“KAFKA. 5 VISE” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

CE VREA SĂ TRANSMITĂ ACEST SPECTACOL? …

         Este necesar să amintim câteva precizări despre Kafka, luat drept pretext pentru acest spectacol. Franz Kafka (1883 – 1924), evreu de limbă germană născut la Praga, animator al postmodernismului, lasă prozei universale o întreagă operă prin care s-a activat suprarealismul, existențialismul, absurdul, expresionismul. Numele său a impus în dicționare cuvântul “kafkian” cu sensuri de “delirant”, “coșmaresc”, “absurd”.

Cum societatea noastră actuală se manifestă “kafkian” speram că scenariul, conceput de regizorul Dragoș Galgoțiu pentru că opera scriitorului nu conține dramaturgie, să speculeze bogata tematică din proza lui Kafka și să o lege de actualitate. “Scenariul teatral” alcătuit de Dragoș Galgoțiu se inspiră, i-a drept pretext celebrul roman “Procesul”, nuvela “Metamorfoza”, povestirile - “O dare de seamă pentru o Academie”, “Verdictul”, “Colonia penitenciară” și evită romanul de referință “Castelul”. “5 vise” din titlu indică de fapt, cele cinci surse ale scenariului care nu sunt vise la propiu, ci imagini diforme ale realității.

          Omul se confruntă adeseori cu iraționalul în existența sa și nu îi poate conștientiza cauzele pentru anihilare, iar acest irațional poate deveni și coșmar. Scenariul încropit din proza lui Kafka, cuprinde și trei lungi monologuri ale unor personaje din planul doi în scopul de a lămuri cât de cât moralizator, intențiile tematice. Din păcate, scenariul nu are coerență și logică teatrală pentru a atenționa asupra fenomenelor ilogice din realitatea curentă care l-au inspirat tematic pe Kafka. Violența, alienarea sunt motive dezvoltate în “Procesul”; Josef K. funcționar la o bancă, acuzat și condamnat fără motivare, ilogic, este un bărbat singur aflat în căutarea dragostei; el devine personajul principal al scenariului. Prin Josef K. scenaristul Dragoș Galgoțiu și-a dorit doar, apropierea de biografia lui Kafka cel rămas celibatar din cauza autorității despotice a tatălui. Relația cu tatăl a afectat viața scriitorului și îl inspiră în nuvele și povestirile din care scenaristul introduce prezența familiei Gregor Sams. O altă temă de actualitate preferată de Kafka era birocrația în romanul “Castelul”, uitat de scenarist. Sunt strecurate în scenariu numai câteva referiri la birograție, preluate din alte scrieri.

Autoritatea și violența celor sus puși sunt alte motive tematice în roman, ca și condamnarea totalitarismului și războiului în “Colonia penitenciară”, ultima povestire la care apelează scenariul; Josef K. (Ionel Mihăilescu) și Aprodul (Relu Poalelungi) vor fi executați în final, când intervine mașina diabolică din povestire. Aprodul rostește timid către public, replica – “Toți oamenii de aici sunt condamnați” în intenția de a sugera că spectacolul și-ar fi dorit un avertisment referitor la o societe diformă și irațională în demersuri. Aglomerarea de personaje din scrieri diverse dovedește superficialitatea scenariului, nu servește diversitatea tematică proprie lui Kafka. Acest scenariu alcătuit ambiguu, duce la un spectacol care nu comunică nimic percutant, provocator emoțional publicului.

         “Scenariul, regia, decorul, coloana sonoră” sunt realizate de Dragoș Galgoțiu. Scenariul este o încropeală incoerentă de idei, iar imaginea teatrală a spectacolului suferă de aceiași aglomerare de intenții stilistice. Stilul lui Kafka a inspirat suprarealismul lui Andre Breton, curentul a pătruns apoi, și în sfera teatrului. Pe linia suprarealismului ar încerca să fie și decorul lui Dragoș Galgoțiu; sunt aglomerate de-a valma o sumedenie de obiecte și mobilier, iar unele nici măcar nu vor fi folosite ca argument al vizualizării teatrale. Regizorul a fost inspirat doar prin alegerea Sălii Studio pentru spectacol, ce este dotată tehnic cu multiple posibilități care nu sunt însă, valorificate pe deplin. Optează pentru plasarea pe lung a spațiului de joc și a spectatorilor, dar decorul pare depozit de obiecte fără substrat pentru a servi construcția teatrală a reprezentației. Spectacolul își animă imaginea prin costumele create de Lia Manțoc, cu trimiteri spre timpuri trecute și cu accente de sugerarea tipologiilor din scenariu, în special prin machiaj. Coloana sonoră aleasă de Dragoș Galgoțiu cu intenția de a da ritm scenariului, se remarcă prin rostul de cortine muzicale care despart secvențele. Muzica mai folosește uneori și momentelor de dans și mișcare, compartiment important pentru viziunea regizorală de care se achită inventiv Răzvan Mazilu, colaborator al regizorului și în alte proiecte. Mișcarea, expresia corporală impuse unor interpreți sugerează grotescul tipologiilor și trimit spre linia curentului expresionist. Viziunea regizorală nu aplică însă, un stil unitar în tratarea situațiilor pentru ilustrarea teatrală a fiecărui moment tragicomic. Cu excepția lui Josef K. toate aparițiile sunt tipologii caricaturale prin atitudini și machiaj, agitate adeseori, fără substrat de motivare.

         Distribuția cuprinde 14 actori, iar unora le revin de interpretat mai multe tipologii; lor li se alătură alți șase actori drept colegi de serviciu ai lui Josef K. în figurația banal condusă regizoral. O bună intenție a viziunii regizorale pot fi considerate momentele de “comentarii” cântate și dansate în special de Dansatoarea (Simona Dabija), Târfa (Anda Saltelechi) și Cântăreața (Anca Florescu). Dansatoarei îi revine rolul important de comentator, apropiat de sugestiile lui Kafka, iar Simona Dabija este extraordinară prin modul în care corpul ei “vorbește”, trăiește intens delirul situațiilor iraționale. Prin grotesc ori sensibilă grație, Simona Dabija subliniază expresiv subtextul situațiilor. Excelent își construiesc tipologiile pe aceiași linie expresivă, în nuanțe satirice grotești, Sabrina Iașchevici (Sora lui Gregor) și Ruxandra Maniu (Mama lui Gregor și Propietăreasa lui Josef K.). Replicile atribuite de scenariu sunt puține și fără substrat, dar actrițele le suplinesc absența prin atitudini corporale și expresia chipurilor. Sabrina Iașchevici, Ruxandra Maniu și Simona Dabija rămân singurele din numeroasa distribuție a căror interpretare susține sensurile lui Kafka de a arăta oglinda unei lumi deformate, în care chipurile umane pot fi mutilate de o realitate bolnavă.

 Încearcă același stil și Radu Amzulescu pentru Inspectorul și Tatăl lui Georg sau Valentin Popescu și Laurențiu Lazăr pentru Franz și Willem cele două slugi ale puterii, dar scenariul confuz în intenții, cât și regia, îi împiedică să armonizeze cu sens aparițiile diverse solicitate de montajul neinspirat al secvențelor.

      

   Josef K. personaj central, omul prins în capcana societății diforme, cu o autorite absurdă, se dorește a fi impus regizoral printr-o altă linie teatrală, apropiată de firesc. Ionel Mihăilescu încearcă acest demers regizoral, dar amalgamul intențiilor din jur îi știrbesc din evidențierea în profunzime a stărilor personajului, victimă a realității. Completează distribuția Mihai Smarandache condus regizoral simplist în patru personaje – Procuristul, Berthold, Bătăușul și Ofițerul, care dețin aceiași tipologie de caricatură, absentă fiind din scenariu motivarea diferită a fiecăruia pentru răul social ce îl pot provoca astfel de indivizi. Mai apar și alte schițe fragile de tipologii, greu de rezolvat pentru interpreți – Anca Dumitra în Femeia din tribunal, Gabriel Pintilei în Gregor Samsa, Silvian Vâlcu în Tatăl lui Gregor și Gregor, Relu Poalelungi în Aprodul. Scenariul și regia nu dau sens și motivare pentru aceste roluri, plasate fie căznit caricatural, fie cu rost de morală în diverse situații, manifestată prin monologurile recitate simplist de actori.

         Tagicomicul lui Kafka este anulat de acest spectacol confuz, cu pretenții de a șoca prin amestecul neinspirat de momente, ca într-un ghiveci a tot felul de legume, fără sare și piper. Se amestecă stiluri teatrale diferite prin care se încearcă ilustrarea unor întâmplări bizare dintr-o lume bolnavă, nebună. Spectacolul care durează aproximativ două ceasuri și jumătate devine plictisitor prin lipsa comunicării intențiilor de condamnare a acestei lumi iraționale, de provocare la emoție.