“PIESĂ PENTRU FRATE ȘI SORĂ” - TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Proiectul “9G”, Sala Mică)

ACTORI CU HAR… LIPSĂ REGIZORUL

         Rămân în continuare discutabile realizările din programul “9G”. Se face și în cazul său simțit punctul nevralgic al mișcării noastre teatrale actuale – lipsa regizorilor cu pregătire cultural profesională și inspirație.

         Spre sfârșitul carierei sale bogată în piese de referință pentru dramaturgie, Tennessee Willams scrie “Piesă pentru frate și soră” inspirată din tumultuoasa sa biografie. Îndreaptă stilul său realist de analiză psihologică a personajelor și situațiilor spre suprarealism în povestea celor doi, frate și soră, Felice și Claire. Sunt actori în viața reală, Felice chiar și dramaturg, părăsiți într-un teatru, unde trebuie să joace o piesă stranie despre un frate și o soră refugiați în singurătatea casei, când tatăl o ucide pe mamă. Planurile acțiunii se întrepătrund, Tennessee Williams punctează cu fină ironie în prima scenă rostul actorului în teatru, ca apoi să dezvolte starea celor cu părinții dispăruți tragic, ajunși în pragul nebuniei.

         Tânăra regizoare Iris Spiridon alege prezentarea pentru prima oară la noi a acestei piese și încearcă o viziune originală în care sugerează o posibilă relație de incest între cei doi tineri cu părinții dispăruți tragic și chiar o implicare în crimă a fratelui pentru a motiva retragerea lor în singurătate. Supralicitează substratul textului și prin soluția decorului creat de Cristina Milea. O carte va fi locul evocării dramei personajelor ce trebuiesc interpretate de cei doi “actori” de la început. În debutul reprezentației decorul este un paralelipiped dreptunghic negru pe care scrie Tennessee (!) cu un fotoliu de epocă așezat pe laterală. Scenografa și regizoarea doresc a sugera simplist că acțiunea s-ar petrece în secolul lui Shakespeare după costumele celor doi actori, Claire și Felice – care poartă și o perucă ridicolă; aflați într-un teatru părăsit se ceartă între ei, discutând despre relația cu publicul și arta teatrală. Când se trece în planul piesei ce ar trebui să o joace, paralepipedul se transformă într-o carte, iar filele sale devin spații de joc pentru amintirile evocate ca într-un teatru de păpuși; sunt schimbate și costumele. Pare interesantă și originală propunerea scenografică numai că nu are suport în scriere, iar interpreții se așează în ghenunchi în acest decor-carte, fapt ce le îngreunează expresia interpretării și nu sprijină dramatic atmosfera solicitată de situațiile evocate. Costumele “noi” ale interpreților se vor a fi contemporane; Felix se va debarasa de costumul de epocă și abia în final de peruca sa ridicolă, iar sora sa Claire de rochia fluidă purtată la început și va rămâne … în chiloți! Aspectul vizual general cu pretenții de originalitate al reprezentației, dictat de o scenografie lipsită de substanță în raport cu textul, îngreunează și interpreții în demersul de a impune credibilitate rolurilor duble ce le revin – actori uitați într-un teatru fără public și rolurile ce le au de jucat.

         Ioana Mărcoi (Claire – actrița) și Istvan Teglas (Felice – actorul dramaturg) se luptă cu condiția vizuală forțat impusă de scenografie și regie și reușesc totuși, să se transpună credibil în multe din situațiile dramatice solicitate de scriere. Istvan Teglas departajează atent, la nuanță, profilul actorului autoritar Felice de cel al fratelui – personaj sensibil protector față de soră, măcinat interior de un trecut tragic; subtil sugerează duplicitatea celui îndrăgostit de sora sa. De la privire la gest și rostirea cu substrat a replicii, Ioana Mărcoiu construiește cele două fațete ale rolului, cea de actriță revoltată și cea a surorii afectate de trecut, refugiată într-o iubire ce pare un incest, dar dornică de evadare din această relație stranie. Cei doi tineri actori demonstrează în diverse momente harul de a se transpune firesc în personajele construite psihologic complex de dramaturg, purtătoare de vinovății ascunse. Regia însă, frânează adeseori prin coordonare, relațiile dintre cei doi și nu evidențiază pe deplin calitățile interpreților.

         Spectacolul “Piesă pentru frate și soră” intră în zona căutărilor regizorale experimentale cu pretenții de originalitate ce se îndepărtează de substratul amplu al scrierii, iar intențiile textului devin confuze.