“RECVIEM” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala STUDIO)

REGIZORUL DĂ VIAȚĂ TEXTULUI

         Prolificul scriitor Matei Vișniec prozator, dramaturg și poet, este autorul acestui text. Ca dramaturg în stilul cunoscut apropiat de cel al lui Eugene Ionesco, atacă din nou, acum una din temele sale preferate – monstruozitatea războiului, textul fiind apropiat de un eseu poetico dramatic. Textul nu se dezvoltă prin construcția unor personaje, se activează printr-un grup de soldați morți în război, purtători de cuvânt și ai unor probleme cu care se pot confrunta și oamenii vii. Sfârtecați de gloanțe, împușcați în inimă, spulberați de explozii, Morții Patriei sunt de fapt, un cor activ, din rândul său unii fiind personalizați în mici scene în care revendică unui general dreptul de prețuire pentru jertfa lor. Toți sunt victimele unui război din epoca comunismului, cum se sugerează în scene paralele, prin aparițiile lui Lenin, Troțki și Stalin. Se alternează momente dramatice cu cele de comedie neagră, toate fiind încărcate de substrat metaforic în această parabolă morală. Textul pare dedicat mai mult lecturii, mai puțin scenei pentru a tansmite esența mesajului.

         Regizorul Alexandru Dabija se concentrează pe subtextul scrierii și reușește să îi dea veșmânt teatral convenabil pentru a servi tematica sa. Revendicările soldaților morți pentru patrie le tratează scenic ca o revoltă reală a oamenilor nemulțumiți de ofertele societății în care trăiesc. Inventiv, cu măsură în exploatarea teatrală a metaforelor propuse de text, le recitește scenic în termenii teatrului realist. Lucrează minuțios cu cei douăzeci și unu de actori pe care îi solicită textul, ca fiecare să sugereze caracterizarea în esență a unor tipologii umane în scene foarte scurte. Alexandru Dabija completează viziunea regizoralâ prin scenografia reușită datorată Irinei Moscu și prin cântecele compuse de Ada Milea. Pe parcursul reprezentației intervin songurile soldaților drept contrapunct al revoltei lor.  

   Decorul folosește pe deplin posibilitățile tehnice din dotarea Sălii Studio. Dezvăluie privirii pereții încărcați de schele cu diverse niveluri pe care regizorul le întrebuințează pentru vizualizarea teatrală. În plan central sunt plasate elemente de decor pentru definirea localului “Chiez Vichniec”, un local fără viață cu frigiderele goale de produse în care vor fi soldați. Cu timpul elementele dispar și scena va fi goală, marcată doar de schele. Plafonul localului e decorat ingenios cu aparate de iluminat în formă de “bombe”. Pe tot parcursul reprezentației, la nivelul superior al schelei din fundal, este o persoană al cărui chip nu se vede, dar ținuta sa amintește de statuile cu Lenin; imaginea aceasta permanentă poate fi considerată o subtilă metaforă cu trimitere la comunismul ce a devastat o parte a lumii. Costumele prin linia realistă trimit la acel trecut trist. Scenografia Irinei Moscu sprijină excelent intențiile regiei.

         Distribuția servește sârguincios substratul scrierii. Desenează diverse tipologii, Marius Rizea (Generalul), Gavril Pătru (Intendentul), Ioan Andrei Ionescu (Funcționarul), Afrodita Androne (Mama) și Mihai Calotă (Troțki), Mihai Munteniță (Lenin), Lucian Iftime (Stalin). În text Troțki, Lenin și Stalin sunt doar niște scheme, argumente fără implicare activă în revolta Morților Patriei. Greul spectacolului revine tinerilor actori care alcătuiesc “corul” soldaților. Admirabil se achită de de interpretarea celor răpuși de război – CRISTIAN BOTA, NICHOLAS CAȚIANIS, EDUARD CÎRLAN, SORIN DOBRIN, ȘTEFAN HULUBA, EMILIAN MÂRNEA, MIHAI NIȚĂ, MIHAI NIȚU, VLADIMIR PURDEL, ANDREI REDINCIUC, ALEX SECĂREANU, ANDREI SEUȘAN, IONUȚ TOADER, ALEXANDRU VOICU. Fiecare reușește în mici momente creionarea printr-o replică a tipologiei ce îi revine. Acești tineri realizează o performanță în personajul colectiv al Morților Patriei.

         Și în dramaturgie, ca și în regie se caută insistent apropierea de postmodernism, avangardă, inovație, originalitate, dar foarte rar căutările dau un rezultat de convingere emoțională a publicului cititor sau spectator. Textul “Recviem” face parte din acest demers și obține interesul scontat prin întâlnirea cu un regizor de excepție, Alexandru Dabija preocupat să îl îmbogățească teatral. “Recviem” rămâne un exercițiu reușit de teatralitate  cu o echipă de tineri actori înzestrați, pe un text-eseu cu petrenții de piesă de teatru ce propune o tematică dramatică gravă – războiul și victimele sale.

P.S. Din puținii regizori clasificați în topul valorilor pe care îi mai are teatrul nostru, unii acceptă suprasolicitarea de a lucra în paralel, concomitent, la spectacole diferite, în două teatre. Evident, că ele nu vor avea aceiași reușită consistență teatrală. De pildă, Radu Afrim a lucrat în paralel “Între noi totul e bine” la Teatrul Național “I.L.Caragiale” și “Family Affairis” la Teatrul Odeon. Regizorul Alexandru Dabija a practicat aceiași metodă la aceleași teatre – “Recviem” (Naționalul bucureștean) și “Svejk” (Teatrul Odeon). Vom comenta în curând și spectacolele rezultate la Teatrul Odeon în urma acestei practici.