miercuri, 8 februarie 2017

“ O INTERVENȚIE“ – TEATRUL ACT

ADMIRABILĂ ÎNTÂLNIRE CU TINERI CREATORI

        
Din nou, Teatrul Act – primul teatru independent de la noi, reușește să atragă atenția prin acest spectacol cu piesa dramaturgului contemporan englez, Mike Bartlett. Premiat pentru scrierile sale teatrale, acesta readuce în atenția publicului tema cuplului propusă de alți numeroși dramaturgi, dar o dezvoltă în mod original, implică în planul secund și contextul social fierbinte al atitudinii cetățeanului față de războiul din Orientul Mijlociu. Excelent compune dramaturgul relația de “prietenie” dintre un bărbat și o femeie, ca un fin psiholog cu atenție în prezentarea motivată a caracterelor celor doi și a conflictelor. Este o comedie tragică despre comunicarea astăzi, în relațiiile cuplului. Cei doi sunt “prieteni”, de fapt, îndrăgostiți, dar caracterele lor nu reușesc să înfăptuiască, relația de dragoste. Dramaturgul oferă partituri generoase actorilor.
         Tânărul actor, regizor și dramaturg, Radu Iacoban acceptă acum “rolul” de regizor și alege acest text bine construit ca o comedie tragică. Regizorul conduce punerea în scenă cu dibăcie, exploatând capacitățile deosebite ale actorilor Ana Ularu și Lucian Iftime și are un sprijin în decorul Iuliei Popescu alcătuit din o sumedenie de obiecte, bine alese. Decorul este încărcat la început, realist prin multe elemente aparent banale, numărul lor se reduce pe parcurs prin manevrarea lor chiar de către personaje pentru a spori și esențializa tensiunea conflictului dintre ele. Ingenios, regizorul departajează multe secvențe, în special două monologuri în care se motivează caracterul fiecărui personaj. În conformitate cu moda actuală, regizorul vrea să îmbogățească exagerat uneori imaginea teatrală prin intervenția unor artificii vizuale fără rost în a servi conflictul. Radu Iacoban confirmă însă, ca regizor din nou, priceperea de a coordona inspirat citirea scenică a unei piese prin îndrumarea actorilor, considerați punctul principal al expresiei teatrale.
        
Personajele sunt construite pe muchie de cuțit între a fi comice și dramatice. Profesional fiecare are un giob consolidat, ea este profesoară, el lucrează într-un domeniu special, de importanță în politica externă. Ea trăiește o viață personală izolată de lume și alcoolul o atrage pentru a uita singurătatea, iar el după trei ani de amiciție cu această femeie fermă în principii și-a găsit se pare, o iubită. Lunga lor prietenie presupune întâlniri adeseori cauzate de impasul în care se află existența fiecăruia. Tânăra actriță Ana Ularu, consacrată în film, apreciată în teatru, reușește în acest rol, o adevărată performanță. Actrița trăiește cu mare artă frământările care macină această femeie, tratate inteligent exterior cu ironie, dar interior, trăite emoțional dramatic. Ana Ularu sugerează admirabil și coerent intențiile de autoironie ale femeii nemulțumită de comportamentul prietenului, dar și dragostea față de el, ascunsă, cât și tristețea singurătății. Prin expresie, gest și rostirea cu nuanță a cuvântului, provoacă râsul privitorului, frânat imediat prin sugerarea situației dramatice prin care trece de fapt, personajul. Construiește ca un filigran acest rol dificil pentru că jonglează mereu cu substratul replicii.
      
  Lucian Iftimie, actor cu o bogată carieră și în teatrul independent, compune minuțios caracterul unui bărbat comod în relațiile pe care le judecă pragmatic, superficial în atitudini, dar legat interior totuși, sufletește, de această femeie specială. De la o scenă la alta, actorul sporește evidențierea fondului bun, tăinuit de bărbat, în manifestările exterioare ca un individ cu un caracter aparent egoist. Lucian Iftimie surprinde prin accentele espresiei subtil plasate pentru a atenționa asupra contextului care îi dictează comportamentul. Nu poate fi omis faptul, că actorii dau viață personajelor în imediata apropiere a spectatorilor în situații complicate, dar o fac cu naturalețe, fiind parcă desprinși din rândul publicului. Sunt senzaționali interpreții prin modul în care în profunzime analizează psihologia personajelor și o exprimă teatral.

         “O intervenție” se poate încadra în rândul spectacolelor deosebite ale stagiunii prin sincera transmitere a emoției în judecarea unor aspecte importante pentru viața unui cuplu astăzi.

Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere