“ C.F.R. - Cometa, Copilul și Cățelul “ – TEATRUL ODEON (Sala Majestic)

O GLUMIȚĂ PENTRU “ ȘCOLERI “

După “O noapte furtunoasă”, “O scrisoare pierdută” (spectacole comentate pe blog), regizorul Alexandru Dabija s-a gândit că în Anul Caragiale este necesar și un spectacol “după texte de I.L.Caragiale”, după schițele sale. A plecat original cu … “trenul” plăcerii și a poposit în “stațiile” numite “Despre cometă”, “Justiția română”, “D-l Goe”, “Bubico” și “Atmosferă încărcată”! Cu un montaj paralel a reunit într-un colaj schițele lui “nenea Iancu” cărora le-a mai adăugat însă, și un final penibil prin care vrea să puncteze moartea la Berlin a lui Caragiale. De la un timp, regizorul Alexandru Dabija a ales inventiv calea ilustrării scenice a scrierilor în proză, în special a poveștilor lui Ion Creangă la Teatrul Act, și a realizat două spectacole de excepție – “Absolut” după “Ivan Turbincă” și “Capra cu trei iezi”- , comentate pe blog. În cazul schițelor lui Caragiale, preocuparea sa pentru proză nu mai are același rezultat scenic strălucit, acidul spirit satiric al autorului este superficial ilustrat teatral, personajele devin caricaturi banale. “Trenul accelerat Berlin – București N via Teatrul Odeon” – cum precizează programul de sală, este condus de regizor de parcă ar fi un … tren de plăcere pentru “școlerii” care ar trebui să știe câte ceva despre Caragiale, lucruri aparent minore.

Un decor viu colorat, ca în povești, conceput inventiv de Cristina Milea, nu este pe deplin întrebuințat de regie. Un maldăr de bagaje construiesc și un compartiment de tren, marginea scenei – drumul trenului -, e marcată de flori “jucăușe”, participante unele la acțiune, iar un panou prăpădit precum cel dintr-o gară marginală unde este indicat mersul trenurilor, devine spațiu unor proiecții amuzante (video Cinty Ionescu). În final, panoul se va lăsa pentru a descoperi un … bar, cu un televizor unde Andreea Berecleanu de la “Observatorul” Antenei 1, transmite știrea prin care anunță moartea la Berlin a scriitorului I.L.Caragiale, iar prin scenă se perindă un convoi care însoțește coșciugul decedatului adus de la trenul venit din Germania ! Intenția de a informa pe “școlerii” spectatori despre sfârșitul dramaturgului este ridicolă și finalizează simplismul conceptului regizoral.

Spectacolul are pretenții de comedie și râsul unor spectatori este stârnit prin desenul exagerat al majorității personajelor și nu prin replică și conflicte. De pildă, tanti Mița și Tincuța (Nicoleta Lefter), transformate în același personaj, devin o imitație caricaturală exagerată a … iubitei lui Popey marinarul, Olive din celebrele desene animate. Spectatorii “școleri” se vor amuza desigur de scălămbăielile lui tanti Mița și Ticuța ce le amintesc de Olive personajul lui Disney, dar care nu are nimic în comun cu intențiile de satiră ale lui Caragiale. Actorii încearcă fiecare în interpretarea personajelor în care sunt distribuiți, să caricaturizeze exterior rolul. Caricaturile înfăptuite nu servesc scopul satiric al schițelor, au menirea numai de a stârni râsul spectatorilor fără transmiterea unui mesaj la adresa lumii cărora aparțin personajele. Miezul satiric al scrierii lui Caragiale prin care atacă aspecte negative ale societății și defectele morale ale membrilor ei, actuale și astăzi, sunt anihilate de viziunea regizorală. Fiecare actor joacă în stil propriu, încercând o apropiere de text și conceptul scenic. Liantul momentelor este Controlorul biletelor de tren. Pavel Bartoș, cu un alt chip și expresie, ce îl fac a fi greu de recunoscut, este admirabil în acest personaj, singurul desprins inteligent din lumea lui Caragiale.

Actorul deschide spectacolul cu un monolog, savuros interpretat, cu măsură în lansarea comicului, care transmite credibil “filosofia” naivului și prostănacului Controlor despre “cometă” și amenințările sale. Pavel Bartoș păstrează linia caracterizării subtil satirice a Controlorului, pe întregul parcurs al reprezentației, încarcă personajul cu umor prin seriozitatea manifestării în orice situație și relație. Controlorul său devine rodul unei satire cu atenție și migală în expresie, descifrată de actor convingător și prezentată scenic.

Două actrițe de marcă ale Teatrului Odeon, Dorina Lazăr – Mam Mare și Rodica Mandache – Coana Moașă și Spiritista, feresc personajele de “farmecul” caricaturii forțate dorită de regizor și încearcă a explica teatral, cu măsură, fără exagerări în expresie, tipologia personajelor. Paula Niculiță în Mamița, se supune însă docil, intențiilor regiei, și personajul său țipă isteric mereu, iar sensul replicii abia se înțelege. Execută sârguincios, ca și Nicoleta Lefter, schimonosirea caricaturizării personajelor atribuite. Pe aceiași drum merge și respectatul actor Constantin Cojocaru pentru a ilustra profilul lui Goe. Firește nu mai poate fi copilul răsfățat, prost educat, satirizat de Caragiale, ci numai un prostovan, îngânfat și ridicol. Lui Ionel Mihăilescu îi este atribuit rolul … “ucigașului lui Bubico”, și făptuiește simplist o altă caricatură. Oana Ștefănescu, “mamița lui Bubico”, se descurcă precum un dresor dibaci, atent cu partenerul său, un cățeluș fermecător, Puck, transformat apoi de regie într-o potaie de pluș, aruncată din tren. Puck este excelent, și normal eclipsează partenerii actori, ca orice animal adus în scenă. Mai apare în scenă și … inventatul personaj Sufleora (Veronica Gherasim), un rol fără sens. Regia mai apelează și la două sau trei momente muzicale și aliniază toate personajele să cânte songuri compuse de Ada Milea, nesemnificative pentru intențiile lui Caragiale. Se simte în acest spectacol în care distribuția reunește valori ale teatrului, fușăreala, lipsa contribuției regizorului de a îndruma actorii pentru un concept coerent ca intenții.

“C.F.R.” rămâne o ilustrare teatrală simplistă ca sensuri a schițelor dramaturgului, pentru “școlerii” ce au în bibliografia de studiu pe Caragiale și nu citesc nici o filă din scrierile sale. “Se poate glumi ?“ este întrebarea aleasă de regizor ca motto al spectacolului. Evident că se poate, numai să nu alterezi sensurile “glumei”, cum se întâmplă în acest spectacol.

P.S. Remarcabil, de excepție, este “biletul” pentru “Trenul accelerat Berlin – București N via Teatrul Odeon”, PROGRAMUL DE SALĂ al spectacolului. Editorul Cristina Tudor l-a conceput cu citate pline de tâlc din articolele lui Caragiale într-o grafică amuzant realizată de Sabina Spatariu. Păcat, dar nu reușește și spectacolul să se ridice la sensurile acestui program unicat, exemplar.