“ÎN VIZITĂ LA DOMNUL GREEN” – TEATRUL EVREIESC DE STAT

REUȘITĂ ÎMBINARE ÎNTRE TRAGIC ȘI COMIC

         În ultimul timp, repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat prin spectacolele realizate prinde consistență în calitate și dezvoltă interesul Marelui Piblic. Un ultim exemplu este și “În viziă la domnul Green”, un reușit spectacol despre prejudecăți și lipsa de comunicare ce poate determina suferințe dramatice.

         Autorul piesei, Jeff Baron este o personalitate apreciată în lumea spectacolului american, fie teatru, operă, operetă sau film; Jeff Baron a scris romane, dar și librete, iar piesa sa “În vizită la domnul Green” a fost răsplătită cu numeroase premii, jucată pe diverse meridiane în 43 de țări, tradusă în 23 de limbi străine. Tematica foarte actuală propusă într-o formulă ingenioasă, cu replică vie, dezbate prejudecățile privind două domenii, cel sexual și cel religios, ce frământă societatea actuală și sporesc lipsa comunicării interumane. Scrisă pentru două personaje, piesa împlătește stări și confruntări, când cu fină ironie, când cu fior tragic. Pe scurt, un bătrân evreu din Manhattan, trăiește sentimentul amar al singurătății, după moartea soției. Green apare la început ca un bătrân de 87 de ani ciufut, dar intervine în viața sa în urma unui accident, tânărul Ross, un om activ. Fiecare se dezvăluie apoi, că are probleme personale majore, dar comunicarea le va schimba modul de a privi existența. Partiturile lui Green și Ross, sunt ample, bogate în sensuri,  personajele fiind complex construite de dramaturg.

         Tânărul regizor Erwin Șimșensohn reușește să transpună scenic admirabil confruntările dintre aceste personaje prin doi actori de excepție – Virgil Ogășanu (Green) și Tudor Istodor (Ross), vârfuri ale unor generații diferite ca vârstă. Textul, o înșiruire de scene în evoluția relațiilor conflictuale dintre Green și Ross, solicită un montaj vizual special. Printr-un decor realist, scenografa Irina Moscu definește casa bătrânului Green, o sufragerie în stil american încărcată de multe obiecte și mobilier, funcțională pentru derularea mișcării personajelor. Concepe și un geam imens în fundal prin care se zăresc casele de pe o stradă din Manhattan, fundal pe care dibaci îl va folsi regizorul drept ecran pentru proiecțiile unor fotografii. Acestea devin impresionant liantul între scene, fiecare expunere a lor marcând trimiteri spre biografiile celor doi. Proiecțiile sunt o altă reușită a regiei. Sporește emoția montajului scenelor tragicomice, muzica inspirat compusă de A.G. Weinberger. Un ritm flexibil impune viziunii sale regizorale Erwin Șimșensohn prin construirea meticuloasă a fiecărui moment, fie pe linie ironică, fie pe cea sensibil dramatică, fructificând solicitările textului. Regizorul dovedește că a îndrumat atent și actorii care rămân pentru public, marea reușită a reprezentației.

Tudor Istodor (Ross) și Virgil Ogășanu (Green)

         Virgil Ogășanu înfăptuiește ceea ce se poate numi o creație exemplară. Prin replici scurte dar percutante ca sens, prezintă biografia lui Green și actorul întodeauna acordă amplitudine cuvântului prin gest, expresie și ținută. Fie are lacrimă în privire când Green este obligat de situație să dezvăluie că are o fiică, Rachel de care s-a înstrăinat în urma mariajului, fie este ironic când judecă starea singurătății sale. Prejudecățiile lui Green că fiica nu a acceptat un soț de aceiași religie sau că Ross are o altă orientare sexuală, sunt excelent exprimate prin trăirea interioară a interpretului, un maestru al subtilității expresiei. Mereu fiind prezent în scenă, Virgil Ogășanu dezvăluie substratul fiecărei situații și captivează emoțional publicul. Dificil prin constructul dramatic este și pentru Tudor Istodor rolul lui Ross pe care îl interpretează nuanțat, în profunzime. Ross devine un tânăr sufletist, dornic de comunicare, dar actorul cu subtilitate exprimă și durerea personajului datorată prejudecății  societății față de homosexualitate. Cu inteligență, Tudor Istodor se ferește de expresii banale pentru a sugera că Ross este gay și acordă firesc ținutei personajului și sensibilitate în relațiiilea cu Green. Momentul dramatic de confesiune față de Green, când Ross suferă o înfrângere în familia sa, este remarcabil susținut de Tudor Istodor care din nou, demonstrează a fi un talent de excepție.

         “În vizită la domnul Green” se înscrie în rândul spectacolelor de interes pentru Marele Public prin interpretare și tematică, este ceea ce se mai poate numi și “teatru adevărat” de emoție și gând.