MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
Programul “9G” inițiat de Centrul de
Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” la Naționalul bucureștean , Sala Mică,
este o inițiativă excelentă, având drept scop sprijinirea tinerilor creatori.
Intenția generoasă a Naționalului de a pune la dispoziție Sala Mică tinerilor și
sprijinul financiar pentru realizarea unor spectacole, până acum nu au dat
însă, multe roade convingătoare. Punctul nevralgic poate este selecția. S-au
ales din 42 de propuneri ale tinerilor, șapte. Dintre ele, singurul remarcabil
este “ActOrchestra” , comentat pe acest blog , unde a fost comentat și
spectacolul “DISTROPIE.shakespeare.REMIX”, dar care e doar, rezultatul unei
viziuni regizorale puerile cu pretenții de originalitate. Vom comenta alte trei
proiecte – “Ziua în care nu se cumpără nimic”, “Piesă pentru frate și soră” și
“4/Dragoste în patru tablouri”. Atâta timp cât în teatrul independent, în
condiții modeste, se ivesc o serie de spectacole deosebite, originale, rămâne
inexplicabil de ce în programul “9G” nu se reușește a se aleage și sprijini proiecte
independente ale tinerilor, consistente tematic și înfăptuite scenic inspirat.
După ce tânărul regizor Horia
Suru concepe inventiv “ActOrchestra”, un musical teatral original, este
selectat și prezent în cadrul “9G” cu un alt proiect – “Ziua în care nu se
cumpără nimic”, un scenariu de Kum Atle Hansen, actor, dramaturg și activist
social norvegian, un nume mai puțin prezent în plan teatral internațional. Regizorul realizează spectacolul cu șapte actori și ajutorul a nouă (!) persoane pentru
scenografie, grafică, costume, efecte speciale, pregătire vocală, video, etc.
Rezultatul muncii creatoare a acestei numeroase echipe este însă,
neconvingător. Tematic, scenariul ar vrea să atenționeze asupra prezenței
tinerilor în viața socială și revoltele lor. Sunt înșirate câteva secvențe, una
despre doi tineri Petra și Andrei care se revoltă împotriva abuzurilor
societății de consum și exploatării muncitorilor din lumea a treia, alta în
care Kati și Irina vor să devină cântărețe sau alta în care Toma și Petru luptă
să refacă un azil de bătrâni etc. Se întâlnesc cu toții în final, la un mall, pun o bombă, o tânără
rămâne fără brațe, dar e foarte veselă de “realizare”, alta e rănită, și spectacolul
se finalizează prin replica moralizatoare - “Schimbarea nu este niciodată
plăcută”, proiectată pe lateralele spațiului de joc. Actorii au de jucat
personaje schematice, fade, dar și rolul naratorilor. Regizorul Horia Suru
încearcă să șocheze prin ilustrarea teatrală. Îmbracă spectacolul cu multe
proiecții video pe lateralele scenei ce redau de-a valma imagini cu aglomerația
străzii, cu explozii pe câmpuri de luptă bănuim, cu prim planuri ale actorilor
(video artist Răzvan Mihalache); decorul (arh.Bogdan Costea) înghesuie în
fundal un construct din cutii de carton ce se vor dărâma în final; vor
interveni și multe momente muzicale stridente, se apelează forțat și la
microfoane etc. Conceptul regizoral nu are coerență prin aglomerarea în numele
originalității a efectelor vizuale și sonore pentru a sugera nebunia și
grotescul lumii actuale propuse de un scenariu căznit construit. Ce a vrut de
fapt, să comunice regizorul prin acest spectacol haotic condus, este
neconvingător.
Regizorul Horia Suru neglijează și
lucrul cu actorii, folosiți ca … “obiecte”
vorbitoare. În costume încropite la nimereală ce nu contribuie la definirea
esenței personalității celor șase
personaje (costume Anca Miron), actorii se agită inutil pentru a creiona
tipologiile unor tineri revoltați care majoritatea par mai mult niște dezaxați
bolnavi psihic. Alcătuiesc distribuția actori cunoscuți din teatrul independent
și chiar din telenovele sau filme – Ilinca Hărnuț (Petra), Roland Matsangos
(Andrei), Cristina Găvruș (Kati), Olivia Alexandra Niță (Irina), Andrei Morariu
(Toma), Emil Măndănac (Petru) și Simona Cuciurianu (Ana) care nu reușesc
niciunul să se remarce în acest spectacol, firește din cauza scenariului lipsit
de vigoare și a regiei confuze în intențiile de originalitate.
“Ziua în care nu se cumpără nimic”
rămâne un experiment cu pretenții novatoare ce dezavantajează actorii și
regizorul, dar și programul “9G”. Bănuim că acest program susținut de Teatrul
Național “I.L.Caragiale” dorește să pună în evidență tineri creatori de
valoare, dar un astfel de experiment nu le este favorabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu