“ LAUTREC LA BORDEL “ – TEATRUL METROPOLIS

UN REMARCABIL SPECTACOL DE IMAGINE

Teatrul Metropolis și-a aniversat patru ani de existență fructuoasă de la înființare printr-un remarcabil spectacol de imagine – “Lautrec la bordel” – reunind nume prețuite pentru realizarea sa. Reamintim că este singurul teatru de proiecte instituționalizat din Capitală ce a reușit să se impună ca personalitate în peisajul teatral prin o sumedenie de spectacole apreciate de public și de “analiștii” din zona culturală.

Spectacolul readuce în atenție pe regizorul, și nu actorul de vază, Horațiu Mălăele, un căutător al inovației teatrale . Acest artist poate fi considerat astăzi un … “amiral pe vasul” greu de manevrat pe navigația din zona culturală. Este consacrat ca actor, dar și ca regizor prin “Revizorul” (Teatrul de Comedie), și mai deține și un talent special în arta plastică, de desenator, caricaturist. Cum are harul plastic și știe efectul vizual pentru ilustrarea dramaturgiei, a optat pentru conceperea unui spectacol “după” textul lui Mario Moretti. Textul este însă, mediocru, autorul nu s-a impus în dramaturgie, dar subiectul rămâne incitant ca rost cultural actual. Lautrec , celebrul plastician postimpresionist, prețuit astăzi, care populează muzee importante prin opera sa, devine doar un pretext al textului pentru o satiră la adresa unei lumi aflată în degradare la sfârșitului secolului XIX. Bordelul, cabaretul parizian sunt personajele principale. Lautrec a trăit în acest mediu care i-a fost sursă de inspirație. Provenind dintr-o familie aristocrată, suferind două accidente ce îl lasă infirm, Lautrec se refugiază ambițios în viața de plăceri a Parisului. Textul nu îl are drept erou pe Lautrec, ci imaginea unei lumi în degringolată în care doar, plăcerea momentului dictează existența . În debutul reprezentației sunt precizate datele esențiale ale propunerii textului prin invocarea pe scurt ca pretext, a biografiei lui Lautrec într-o scenă strălucit compusă teatral de regizorul Horațiu Mălăele. În prolog, Lautrec, ca o păpușă cu chipul interpretului său George Ivașcu, precizează biografic ce l-a apropiat de viața din bordel.

Cum textul este șubred în construcția dramatică, regizorul urmărește să îi exploateze posibilitatea de frescă socială a unei epoci surprinsă și în grafica, și tablourile lui Lautrec. Își găsește sprijin vizual pentru a concepe tablouri vivante ale epocii prin scenograful de marcă, Dragoș Buhagiar. Inspirându-se din litografiile lui Lautrec, scenograful și echipa sa (Vladimir Iuganu, Ioana Pascha) au construit impresionant imaginea unei lumi aflată la sfârșit de veac, pitorescul ei, dar discret prăfuit pentru privitorul mileniului trei. Decorul este senzațional și prin plasarea sugestivă a numeroase obiecte semnificative pentru a sugera starea unei lumi la un pas de dispariție. Scena este … capacul unui pian cu coadă, iar clapele sale mărginesc spațiul de joc. Capacul său se va ridica după prolog, și va deveni un tavan oglindă al bordelului a cărui intrare sugerează discret sexul femenin. Roșul va fi culoarea de bază. Costumele lucrate în amănunt, ca și machiajul, par desprinse din desenele-fotografii ale epocii. Scenografia exploatată inspirat de regizor este baza unui spectacol de imagine cuceritor prin sensurile sugerate. Dar … intervine un mare regret. Spațiul de joc ( scena Teatrului Metropolis) este lipsit de condiții, fiind mult prea mic pentru o astfel de scenogrfie amplă, și dezavantajează bunele intenții ale viziunii regizorale de vizualizare supuse astfel, înghesuirii mișcării scenice, ce deservește interpreții.

Regizorul Horațiu Mălăele a vrut și a reușit să prezinte admirabil, șocant emoțional, o radiografie cu scop satiric a decăderii unui mediu social prin personajele care au ajuns să îl populeze. Pentru fiecare personaj din planul activ al bordelului și cabaretului său a apelat la distribuirea unor personalități recunoscute în alte manifestări cu scop cultural, apereciate de marele public. A alcătuit o așa zisă “figurație” specială pentru a construi tipologii perfect conturate de fiecare interpret. Întâlnim în acest “cor” activ și reprezentativ pentru imaginea unei societăți aflate în degringoladă personalități apreciate în viața artistică, nu special din teatru. O remarcăm pe Ozana Barabancea (Madama) care deține o vocea de excepție afirmată în jazz și chiar operă, pe Raluca Vermeșan (Matroana 2) care uimește prin interpretare în “XXL” spectacolul de la Teatrul Act, pe Iulia Vântur (Adele și mama lui Henri), frumoasa și distinsa doamnă de la buletinele de știri Pro Tv și din emisiunea de succes “Dansez pentru tine”, pe Ana Covalciuc (Suzanne – remarcabil interpretată în momentul solistic ), Roxandra Maniu (Matroana 1) , Cristina Ilin (Paulette/Rosa la Rouge), Gilda Stan (Claudine), Simona Pop (Jane Avril) , alături de alți tineri actori – Augustin Pop, Orlando Petriceanu, Raluca Dinculescu, Oana Dragnea, Valentin Florea – remarcați unii, în spectacolele de absolvirea studiilor. Fiecare desenează credibil tipologia ce îi revine de interpretat. Toți contribuie în numeroase scene apropiate de un spectacol musical, prin dans (coregrafia Felicia Dalu) și cântec, la creșterea efervescentă a ritmului reprezentației. Muzica originală compusă de Răzvan Alexandru Diaconu sporește atractivitatea spectacolului. Toți cei care dau viață lumii frivole aflate la apus, merită aplauze pentru adaptarea la cerințele manifestării cu sens major a unui personaj colectiv, pentru dăruirea implicării ilustrării în fiecare moment a unui tablou unde punctul forte al acțiunii rămân, fie Aristide Bruant (Vlad Ivanov), fie Henri de Toulouse Lautrec (George Ivașcu).

În acest spectacol întâlnim un alt … Vlad Ivanov, cum de fapt ne-a și obișnuit prin interpretarea rolurilor din diverse filme și chiar din teatru. Este de nerecunoscut actorul în cinicul și activul animator al cabaretului din bordel. Cântă, dansează și expresiv definește portretul lui Aristide Bruant. Un alt rol de neuitat înfăptuiește acum, Vlad Ivanov. Durerile personale, dar și pofta de viață ale infirmului Lautrec sunt transmise cu multă finețe și măsură de George Ivașcu. Momentul dramatic al destăinuirii lui Lautrec, aflat la sfârșitul încercării de a trăi cu vivacitate, normal viața, ca și scena morții într-un imens pat așezat vertical, sunt alte scene de excepție ale spectacolului lui Horațiu Mălăele. Este însă, prea lungă și datorită textului destăinuirea finală a suferindului Lautrec și nu își găsește o împlinire credibilă în interpretare.

“Lautrec la bordel” rămâne un eveniment teatral pentru oferta de a urmăririi un spectacol deosebit, atractiv prin imagine și posibilitatea de a cunoaște câte ceva despre o valoare culturală, Henri de Toulouse Lautrec și mai ales despre epoca în care a trăit, ce are multe în comun cu unele imagini ale prezentului. Imaginea spectaculoasă a reprezentației se datorează lui Horațiu Mălăele și Dragoș Buhagiar, personalități ale teatrului nostru. Viziunea regizorală a implicat în realizarea proiectului, în roluri secundare, nume de vază din viața culturală ce merită apreciate și pentru reușita apropierii de teatru.