“LUCIA di LAMMERMOOR” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

EMOȚIONANTĂ ÎNTÂLNIRE CU … “OGLINDA” LUMII NOASTRE

        

         După aproape o sută de ani de la premiera operei “Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, inspirat regizorul Andrei Șerban provoacă emoția descoperirii că povestea Luciei, rămâne și povestea celor de astăzi care se zbat capturați în fortăreața unor indivizi lipsiți de scrupule.

        

Gaetano Donizetti a fost un as al genului belcanto, evidențiat exemplar prin drama romantică din “Lucia di Lammermoor” pe libretul lui Salvadore Cammarano, după romanul lui Walter Scott “Mireasa din Lammermoor”. Regizorul Andrei Șerban surprinde chiar, și pe melomanii fani ai romantismului, prin modul în care respectând muzica lui Donizetti, scoate însă, la iveală și profunzimea dramatică, actuală a creației sale. Regizorul îmbogățește teatral imaginea libretulu schematic al romantismului dulceag, dă forță dramatică impresionantă, substratului tematic axat pe soarta omului lucid care poate ajunge în pragul nebuniei într-o lume dominată de militarism agresiv și politică abjectă. Lucia, eroina operei lui Donizetti, descoperim în propunerea lui Andrei Șerban, cum devine victimă nu a nebuniei personale, ci a unei societăți nebune în care trăiește.

        

Colaborând excelent, în primul rând cu scenograful arhitect Octavian Neculai, regizorul scutură acțiunea de praful imaginii clasice și castelul în care trăiește eroina devine o cazemată, o fortăreață. Decorul conceput spectaculos de Octavian Neculai este “un personaj”, sugerând prin două planuri, fortăreața în care Lucia e prizonieră. În prima scenă, spațiul de joc prezintă sala de pregătire a forței militarilor din fortăreața, aflată în subordinea lui Enrico, fratele Luciei, ofițer. Momentul prinde amplitudine teatrală și prin participarea acrobaților de la Circul Globus din Capitală.

Decorul își transformă apoi, miraculos imaginea prin manevrarea unor “scări” pe diagonala scenei, completat și prin alte elemente care indică spații de joc diverse. Decorul găzduiește în planul de sus al scenei pe cei din lumea dominată de fortăreața militară, reprezentați prin corul activ, comentator al unor momente. Transformările elementelor componente din decor, sugerează manipularea tragică a Luciei pentru a servi interesele politice, financiare, militare ale fratelui și celor aserviți lui. 

 Costumele imaginate modern de Lia Manțoc, completează imaginea acestui decor fantastic al unei lumi sumbre. Uniformele purtate de Enrico și militarii săi, amintesc de naziști. Îmbrăcată în alb, Lucia este spiritul pur, naiv, urmărit mereu îndeaproape de Alisa, femeia în negru din preajma ei. Edgardo, cel pe care Lucia îl iubește cu încrederea că o va salva din fortăreață, un bărbat cu temperament, dar simplist în judecarea situațiilor, poartă o cămașă roșu aprins. Fularul alb, Edgardo îl va împărți cu Lucia ca un simbol al unui inel de logodnă. Imaginea generală a reprezentației prin regie și scenografie propune spectatorului să privească în “oglindă” realitatea care îi amenință libertatea personală. Povestea clasică, romanțioasă a libretului ilustrată teatral admirabil și argumentat, evidențiază drama destinului Luciei, victimă a intereselor meschine a celor care conduc lumea. Regizorul atenționează din primul moment al acordurilor muzicale asupra convenției propusă de a înțelege altfel, “nebunia” eroinei, prin apariția Luciei la față de cortină, aflată parcă în căutarea unui refugiu.

Regizorul Andrei Șerban “traduce” scenic inventiv opera “Lucia di Lammermoor”, îi exploatează conținutul muzical și libretul pentru a le apropia emoțional de perceperea spectatorului de astăzi. Evident că interpreții sunt solicitați să practice un stil nou de interpretare a partiturilor și ca actori, nu numai vocal. Cei din distribuția de la premieră au servit remarcabil acest concept regizoral modern și erau nu doar, cântăreți deținători ai unui bogat palmares internațional, dar și actori. Andrei Șerban este o personalitate consacrată și ca regizor de teatru și pedagog, iar interpreților vocali din spectacolele de operă le aplică aceiași cerință ca și actorilor, de a se transpune în personajele care le revin.

 În personajul Luciei, o tânără din Tadjikistan, Venera Protasova era senzațională, demonstrând că interptul de operă, poate fi și un actor de valoare. În condiții de mișcare scenică activă, interpreta, delicată, grațioasă ca ținută, trăia interior stările personajului și interpreta ireproșabil ariile care suprasolicitau extensie vocală. Credibil combina cerințele de virtuozitate ale genului belcanto cu mișcarea scenică pentru a prezenta portretul Luciei, o ingenua cu suflet curat care vrea evadarea la lumină din cetatea, capcană neagră a fratelui. Cu sensibilitate dublată prin expresii gestuale, Venera Protasova prezenta, de pildă celebra arie a nebuniei Luciei, dezvoltându-i substratul emoțional al conținutul. Minunată era această cântăreață de operă care construia un personaj complex, nu numai prin muzică. Rar se întâlnesc astfel de soliști de operă care pot fi și actori. Libretul și muzica au personajul Lucia, drept pilon principal al operei, celelalte roluri fiind mai restrânse. Enrico și Edgardo sunt doar niște caractere egoiste, profitoare care nu percep stadiul de nebunie în care a ajuns societatea, aspect subliniat abil de viziunea regizorală. Ramon Vargas (Mexic), înzestrat cu o voce admirabilă, recunoscută în plan internațional, se dovedea a fi în Edgardo și un bun actor, când susține în ultima parte relația cu Lucia și apoi, disperarea pierderii iubitei.

Autoritatea lui Enrico, exprimarea intereselor personale egoiste ale fratelui față de Lucia sunt sugerate convingător în interpretarea lui Valdis Jansons (Letonia). Personajele argument ale situațiilor au fost ireproșabil conturate prin Ramaz Chikviladze (Georgia) în Raimondo, Andrei Lazăr în Arturo, Valentin Racoveanu în Normando și în special, Sorana Negrea în Alisa, umbra care o urmărește pe Lucia.

         Remarcabil se implicau în susținerea conceptului regizoral, corul și orchestra dirijată de Marcello Mottadelli.

          “Lucia di Lammermoor” este un spectacol de excepție, un eveniment cultural prin demonstrația regizorului Andrei Șerban, de a scoate în evidență sensurile muzicii prin accentuarea jocului scenic, cu aceiași rost care se acordă în teatru cuvântului.

P.S. Unii interpreți de operă, obișnuiți să stea drepți în fața dirijorului și să atace partitura vocală, pot fi revoltați de această viziune regizorală care îi solicită a fi interpreți totali, actori în ariile monolog cărora trebuie să le gândească atent și sensurile pentru personaj. Acești soliști de operă tradiționaliști, ca și cei conservatori din rândul melomanilor, au ocazia să înțeleagă prin acest spectacol, că opera astăzi, cucerește prin muzica sa când ilustrarea scenică dezvăluie și substratul acordurilor muzicale interpretate sensibil, nuanțat pentru profilul personajului și dorința de a transmite emoție publicului de astăzi.

În 25 februarie, Opera Națională din București, oferă o nouă reprezentație cu “Lucia di Lammermoor”.