“ TIPOGRAFIC. MAJUSCUL “ – TEATRUL ODEON (Sala Nouă)

     UN EVENIMENT TEATRAL, O LECȚIE DE VIAȚĂ

      Rar, foarte rar se întâlnesc astfel de spectacole “lecții” de viață inspirate din concretul istoric, încărcate de emoție, tensiune și adevăr, realizate prin mijloace teatrale ieșite din convenția obișnuită. Gianina Cărbunariu și echipa sa, propun un “altfel de teatru”, provocator la gândire și judecarea trecutului nu îndepărtat al istoriei noastre, raportat subtil la actualitate. Tinerii care nu au trăit epoca subiectului, o pot cunoaște și vor fi uimiți; cei născuți atunci, vor avea unii lacrimă în ochi, iar alții vor fi deranjați că le-a fost pusă în față, astăzi, oglinda faptelor din trecut.

      “Tipografic. Majuscul” aparține  “teatrului document”. Autorul scenariului – dramaturgul - este regizoarea Gianina Cărbunariu, o personalitate consacrată a mișcării noastre teatrale, care pune în pagină scenică propriile scrieri, rezultate în urma unei documentări minuțioase. Tema aleasă este fosta Securitate, la care a apelat și pentru un alt spectacol independent “X mm din Y km” cu stenograme din dosarul de urmărire a dizidentului Dorin Tudoran (comentat pe blog). De astă dată, Gianina Cărbunariu prezintă scenic drama unui adolescent descoperită în dosarul cu 200 de pagini, numărul 739, “Elevul”, document de urmărire al Securității în 1981, a tânărului Mugur Călinescu (1965-1985), care după patru ani a decedat misterios. Documentarea sa nu se rezumă doar la dosarul din arhivele fostei Securități, ci folosește interviuri cu mama elevului, ofițeri ai instituției respective, date din volumul “Șase feluri de a muri” de Marius Oprea, cât și documente aparținând istoricului Mihai Bumbeș, totul fiind amsamblat inteligent de autoarea spectacolului. Scenariul său redă prin inedite documente, purul adevăr despre unul din cazurile zguduitoare desprinse din “activitatea” de urmărire a fostei Securități.

        În 1981, Mugur Călinescu scria curajos cu cretă pe zidurile unor clădiri din Botoșani, crezul său despre drepturile și libertățile cetățeanului care trăia însă, în teroarea societății comuniste ce își dorea “omul nou” spălat pe creier. Securitatea a căutat disperată pe autorul inscripțiilor, a descoperit un elev și a început demersul de anchetare a “obiectivului”, a celor din jurul său - părinții divorțați, profesorii și colegii adolescentului dintre care unii devin la 16 ani (!!) informatori ai acestei instituții. Mugur Călinescu, adolescentul cercetat, a rezistat opresiunii, a rămas consecvent convingerilor sale și a murit după câțiva ani de anchetare în mod suspect de leucemie. În finalul reprezentației, după expunerea teatrală a documentelor, ipocrit, anchetatorii își argumentează astăzi, acuzele prin motive că au apărat statul și nu au făcut poliție politică. Totul în acest spectacol este numai adevărul faptelor reale, respectat echilibrat de autoare, fără ostentații de imagine  teatrală sau de replică, redat. Este o excepțională transpunere scenică a unor fapte istorice ignorate de cărțile de istorie din școli. După 23 de ani de la căderea sistemului, abia acum, se descoperă torționarii din închisorile comuniste și doar cei care mai privesc știrile unor canale tv. mai află câte ceva despre epoca de tristă amintire, unde a funcționat și Securitatea ! “Tipografic. Majuscul” este și o lecție vie de istorie pentru tinerii de astăzi, cu o fină acuzare a vinovăției celor lipsiți de curajul de a acționa precum “elevul”, dar și pentru slugile fără de morală ale acelui timp. Nu este “teatru politic”, ci “teatru document” despre morală.                                 

         Scenariul său document, regizoarea Gianina Cărbunariu îl îmbracă într-un veșmânt teatral minimalist prin scenografia lui Andrei Dinu. Un ecran în fundal, căteva scaune și microfoane, compun decorul. Pe lângă cei cinci actori care se transformă în diversele personaje din documente, viziunea regizorală mai introduce un personaj, ecranul folosit nu pentru efecte vizuale. Proiecțiile vor “vorbi” prin documentele filmate despre situația “obiectivului” anchetat, despre crezul său și se vor completa cu imagini de prim și gro planuri ale expresiei chipului, privirii ofițerilor anchetatori surprinși în scenă prin actorii interpreți, amplificate prin vizualizări combinate. Teatralitatea regizoarei este impresionant aplicată și dezvoltată coerent. Accente sonore scurte sau acorduri muzicale inventiv create de Bobo Burlăcianu, departajează secvențele și le sporesc tensiunea. Spre final ecranul se coboară și discret se sugerează teatral printr-o imagine cu sens metaforic, sfârșitul destinului “elevului”, ce saltă insistent pe o saltea elastică până la epuizare. Sunt prea puține cuvintele de laudă pentru acest concept regizoral derulat coerent, logic, cât și cele pentru cei cinci actori din distribuție.

          Actorilor le revine o sarcină grea, de a trece majoritatea prin mai multe personaje – părinți, ofițeri securiști, profesori și colegi ai “elevului”; anonimatul personajelor sporște însă, verosimilitatea prezentării epocii acțiuni.  Cu excepția lui Silvian Vâlcu (elevul Mugur Călinescu), tuturor celorlanți actori distribuiți – Cătălina Mustață, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță și Mihai Smarandache – le revin profilul mai multor personaje. Fără schimbări de costum, doar prin intonații vocale, frazarea replicii și expresia chipului, acești actori minunați reușesc să deseneze diverse chipuri implicate în evocarea documentului. Tânărul actor Silvan Vâlcu compune credibil personajul elevului, adolescentului  trist și naiv curajos de a spune public credința sa în libertatea individuală, drepturile elementare ale omului printre care și hrana zilnică afectată de economia timpului său. Excelent este Silvan Vâlcu alături de Cătălina Mustață, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță și Mihai Smarandache. Toți actorii se dedică acțiunii, se transpune fiecare în personajul- argument cu dăruire, reușesc interpretări diverse remarcabile și adaptarea la spațiul de joc neconvențional, sunt alături de public, se desprind parcă dintre spectatori venind să evoce o lume ce pare pe nedrept uitată.

         Spectacolul unicat al Gianinei Cărbunariu și al echipei sale, sub formul unui “altfel de teatru”, este un eveniment incontestabil susținut exemplar de Teatrul Odeon în ciuda crizei financiare cu care se confruntă mișcarea teatrală. Mergeți să vizionați “Tipografic. Majuscul” că nu veți regreta!  E drept, evocarea pentru unii vârstnici beneficiari activi ai epocii, ar putea avea efecte contrare. Rostul emoțional și educativ al teatrului se demonstrează însă, pe deplin în acest spectacol original.

           “Tipograf. Majuscul” face parte din proiectul Internațional de Teatru Divadelna din Nitra (Slovacia) – “Vieți paralele – secolul 20 prin ochii poliției secrete” care propune parteneriat cu Cehia, Ungaria, Germania, Polonia, Slovacia și România. Teatrul Odeon a reușit să se afilieze proiectului, dovadă de bun manageriat.

                                                                                                               

P.S. Dramaturgii noștri cârcotași că teatrele nu le acordă atenție în repertoriu, trebuie să vizioneze și dânșii acest spectacol de la care se pot inspira măcar pentru tematica aleasă și necesar a fi actuală.