TEATRUL “NOTTARA” – “ANIVERSAREA”

AMBIȚIE DE ORIGINALITATE EȘUATĂ

Întâlnim din nou înscrierea în repertoriul unui teatru a unei propuneri regizorale ambițioase și discutabile, atât pentru personalitatea, profilul instituției, cât și ca rezultat artistic. Teatrul “Nottara” își caută de mult un profil și nu îi găsește, așa că nu e o surpriză opțiunea actuală repertorială. “Aniversarea” aparține danezilor Thomas Vinterberg și Mogens Rukov. Este scenariul cunoscutului, și în 1998 mult premiatului film “ Festen”. Regizorul Vlad Massaci și-a dorit să pună în scenă scenariul acestui film de succes. Filmul își are însă, modalități de expresie diferite de cele ale teatrului. Filmul pornește de la un scenariu și nu de la o piesă de teatru. Pentru a fi transpusă pe ecran, piesa de teatru este ecranizată spre a se adapta cerințelor cinematografiei. Filmul se bazează în primul rând pe suportul imaginii, pe expresia prin montaj a planurilor, ce înlocuiesc adeseori explicațiile, argumentele replicii. Filmul trăiește, emoționează prin imagine și mai puțin prin cuvânt. Între propunerile de ilustrare ale unui scenariu de film și cele ale unei piese de teatru sunt mari diferențe. Transpunerea teatrală a unui scenariu de film este în genere sortită eșecului, oricât de inventivi ar fi regizorul și scenograful. Diferențele dintre un scenariu de film și o piesă de teatru au fost ignorate de regizorul Vlad Massaci. Peste toate, scenariul acestui film, “Festen “ are un specific tematic mai apropiat înțelegerii celor din spațiul nordic, decât publicului mioritic.

Spectacolul durează o oră și patruzeci de minute. În debutul reprezentației încep să se adune membrii și prietenii familiei lui Helge (Alexandru Repan) pentru a aniversa împlinirea vârstei de șaizeci de ani de către acesta. Fiul său, Christian (Ion Grosu) venit de la Paris, pare neliniștit și emoționat, fratele său, Michael (Dan Bordeianu) este exuberant, dar cu un comportament dur față de soția sa. Este și revoltat că tatăl nu l-a invitat la aniversare când el e singurul din familie care i-a dăruit un nepot. Copilul îl însoțește și aproape tot timpul va fi prezent în scenă asistând naiv la cumplitele destăinuiri ce vor urma. Se mai evocă și moartea surorii celor doi frați, Linda (Christina Păun) a cărei fantomă se plimbă discret prin scenă. Deasemenea, Helene (Ada Navrot), venită și ea de pe alte meleaguri, caută și descoperă o epistolă de la sora sa decedată, Linda. Acest prolog de aproximativ treizeci de minute pentru prezentarea bizară a personajelor este mult prea lung într-un spectacol de teatru. Urmează apoi îndrumarea publicului spre un posibil conflict. La aducerea tortului pentru sărbătorit, Christian îi propune tatălui să aleagă din două plicuri, unul care va conține discursul dedicat aniversării sale. Va citi apoi calm, cum în urmă cu treizeci de ani, Helge, tatăl,… și-a violat doi copii – Linda și Christian -, și a întreținut cu ei mai mult timp relații sexuale!!! Reacțiile familiei – Else, mama și soția sărbătoritului (Catrinel Dumitrescu), bunicii, ceilați copii ai lui Helge și chiar ale lui -, cât și reacțiile celorlanți participanți la aniversare, sunt surprinzătoare, când consideră a fi doar o glumă cele povestite de Christian. Sărbătorirea lui Helge continuă. Se mai face, șocant, o nouă precizare, precum că și mama a surprins relațiile sexuale ale tatălui cu cei doi copii ai săi. Până la urmă, Helge va încerca un discurs de iertare pentru cele făptuite și va părăsi familia care va face la masa de aniversare, unde participă și decedata Linda, o poză de grup. Christian anunță că va pleca la Paris cu Pia, una din servitoarele “fericitei” familii. Toată această dramatică poveste despre imoralitatea unui părinte care a distrus destine, se derulează pe scena studio “ George Constantin” prin intermediu a 19 personaje (!!) de multe ori toate prezente în modestul spațiul de joc oferit de sală. Se dovedește astfel că … teatrul nu-i ca filmul ! Efectele dezvăluirilor lui Christian cel marcat de faptele unui tată iresponsabil, filmul le prezenta folosind tehnica specifică a prim-planurilor. Într-un spectacol de teatru e imposibil să descopri reacțiile a 15 personaje așezate la o masă, personaje care nu au un ajutor al expunerii stărilor prin care trec prin replică, deoarece sunt prezente într-un scenariu de film, nu o piesă de teatru. Regizorul Vlad Massaci a apelat la soluția derizorie a amplasării pe lateralele spațiului de joc a două monitoare ce transmit prim-planuri cu expresii ale participanților la dramatica aniversare. Pe monitoare vor mai apărea și imagini cu unele personaje când vor fi exilate în afara scenei. Efectele sunt greu de urmărit de spectatori pe micile monitoare când acțiunea continuă a se derula în scena aglomerată cu personaje. Viziunea regizorală tratează superficial tragedia destinelor frânte de inconștiența unor acte imorale, acoperite de ipocrite relațiilor de familie. Regia nu a putut găsit soluții să ilustreze teatral un text ce este dedicat mijloacelor de ilustrare specifice celei de a șaptea arte. Astfel, efectul emoțional scontat, cât și cel de provocare a spectatorilor pentru a judeca și condamna faptele imorale invocate, sunt anulate.

Scenografia lui Ștefan Caragiu este însă admirabilă, atât sub aspectul decorului, cât și ca desen al costumelor. Decorul fastuos e conceput până în mici amănunte semnificative, încercând să suplinească lipsa de teatralitate a scenariului de film. Spațiul de joc e dominat de masa festivă aranjată după tipic sărbătoresc. Costumele sugerează eleganța unei lumi înstărite. Scenografia lui Ștefan Caragiu rămâne poate singura reușită a acestui spectacol în care un regizor ambițios și-a dorit să fie original punând în scenă un scenriu de film, de parcă dramaturgia a dispărut.

Distribuția reunește numeroși actori apreciați de public. Fiecare schițează, atât cât scenariul îi permite, personajul atribuit. Lui Alexandru Repan i-a fost distribuit imoralul personaj, Helge violatorul. Actorul creionează autoritatea, ipocrizia, îngânfarea acestui straniu personaj. În Else, Catrinel Dumitrescu redă sensibil amărăciunea femeii supuse despotismului celui care i-a distrus familia. Ion Grosu sugerează, cu sinceră trăire interioară, dorința lui Christian de a supune judecării faptele tatălui ce au dus la decesul surorii sale și i-au marcat existența. Uneori convenția teatrală aplicată unui scenariu de film îl frustrează de posibilitatea exprimării doar prin expresia chipului și gesturilor. Când în scenă sunt peste 15 personaje greu poate atenționa un actor asupra reacțiilor stârnite de situația dramatică în care se află personajul său. Se detașează prin șansa aparițiilor în unele momente în care Helene nu are în preajmă aglomerate mai multe personaje, interpretarea Adei Navrot . Actrița definește în profunzime portretul fiicei rebele despărțită de familia sa ipocrită. Dan Bordeianu, în blamatul fiu Michael, mai reușește deasemenea, momente credibile în definirea personajului. Completează distribuția : Camelia Zorlescu (Bunica), Corneliu-Dan Borcia (Bunicul), Emil Hossu (Helmut von Sachs), Gabriel Răuță (Kim), Raluca Gheorghiu (Pia), Lucian Ghimiși (Lars), Cristina Păun (Linda), Mihaela Subțirică (Mette), Andrei Japhet (Gbatokai), Raluca Jugănaru (Michelle), Ionuț Anghel (Frederik), Corina Dragomir (Sara), Ciprian Duică (Cameramanul) și Eduard Epure (Copilul – chiar un copil), obiligat să asculte istoria violurilor din scenariul danez. Actorii au roluri de plan secund cu intervenții sporadice importante pentru derularea unui film, rămase însă fără efectul scontat de scenariu într-un spectacol de teatru. Ilustrația muzicală aleasă de Cristi Juncu, arii din opere, ca de pildă aria tatălui din “Traviata” ( !! ) dau adeseori o coloratură penibilă reprezentației.

“Aniversarea” rămâne un exercițiu eșuat de demonstrație că teatrul poate ilustra o scriere concepută pentru film, un scenariu. Rezultatul este un spectacol plictisitor și confuz.