“LILIOM” – UNTEATRU

O LECTURĂ SCENICĂ MODESTĂ

         Cu toate că distribuția cuprinde tineri actori apreciați în alte proiecte, în “Liliom” parcă citeau la prima repetiție piesa lui Molnar Ferenc. Povestea tragică de iubire dintre Liliom și Iulia marginalizați de o societate în care banul dictează este tratată scenic ca într-o telenovelă minoră. Piesa scrisă în 1909 a provocat numeroase montări și ecranizări prin tematica sa majoră de a sublinia că eșecurile în viață ale unor oameni, au de multe ori drept cauză societatea. Tânăra regizoare Kovacs Zsuzsanna s-a axat superficial doar pe dragostea Iuliei, o servitoare pentru Liliom, “vedeta” caruselului unui bâlci de mahala și uită de evoluția relației dintre cei doi, de semnificația celorlalte personaje, uită și de sensurile finalului început pe cealaltă lume după moartea lui Liliom.

         Cum acțiunea cuprinde multiple planuri de joc, decorul lui Cristian Stănoiu încearcă stabilirea lor prin patru panouri și două practicabile, ușor manipulabile. Viu colorate, marcate trei dintre ele de siluetele unui cuplu – mire și mireasă, plus un alt profil neutru, cu un spațiu în care actorii își pot introduce chipul, panourile ar vrea să indice lumea unui bâlci, cu kitsch-ul de rigoare. Costumele încearcă să sugereze epoca, dar nu servesc tipologiei personajelor. Dezavantajează în special interpreții, costumele și machiajul strident aplicate lui Liliom, patroanei caruselului și fotografei. Panourile și practicabilele sunt manevrate mereu, obositor de actori pentru a stabili căznit locurile acțiunii. Ideea în sine a decorului putea fi interesantă pentru a ilustra bâlciul lumii lui Liliom, dar scenograful nu a găsit o soluție de funcționalitate pentru decorul său și nici regia nu îi folosește desenul siluetelor din panouri în jocul actorilor. Viziunea regizorală este încărcată însă, de o serie de efecte teatrale fără motivare pentru situații și replică. Amintim de pildă, momentul jafului planificat de prietenul lui Liliom, cu rostirea exagerată a replicii “Cât e ceasul domnule?”. Regia plasează și multe momente de tăcere ce nu transmit nimic privitorului, dar îngreunează ritmul și așa dezlânat al reprezentației. Fără rost sunt și intervențiile muzicale scurte, cu actori folosind fie o chitară, fie o muzicuță pentru câteva acorduri muzicale inutile pentru a creea atmosferă reprezentației sau a puncta situațiile. Conceptul regizoral este confuz construit și afectează interpretarea actorilor care nu reușesc decât desene stângace ale personajelor.

         Se remarcă înr-o scenă din debutul acțiunii Sabrina Iaschevici și Corina Moise în dialogul Iuliei cu prietena sa; sunt excelente actrițele prin prezentarea profilului celor două fete sărace, visătoare la dragoste. Pe parcursul acțiunii și construcției conflictului, actrițele nu beneficiază de îndrumare regizorală fermă, și personajele nu prind însă, consistență. Sabrina Iaschevici nu reușește să dezvolte stările prin care trece Iulia, iar Corina Moise să atenționeze asupra parvenirii fetișcanei de la început. Strident machiat, cu unghiile vopsite, într-un costum în carouri, Liliom e lipsit de farmecul cuceritor despre care se tot vorbește, iar Ionuț Vișan nu reușește să impună stările bărbatului care de fapt, o iubește pe Iulia, se bucură că va avea un copil, dar și-a pierdut slujba și are nevoie de bani. Regia nu folosește calitățile acestui tânăr actor, dovedite pe deplin în alte spectacole. Îndrăgostită de Liliom este și patroana caruselului , dar înfățișarea și îndrumarea regizorală fac din ea o caricatură, o Cruella în detrimentul apreciatei actrițe Florina Gleznea. Fără sens, în final, Florina Gleznea va fi distribuită în Iulia la maturitate care serbează ziua fetiței ei interpretată de Sabrina Iaschevici. Aceste actrițe de valoare nu reușesc însă, o credibilă interpretare a momentului respectiv din final. Ca la estradă, Liviu Pintileasa va fi în travesti fotografa, pe lângă alte roluri scurte, iar actorul execută forțat intențiile regiei. Silviu Debu și Andrei Seușan  trec și ei prin personaje-argument al conflictului, cu timiditate, exteriori situațiilor. Păcat că toți actorii puteau defini esența personajelor și să susțină relațiile dintre ele, dar nu au avut sprijin în regie.

         “Liliom” rămâne doat o lectură scenică modestă lipsită de consistență și emoție.