“ SCRISOARE CĂTRE CASANDRA “ - UNTEATRU

O ECHIPĂ TÂNĂRĂ ȘI UN SPECTACOL REMARCABIL

Stagiunea în Capitală, s-a lansat de fapt, la început de septembrie  la “UnTeatru”, un teatru independent care funcționează din iulie 2010 într-un spațiu modest din spatele Palatului CEC. A reușit totuși, să se impună atât prin repertoriu, cât și prin spectacole ireproșabile. Tineri actori și colegii lor de generație regizorii, Andrei și Andreea Grosu au oferit spectacole originale într-o sală de tip clasic, cu aproximativ 50 de locuri, demonstrând că dacă vrei poți reuși să cucerești stima publicului. În cadrul Festivalului Național de Teatru , selecționerul unic, Alice Georgescu a ales spectacolul “Un tramvai numit dorință “ de la “UnTeatru” (comentat pe blog). Intențiile de originalitate ale acestui teatru independent sunt evidente și prin actuala premieră , “Scrisoare către Casandra”.

Textul aparține dramaturgului contemporan portughez, Pedro Eiras, are o amploare tematică deosebit de actuală, ingenios dezvoltată doar prin două personaje, un cuplu de tineri îndrăgostiți, Vera și Jose. Alegerea repertorială este însemnată, putem spune chiar unicat în peisajul nostru teatral. Un soldat aflat pe un câmp de luptă, poate în Irack sau Afganistan, trimite o ultimă epistolă către iubita sa dintr-o țară pașnică. Ea, Vera are informații doar de la televizor despre războiul unde iubitul ei este soldat. Totul se rezumă la scrisoarea sa, dibaci concepută dramatic de dramaturg, bogată în multiple sensuri despre violență, război, comunicare, însingurare și naivitatea tinereții. Scrierea nu exagerează prin nimic pentru a condamna dramatic cu precizie războiul, oferă doar o profundă analiză psihologică a relației dintre doi oameni care pot cădea victime unui grav fenomen ce macină lumea noastră. Conceptul scrierii este provocator, dar foarte dificil, rezumându-se la o singură scrisoare, repetat expusă și completată numai prin replici particulare ale celor care corespondează, iar Vera caută subtextul fiecărei fraze.

Regizoral Andrei și Andreea Grosu au ales calea aparent realistă a prezentării dialogului imaginar dintre cei doi îndrăgostiți. Au urmărit și analizat ca fini psihologi relația dintre personajele aflate într-o situație extremă. Au dezvoltă admirabil relația pe mai multe planuri dictate și de dramaturg, bine definite. Decorul lui Vladimir Turturică le-a sprijinit pe deplin conceptul. Cum Jose este pe front în deșert, iar Vera acasă, spațiul de joc propus are o “podea” de nisip, iar cadrul este o bucătărie în albastru amintind de valurile mării sugerate prin sonorizare și fiecare element din decor este speculat regizoral. Meritul colaborării deosebite dintre regie și scenografie prinde viață pentru public prin interpretarea fără de cusur a actorilor Cristina Casian și Liviu Pintileasa , “argumente” conduse de regie cu pricepere.

Cristina Casian , de la absolvirea UNATC în 2007, nu mai uimește pe nimeni prin aparițiile în teatrul independent. Amintim începurul său în “Amalia respiră adânc” la Teatrul Act și “Trei femei înalte” la UnTeatru. Și de astă dată este impresionantă în Vera. Conform viziunii regizorale și scrierii, apare mai întâi ca o adolescentă îndrăgostită în amintirile despre relația sa cu Jose, cu farmec sugerate de relația dintre cei doi. Vera dezvoltă scrierea că ar avea intuițiile Casandrei, prevede viitorul și minciuna. Actrița servește strălucit adaptarea la personaj, amplifică gradat temerea față de pericolul minciunii, de la sentimentul unei posibile trădări în dragoste, până la descoperirea posibilei minciuni căreia îi cade victimă iubitul pe câmpul de luptă. Vera transmite mai întâi că războiul îi este străin și televiziunile îi relatează informații fără conținut, ca apoi din repetata lectură a epistolei, să constate într-un monolog final – excelent trăit la nuanță de interpretă - drama reală a unui război ce i-a distrus dragostea.

Liviu Pintileasa, actor al Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, reușește să descifreze profunzimea rolului. Jose este un tânăr naiv ajuns pe câmpul de luptă, situație ce îl afectează, îl împinge spre degradarea inconștientă spre nebunie pentru că nu poate înțelege nimic din jurul său. Actorului îi revin în amintiri și interpretări sporadice a unor personaje argument, și trece rapid, cu finețe de la o situație la alta. În debutul reprezentației “lecturează” scrisoarea spre iubita sa, ca apoi să îi amplifice sensurile. Se dovedește a fi prin interpretarea acestui rol dificil o personalitate a tinerei sale generații.

“Scrisoare către Casandra”, o scriere cu subtile  trimiteri spre realitatea curentă, este o dovadă că tinerii, chiar și în ciuda unor condiții modeste își pot afirma talentul. Rămâne acest spectacol o nouă reușită a celor care prețuiesc profesia aleasă și știu să își impună harul și luptă pentru afirmare într-o societate ce ignoră cultura.