“OPERELE COMPLET PRESCURTATE ALE LUI WILLIAM SHAKESPEARE “ – TEATRUL DE PE LIPSCANI (Sala MUSE)

BĂȘCĂLIE LA ADRESA LUI… SHAKESPEARE!

         Teatrul independent de pe Lipscani din Centrul Vechi mai are o mică sală numită “Muse”, în afara celei mari, fostă “Rapsodia”. Sala “Muse” este un bar.

         Cu o cafea sau o băutură în față, publicul privește la scena pe care în centru, pe un piedestal, se află un … WC, ce fumegă din când în când. Așteaptă să urmărească “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”. Afișul nu precizează nici un autor al scenariului. În sfârșit, începe “spectacolul”.

         Trei indivizi îmbrăcați în blănuri negre, cu măști, ce ar vrea să sugereze niște gorile sau urangutani din filmele de groază proaste, vin pe scenă. Unul se așează pe WC cu un craniu în mână. Ceilalți se agită și vor rosti fiecare un fel de monolog care ar vrea să amintească de stand by commedie. Unul face bășcălie despre cum au prescurtat piesele lui Shakespeare, altul la adresa biografiei sale, celălalt la adresa shakespearologilor. Se trece la subiect și urangutanii sau gorilele, apar acum ca indivizi în așa zise costume de epocă, fiecare cu “accesorii” penibile prin care vor a face bășcălie de personajele evocate. (“Scenografia” aparține lui Tudor Prodan) 

        Încep cu “Romeo și Julieta” într-o secvență lungă, jenantă din care nu se înțelege nici măcar sensul bășcăliei la adresa subiectului bietei piese, terfelite de foștii urangutani. Demonstrația de “artă teatrală” de la o casă de nebuni, continuă cu “Titus Andronicus” într-o emisiune gastronomică horror, cu  “Othello” în “stil” hip hop, mai amintește apoi, 16 titluri de comedii, se oprește puțin la “Macbeth” în … fustițe scoțiene, mai pomenește de “Iulius Cezar”, “Antoniu și Cleopatra”, “Troilus și Clepsidra (!)” – cu specificarea că ar fi fost scrise de Elvis Presley, piesele cu regi le rezumă la un joc de rugby și urmează o pauză. În partea a doua , se recită un sonet, că doar nu puteau scăpa de bășcălie și “Sonetele”  lui Shakespeare, apoi se trece la bășcălia cu adresă la “Hamlet” în care se dorește a se interacționa cu spectatorii de la mese; una din replicile finale este dată de Ofelia … așezată pe WC – “Hamlet lasă gargara, că ceasul meu biologic ticăie și eu vreau să fac copii”!

         Cei trei urangutani se recomandă a se numi fiecare , Doru. Aceasta ar fi “convenția” regizorală cu trimitere la prostănacul Dorel dintr-o reclamă arhicunoscută care a făcut vogă prin sugestia ironizării prostiei omenești. De fapt, realizatorii acestei bășcăli, că de parodie nu poate fi vorba pentru că solicită inteligență, par a fi toți rudele lui Dorel din reclamă. Dânșii vor a se adresa spectatorilor considerați că poartă tot numele lui Dorel, veniți la bar, unii însoțiți și de copiii.

         În viața de zi cu zi, acești indivizi care propun bășcălia respectivă în barul de la sala “Muse”, sunt de profesie actori și un regizor, toți dețin un CV cu realizări apreciabile în teatre diverse – Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Daniel Haralambie (Ionuț Grama în altă reprezentație) și regizorul Eugen Gyemant. Scuza că fac această demonstrație de neghiobie într-un bar, ca să câștige și ei un bănuț, nu se poate accepta. Au lucrat și lucrează cu toții în teatre, unii actori au jucat și în filme, regizorul a fost premiat pentru unele proiecte, și ajung acum, să considere că la un bar îți poți bate joc de oricine și orice, de la Shakespeare la situația din Ucraina sau Cernobîl, ca niște indivizi cu mulți neuroni lipsă. E jalnic!

         Mai gravă este impostura realizatorilor acestui așa zis “spectacol”. În 2001, la Teatrul “Nottara” s-a jucat mai multe stagiuni “Operele complete ale lui WLM ȘXPR” de J.Borgeson, A.Long și D.Singer, în regia lui Petre Bokor cu Mircea Diaconu, Constantin Cotimanis și Emil Hossu, o parodie amuzantă cu mare succes la public. Actuala echipă a preluat intenția celor trei autori, dar uită de text și de replică. Propun în 2014 acest “spectacol" și Teatrului “Maria Filotti” din Brăila când mai menționau autorii textului, ca apoi, după ce îl plimbă prin diverse spații independente, uită de autori și îl plasează la sala “Muse” și  amplifică improvizația unei bășcăli la adresa lui Shakespeare și nu lui WLM ȘXPR cum specifica titlul în intenția de parodie, propus de spectacolul regretatului Petre Bokor.

         Șușa mizeră a acestor profesioniști apreciați în alte spectacole, arată fenomenul degradării teatrului independen. Merge pe un drum plin de hârtoape, ca toate drumurile spațiului mioritic. Vulgaritatea, penibilul, au invadat teatrul independent, mai ales cel din cafenele sau baruri. Teatrul independent la noi se manifestă, fie în mici săli ponosite, unde se prezintă însă, spectacole remarcabile – un exemplu este “Unteatru”, fie în cafenele sau baruri unde multe reprezentații vor să “adapteze” scenic, stilul răposatei “Vacanța mare” de la televizor. Mulți tineri actori cu har practică această cale, ca și cei de la sala “Muse”, cu rezultate … sub cele ale celor de la “Vacanța mare”, ce îți par niște mari artiști când îi privești pe cei din cafenele. După cum se vede însă, și regizorii pot să cadă în această plasă. Criza de regizori e cunoscută, și când în ultimii ani poți număra pe degetele unei mâini câți tineri regizori de calitate au apărut, e trist ca o personalitate precum Eugen Gyemant să se preteze unei astfel de șușe.

         Într-o socetate ca a noastră în care cultura este ignorată de mai marii săi conducători, poate este firesc să apară acest fenomen de degradare și a teatrului. Totuși, teatrul are o menire cultural educativă de a transmite prin producțiile sale emoție, de a provoca gândirea partenerului din sală și chiar de a ataca satiric tarele societății. Dacă nu ai inspirație este revoltător să prezinți unui public fragil pregătit în școli pentru care un model de viață este o “vedetă” ce face figurație la televizor , o bășcălie improvizată la adresa unei valori culturale cum este Shakespeare. Altceva este să prezinți o parodie cu fantezie și umor de calitate, în jurul unei tematici și cu totul altceva e bășcălia de la sala “Muse” care coboară rostul teatrului în mocirla vulgarității, și culmea, cu sprijinul unor tineri prețuiți pentru realizările anterioare.