luni, 12 noiembrie 2012

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU, vineri, 2 noiembrie


“ CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER “ – TEATRUL NAȚIONAL “ RADU STANCA” din SIBIU
 (Secțiunea : Focus  - Silviu Purcărete, un univers regizoral”)

                  EXERCIȚIU SCENIC PROVOCATOR
         Produs la comanda Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh, după ce regizorul Silviu Purcărete a înregistrat un mare succes cu “Faust”,  a fost distins cu un premiu din partea Bank of Scotland  și pentru “Călătoriile lui Gulliver, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift”. Continuă și prin acest spectacol tendința reprezentațiilor vizuale de ansamblu, manifestată și în “Cumnata lui Pantagruel” după Rabelais și prin alte proiecte anterioare. Regizorul Silviu Purcărete își impune în prezent, incontestabila sa personalitate creatoare, recunoscută și peste hotare, prin două tendințe teatrale – pe de-o  parte, de a descoperi noi valențe în piese de teatru importante, pe de altă parte prin “exerciții scenice” inspirate din texte de anvergură culturală. Mai nou, a încercat să aplice sistemul teatral al “exercițiilor” și în cinematografie, unde a debutat cu filmul “Undeva în Palilula”.

         Optează de astă dată pentru “exercițiul” său, la romanul în patru părți al lui Swift “Călătoriile lui Gulliver”, o capodoperă a cărei valoare rezistă în literatură de câteva secole. Se oprește la capitolul “Călătorie în țara cailor”. Extragerea acestui capitol din roman, ca pretext al spectacolului, dezavantajează o cunoaștere profundă a scrierii lui Swift de către spectatorul străin de opera sa, dar servește intenției regizorale de a atenționa asupra stării dramatice a degradării umane, alarmantă astăzi.

 Silviu Purcărete și-a dorit un poem scenic vizual, marcat de simboluri, de metafore șocante, sugerând trimiteri spre actualitate. În roman, Gulliver ajunge , după călătoriile sale, în țara cailor stăpâni peste yahooi, peste o rasă umană degradată. “Exercițiul” regizorului debutează cu această precizare prin femeile cu cozi de cal care se agită în debutul reprezentației și trecerea prin fundalul scenei a unui cal autentic, superb, care va reveni și în final. Calul este prologul și epilogul reprezentației. Regizorul dezvoltă vizual, printr-un montaj, mai mult sau mai puțin coerent, o serie de secvențe cu lumea bolnavă a degradării umane. De pildă, bebelușii se vând ca hrană, relațiile sexuale sunt grotești, ca să se ajungă la sugerarea actualității, prin birocrații în costume negre cu serviete diplomat. Totul este dirijat cu fantezie de regizor, unele momente fiind cu rezultate emoționale, altele, înăbușite în exagerări vizuale. Un copil în alb, citind din text, încearcă trimiterea spre adaptarea, dramatizarea romanului, continuată de vocea din off a lui Silviu Purcărete. Grotescul domină substanța vizualizării  prin scenografia inventivă a lui Dragoș Buhagiar. Nu lipsesc momente cu jocul umbrelor, ce “colorează” simbolic fundalul și nici, contrapuncte cu muzică originală: Shaun Davey.

         “Exercițiul” lui Silviu Purcărete include o numeroasă distribuție care servește expresiv prin mișcare și gesturi, intențiile de satiră, chiar violentă, despre decăderea unei lumi bolnave, printr-un ansamblu dirijat cu măestrie de regizor. Se încearcă impunerea tendinței teatrale de configurarea unei expresii prin forța vizuală a scenografiei și a unui ansamblu, căruia cuvântul îi este restrâns.
         “Călătoriile lui Gulliver” rămâne un spectacol cu intenții filmice, un “exercițiu” de pregătire pentru film a regizorului. Spectacolul a stârnit din partea multor analiști laude, superlative, dar pentru publicul străin de scrierea lui Swift și tendințele novatoare ale teatrului, rămâne numai o reprezentație de teatru șocantă, îndepărtată de interesul emoțional, un “exercițiu” de imagine, cum de fapt, îl definește și regizorul. 

“ LECȚIA “ – THEATRE TROUPE GEORIPAE din COREEA DE SUD

                  UN SPECTACOL SURPRINZĂTOR
         Din lipsa fondurilor culturale ale autorităților, tăiate drastic festivalului, spectacolele invitate din străinătate au fost eliminate din program. Totuși, echipa din Coreea de Sud, Theatre Troupe Georipae, interesată de manifestările teatrale europene, a onorat invitația la FNT și a venit din fonduri personale, să prezinte “Lecția” lui Eugene Ionesco.

         Spectacolul a surprins prin modul simplu și coerent în care regizorul Yountaek Lee a propus o interpretare realistă, dură, a propunerii lui Eugene Ionesco și a accentuat subtextul de importanță actuală al scrierii, privind lipsa de comunicare și violența rezultată. Profesorul și-a dezvoltat manifestările de psihopat de la o replică la alta, față de eleva pe care o ucide spre final, excelentă fiind interpretarea lui Seunghun Lee. Ajunge la dorințe sexuale, se “dezbracă” în costumul lui Adam, totul fiind executat de actor cu puternică forță interioară, impresionant. De la bun început, eleva încearcă naiv să stabilească o comunicare cu profesorul, care o împinge încetul cu încetul la disperare, nuanțate fiind trecerile prin jocul ireproșabil al actriței Inhwa Park. Prinde viață credibilă, servitoarea interpretată de o importantă actriță din Coreea de Sud, Sohee Kim , care atribuie personajului o subtilă perversitate.
         Putea șoca prin soluțiile teatrale alese acest spectacol, dar dezvolta adevăr în relații, descifra realist admirabil, sugestiile lui Eugene Ionesco, fără efecte sofisticate, într-un decor simplu , în fața unei mese negre, lungi. Extremele unde pot ajunge mințile bolnave era sensul principal al reprezentării piesei, spectacolul dovedind că indiferent de spațiul geografic unde se prezintă Ionesco, este actual. 

P.S. Au mai fost incluse programului zilei de vineri, 2 noiembrie spectacolele : ”VOCEA UMANĂ” , comentat pe blog la premieră, “ȚINUTURILE JOASE” , “LEAR(A)” , comentate în celelalte file de jurnal FNT și “VIAȚA E VIS” , pe care nu l-am putut viziona.        
        

                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu