TEATRUL
… ADEVĂRAT LA SUPERLATIV
Un eveniment
cultural a făcut cadou
bucureștenilor Primăria Municipiului prin activa asociație ArCuB, în
parteneriat cu Britsh Council, Festivalul Shakespeare, Fundația Shakespeare și
Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, în zilele de 11 și 12 iulie. În
turneele sale internaționale, The Globe Theatre of Shakespeare a poposit și în
Capitala noastră cu spectacolul “Cum vă place” de Shakespeare, prezentat în
piața “George Enescu”, în fața a peste o mie cinci sute de spectatori, cu
intrare liberă. Spectacolul este rodul proiectelor acestui prestigios teatru
londonez, la secțiunea Globe
Education’s Playing Shakespeare. Trebuie să amintim și câteva date din istoria
acestui teatru emblematic pentru cultura engleză. În 1599 s-a construit și
înființat ca spațiu al companiei lui Shakespeare, “Oamenii lordului
Chamberlain”, unde Will era … unul din acționarii cu 12,5 %. În 1613 clădirea a
fost mistuită de flăcări, ca în perioada 1614 să se reconstruiască pe același
loc și să funcționeze până în 1642. A fost reconstruită modern, la două sute și
ceva de metri de vechiul loc din Londra, în 1997, unde funcționează cu mare
succes în prezent, cu o stagiune continuă, fără … concedii de vară, cu programe
multiple, baza fiind repertoriul Shakespeare.
O trupă cu opt actori admirabili,
majoritatea tineri, colaboratori permanenți ai Teatrului mai numit în limba
noastră “Globul lui Shakespeare”,
au oferit prin “Cum vă place”, un spectacol exemplar pentru ce înseamnă teatrul
adevărat prin forța comunicării rostului cuvântului și transpunerii în diverse
personaje trăitoare sincer ale situațiilor diverse, dramatice sau comice. Cu
excepția lui Will Featherstone în Orlando, de curând absolvent al studiilor de
teatru, Deirdre Mullins în Rosalinda și Beth Park în Celia, roluri savuros interpretate, colegii
lor - Tobias Beer, Will Mannering, John O’Mahony, Will Oxborrow și
extraordinara Emma Pallant, au avut de jucat două sau trei personaje,
dezvoltând excelent particularitatea fiecărei partituri.
Era o adevărată
performanță interpretarea lor ! Peste toate, întreaga trupă cânta la diferite
instrumente, dar și vocal (muzica Olly Fox) și dansa remarcabil în variante ipostaze (coregrafia Georgiana Lamb).
Majoritatea momentelor muzicale erau “cortine” pentru indicarea schimbării
locului acțiunii și situațiilor. Într-un decor aparent simplu cu “lăzi” de lemn
și accesorii mărunte, dar semnificative, ingenios și prin soluțiile de
funcționalitate – două planuri de joc etajate, scări - (scenografia Hannah
Clark), regizorul James Dacre conducea întreaga echipă într-un ritm alert și
construia teatral rafinat, echilibrat, momente comice, dar și pe cele sensibil
poetice. Măestria acestui cunoscut regizor britanic, ca și a actorilor slujea
linia teatrului adevărat pe esența cuvântului și a relațiilor. Se juca la față
de scenă sau printre spectatori, dar în nicio clipă, niciun actor nu se
îndepărta de personaj, chiar și când nu avea replică și era în planul secund al
situațiilor. Fiecare moment era trăit interior cu sinceritate, ca și relațiile
și situațiile printr-o debordanta poftă de joc, și o dăruire a actorilor.
Înveșmântați în costume abil desenate pentru caracterizarea fiecărui personaj prin nuanța accesorului,
apropiate ca stil de secolul XIX, comod de purtat toamna, actorii ignorau
canicula din Piața “George Enescu”. Și spectatorii au uitat de temperaturile
verii caniculare timp de aproximativ trei ceasuri cât a durat spectacolul,
fiind vrăjiți de fluxul emoționant transmis de interpretarea acestor maeștrii
ai teatrului adevărat credibil.
Cei de la “Globe” au oferit un exemplu despre cum se poate
“citi” scenic astăzi, Shakespeare și transmite, respectându-i scrierea, ideile
sale nemuritoare. Poate că unii din tinerii noștri regizori care practică
soluția “un spectacol după Shakespeare” sau o “adaptare”, dacă au vizionat
acest spectacol electrizant ca imagine teatrală, vor învăța să renunțe la
intenția lor ambițioasă de a răstălmăci penibil opera marelui Will.
“Cum
vă place” intră în categoria acelor spectacole prezentate la noi de trupe de
peste hotare, cum a fost în actuala ediție a Festivalului Shakespeare – “Romeo
și Julieta” a regizorului lituanian Korsunovas sau cu foarte mulți ani în urmă,
“Regele Lear” în regia lui Peter Brook cu Paul Scofield. Acestor spectacole
memorabile se alătură și producțiile noastre de excepție – “Troilus și Cresida”
în regia lui David Esrig (Teatrul de Comedie) , “Furtuna” în regia lui Liviu
Ciulei (Teatrul “Bulandra”), “Hamlet” în regia lui Alexandru Tocilescu (Teatrul
“Bulandra”) și … “Cum vă place” în regia lui Liviu Ciulei (Teatrul “Bulandra”).
Din păcate, în stagiunile curente nu mai apar la noi, astfel de spectacole de
valoare. De ce ? Pentru că pe lângă harul actorilor și regizorilor de astăzi,
se simt lipsurile unei pregătiri culturale temeinice, dar și … tehnice pentru
efortul creator al celor distribuiți într-o piesă de Shakespeare.
P.S. Merită felicitări cei de la ArCuB
pentru efortul de a oferi acest spectacol, numerosului public bucureștean
prezent în număr foarte mare nu la un concert rock, ci la un eveniment cultural
teatral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu