“MEMORIA APEI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

O SUBTILĂ COMEDIE NEAGRĂ

         Autoarea britanică Shelaghi Stephenson a debutat în dramaturgie în 1996 cu “Memoria apei” care cunoaște un surprinzător succes internațional. Are o bogată experiență ca scenarist în special în domeniu radiofonic, dar și ca actriță. Pe două planuri - real și ireal, piesa dezvoltă acțiunea care implică întâlnirea după mai mulți ani a trei surori, două însoțite de partenerii lor, la moartea mamei, prilej a numeroase evocări din viața fiecăreia. De la replica acidă până la titlu chiar, piesa apelează insistent la sugestii metaforice pentru a sprijini tematica construită ca o analiză psihologică a destinului fiecărei surori care a fost marcat în trecut de părinți, în special de mamă. În amintirile evocate, surorile se referă mereu la relațiile cu mama și familia.

Natalia Câlin (Mary), Cecilia Bârbora (Teresa) și
 Raluca Aprodu (Catherine)

 Piesa este ofertantă pentru interprete și captivantă pentru public prin suspansul unor situații evocate în amintiri și modul în care dramaturgul montează în acțiune aceste momente. Prin construct și replică, prin îmbinarea tragicului cu comicul, piesa poate fi considerată o comedie neagră, cu un final emoționant al împăcării aparente a celor trei surori.

Imagine de ansamblu

         Tânărul regizor Erwin  Șimșensohn a reușit o evoluție profesională apreciabilă, din 2013 când s-a remarcat prin spectacolul “Yentl” la Teatrul Evreiesc de Stat. Conduce minuțios, cu rigoare distribuția pentru a evidenția sensul și substratul piesei alese și pentru a transmite esența conflictului. Și în “Memoria apei”, regizorul aplică aceiași metodă profesională de a se exprima prin actori, dar stilul scrierii, încărcat de sugestii metaforice îi stânjenește demersul prin scenografia Alinei Herescu dornică să le vizualizeze scenic exagerat. Strident, în decorul dormitorului mamei în care se petrece acțiunea, întunecat cum ar fi amintirea mamei, abundă accente suprarealiste cu intenții metaforice, de pildă crăpătura zidului sau desenul ferestrelor. Costumele ar vrea să definească țipător tipologia unor personaje, cum ar fi cel al  Catherinei. Vizual reprezentația este exagerat încărcată de efecte, scenografia fiind parcă gândită pentru o altă piesă, cu un alt conținut tematic. Regizorul încearcă folosirea ofertei scenografice, dar demersul său îngreunează ritmul spectacolului. Prologul fără replică al furtunii ce anunță tensiunea unui conflict, era suficient pentru stabilirea convenției dezvoltată de acțiune. Muzica lui Vlaicu Golcea sprijină inspirat prin o serie de intervenții atmosfera tensionată a conflictului.

Cecilia Bârbora (Teresa) și Andrei Finți (Frank)

Meritoriu rămâne în conceptul regizoral modul în care Erwin Șimșensohn lucrează cu actorii și compune relațiile dintre personaje. Regizorul “povestește” scenic cu pricepere istoria destinelor celor trei surori care greșit se pot compara cu cele din piesa lui Cehov. Rece, superioară în relații, sora cea mare ascunde de fapt, un destin amar și Cecilia Bârbora reușește subtil să caracterizeze în profunzime portretul Teresei. De la bun început, actrița transmite că tăinuiește un mister al vieții sale aparent împlinite, ca abia în scena beției să dezvăluie nuanțat eșecul căsniciei cu Frank. Cecilia Bârbora modelează prin accente de expresie fiecare prag al destăinuirilor Teresei, trăiește cu intensitate bine stăpânită stările interioare ale personajului și relațiile cu cei din preajmă. Actrița interpretează admirabil acest personaj complex. Frank, soțul Teresei intră în acțiune doar în câteva scene, dar de importanță pentru conflict, pe care Andrei Finți le susține ireproșabil; compune atent profilul unui înfrânt al vieții.

Natalia Călin (Mary) și Marius Manole (Mike)

Rolul central al piesei revine lui Mary, sora cu o biografie încărcată de întâmplări dramatice, doctor de profesie. Natalia Călin urmărește să dea coerență influenței suferite prin situațiile complicate trăite de Mary, cea care poartă și cele mai multe dialoguri cu mama Vi, în scenele din planul ireal. Povestea lui Mary care a născut la 14 ani un copil ce a fost înstrăinat de mamă și căruia îi caută actul de naștere, care acum trăiește cu un coleg, Mike însurat, etc pare un scenariu de telenovelă. Natalia Călin încearcă să deslușească povestea complicată a lui Mary, dar nu reușește întodeauna, poate și pentru că evocările sunt mult prea încâlcite în scriere. În Mary mai este distribuită și Medeea Marinescu care însărcinată fiind, va reveni pe scenă în toamnă. Un rol de planul doi, doctorul Mike revine lui Marius Manole și actorul evidențiază cu distincție frământările și tristețile bărbatului cu o viață particulară chinuită.

Raluca Aprodu (Catherine)

Sora cea mică, are și ea nefericirile sale; Catherine își caută iubire și dorința se pare că nu se împlinește, alunecă pe panta băuturii și drogurilor. Raluca Aprodu excelent definește prin amănuntul expresiei, existența tinerei femei. Se implică dramatic în orice situație și relație, rezultatul fiind un umor negru, specific și realității frământat trăite de tânăra generație de astăzi. Mama mereu evocată, Vi, un rol simplist compus în piesă, din planul ireal al evocărilor, Diana Dumbravă îl interpretează cu grijă, să nu îi coloreze exagerat aparițiile stranii. Piesa are unele hibe în compunerea acțiunii, pe care regizorul și cei din distribuție încearcă să le estompeze și ar fi reușit mai mult dacă aflau un sprijin în scenografie.

“Memoria apei” poate fi considerat un spectacol de comedie neagră, cu momente emoționante și de umor subtil, pe un text îndepărtat de febra actualității curente, dar apropiat de analiza psihologică a unor destine des întâlnite.