“ FURTUNA “ – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala STUDIO)

“ MAGIE” CU MULTE SURPRIZE TEATRALE

         A fost odată ca niciodată … și piesa scrisă de William Shakespeare “Furtuna”. Ultima piesă se spune, publicată pentru prima dată în 1623, după șapte ani de la trecerea sa în eternitate. Apreciatul regizor bulgar Alexander Morfov, cunoscut nouă din 2010 prin “Exilații”, prin “Don Juan”, spectacole aflate în turneu de la Sofia la București și apoi, prin “Vizita bătrânei doamne” la Naționalul bucureștean (spectacole comentate pe acest blog), continuă acum, colaborarea cu prima scenă a țării și propune un spectacol cu “Furtuna” DUPĂ Shakespeare. Cum și această piesă cunoaște în ultimele decenii numeroase viziuni regizorale originale, ca mai toate piesele lui Shakespeare ce sunt ofertante și astăzi, nici regizorul bulgar nu s-a ferit de tentația de a fi original.

         Regizorul Alexander Morfov, precum Charles și Mary Lamb în cartea “Povestiri după piesele lui Shakespeare”, povestește scenic acțiunea din “Furtuna”, cu intervenții însă, chiar și în acțiunea propiu- zisă, dar în special în replica lui Shakespeare. Își dorește actualizare și intervine cu replici personale prin reducerea celor din piesă. Rezultatul este un spectacol de comedie comună ca substanță, împinsă uneori în nota divertismentului cu intenția de a câștiga  aprecierea publicului de astăzi. Acesta se poate amuza, fiind surprins de la o scenă la alta de practici teatrale neobișnuite deobicei. Regizorul preia de la personajul principal Prospero, doar …  “magia” și vrea să o aplice scenic. Din acest spectacol investit cu multă imaginație teatrală, lipsește însă … Shakespeare, cuvântul său și miezul existent dincolo de cuvânt. Regia rezumă “Furtuna” doar la pretextul “magiei” lui Prospero folosită de Shakespeare însă, pentru a atenționa asupra unor teme majore existențiale – straturile sociale, dorința de putere, răzbunarea, iertarea, iubire, rostul cărții și cizelării educative, etc. aspecte mereu prezente în viață, indiferent de epocă istorică. “Furtuna” este o piesă provocatoare prin sensuri ce a dat de furcă nu numai regizorilor, ci și celor care studiază de secole opera lui Shakespeare.

         Regizorul bulgar “citește” piesa și o rezumă scenic numai la primul nivel al acțiunii. Prospero, fost duce al Milanului ar deține ca într-o poveste, harul “magiei albe” și iartă trădarea fratelui Antonio care ajutat de regele Neapolului i-a urzupat tronul și puterea. În exil Prospero, refugiat în pasiunea sa pentru cărți, ar reuși, în final, prin harul său magic ca într-un vis, să aibă bucuria de a își vedea fiica, Miranda că și-a găsit fericirea în dragoste și va deveni regină. Finalul e confuz în tratare. Aceasta ar fi relatarea scenică a “Furtunii”, comică în tendințele ilustrării teatrale. Ținta precisă a lui Shakespeare ce dă valoare și astăzi piesei, de a apela la fantastic în prim planul acțiunii, are totuși, substraturi majore. Prospero acționează nu întâmplător magic prin Ariei și Caliban, un spirit bun și unul rău, el judecă, pedepsește și iartă răul pornit din pofta de putere, dar și de libertate, ce macină, lumea. Acest miez, cât și poezia scrierii, absentează din spectacol. Alexander Morfov urmărește numai povestea în sine a unui magician numit Prospero, ca într-un basm cu … a fost odată … .Pentru a pune în practică demersul său teatral variat ca vizualizare, regizorul colaborează din nou, cu inventivul Nikola Toromanov pentru mobilarea spațiului de joc. Decorul său urmărește intenția complicată de “teatru în teatru” pentru sprijinirea vizualizării și a conceptului propus de regizor. Scenograful și regizorul aleg sala Studio ce are trei capacități tehnice de transformare și optează pentru spațiul specific teatrului elisabetan. Decorul din lemn sugerează o punte a unei corăbi cu frângii pentru pânze, cu multe trape, ca sugestie metaforică a vieții, înconjurată de elemente “tehnice” – mașină de vânt, etc – ca într-un teatru de demult. Ofertant este acest decor prin posibilitățile multiple de folosire, întrebuințate remarcabil de regizor în scene surpriză. Se ajunge chiar, la “magia” de a se cânta ca la o harpă … cu frânghiile pentru pânze. Ilustrația muzicală abundentă este aleasă de regizor pentru a puncta sonor și ritmic intențiile sale de modernizare a reprezentației. Costumele Andradei Chiriac sunt atemporale și jonglează cu trimiteri spre tipologiile din deverse straturi sociale.

Ion Caramitru (Prospero)

 Viziunea regizorală se dezvoltă prin personajele Prospero și Caliban, binele și răul dintr-o poveste. Prin machiaj, Prospero amintește de marele om de știință Einstein cel refugiat în America din cauza originii sale și a epocii în care a trăit, creatorul teoriei relativității. Regizorul și-l dorește sub această înfățișare drept magician al binelui. Exploatând restul de replici rămase din adaptare, Ion Caramitru specialist strălucit în interpretarea unor personaje celebre datorate lui Will, reușește să prezinte singurul personaj din distribuție apropiat de Shakespeare. Acest mare actor are știința de a trece dincolo de aparența cuvântului și chiar a situațiilor pentru a da trimitere inteligent spre substratul ce construiește tematica scrierii. Ca imagine este un Einstei desprins din filmele documentare, dar actorul nu uită de menirea lui Prospero. Acesta nu este numai un magician special, ci un om cu nemulțumiri personale. Are responsabilitatea unei fiice, crescută în exil, Miranda căreia vrea să-i modeleze personalitatea de om al binelui. Chiar dacă Prospero este acoperit de numeroasele efecte regizorale mereu surprinzătoare pe linie comică, Ion Caramitru reușește a da consistență dramatică personajului, rostului pentru care la inventat Shakespeare.

Mihai Călin (Caliban)

Excelent este și Mihai Călin în Caliban, personaj central al demersului comic dorit de viziunea regizorală drept reprezentantul răului. Actorul manipulează expresiv sensurile duble ale manifestărilor lui Caliban. Slujește docil pe Prospero care încearcă să îl transforme în om dintr-o ființă primitivă, dar își dorește și să devină stăpân al locului, să aibă puterea răului mamei sale, Sycorax. Mihai Călin compune nuanțat un personaj periculos și ridicol. Actorul demonstrează din nou, multiplele capacități ale personalității sale, fie în roluri în care aplică farmecul personal, fie în compoziții diverse, cum este și Caliban.

 “Furtuna” lui Shakespeare are un triunghi de personaje cheie – Prospero, Caliban, dar și Ariel. Regizorul îl tratează pe Ariel doar ca executantul magiei dictate de Prospero. Mister în manifestări, dar și o tristețe interioară dibaci sugerată, acordă Istvan Teglas lui Ariel, un spirit ce își dorește libertate. Rolul este ireproșabil interpretat, dar plastica specială deținită de actor, e fugitiv speculată de regie.

Crina Semciuc (Miranda)

         Susține motivarea demersurilor lui Prospero, cuplul tinerilor – Miranda și Ferdinand. Din nou, întâlnirea cu Crina Semciuc în Miranda este o surpriză plăcută, după afirmarea sa în Lena (“Leonce și Lena”, Teatrul de Comedie) sau Anca (“Năpasta”, Naționalul bucureștean). Această tânără actriță are abilitatea de a își aplica farmecul personal în roluri total diferite, comice sau dramatice. În Miranda urmărește susținerea atentă a relațiilor cu Prospero, cu Ferdinand fiu al regelui Neapolului, și chiar cu Caliban. Revolta sau sensibilitatea dictate de situații sunt subtil tratate de actriță. Trece cu firesc printr-o multitudine de stări ale Mirandei, ce trăiește pofta cunoașterii vieții. Un alt tânăr actor, Alexandru Călin definește în esență personajul Ferdinand, modest fiind ca subtilitate în expresie.

         Distribuția se completează prin numeroși actori speculați însă, minor de regie. Sunt ireproșabili Alexandru Finți (Alonso regele Neapolului), Vitalie Bichir (Gonzalo) sau Mihai Calotă (Trinculo). Scheme de personaje făptuiesc Ioan Andrei Ionescu (Antonio), Gavril Pătru (Sebastian) și Marcelo S. Cobzariu (Stephano) și uneori în interpretarea lor prin lipsă de îndrumare regizorală, nu se înțelege nici sensul primar al replicii. Un ansamblu mereu în mișcare, uneori gălăgios manipulat regizoral – marinari, spirite, creaturi ale insulei - revine actorilor: Eduard Cârlan, Mădălin Mandin, Idris Clate, Ionuț Toader, Alex Moustache, Eduard Adam și Alexandra Poiană.

         Se dansează în acest spectacol (coregrafia Florin Feroiu), se cântă la microfon, se concep numeroase gaguri, unele parcă dintr-un divertisment tv, totul surprinde prin “miracole” de la o scenă la alta. Spectacolul este sprijinit pe efecte pentru a amplifica derizoriu umorul. Prea multă “magie” scenică strică uneori! “Furtuna” rămâne un spectacol atrăgător în sine. Păcat că a fost implicat și Shakespeare în acest proiect. Putea fi un excelent spectacol, dacă pornea de la un text cu … a fost odată ca niciodată …, cum remarca inteligent și un tânăr spectator .

P.S. S-a desfășurat la Craiova, ediția IX a Festivalului Internațional Shakespeare sub deviza “Shakespeare al tuturor!” și astăzi după 450 de ani de la nașterea sa, în perioada 23 aprilie – 4 mai. Emil Boroghină este sufletul acestui festival, recunoscut pentru demersurile sale și pe plan internațional. Nu am urmărit programul Festivalului de la Craiova din diverse motive și am vizionat numai cele două spectacole prezente în această ediție și în Capitală. Pe scurt, iată câteva obsrvații.

“MIRANDA” - OKT/Teatrul Municipal Vilnius, în regia stimatului și pe plan internațional, Oskaras Korsunovas. Era un spectacol cu doi actori, ce serveau o dramatizare pretext după “Furtuna”. Intenția regizorului era directă ca mesaj despre situația intelectualului într-un regim dictatorial nestrăin de stalinism. Actorii – Airida Gintautaite și Darius Meskauskas interpretau senzațional mai multe personaje cu trimitere spre identitatea celor create de Shakespeare. Un experiment demn de apreciat, dar care minimaliza scrierea lui Shakespeare.

“RICHARD III” – Teatrul Național din Beijing. Provoca atracție prin apropierea de stilul convenției teatrale folosit conform tradiției teatrului asiatic. Spectacolul amintea de povestirea unei acțiuni în benzi desenate, ireproșabil dirijate ca sens concret, provocatoare ca interes de atracție.