinaida, o femeie autoritară, arivistă, o parvenită. Este surprinzător cum o actriță sensibilă cum este Manuela Ciucur se acomodează cu o astfel de partitură, un personaj odios comportamental. Zinaida nu are ambiguității caracteriale ca alte personaje, e categorică în avariția sa, obsedată de bani, aspect remarcabil impus prin jocul actriței. Societatea familiei Lebedev își completează caracterizarea cu tentă satirică și prin Avdotia, femeia șmecheră, servilă banului. Cu umor și lejeritate profesională e construit personajul de către Dana Dogaru. Actrița deține știința de a își adapta talentul la cerințele unor partituri diverse și o demonstrează și prin acest rol. O serie de personaje secundare din preajma familiei Lebedev sunt interpretate ireproșabil de Radu Amzulescu – Dimitri Nikitici, Marius Chivu – Dudkin și Mihai Bisericanu – Piotr, Dan Clucinski – Gavrilă, Vasile Toma – Egorușka. Un rol caricatural impus, Babakina, văduva cu bani, interpretează corect, Ana Ioana Macaria. Distribuția se completează și printr-o figurație numeroasă, tinerii interpreți contribuind la atmosfera solicitată de viziunea regizorală.

“Ivanov“ marchează un nou eveniment al stagiunii, fiind un spectacol atractiv pentru oricine. Este un spectacol de la suflet la suflet, emoționant, surprinzător prin inovațiile sale teatrale, este “ teatru adevărat “ prin consistența comunicării unei radiografii de viață în care și spectatorul de astăzi se poate regăsi.