“BĂRBIERUL DUN SEVILLA” – OPERA NAȚIONALĂ din BUCUREȘTI

UN SPECTACOL NOU, APRECIABIL

         Este știut că nu numai în teatrul de proză se caută formule noi de adaptare a clasicilor, dar și în spectacolele teatrului liric pentru a scutura praful așternut cu trecerea timpului. În teatrul liric, cuvântul “vorbește” însă, prin muzică, replica fiind în planul doi. Adaptarea muzicii ar fi o impietate, cum și în teatrul dramatic e terfelirea replicii lui Shakespeare. Regizorul de operă trebuie să respecte muzica, dar își poate permite “adaptarea” imaginii reprezentației la realitatea curentă, în raport cu cerințele libretului. Se câștigă astfel, atragerea spre opera clasică a publicului tânăr care s-a înstrăinat de genul liric. Conținutul muzical valoros al compoziției se respectă, iar formula nouă de prezentare arată doar, că mesajul libretului e actual. Dragostea, trădarea, minciuna, conflictul dintre reprezentanții unor clase sociale opozante, sunt teme ale operelor clasice, rămase actuale și astăzi.

         Beatrice Rancea, experimentată personalitate artistică, conduce astăzi, ca manager director general interimar Opera Națională din București, după ce a revitalizat Opera din Iași. La București, prin proiectele prezentate Marelui Public, începute cu Galele Extraordinare de Operă și Balet, managerul urmărește același scop, de a arăta că teatrul liric poate să aibă o nouă înfățișare, modernă, de largă accesibilitate. Premiera “Bărbierul din Sevilla” este un exemplu meritoriu de modernizarea imaginii spectacolului de operă și atragerea publicului tânăr. De altfel, la premieră, publicul tânăr a aplaudat entuziast noul spectacol.

“Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, libretul Cesare Sterbini, după piesa lui Pierre Beaumarchais, a avut premiera în 1816, la Roma, fiind o capodoperă a operei comice. Muzica lui Rossini se dezvoltă pe linia comică a libretului care respectă inspirat acțiunea, conflictele, personajele lui Beaumarchais, tipologii desprinse din commedia dell’arte. Acțiunea se derulează în jurul a doi îndrăgostiți – Almaviva și Rosina, tânăra afladă în custodia lui Bartolo, un bătrân avar care și-o dorește soție și implică o serie de alte personaje care amintesc tipologic de commedia dell’arte. De pildă, Figaro, bărbierul cel isteț care mânuiește acțiunea, amintește de Arlecchino sau Bartolo de Pantalone. Toate aceste tipologii se pot întâlni și astăzi, nu numai în secolul XVIII, când a scris piesa Beaumarchais, prelucrată în libretul lui Cesare Sterbini.

Italianul Matteo Mazzoni, ca regizor, scenograf și lighting design, propune la Opera Națională din Capitală, un altfel de spectacol, teatral, cu “Bărbierul din Sevilla”. Partea muzicală se desfășoară perfect prin interpretarea orchestrei de înaltă clasă profesională, dirijată cu acuratețe de Marcello Mottadelli în prezent coordonatorul artistic muzical al Operei din Capitală. Spectacolul se lansează pe linia tradițională a operei, în prima secenă din piață. În costume ale timpului trecut, în decorul simplu care sugerează în fundal casa lui Bartolo (concept video: Fabio Massimo Iaquone, Luca Attilii), vine contele Almaviva cu Fiorello și cântăreții săi pentru a dedica o serenadă Rosinei.

După această scenă, regizorul Matteo Mazzoni schimbă imaginea convenției tradiționale, când acțiunea se petrece în casa lui Bartolo. Regizorul scenograf aplică acțiunii un decor modern, cu imaginea generală a casei lui Bartolo, secționată pentru a arăta că la parter se află bucătăria cu aragaz, frigider, etc, holul cu o scară interioară, sufrageria cu televizor, iar la etaj, dormitorul Rosinei, o cameră de studiu cu bibliotecă și pian, alăturată unei băi; în partea a doua a reprezentației, decorul se completează cu nivelul trei, loc de relaxare și plajă. Regizorul dezvoltă mișcarea personajelor în aceste spații de joc, unde adeseori, când nu cântă, interpreții sunt prezenți și prin atitudini diverse completează momentul acțiunii propriu zise derulat de parteneri în alt spațiu. De exemplu, Bartolo urmărește la televizor un meci de fotbal, când Rosina se întâlnește cu iubitul deghizat în profesor de muzică.

Publicul va rămâne surprins și când vor veni din sală pentru a urca pe scenă, Almaviva sau militarii să aplaneze conflictul din casa lui Bartolo.  În prima sa apariție, Rosina va impune adaptarea la actualitate, când renunță la costumul de epocă pentru o rochie modernă, apelează la telefonul mobil și primește vizita prietenelor venite de la shopping. Viziunea regizorală nu impune strident adaptarea la zilele noastre prin imaginii generale, nu știrbește prin nimic consistența muzicii; regizorul demonstrează că tema clasicilor Rossini și Beaumarchais, râmăne mereu actuală. Dragostea, ipocrizia, dorința unui vârstnic avar de a avea o soție tânără, se întâlnesc și astăzi.

Regizorul Matteo Mazzoni, profesor de actorie pentru tinerii cântăreți de operă la Academia Internațională de Artă Lirică din Osimo, este conștient că astăzi, interpretul de operă trebuie să fie și actor pentru a spori atractivitatea genului liric. Cântărețul trebuie să construiască personajul atribuit care relaționeză permanent cu celelalte personaje.

 Am urmărit premiera din 10 noiembrie și surpriză, reprezentația din 12 noiembrie, transmisă live pe internet, pe site-ul Operei Naționale din București. Este o inițiativă excepțională, ca în cazul unui eveniment, unei premiere, să se practice astfel de transmisii live pe site. Cele două distribuții beneficiau de cântăreți admirabili care stârneau răsplata aplauzelor publicului în momentele ariilor celebre. Se puteau sesiza însă, unele deosebiri în adaptarea la noul concept care presupune că interpretul cântăreț trebuie să fie și actor. La premiera de joi 10, noiembrie, distribuția avea invitați de peste hotare, care firesc, nu toți s-au putut adapta rapid, solicitării viziuni regizorale de a fi și actori. Erau ireproșabili sub aspect muzical Marina Comparato (Rosina), Alessandro Luciano (Almaviva), Roberto Abbondanza (Bartolo), toți din Italia și Ramaz Chikviladze (Basilio) din Georgia. Se remarcau însă, în desenul actoricesc al personajului, Ramaz Chikviladze și interpreții români care completau distribuția, Iordache Basalic (Figaro), Ana Donose de la Iași (Berta) și Ionuț Gavrilă (Fiorello și Sergentul). În cea de a doua reprezentație din 12 noiembrie, sub aspect teatral, toată distribuția cu interpreți români demonstra o adaptare remarcabilă la conceptul regizoral modern. Adrian Marcan era un admirabil Figaro, marcau nuanțat cu efect comic personajele Maria Jinga (Rosina), Tiberiu Simu (Almaviva), Vicențiu Țăranu (Bartolo), Horia Sandu (Basilio), Nicoleta Maier (Berta) și Daniel Filipescu (Fiorello și Sergentul). Sub aspect muzical, toți dovedeau profesionalism.

Cele două reprezentații cu distribuții diferite, prezentau un spectacol reușit, atractiv și pentru publicul tânăr prin inovația imaginii teatrale moderne, impusă de regizor.

P.S. Foto - Paul Buciuta și ... ATENȚIE în 1, 2, 3 și 4 decembrie, la cererea publicului, Opera Națională din București prezintă “VĂDUVA VESELĂ” în regia lui Andrei Șerban, spectacol al Operei Naționale din Iași. Pe blogul “Spectator” este comentat acest spectacol – eveniment.