O ADAPTARE POATE DEZAVANTAJA CONȚINUTUL PIESEI
Dinu Cernescu, regizor cu valoare confirmată de-a lungul vremii în o sumedenie de spectacole, rămase de referință, încearcă o apropiere de așa zisul curent la modă al “adaptărilor” și configurează un “sinopsis” al piesei, comprimă acțiunea în dezavantajul perceperii tematice și substratului replicii. Adaptarea textului inițial bogat în subtilități pare un “sinopsis” pentru o telenovelă cu multe episoade, în care personajele își vor dezvălui caracterele ambigue, îmbinarea minciunii, superficialității, nemulțulțumirii ratării cu dragostea. “Adaptarea”, se precizează în programul de sală, a fi “grație aranjamentului special al Universității Sudului, Sewance, Tennessee”, poate și pentru protejarea de taxa drepturilor de autor, dar dezavantajează însă, interpreții celor șase personaje în dezvăluirea complexității caracterelor.
Reîntâlnirea pe scena Teatrului “Bulandra” cu Dana Dogaru în rolul Big-Mama, este o altă surpriză plăcută; actrița și în absența multor replici, definește doar din priviri și atitudini profilul acelei mame cu un trecut dificil alături de soțul aflat acum, într-o situație extremă. Dana Dogaru urmărește atent și relația continuă a mamei cu toți cei din jur, fiind cea care judecă fiecăruia comportamentul.
Tudor Aaron Istodor deține o evoluție reușită în multe roluri din diverse spectacole, fiind în vârful talentelor generației tinere de actori, de astă dată însă, fostul sportiv de performanță Brick nu îi este potrivit carismei sale personale. În Brick, dramaturgul a investit o fină analiză psihologică pentru a îi sublinia ambiguitatea caracterului, suferința cauzată de sinuciderea prietenului bănuit și de o relație cu Margaret, imposibilitatea relației erotice cu aceasta, dar și tendințe sexuale ascunse, căderea în mrejele alcoolului. Regizorul tratează personajul forțat ca un sportiv cu piciorul în ghips, consumator mereu de băutură, iar textul “adaptării” reduce din replici cheie ale personajului.
Interpretul execută indicațiile regizorale și Brick cel șchiop, bea mereu, dar efectele alcoolului nu se fac credibil simțite, sunt punctate fără rost prin cântecele, suferința interioară a personajului care marchează și relația cu Margaret nu e sugerată, personajul e artificial în relații și conținut, lipsit de consistență. Tudor Aaron Istodor se apropie de personaj, doar în scena dintre fiu și tată, când reușește să prezinte efectul frământărilor interioare care îl macină pe Brick. “Pisica” Margaret prinde viață în interpretarea bogată în sugestii a tinerei actrițe de talent, Alexandra Fasolă; în ciuda rezumatului de replici din “adaptare”, actrița transmite ambiguitatea caracterului lui Margaret care își iubește soțul, dar e interesată și de obținerea moștenirii, e posibilă de minciună, dar și de sinceritate în relații. “Sinopsis-ul” atribuit piesei, afectează prezentarea complexității personajelor centrale – Margaret și Brick.
Lucian Ifrim și Silvana Negruțiu rezumă prezentarea corectă a fratelui avocat al lui Brick și a soției acestuia, cu intervenții uneori, caricaturale.
“Pisica pe acoperișul fierbinte” rămâne un spectacol frustrat de conținutul tematic amplu din cauza “adaptării”, un rezumat simplist de telenovelă de o oră și jumătate, atractiv totuși, prin atmosfera vizuală și interpretarea deosebită a unor personaje de către actori.
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327