EXHIBIȚIE … TEATRALĂ
“Micul prinț” de
Antoine de Saint-Exupery, scrisă în 1943 devine una din cărțile cele mai
cunoscute în lume care a atras și teatrul și filmul, înregistrând numeroase
dramatizări și ecranizări. Atracția se datorează faptului că această carte
captivează atât copiii, cât și adulții în egală măsură. Acțiunea este inspirată
de biografia personală a lui Antoine de Saint-Exupery (1900 – 1944), aviator,
dar și eseist, romancier și reporter, căzut pe frontul antifascist. “Micul
prinț”, scrisă într-un stil cu totul special, ca o fină alegorie încărcată de
metafore, propune ca temă judecarea unor reguli existențiale aparent simple.
Are la bază dialogul dintre un om matur – Aviatorul și un copil – Micul prinț.
Candid copilul pune întrebări despre lume care răscolesc maturul, îi întorc
gândurile la copilărie când curiozitatea nu primea întodeauna răspunsuri la
nedumeririle sale. Prin tematica subtil sugerată metaforic, acest “basm
fantastic modern” sau “micro-roman” cum mai este considerată scrierea, provoacă
emoție oricui, fie copil sau matur. Creatorilor de teatru, “Micul prinț” le
provoacă imaginația pentru transpunerea scenică, dar îi și obligă de a
transmite credibil tematica abordată de autor, unui public țintă diferit –
maturi și copii, laolaltă.
“Micul prinț” înregistrează la Teatrul
de Comedie un … record – copiii nu vor înțelege nimic din spectacol, iar
maturii se vor plictisi. Totul pornește și de la regizorul Alexandru Dabija
care implică substanțial în proiectul său o personalitate din zona artelor
plastice, pe Mircea Cantor, aflat pentru prima oară în confruntarea cu
solicitările scenografiei. La 39 de ani, Mircea Cantor este cunoscut la
Paris unde trăiește, în lumea artelor plastice prin expoziții de artă
experimentală pentru că în lucrările sale apelează la diverse instalații.
Artistul nu a conceput niciodată scenografia pentru un spectacol de teatru.
Desigur, am avut mari plasticieni, de pildă Sever Frențiu, care au colaborat cu
mult succes și ca scenografi cu regizorii. Mircea Cantor debutează
neconvingător însă, ca scenograf. Regizorul Alexandru Dabija și-a dorit o
viziune originală asupra “Micului prinț” pe care declară în caietul program de sală,
a fi “futuristă” și apelează la Mircea Cantor pentru vizualizarea teatrală a
experimentului său. Amintim că în 1908, Marinetti publica în “Le Figaro” –
“Manifestul futurist” pentru curentul unui limbaj artistic “îndepărtat de
realitate și de exprimarea logică” care vroia să servească mijloacele tehnicii
moderne de la începutul secolului XX. În scurt timp, curentul a decedat, a
încercat să revină în atenție prin “arta cinetică” în anii ’60, dar a rămas în
istoria artelor doar, ca o încercare de inovație.
Unul din apreciații regizori de teatru
ai prezentului, Alexandru Dabija ia drept pretext scrierea celebră a lui
Antoine de Saint-Exupery pentru un experiment “futurist” cu ajutorul lui Mircea
Cantor și “îndepărtează” exprimarea teatrală de orice logică. În numele
respectivului curent, absurd ales drept pretext, se aplică textului o adaptare exagerată.
Personajul copil, Micul prinț, călător prin universul planetelor, caută un
sprijin pentru singurul său prieten, o floare, metafora centrală din povestea
plin de poezie al lui Antoine de Saint-Exupery. Versiunea regizorului și
scenografului transformă “floarea” într-un … vulcan noroios care îl atrage pe
Micul Prinț prin noroiul ce “bolborosește” mereu. Imaginea generală a
spectacolului va “bolborosi” în jurul conceptului celor doi, ca și rostirea
replicii de către actori, rezultatul fiind o formă fără fond.
Mircea Cantor își începe experimentul
teatral în calitate de scenograf și autor al proiecțiilor video, din foaierul
teatrului, transformat în expoziție originală. La intrare, în partea dreaptă,
ridică o mică scenă cu podeaua plină de nisip, unde doi copii – un băiat și o
fată -, se joacă discret și au o construcție bizară deasupra. Pereții laterali
ai foaterului-expoziție sunt îngrădiți de ecrane, iar pe ultimul plasat în
unghi cu celălalt, vor fi proiectate filmulețe în alb-negru, firește, cu vulcanii
noroioși. În caietul program erau necesare măcar ca reclamă turistică,
precizări, că vulcanii ar fi cei filmați în județul Buzău, numiți “Pâclele mici
sau mari”. Derutat de cele văzute în foaier, publicul ajuns în sală, va
descoperi că pe scenă expoziția continuă prin alte două ecrane – unul în
fundalul spațiului de joc, altul pe o laterală a scenei, pe partea stângă
privind din sală. Ecranele se vor alătura, uneori în timpul reprezentației, iar
cel din stânga va obstrucționa spectatorii de la margine să urmărească, tot
filmulețe cu vulcanii noroioși. Sala este traversată de o punte pe care vor
păși unele personaje în drumul spre scenă. Mircea Cantor vrea să anime imaginea
acestui cadru scenografic cu ecrane albe și scena în negru, prin tot felul de “obiecte”
și prin costumele interpreților.
“Obiectele”
sunt minuțios realizate din țevi de aluminiu și indică fie scheletul avionului
căzut în deșert, fie un glob imens necesar personajului Geograful, fie o sticlă
pentru Lampagiu, etc. Mai animă unele scene, o ladă neagră decorată cu elemente
fosforescente pentru oaia solicitată ca desen de copil în debutul
reprezentației, suluri mari de hârtie folosite de Afacerist și … o Vulpe!
Această Vulpe se vrea a fi expresia cea mai originală a scenografiei. În programul caiet de sală există și
precizarea “concepție Vulpe: Tiberiu Toitan și Oana Micu”! Aproximativ cinci
minute spectatorii vor urmării personajul Vulpe, un construct ce umple aproape
scena cu imaginea unei vulpi cu blană răpănită, cu ochi luminoși care după labe
pare realizată din ansamblarea flexibilă a unor țevi mai ruginite și este
mânuită conștiincios de interpreții unor roluri, îmbrăcați acum, uniform în
negru ca păpușarii.
“Concepția Vulpe” și aparițiile Șarpelui într-un scaun cu
rotile pentru handicapați, completează “expoziția” scenografului Mircea Cantor
care nu susține prin nimic tema și subtila poezie a scrierii inițiale datorată
lui Antoine de Saint-Exupery. La rândul lor, costumele scenografului, vor să
indice exagerat tipologia personajelor. Avangardistă se vrea și imaginea
personajului central, Micul Prinț, transformat prin costum, coafură și machiaj
într-un “copil îmbătrânit” pe drumul parcurs în căutarea vulcanilor noroioși.
Distruge textul și anulează rostul actorilor
într-un spectacol de teatru, acest experiment futurist stupid. Cu excepția copiilor din foaier, trecuți în uitare pentru
reprezentația din scenă, întreaga distribuție se luptă să dea viață obiectelor
scenografiei. Obiecte importante pentru actori, vor mai fi și instrumentele –
hang, theremin și handbells, cu denumirile explicate în caietul program de sală. Îmbrăcați în
aceleași costume ca pentru Vulpe, negre cu glugă, actorii folosesc aceste
“obiecte” pentru interpretarea muzicii Adei Milea, “songuri” în versuri
stâlcite. Această muzică arată din nou, că stilul Adei Milea practicat reușit
în concertele de început ale carierei sale, a devenit manierist. Intervențiile
“songurilor” banale ale Adei Milea, sunt alte efecte, fără noimă plasate în
arhitectura teatrală a reprezentației. Tinerilor actori, remarcați în personaje
importante din alte spectacole, le revin acum, apariții minore în caricaturi de
personaje sau în figurație. Alexandru Bogdan este Înfumuratul și Geograful, Dan
Rădulescu, Lampagiul și vocea Vulpii, Lucian Ionescu, Afaceristul, dar ei sunt
și instrumentiști și cântăreți cu lavalieră pentru amplificarea interpretării
partiturii muzicale. Un alt tânăr actor apreciat, Bogdan Cotleț este distribuit
în rolul Aviatorului, personaj tratat de regie fără profunzime și importanța,
solicitate de poveste. Valentin Teodosiu în rolul Șarpelui și Eugen Racoți în
rolul Regelui, reușesc să dea cât de cât, sensuri replicilor rostite, în ciuda
desenului teatral penibil al personajelor – costum și machiaj.
Actrița cu valoare câștigată în
spectacolele de la Teatrul de Comedie și cel de la Naționalul bucureșrean
(“Între noi e totul bine”), Dorina Chiriac, în interpretarea personajului
cheie, Micul prinț, este cea mai afectată de demersul regizoral și scenografic.
Inexplicabil personajul apare ca “un copil bătrân” care rostește alb, fără
gând, întrebările esențiale ale lui Antoine de Saint-Exupery. În monologul
final, Micul prinț ajunge să “bolborosească” replica, când viziunea regizorală
îl trimite la moarte în brațele Șarpelui din scaunul cu rotile, iar același
“copil bătrân” se va arunca în gol de pe un dâmb din preajma vulcanilor
noroioși, în proiecția care completează acest final ilogic, conform intențiilor
de practicare în teatru a curentului futurist. “Numai cu inima poți vedea
lucrurile corect”, spune într-o replică Antoine de Saint-Exupery, iar această
exhibiție teatrală o ignoră, uitând de emoția care obligatoriu spectacolul
trebuia să o transmită prin sensurile multiple ale textului și prin personajele
metaforă ale poveștii.
“Micul prinț” este un spectacol care
nici măcar nu șochează ca experiment ostentativ. Distruge în numele
“futurismului”, farmecul și poezia unei scrieri de excepție, dar nici curentul
“futurist” nu îl servește, măcar. Dacă la început de secol XX acest curent
vroia să aplice în artă tehnica modernă, la început de mileniu trei, regizorul
și scenograful aveau prilejul chiar, să folosească pe deplin inovațiile actuale
ale tehnicii, desigur dacă erau mai inventivi. O dovadă a “futurismului” luat
doar, pretext pentru a motiva o viziune teatrală incoerentă este și afișul
imens al spectacolului din fața teatrului care reproduce jignitor pentru cel
care a fost Antoine de Saint-Exupery, una din ilustrațiile sale la cartea
“Micului prinț”. Trist rămâne, folosirea unor actori stimați de public într-un
spectacol în care devin “obiectele” unui regizor și unui artis plastic,
ambițioși, fapt ce îi dezavantajează la recompensarea cu aplauzele meritate.
P.S. Fotografii de Mircea Cantor.
În anul
ce a trecut, conform contractului de colaborare cu Teatrul de Comedie, nu am
putut comenta pe acest blog, nicio premieră. În 2017, contractul numai
funcționează și pot fi, din nou, “spectator”.
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327