”EVADAREA TĂCUTĂ`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala Atelier

 MEMORABILĂ EVOCARE A TRECUTULUI

Sperăm că mai mulți au citit cartea Lenei Constante (1903 – 2005), personalitate creatoare - plastician și scriitor, fondator al Teatrului Țăndărică unde a lucrat ca scenograf. A fost condamnată la 12 ani de închisoare ca deținut politic și eliberată în 1962. Lena Constante a lăsat posterității cărți document despre ororile comunismului instaurat în România după cel de al doilea Război Mondial. ``Evadarea tăcută`` cuprinde mărturiile sale din închisoare despre o epocă pe care nu avem dreptul să o uităm.

Oana Pellea, o valoare în mișcarea teatrală compune inspirat un ``one woman show`` ca Artist – Cetățean și dramatizează ``Evadarea tăcută``. Actrița și regizoarea acestei reprezentații originale precizează în foița program de sală - ``Spectacolul mi-l doresc o mărturisire și nu un spectacol de teatru. Scopul meu nu este performanța actoricească, ci o experiență umană împărtășită cu dumneavoastră. Îmi doresc ca textul și experiența unui fenomen uman pe numele Lena Constante să ajungă la spectatori. Pentru mine este o datorie de onoare să fac cunoscută publicului această Lecție de viață. `` Evocare timpului în care au fost victime mai mult de un milion de români în prcesele staliniste, o face impresionant Oana Pellea. 

Spectacolul devine mărturisirea sinceră a unui Om frustrat de libertate într-un regim dictatorial sinistru. 

Lectura scenică de astăzi a unor momente de viață din trecut, poate fi considerată o lecție de istorie vie, necesară și tinerei generații pe care nu o află din cărțile de școală, din păcate. Inițiativa Oanei Pellea merită aprecieri depline, este un eveniment provocator de a nu uita niciodată trecutul care a sfărâmat vieți și libertatea poporului nostru.

``CARAGIALE ALTFEL`` - gazdă TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala Media

 CARAGIALE ESRE ... CONTEMPORANUL NOSTRU

În urma unei documentări riguroase, actorul Nicolae Urs propune un ``one man show`` reușit pentru a demonstra că nu este doar o valoare a dramaturgiei noastre Caragiale, ci ... contemporanul nostru prin numeroasele comentarii politice publicate la timpul său, alături de mărturii referitoare la Eminescu, Creangă, Delavrancea și Aurel Vlaicu. ``Articolele`` lui Caragiale se referă la cum privesc societeatea politicienii, la starea culturii, artei, de parcă ar fi scrise astăzi.

 Nicolae Urs se transpune dibaci în persoana Caragiale și realizeazî o performanță luminând o zonă mai puțin știută din personalitatea celui care la finalul vieții a emigrat și a murit la Berlin. Nicolae Urs, actor de marcă al teatrului nostru, oferă publicului o ``lecție de cultură`` cu scop emoțional și provocator de a privi realitatea zilelor noastre. Cu discreție, în rolul de regizor, Nicolae Urs, evocă epoca lui Caragiale prin proiecții și ilustrație muzicală și o aduce în actualitate.

``Caragiale altfel`` este însă, o producție independentă, nu a Naționalului bucureștean. Spectacolul rămâne o realizare meritorie la care publicul se amuză și aplaudă, dar ... rămâne și pe gânduri când constată că societatea noastră nu a înregistrat o evoluție consistentă sub diverse aspecte, iar Caragiale ne este mereu contemporan prin scrierile sale satirice.

P.S. Repertoriul prezent al teatrelor de stat și independente e sufocat de piese derizorii. Rare sunt inițiative cultural educative cum au propus în recitaluri Oana Pellea și Nicolae Urs, adevărați creatori, dăruiți rostului teatrului de cizelare spirituală a publicului.

``FAMILY. EXE`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala Toma Caragiu``

RADIOGRAFIE IZBUTITĂ A PREZENTULUI

Publicul se va amuza la acest spectacol de lansare a stagiunii de toamnă la Teatrului ``Bulandra``. Amuzamentul va fi însă, dublat de constatarea dramatică a comunicării într-o familie din zilele noastre. Comunicarea se rezumă astăzi, în principal la interesele personale și banul dictează relațiile. ``Family. Exe`` este ``un spectacol de Mimi Brănescu``, autorul piesei și regizorul. Scenarist, dramaturg, regizor și actor la bază, Mimi Brănescu și-a afirmat personalitatea creatoare în filme, la televiziune și în teatru. Tema de bază preferată de dramaturg și scenarist, rămâne relația de comunicare fie în familie, fie într-un segment social. De la debutul în teatru cu piesa ``Bigudiuri``, urmat apoi de ``Gunoierul``, ``Genul acuzativ`` și alte piese, până la scenariul serialului de succes ``Las Fierbinți``, Mimi Brănescu inspirat a realizat adevărate ``radiografi`` ale relațiilor interpersonale.

În ``Family. Exe`` dramaturgul continuă demersul și propune un subiect actual prin analiza relațiilor din fanilia lui Laurențiu. Acesta este un om de afaceri cu rezultate consistente financiar, înstrăinat de rudele care îl solicită doar pentru bani. Laurențiu își convoacă întreaga familie să îi dea un răspuns de ce nimeni nu a deschis telefonul la apelul său când a avut un accident cu mașina. Conflictul se susține în principal, prin o serie de monologuri – răspuns la întrebare lui Laurențiu dat de fiecare personaj – Mama venită cu Marian, amantul ei, soția Andreea și Tobi, prietenul omului de afaceri, dar și amantul soției, Polixenia, sora lui și Anton. Personajele se caracterizează prin esența acestor monologuri. Dialogul este susținut prin replici încărcate de umor, dar cu un substrat amar. 

În calitate de regizor și în urma experienței sale ca actor, Mimi Brănescu se bazează pe interpretarea actorilor. Regizorul nu apelează la curentul efectelor vizuale cu proiecții, etc. Pentru îndrumarea actorilor și susținerea relațiilor dintre personaje este folosit decorul lui Andu Dumitrescu, simplu și atractiv în prezentarea livingului modern din vila lui Laurențiu, compus din module diverse. Spectacolul are ritm, tensiune, iscate și de scurte pauze în dialog, survenite din tăcerea de câteva clipe a personajelor aflate în căutarea răspunsului la întrebarea capului familiei, un om harnic în afaceri.

Laurențiu este personajul central și Gheorghe Ifrim îi acordă o interpretare meritorie prin modul subtil de a marca nefericirea interioară a celui lipsit de afecțiunea familiei care îl tratează doar ca un suport financiar, dar și vinovăția sa că nu a găsit o cale de dialog major cu cei apropiați. Excelentă este Manuela Ciucur în prezentarea Mamei, o femeie frivolă cu pretenții de vedetă în carieră, preocupată de interese personale. ``Pictorul`` Anton prin Cornel Scripcaru obține aplauzele publicului pentru monologul satiric în care personajul exprimă credința sa în ... ``arta modernă`` pe care dorește a o servi. Interpretarea actorului este admirabilă. Soția Andreea, neglijată de soțul aflat mereu în deplasare pentru afaceri, revine Oanei Tudor. Cu măsură actrița arată duplicitatea și cauzele adulterului acelei femei afectată și de singurătate. Cu pricepere definește Andi Vasluianu pe Tobi, amic cu Laurențiu, dar și amantul soției, lipsa de caracter a personajului. Paula Niculiță creionează insuficient profilul Polixeniei, sora care crede că fratele trebuie să îi susțină financiar familia. Un rol de compoziție , Marian cel cu probleme de sănătate, amantul mamei, este cu finețe interpretat comic de Lucian Ifrim. Relațiile dintre personaje sunt bine susținute de întreaga distribuție care demonstrează plăcerea interpretării unei piese cu partituri în care actorii cred..

``Family. Exe`` este un spectacol reușit, de satiră cu subtext dramatic la adresa comunicării într-o societate dominată de interesul meschin pentru bani. Publicul va aplauda acest spectacol captivant prin veșmântul comic, bogat în ținte spre realitatea curentă. 

``E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT !`` - TEATRUL ACT

 REȘITĂ DEPLINĂ A TENDINȚEI DE MODERNIZARE A ACTULUI TEATRAL

Spectacolul Teatrului (independent) Act a fost selectat pentru Festivalul Național de Teatru (ediția a 33-a) - ``Laboratoarele sensibilului`` și rămâne printre puținele selecții care au servit exemplar tema aleasă de ``curatori``.

Textul are drept autor – Breach Thratre cu echipa sa care a propus în 2018 un spectacol cu trimitere spre actualitate despre un proces din 1612. Documentele rămase astăzi arată că procesul a fost intentat de adolescenta Artemisia Gentileschi pentru viol lui Agostino Tassi, ea a devenit apoi o pictoriță recunoscută ca valoare de istoria artelor plastice. Cu abilitate construit conflictul e susțiul prin replică și personaje. Textul aduce o temă mereu actuală – ``adevărul`` actului justițiar ce poate fi nedrept de multe ori din diverse motive – mărturii false ale celor chemați la proces și statutul social al celui acuzat. Judecarea cazului din secolul al XVII-lea e prezentată prin interpretarea doar a trei actrițe. Lor le revin roluri diverse tipologic, cele centrale - Artemisia și Tassi profesorul de desen al tinerei, dar și cele de judecători, grefieri, martori. 

Emilia Bebu, Florentina Țilea și Mihaela Teleoacă reușesc autentice performanțe de interpretare. Canoanele cunoscute în spectacolele tradiționale sunt spulberate fără tendințe exagerate de ``adaptare``, fără efecte derizorii de proiecții și de nudititate a actorilor, aplicate de mulți regizori în numele curentului de modernizare a actului teatral. 

MIHAELA TELEOACĂ, EMILIA BEBU și FLORENȚA ȚILEA

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu și echipa sa propun un spectacol coerent ca esență culturală majoră pentru actualitate, emționant care lasă publicul cu respirația tăiată. Vizual imaginea reprezentației este minimalistă, dar cu accente simbolice rafinat plasate. Scenografa Alexandra Boerescu marchează spațiul gol al scenei, doar prin câteva obiecte cu semnificație majoră pentru acțiune, ca de pildă acel cufăr al documentelor procesului. Costumele merg pe același demers inspirat, interpretele sunt uniform îmbrăcate în negru și întreprind transformarea în diferite personaje prin accesorii de veșmânt albe sau în negru în cazul lui Tassi, ori prin lenjerie intimă de culoarea pielei, când se petrece violul adolescentei pictorițe. Regizorul folosește cu pricepere scenografia și prin dirijarea mișcării scenice pentru a spori suspansul subiectului. Fundalul găzduiește proiecția celor două tablouri celebre.  

Suzanna și bătrânii

``Suzanna și bătrânii`` este și cel în care pictorița și-a exprimat cu suflet drama trăită în adolescență, iar motivul tematic al inspirației pentru tablou face trimitere cu subînțeles la o altă poveste, evocată în text. Scena violului din acțiune se petrece cu acest tablou proiectat semnificativ și este compusă cu delicatețe de regizor și interprete. Muzica lui Alexandru Suciu contribuie la tensiunea reprezentației prin motive de muzică liturgică, pop și rock. O poveste din secolul al XVII-lea se transferă magic în realitatea curentă.

Această magie, experiment sub aspect teatral este o reușită deplină prin interpretarea celor trei actrițe. Definesc credibil personaje rapid, în imediata apropiere de public. Emilia Bebu se transpune în Artemisia, trăind intens fragilitatea tinerei, vulnerabilitatea naivității celei care speră că autorul violului o va lua de soție, dar și forța interioară a celei care luptă pentru recunoașterea faptei lui Tassi, pentru adevăr.``E adevărat, e adevărat!`` este replica ei spre final adresată direct și publicului pentru a convinge de dreptatea revoltei sale. Excelent prezintă acest personaj tânăra actriță, dar și alte personaje ce îi revin. Excelentă interpretare se atribuie și pentru Florentina Țilea care sugerează cu finețe aroganța lui Tassi cel prețuit de Papă, dar și profilul altor personaje în care se transformă prin expresie. Mihaela Teleoacă în doamna Tuzia din preajma Artemisiei și în alte tipologii implicate în proces, demonstrează pe deplin atributul de excelentă. Duplicitatea personajelor – martor sau judecător este nuanțat sugerată de această actriță aflată în vârful carierei interpreților de valoare. Prin o continuă relație între personaje, prin ținută corporală, gestică, privire și rostirea replicii cu subtext, cele trei actrițe realizează performanțe. 

``E adevărat, e adevărat, e adevărat !`` poate fi considerat un eveniment pentru formula modernizării teatrale. Are logică și consistență tematică, e captivant și emoționant, provocator. Din păcate, puține sunt astfel de spectacole, gândite creator plauzibil în intenția de inovare teatrală.

``GERTRUDE`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Studio

 GERTRUDE ȘI SINUCIDEREA LUI ... `` HAMLET``

După unsprezece ani, prețuitul regizor Silviu Purcărete se întoarce cu echipa sa – Dragoș Buhagiar (scenografie), Vasile Șirli (muzică) pe scena Naționalului bucureștean și montează ``Gertrude`` de Radu F. Alexandru. Acceptă textul pornit din ``studiul`` autorului să descopere alte sensuri subtile piesei ``Hamlet`` de William Shakespeare. O precizare – regizorul nu a realizat niciodată un spectacol cu ``Hamlet``.

Motivele introducerii în repertoriul teatrului a acestui text, dau critici literari care au definit ``Gertrude``, fie ca o ``capodoperă ... una dintre cele mai întrăznețe replici date marelui Will`` (Răzvan Voncu), fie ``un recital intelectual alert, bazat pe o altă logică narativă decât cea cunoscută deja`` (Pia Brînzeu). E drept, sunt în literatura dramatică unii scriitori care au promovat curentul de a realiza piese de teatru în urma unei analize cu sens actual personal al celor clasice. Unii au reușit, alșii au eșuat.

``Studiul`` lui Radu F. Alexandru duce la descoperirea vinovăției Gertrudei, regina mamă a lui Hamlet, de uciderea soțului rege. Sensurile multiple ale piesei lui Shakespeare se rezumă la această ``descoperire``. Duplicitatea Gertrudei, amanta de 24 de ani a fratelui soțului rege decedat, explodează prin ambiția femeii pentru obținerea puterii absolute în regat, alături de Claudius, amantul. Fiul Hamlet, refugiat la studii de patru ani la Wittenberg, vine acasă pentru a participa le înmormântarea regelui tată. Refuză categoric să îi urmeze la tron, dar e dornic să afle cauza morții. În preajma curții regale mai apar Polonius cu fiica sa Ofelia , Horațio și Duhul celui ucis. Polonius devine un rol importat ca semnificație, reprezentând slujitorul perfid care cunoaște totul despre comportamentul șefilor săi. Hamlet cere deshumarea și necropsia celui decedat. Acuzat de nebunie află până la urmă că tatăl său este de fapt Claudius. Amicul său Horațio îi subliniază că ``Tatăl tău l-a ucis pe tatăl tău``. Crima a aparținut mamei și lui Claudius. În final, Hamlet se sinucide, Claudius îl împușcă pe Polonius, că știa preamulte despre crimă, iar locul lui Polonius la curte este dat lui Horațio și cuplul amanților criminali poate dormi liniștit. Pe scurt acesta e subiectul textului ``studiu``. Concluzia ``analizei`` efectuate piesei lui Shakespeare ar avea drept temă – mârșăvia poftei de stăpânirea absolută a puterii. 

Textul este alcătuit din secvențe ale situațiilor, ca pentru un posibil film. Personajele nu mai au consistență, sunt scheme pentru faptele din acțiune. Replicile sunt fade, lipsite de substrat. ``Logică narativă`` nu există. Motivul ``anchetei`` declanșată de naivul student Hamlet privind moartea regelui, e provocat de Duhul acestuia, de visele studentului. 

Regizorul Silviu Purcărete tratează acest text confuz în argumentarea acțiunii și temei, urmărind sârguincios ilustrarea secvențelor solicitate de scriitură. O face original, atractiv, fără să apeleze la proiecții, prin decorul minimalist conceput de Dragoș Buhagiar. Jocul încadraturii secvențelor pentru spații diverse este excelent și dă suspans reprezentației. Sunt manipulate ``cortine`` - ziduri negre care încadrează pe diferite dimensiuni situațiile. Se completează decorul în scene importante conflictului prin accente de mobilier cu rost simbolic plasate. Apar două fotolii roși cu trimitere la tronul regal, o cadă de baie cu trimitere la relația erotică timp de 24 de ani a cuplului de amanți, o masă lungă, o masă de disecție a celui decedat. Costumele sunt ca notă generală atemporale, cu accente pentru tipologia personajelor. Lui Horațio îi revin însă, costume special croite de parcă ar proveni din lucrările pictorului Feranando Botero unde personajele erau deformate prin forme pline. Vizual spectacolul stârnește curiozitate. Muzica lui Vasile Șirli completează inspirat tensiunea ``anchetei` prin contrapunctul muzical din fiecare secvență.

Claudiu Bleonț (Gertrude)), Mircea Rusu (Claudius) și Marius Manole (Hamlet)

Cum regizorul a fost catalogat drept ``conformist``de o ``analistă`` a conflictului iscat de premiile UNITER, Silviu Purcărete apelează acum, la o distribuție masculină și pentru roluri de femeie, cum erau ... conformiste și distribuțiile pe vremea lui Shakespeare! Acest experiment text – regie este servit de actori și prin lavaliere sau voci din off . Personajul central Regina-Mamă îi revine lui Claudiu Bleonț. Încearcă să redea actorul duplicitatea Gertrudei ca amanta pasională a lui Claudius, dar și mamă iubitoare. ``Să smulgem ce ni se cuvine și să ne bucurăm de viață!`` rostește Gertrude drept concluzie a faptei sale criminale. Claudiu Bleonț creionează personajul din astfel de replici. Ofelia, personaj artificial construit drept argument în conflict, este Lari Giorgescu. Actorul se supune docil textului și interpretarea rămâne derizorie. Lui Marius Manole îi revine studentul Hamlet. Actorul deține capacitatea să joace personajul Hamlet din piesa lui Shakespeare, acum se luptă să explice intențiile de a cunoaște adevărul morții neașteptate a regelui. Alexandru Potocean se luptă și el să compună pe Horațio, un șmecher cu multe fețe, cunoscător se pare al culiselor regale. Directorul artistic al Naționalului, Marius Bodochi este ``Duhul``. Paul Chiribuță, colaboratorul lui Silviu Purcărete la Limoges, când regizorul era director la Centrul Dramatic, interpretează pe Polonius. Activ actor acum la Teatrul ``Toma Caragiu`` din Ploiești, Paul Chiribuță încearcă să scoată personajul din neclara caracterizare. Mircea Rusu, fostul director interimar al Naționalului bucureștean, încearcă același demers pentru prezentarea lui Claudius. Actorii, nume apreciate pentru roluri din alte spectacole, devin acum executanți de ... prestație artistică pentru un text în viziunea prețuitului Silviu Purcărete.

``Gertrude`` se înscrie în rândul spectacolelor experiment teatral prin textul ales din diverse motive greu de înțeles pentru un ``teatru național``, unde publicului chiar i de putea oferi ``Hamlet`` de Shakespeare în regia lui Silviu Purcărete.

P.S. În Festivalul Național de Teatru - ``Laboratoarele sensibiulului`` a fost introdus ca invitat peste programul anunțat și spectacolul ``Gertrude``. Se integra conceptului ediției a 33-a a Festivalului comentat mai jos.

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU / Ediția a 33-a

 ``LABORATOARELE SENSIBILULUI`` CU ... ``VARIAȚIUNI`` LAMENTABILE

Festivalul Național de Teatru (FNT) proiect al UNITER, a câștigat în timp atenția meritată drept un eveniment cultural tradițional. Directori artistici ai evenimentului, precum Alice Georgescu sau Marina Constantinescu, selectau din stagiunea teatrală dintr-un an, spectacolele din țară în numele VALORII având drept temă esențială cultura prin teatru. La ultimele ediții, directoratul artistic responsabil de calitatea FNT, a devenit ``curator`` al programului și alcătuit din trei persoane, fiecare cu subiectivismul său ... estetic. 

Afișul este REPREZENTATIV pentru programul FNT!

A mai venit și blestemata pandemie, plus starea finanțării mișcării teatrale care a căzut grav în criză, în vreme ce evoluția tehnologiei a fost spectaculoasă și totul a afectat teatrele subvenționate sau independente. Rezultatul a provocat sporirea inovației în creativitatea actului teatral, transformată în curent practicat preponderent de tineri regizori. Ei, ca și colegii actori, să nu uităm, sunt rezultat al instruirii profesionale în multele universități de artă ivite, aceasta fiind o altă problemă majoră necesar a fi dezbătută - metoda pentru cizelarea capacității fiecărui tânăr dornic pentru profesia de a servi teatrul, filmul, etc. Astfel, curentul dorinței de inovație dictat și de transformările sistemului social, sporește. Actuala ediție a FNT confirmă curentul prin intenția tematică - ``LABORATOARELOR SENSIBIULULUI``` aplicată în selecția spectacolelor .

``Curatorii`` - Oana Cristea Grigorescu, Cătălin Ciobotari și Mihaela Michailov au selectat din stagiunea 2022 – 2023 peste 25 de producții teatrale din țară, puține și din străinătate, cu ``estetici diferite și limbaje teatrale variate``. În numele temei alese argumentul principal nu a fost VALOAREA, ci principiile personale ale celor trei, rezumate astfel - ``calitatea de cercetare artistică a spectacolului; atmosfera de laborator teatral recognoscibilă, într-o formă sau alta în produsul scenic finit; potențialul de creșterea unor echipe teatrale, reprezentative; componența estetică sau interesele publicului``. 

Titlul tematic pompos de ``laboratoare`` demonstrează că FNT s-a transformat într-o pledoarie pentru un curent să îi spunem ``estetic`` confuz în esență. Ultimul principiu al selecției era ``interesul publicului``, iar primul referitor la ``calitate``, bine că nu era indicată ``valoare``. ``Curatorii`` au vrut să demonstreze că așa va arăta viitorul teatrului. Evident că interesul tinerilor creatori a fost vizibil în sălile de spectacol cu dorința de a se inspira pentru viitorul lor fragil, dar unii și părăseau sălile în timpul unor reprezentații.

Selecția era haotică prin alăturarea câtorva spectacole remarcabile cu sens major de posibilă inovație teatrală pe un mesaj actual, cu o mulțime de ``laboratoare`` lipsite de o elementară execuție teatrală credibilă ``sensibil`` emoțional. Cuvântul ``sensibil`` are mai multe sensuri, dar în FNT era servit numai sensul unui experiment adeseori penibil. Inovațiile teatrale se manifestau în general prin aceleași elemente – tehnologia cu proiecții, apelearea mereu a fumului în scenă, microfone și lavaliere pentru actori, încercări de relaționare cu publicul, lipsite de provocare credibilă, fără răspuns din partea acestuia, accente muzicale stridente și dans, dezbrăcarea interpreților la bustul gol sau mai mult. E drept au absentat, telefoanele mobile ori laptopurile. Unele viziuni ``novatoare`` apelau la numele lui Cehov sau Shakespeare ca demers de ... marketing, textele fiind ``creații`` ale regizorilor ambițioși a fi și dramaturgi. De ce oare nu folosesc precizarea ... ``în loc de`` Shakespeare sau Cehov ?

Se alăturau ``laboratoarelor`` câteva spectacole precum ``Băieții de zinc`` sau ``Neliniște``, ``Agnes, aleasa lui Dumnezeu``, ``Mass``, ``E adevărat, e adevărat, e adevărat!`` sau ``Hedwig ind the andgry inch```. Ele pot fi considerate și exemple de spectacole originale, ieșite din canoanele obișnuite, construite teatral cu logică de regizori, fără apel la efecte ieftine , având la baza expunerii – ACTORII. Regizorii acestor spectacole – Yuri Kordonsky, Bobi Pricop, Sânziana Stoican, Andrei și Andreea Grosu, Alexandru Mâzgăreanu, Răzvan Mazilu, au demonstrat că textul și mesajul său prind viață convingător în principal prin îndrumarea actorilor, iar cadrul interpretării personajelor trebuie să le fie sprijin major, nu să le anihileze exprimarea scenică. Alegerea textului de către acești regizori avea un scop clar tematic și cu mesaj actual, fără să îl terfelească prin ``adaptări`` sau ``după`` X .

Selecționerii actualei ediții în marea majoritate a ``laboratoarelor`` prezentate, vroiau însă, să demonstreze cât de inovatori sunt regizorii, de la text la punerea în scenă, chiar dacă ACTORII devin victime, o masă de manevră. ``Calitatea`` dorită de conceptul proiectului ignora alarmant rostul cultural de ``oglindă`` a realității a unui spectacol de teatru, servea doar ``interesul publicului`` pentru audiența unor programe tv de divertisment sau ``reality show``jenante tematic. Radu Afrim rămâne singurul regizor care a cultivat cu fantezie inovația teatrală și a reușit să o consolideze în timp ca exprimare  credibilă transmiterii unui mesaj tematic actual.

Eșecul acestei ediții a FNT rămân ``laboratoarele`` sale cu tendință avangardistă. Am ales pentru exemplificare ``Scorpia neîmblânzită``, `Visul`` , ``Livada`` cu pretext Shakespeare și Cehov. Sunt vârf de lance al motivării selecției efectuate pentru ideea - ``Laboratoarele sensibilului`` și lor se pot alătura și alte exemple prezentate în FNT.

FNT a avut și o sumedenie de alte manifestări, ca de obicei într-un festival– dezbateri, lansări de carte, lecturi de text, expoziții, plus ... noutatea de a se adresa prin spectacole ... elevilor în școli. Această ``noutate`` e un demers ``cultural`` remarcabil, dar ciudat pentru promovarea unui curent teatral lipsit tocmai, de esență ... cultural educațională. Educația în învățământ produce ... analfabetism funcțional, iar rezultatul s-a văzut chiar și în unele din ``laboratoarele`` festivalului .

``SCORPIA NEÎMBLÂNZITĂ după WILLIAM SHAKESPEARE, text și spectacol LETA POPESCU, după o adaptare de Maria Manolescu`` - precizează cu astfel de litere afișul producției Teatrului Național ``Lucian Blaga`` din Cluj – Napoca. Autoarea spectacolului Leta Popescu precizează la rândul său - ``Spectatorii pot vedea `Îmblânzirea scorpiei` în două variante care răspund în opoziție întrebării `îmblânzirea` este un ritual de cucerire a femeii sau este un ritual de `îndobitocire`? (...) Prefer să las dezbaterea deschisă și să mă gândesc în continuare la cine trebuie îmblânzit și de ce - femeia? bărbatul? publicul? creatorul de teatru?`` Răspuns ar vrea să dea ``creatoarea de teatru`` prin temele alese spre a provoca răspunsurile publicului la teoria proprie de modernizare a expresiei teatrale, la feminism, plus la aluziile absurde la comunism și la ... bietul Shakespeare. 

Pentru ``creația`` sa teatrală se inspiră de la Shakespeare cu formula ``teatru în teatru`` și derulează reprezentația pe două planuri principale – sala și posibilul ei public și planul referitor la construcția unui spectacol cu ``Îmblânzirea scorpiei``. Evident că important rămâne cel care pledează pentru teoria sa privind teatrul contemporan, iar personaje principale nominalizate în foița program de sală, devin – Ruxandra, regizoarea spectacolului, Ana, autoarea rescrierii, Sergiu, un spectator, Virginia, o spectatoare, Geta, plasatoarea teatrului, Vică, regizor tehnic, Miha, sufleor. În planul secund apar și cele ale bătrânului William. Purtătoare de cuvânt a temei este Ruxandra, cea revoltată pe tradiții care ajunge în final să poarte veșmântul unui ... gândac drept metaforă vizuală și să precizeze că femeia ... nu este un gândac de bucătărie!

Sub aspect teatral, totul era haotic compus. Se apela la toate elementele știute ca inovație teatrală – proiecții , fum, microfoane, muzică, dans, încercări de relaționare cu publicul, dezbrăcarea lui Petruccio la bustul gol, ironic considerat drept bărbatul fatal, costumația personajelor din piesa inițială concepute ca pentru povești desenate pentru copii și multe alte artificii teatrale exagerate, fără motivații convingătoare. Lipseau e drept, telefoanele mobile! Actorii recitau exterior replicile propuse de adaptarea după ..., după , X autori. 

Acest haos scenic avea drept rezultat ... și amuzamentul unui anume public care se credea la un spectacol de estradă ieftin sau la un divertisment tv. 

``Laboratorul`` de creație al Letei Popescu ignora menirea de milenii a teatrului drept act educațional cultural, provocator emoțional, servea doar ``îndobitocirea``... unei anume categori de public victimă a analfabetismului funcțional, în numele teoriei sale de modernizare a teatrului! Apelarea la numele Shakespeare ca efect de marketing, demonstra că Leta Popescu a uitat că Shakespeare rămâne contemporanul nostru, tocmai prin temele abordate, veșnic actuale, profund explicate prin conflict și personaje. Feminismul, actuala doctrină teoretică, are un miez și în piesele lui Shakespeare, dar nu ca o exagerare de afirmarea drepturilor femeii lipsită de argumente consistente.

Producția acestui ``laborator`` era JALNICĂ prin intenții tematice și tratare teatrală așa zis modernă. 

``VISUL`` - producție a teatrului independent ``Reactor de creacție și experiment `` din Cluj -- Napoca. Text – Alexa Băcanu, regie – Dragoș Alexandru Mușoiu, subiect - ``putere & educație``. Tema se vroia a fi foarte actuală – abuzul sexual al femeii în mediul artistic, inspirată de curentul american - ``# metoo``. Acțiunea se derula într-o clasă cu studenți la actorie, condusă de un profesor ... ``maestru``. Studenții se pregăteau pentru un examen cu scene din ``Visul unei nopți de vară`` de Shakespeare. ``Visul`` tinerilor studenți de a fi actori era însă, spulberat de comportamentul profesorului care mai și violează o studentă. 

``Creația`` regizorală se vroia a fi un ``experiment`` de spectacol musical. Muzica se datora nu mai puțin de ... 12 (!!) compozitori, aglomerați într-un montaj asurzitor, repetat mereu, dar lipsit de melodicitatea songurilor și de sens major raportat la text. Cei 12 interpreți dovedeau pregătirea calităților muzicale și pe astfel de compoziții, în special cinci dintre ei cărora le reveneau partituri mai ample. Ei nu aveau de interpretat personaje complexe, le revenea doar cântatul. Restul echipei alcătuia un cor care repeta mereu și o serie de întrebări stupide printre care și ``Cum am ajuns aici?``.``Experimentul`` era argumentat teatral prin efecte de fum și dirijarea luminii, plus lavaliere și microfoane, dezbrăcarea profesorului, etc.

Textul superficial compus vroia să servească tematic acest ``experiment``. Dar nu abuzarea sexuală a studentelor arată starea învățământului artistic actual. Starea sa jalnică e dictată de majoritatea profesorilor DOCTORI care nu au în CV nici o creație ca actori sau regizori, iar studiu în clase cu o mulțime de cursanți se rezumă la cursuri care nu includ și cizelarea lor profesională elementară – vorbire, dicție, respirație, mișcare, etc. Studenții devin victime, nu prin posibile abuzuri sexuale, ci prin consistența unui învățământ artistic fragil concepută. Universitățile de artă scot absolvenți numeroși ca ... rulmenți pe bandă rulantă pentru o uzină într-o mișcare teatrală care nu îi poate folosi și puțini, foarte puțini pot reuși afirmare. Textul era o făcătură tematică. 

Întrebarea cântată ``Ați omotât teatrul, nu numai eu?`` avea totuși un răspuns - cum se omoară teatrul într-un ``laborator`` de creație experimentală.

``LIVADA`` - Teatrul Municipal ``Matei Vișniec`` din Suceava, firește în contextul acestui festival, era o adaptare DUPĂ cunoscuta piesă de Cehov - ``Livada de vișini``. Mai nimerit era titlul ``Livada de după vișini`` și servea viziunea regizorală în stilul curentului actual aplicat dezastruos lui Cehov și de Slava Sambriș. Regizorul din Chișinău ne avertiza că spectacolul său ar fi ``despre decăderea morală și sfârșitul unei epoci (...), despre nostalgia după trecut, prezentul dezrădăcinat și viitorul incert. `` Spectacolul era însă, un exemplu despre ... viitorul incert al teatrului căzut în capcana așa numitului curent modernist.

Programul de sală preciza din prima frază argumentarea realizatorilor sectacolului - ``Cehov a schimbat în mod fundamental teatru ca mijloc de exprimare a unui concept modern de manifestare a experiențelor umane și a stărilor sociale``. Și dacă în secolul al XIX-lea, genialul prozator și dramaturg Cehov a schimbat ... ``modern`` teatrul, în secolul actual, îl schimbă ... regizorul! Slava Sambriș extrage de la Cehov numele personajelor și subiectul acțiunii – vânzarea unei livezi de vișini. În adaptare,  subiectul acțiunii devenea de neînțeles, prin argumentarea cauzelor vânzării cu personajele transformate schematic unele în caricaturi, lipsite de croiul psihologic prin care Cehov dădea valoarea modernă a scrierii, Relațiile dintre personaje nu mai existau. Mișcarea scenică determina o agitație hilară a personajelor, continuă, susținută strident prin accente muzicale, sonore permanente. 

Dezbrăcarea la bustul gol și nici efectele de fum, nu absentau din această viziune regizorală. Normal, conceptul regizoral modern, apela la proiecții pe fundalul scenei, greu de descifrat pentru că imaginea era anulată de jocul luminilor. 

Vizual scena era sufocată de un decor încărcat de moblier și obiecte de un alb cenușiu. Rostul decorului era explicat publicului din debutul reprezentației de viziunea regizorală. Se proiectau pe mici ecrane indicații ... pentru spațiile de joc - ``Accesorii, jucării, diverse``, ``Moblier``, ``Casă``, ``Oferte diferite`` cu îndrumarea susținută și prin mișcarea scenică că acțiunea se derulează ... într-un anticariat cu vânzări ale trecutului.

Viziunea regizorală modernă avea drept bază trimiteri metaforice absurde. De pildă, prezența unui copil în toată agitația (reprezentant cică al viitorului). Acest copil însoțește și personajul Charlotta să care pe un fel de trenă, obiectele din decor! Efectele plasate insistent de regie se vroiau metafore, simboluri ale ``modernizării`` lui Cehov, ales a fi speculat aberant astăzi ca nume celebru, uitând de valoarea piesei mereu actuale tematic.

În cele trei ore ale reprezentației se isca întrebarea - ``Oare ce a vrut să comunice publicului acest spectacol modern?``. Răspunsul era ... NIMIC! A fost dat și de o serie de spectatori care părăseau sala în timpul spectacolului sau la pauză.

``Livada`` arăta cum un ``laborator sensibil`` se ``dă`` după ... vișinii lui Cehov să fie actual într-un curent de așa zisă modernizare teatrală.

P.S. Curatorii`` se vede că nu au descoperit în teatrele din întreaga țară decât ``laboratoarele sensibilului`` considerate de ``calitate``. Aceasta ediție a Festivalului Național de Teatru prin numeruosele ``laboratoare`` selectate pe principii estetice așa zis moderne, ridică însă o întrebarea – PUBLICUL VA VALIDA ACEST DRUM AL ``ESTETICII`` NOVATOARE sau TEATRUL E PE TOBOGANUL DEGRADĂRII MENIRII SALE CULTURAL EDUCAȚIONALE? 

X – FEST / Festivalul Internațional de Teatru Tânăr / Prima ediție

 ``LIMITE`` ... SPULBERATE

Teatrul Excelsior (pentru copii și adolescenți) a organizat în perioada 7 – 15 octombrie acest festival de senzație pentru mișcarea teatrală cu tema - ``LIMITE``, sens posibil și``granițe``. Directoul X – Fest, Vlad Cristache, un tânăr regizor de prestigiu și directorul interimar al teatrului, a completat tema festivalului prin o serie de întrebări - ``Cât de departe putem ajunge ca ființă umană care sunt limitele personale (...) ? Care sunt limitele impuse de societate și care dintre ele devin doar obstacole în nevoia noastră de a gândi și de a ne exprima liber ? (...) Care sunt limitele teatrului și în ce măsură nevoia disperată de a împinge și mai departe limitele tehnologiei va afecta arta noastră ?`` Răspunsuri au încerct să dea creatorii celor 18 spectacole invitate din Germania, Franța, Cehia, Grecia și firește România. Rămân discutabile răspunsurile prin spectacole la aceste întrebări substanțiale despre limitele personale și limitele societății, ca și libertatea de gândire a unui act artistic în fața ``limitelor`` tehnologiei. 

Starea mișcării teatrale actuale se confruntă cu degringolada iscată de curentul modernizării expresiei teatrale, pornit și de la evoluția rapidă a tehnologiei. În majoritatea cazurilor curentul suferă de absența substanței afective, de educarea emoțională prin tema și mesajul, transmise publicului. De-a lungul secolelor au tot apărut diverse curente și ... au apus. Teatrul a mers înainte pe drumul său de educație emoțională. 

Am ales pentru a comenta trei exemple de ``limită`` teatrală depășită, trei spectacole din acest program amplu, reușit ca bună intenție să dezbată răspunsurile la întrebările citate mai sus. Dar ... mai apare și o altă întrebare – tinerii spectatori rod mulți ai analfabetismului funcțional sau tinerii regizori creatori de inovații teatrale, cum privesc ``oglinda`` actualității prin actul teatrul afectat și de tehnologie în prezentarea esenței realității ? 

Intențiile cultivate prin X – Festival sunt demne de stimă prin alegerea temei ``LIMITE``, rămâne de văzut în viitor cum actul teatral dă și dezleagă credibil răspunsuri la întrebările directorului acestui festival provocator. 

``O ISTORIE A VIOLENȚEI`` - spectacol datorat cunoscutului regizor german Thomas Ostermeier, a fost punct central al atracției. Este o personalitate recunoscută pentru intențiile de revitalizarea teatrului contemporan și a încercat din nou să își susțină principiile. Spectacolul a înregistrat un turneu internațional și este o coproducție a Schaubuhne Berlin cu o serie de alte colective teatrale. 

Spectacolul era doar O RELATARE despre o posibilă crimă și relația erotică dintre doi bărbați – localnicul Eduard cu Reda provenit dintr-o familie de emigranți algerieni, totul petrecut în noaptea de Crăciun. Thomas Ostermeier alege versiunea scenică a romanului autobiografic de Edouard Louis pentru a ataca simplist o diversitate de teme actuale – migrația, discriminarea rasială, frica de homosexualitate, cât și atitudinea obscură a autorităților statale. Personajul Eduard relatează la microfon istoria trăită în noaptea de Crăciun când ar fi avut loc și o posibilă crimă și întâlnirea cu Reda, sentimentul de compasiune față de situația lui, dar și violarea sa erotică în urma căreia ajunge la ... doctor, după constatarea că Reda ar fi și furat ceva din casa lui. Relatarea este dublată și susținută prin secvențe concrete prin care se vor îmbinate notele tematice, fie cu dramatismul, fie cu ironie, cu țintă violența personală.

Teatral spectacolul era dezlânat și prin dorința de a fi modern ca vizualizare. Primele episoade erau marcate de proiecții pe fundalul scenei mari a Teatrului Național din Capitală, proiecții ce acopereau interpretarea actorilor. Următoarele episoade se axau pe interpretarea excelentă a personajelor centrale – Christoph Gawenda (Eduard) și Laurenz Laufenberg (Reda). Proiecțiile fie cu chipul personajelor, fie cu amănunte din investigarea unei posibile crime, anulau stările personajelor și lăsau posibilul act criminal drept o metaforă a violenței. Efecte cu accente muzicale live ca și momente de dans, interveneau în relatare ca sensuri metaforice exagerate. Inovațiile expresiei scenice trebuie să servească substratul tematic al temei alese în mod credibil, să transmită emoție. Thomas Ostermeier depășea prin viziunea sa regizorală, ``limitele`` perceperii unei teme de mare gravitate astăzi – violența. Când universul uman se confruntă acum cu violența crimelor a două războaie, ``O istorie a violenței`` rezuma tema gravă a violenței, specificată cu pretenții în denumirea spectacolului, la motivații particulare și superficial prezentate sub aspect ``tehnologic`` scenic. Spectacolul era limitat ca sensuri majore, fără a servi rostul de a se raporta la transmiterea unui mesaj  publicului despre violență, cu adresă emoțională, reda doar un caz particular.

``CEA CARE PRIVEȘTE LUMEA`` se vroia ``un manifest al unei generații mai tinere împotriva unei lumi pe care nu o înțelege``, cum argumentează tema, autoarea spectacolului Alexandra Badea (text și regie). Substratul temei se ilustra în text prin doi adolescenți, o fată – Dea din Franța și un băiat – Enis, emigrant dintr-o țară neagră supusă mizeriei sociale. Fiecare adolescent este afectat de conjunctura în care trăiește și a trăit - Dea de familie și legile sociale, Enis care studia muzica și e preocupat de lectură provenea dintr-o familia intelectuală, distrusă de nevoia părăsirii țării, cu mama rămasă în altă țară, singur acum în Franța, fără acte. Întâlnirea lor într-o pădure cu trunchiuri tăiate ale copacilor (metafora vizuală regizoaral), îi schimbă fetei atitudinea rebelă și va încerca salvarea lui Enis prin transportul ilegal în mașina părinților în Anglia. Transportul eșuează și Dea e anchetată de un inspector de poliție. Pe scurt acesta ar fi subiectul confuz al textului.

Teatral confuzia sporește. Proiecțiile indică aberant manipularea a două planuri paralele ale acțiunii – cel din pădure a întâlnirii celor doi adolescenți și cel cu anchetarea fetei, prezentă în scenă în dialog cu anchetatorul de pe ecran pe care îl percepi la început ca un posibil psiholog analist al visurilor de viitor ale adolescentei. Proiecțiile anulează și stările personajelor și interpretarea actorilor. Dialogurile dintre adolescenți sunt mereu false în consistența prin raportarea la vârsta lor. Adolescenții ``filosofează`` despre lume și legile ei strâmbe care le spulberă visurile, dorințele de viitor precum niște maturi cu credințe personale social și chiar politic. Miezul tematic afirmat de realizatoarea spectacolului prin text și regie nu are autenticitate.

Producția franceză a acestui proiect teatral independent rămâne un argment derizoriu și pentru premiul acordat emigrantei din România după `89, Alexandrei Badea de către Academia franceză pentru ``întreaga sa operă dramatică``. Singurul merit al spectacolului ``Cea care privește lumea`` era că ... dura o oră, în care``privea`` însă, fals lumea. Nu comunica nimic credibil despre tragedia emigrației și nici despre situația adolescenților din orice țară ar fi ei. Acest spectacol arăta cum ``limitele personale`` își spun cuvântul și în actul artistic.

``FRONTAL`` - ``o adaptare foarte liberă după Povestea unui om leneș de Ion Creangă``, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, spectacol de Gianina Cărbunariu, demonstra un alt aspect discutabil pentru actul teatral – ideologia personală a regizorului pentru a privi realitatea curentă. Regizoarea Gianina Cărbunariu, directoare a teatrului din Piatra Neamț, a trecut de la drumul debutului excelent parcurs pentru teatru document, necesar actualității, la teatrul politic ca tentă teatrală. Adaptarea ``foarte liberă`` condamnă penibil scrierea lui Creangă și fără rost pentru aspectul unei teme actuale importante pentru România, fondurile acordate asistaților sociali.Textul provocator la început, dezvolta apoi cum asistații sociali, toți, sunt victimele unor antreprenori veroși! Documentarea pentru acest demers teatral este absentă în text. În cele opt episoade drept argumente pentru viziunea regizorală, asistații sociali sunt doar victimele sistemului capitalist ce are numai servitori profitori pentru interesul financiar personal. Plasată sus pus în scenă o antreprenoare de ... jocuri de noroc batjocorește pe cei săraci, alături de un alt antreprenor plasat în scenă care bate violent un angajat din ... vietman . Astfel, toți asistatații sociale devin victimele unui sistem social și politic. Așa zisa documentare teatrală pentru acest text este alarmantă ca analiză prost investigată a unui sistem social. Se merge pe RĂUL general al aplicării sistemului, fără a acorda atenția cuvenită ``lenei`` celor care stau la cârciumă plătiți de stat din taxele celor care muncesc pentru asistații sociali, dar și antreprenorilor care cu mare greutate legislativă au realizări sau a familiilor numeroase ignorante pentru viitorul copiilor. Situația de rău social general devine tema reprezentației. Textul vrea să transmită tinerilor spectatori cărora dorește a se adresa, că sistemul este total vinovat . Hibele sistemului sunt majore, discutabile și la noi, dar ... nu se pot expune teatral fără o argumentare documentată, numai prin credința personală a regizorului că totul e RĂU și cei SĂRACI deveniți asistați sociali sunt victime. 

Teatral, evident reprezentația folosește priecțiile ca să ilustreze de pildă, o discuție penibil configurată scenic, între profesorii unei școli pe tema gravă și actuală a menirii educaționale, aiurea introdusă textului. Nu lipsesc nici microfoanele atribuite actorilor ca mijloc ... modern de comunicare. Interpretarea actorilor era sub orice ``limită`` a credibilității. Viziunea regizorală practica și o posibilă relaționare directă cu spectatorii cu sugestia că sunt vinovați de dramele asistaților sociali.

``Frontal`` depășește ``limitele``perceperii fenomenului dramatic al realității și este construit cu credința personală tematic a realizatoarei de a se exprima teatral, din păcate , fără echidistanță și minimă documentare. De la teatrul document reușit, dificil de prezentat scenic, Gianina Cărbunariu trece la teatrul ... politic gândit personal. 

P.S. Exemplele citate mai sus, propuse de nume cunoscute, nu fac să sugereze decât calea pornită de un curent teatral lipsit de ``limite``logice în exprimare tematică și scenică.