REUȘITĂ PRIVIRE ÎN STRĂFUNDUL UMAN
Titlul piesei este o
capcană pentru că propune nu un act public de terorism, ci atenționarea asupra
terorismului existent în străfundul uman. Piesa lui Vladimir și Oleg Presniakov
– dramaturgi, producători și regizori de teatru ruși, apare pe scenă în 2002,
când mapamondul nu era atat de alarmat de acte teroriste. Ca niște vizionari,
frații Presniakov parcă au prevăzut însă, pericolul terorismului când au scris
această “psihanaliză” despre tensiunea interioară ce zace în fiecare individ și
se poate amplifica în act terorist. Piesa este captivantă, original compusă din
șase scene de sine stătătoare, radiografii tragicomice din segmente diferite
ale vieții curente unde apare și acționează tensiunea interioară. Aceasta prin conflicte
particulare este amplificată până la teroare, fie într-o corporație, fie
într-un cuplu, fie într-un parc, etc. Originalitatea fraților Presniakov se
manifestă și prin personajele fără nume, dar bine definite tipologic. Unele par
a fi conduse și prin mai multe scene pentru a construi subteran o posibilă
acțiune finalizată tragic. Pasagerul de la “Aeroport” care pierde avionul în
urma unei alarme din cauza unui posibil act terorist, poate fi și Bărbatul
înșelat de soție cu un alt Bărbat (“Dormitorul”) și cel care trece îngândurat
printr-un “parc”, dar și Pasagerul criminal din “Avionul”.
Regizorul Felix Alexa, apropiat de
frații Presniakov și prin realizarea la Teatrul Metropolis în 2007 a
spectacolului “În rolul victimei”, conduce din nou, inspirat, expunerea
scenică a piesei “Terorism”. Exploatează cu măsură sarcasmul scrierii și
dezvoltă un umor negru special. Spectatorii se amuză uneori, dar le
încremenește zâmbetul pe buze, când costată că e posibil ca fiecare în viață să
fi trăit un moment de revoltă la un pas de a produce victime sau de a fi
victimă. Ca regizor, Felix Alexa se dovedește a fi și un fin psiholog în
descifrarea personajelor anonime din piesă și îndrumarea fiecărui actor
distribuit, speculându-i capacitățile. Își dezvoltă coerent viziunea regizorală
într-un decor cu pricepere construit de Andrada Chiriac. Pentru a indica
locurile celor șase scene, scenografa apelează la proiecții video (concept
video reușit – Neil Coltofeanu); un construct metalic din fundal permite
proiecții de imagini statice cu trimiteri semnificative pentru spațiile în care
se petrec diverse conflicte, spații mobilate rapid și prin elementele strict
necesare acțiunii. Costumele scenografei completează vizualul reprezentației,
servind evidențierea tipologiilor.
Felix Alexa a lucrat minuțios cu
actorii, considerați de acest regizor de marcă, elementul forte al exprimării
conceptului său senic. Distribuția numeroasă solicită actori de diverse vârste
și regizorul reunește stilul personal al fiecăruia în ideea de a se transpune
cu firesc în caracterele măcinate de tensiuni și nemulțumiri interioare
particulare. Fiecare din cele șase scene își are particularitatea sa pentru
manifestarea personajelor. “Aeroportul” întâmpină spectatorii cu paisprezece
persoane aflate în așteptarea îmbarcării în diverse direcții. Alarma de pericol
solicită fiecăruia reacții. Andrei Finți e Pasagerul preocupat de gânduri
interioare care se revoltat doar că pierde avionul. Cu nuanță va evolua
excelent actorul în alte apariții (“Parcul”, “Avionul”) sugerând un caracter pe
care nemulțumirile îl pot provoca să înfăptuiască o crimă. Răzvan Oprea
(Pasagerul 1) și Victor Țăpeanu (Pasagerul 2) punctează din prima scenă,
ambiguitatea personajelor ce pot isca bănuieli asupra conportamentului într-o
situație limită, ca în scena finală - “Avionul”, cei doi actori să transmită
prin interpretare o subtilă trimitere că “pasagerii” respectivi ar putea fi
posibili teroriști. Tot în prima scenă “Aeroportul”, Claudiu Bleonț, Mihai
Calotă și Marius Bodochi definesc doar în câteva replici pe militarii ce păzesc
intrăriile spre pista avioanelor. Lista pasagerilor se completează prin Ileana
Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Tania Popa, Rodica Ionescu, Florentina Țilea,
Natalia Călin și Laurențiu Andronescu; fiecare punctează prin atitudine
tipologia care îi revine. Prin “Aeroportul” se lansează calea dezvăluirilor
următoare ce construiesc tematica scrierii - terorismul poate sta
ascuns în străfundul oricărui individ.
Surprinde montajul piesei prin cea de a
doua scenă, “Dormitorul” ce trece în planul sexual tematica , prin cei
doi amanți. Sunt excelenți Mihai Călin (Bărbatul) și Irina Movilă (Femeia) în
două partituri dificile. Cu abilitate regizorul dirijează interpretarea scenei
erotice în care personajele își exprimă caracterele. Mihai Călin remarcabil
redă egoismul celui pentru care relația cu o femeie înseamnă doar sex, iar
Irina Movilă prezintă prin diverse expresii stările duble ale celei care își trădează soțul
din dorința satisfacțiilor sexuale, dar și din nemulțumiri personale. Cele două tipologii care atacă o zonă
specială, nu se vor mai întâlni în alte scene.
O scenă senzațional dezvoltată teatral,
în ritm alert, cu suspans este “Biroul” unei corporații moderne. Fiecare actor
prezintă complex tensiunea personală a personajului, dar și pe cea exterioară
dictată de atmosfera și situațiile ivite în acel “birou”. Claudiu Bleonț
(Bărbatul) este excelent în șeful colectivului, un autoritar ce se confruntă cu
situații limită. Actorul găsește calea expresiei de a trece credibil de la o
stare la alta pentru a defini în profunzime pericolul pentru comunitate al unui
astfel de individ, arid sufletește. În acel “birou” fiecare din funcționare își
are probleme personale, pe scurt sugerate prin câteva replici, iar actrițele
distribuite în diferite tipologii, oferă interpretări de nota zece. Tania Popa
(Prima femeie) conduce personajul impresionant în pragul isteriei, Florentina
Țilea (A doua femeie) trăiește tensiunea situațiilor, Rodica Ionescu (A treia
femeie) “vorbește” prin expresie și când nu are replică, la fel ca și Natalia
Călin (A patra femeie). Echipei, se alătură Mihai Calotă (Colegul), într-o
tipologie aparent distantă față de situații, dar actorul îmbogățește personajul
prin o desăvârșită implicare expresivă în fiecare moment tensionat al acțiunii.
Distribuția acestei scene exemplar prezentate teatral, reușește să dea
profundă complexitate relațiilor dintre personaje, cu multă atenție susținute
permanent de actori.
Montajul
fraților Presniakov conduce apoi, spectatorii într-o altă zonă, aparent
liniștită – “Parcul”. Două bunicuțe simpatice își fac destăinuiri. Prima femeie
(Adela Mărculescu) are grijă de nepotul care se jocă în “parc”, cea de a doua
femeie (Ileana Stana Ionescu) pare aparent candidă, dar destăinuirile personale
arată cum privește critic cu sarcasm viața familiei sale. Excelent, cu finețe
la nuanțe, definesc tipologic personajele, aceste actrițe remarcabile ale
scenei noastre. Trecând prin “parc” apare
Bărbatul cu chip mohorât, Andrei Finți atenționând asupra frământărilor
intime ale personajului. În finalul scenei va interveni, firește, nepotul, un
mic terorist. Scena surprinde, din nou, cum în viața obișnuită, aparențele pot
fi răsturnate de teroarea mocnit tăinuită a fiecărui individ. Aceast demers
tematic se continuă într-un alt mediu – “Cazarma”. Perfect decupează Răzvan
Oprea (Primul bărbat), Victor Țăpeanu (Al doilea bărbat), Claudiu Bleonț (Al
treilea bărbat) și Mihai Calotă (Al patrulea bărbat), tipologiile celor aflați
sub autoritatea Colonelului (Marius Bodochi), un individ abuziv față de
subordonați.
Scena finală – “Avionul”, indică și
posibilul sfârșit tragic al poveștii din planul doi cu soțul înșelat care și-ar
fi ucis soția. Miezul tematic se amplifică însă, prin ambiguitatea interioară a
fiecărui personaj care apare în această scenă, sugerată admirabil de actori.
Andrei Finți (Pasagerul), Răzvan Oprea (Pasagerul 1), Victor Țăpeanu (Pasagerul
2) și Florentina Țilea (Stewardesa), lasă deschis finalul, în care poți bănui
în orice moment un posibil act terorist din partea fiecărui personaj.
"Terorism" este un spectacol mânuit cu artă de regizor în compania unor actori deosebiți; transmite emoție, tensiune, suspans spectatorilor, fără ostentația trimiterii prin efecte la problema fierbinte a terorismului ce amenință geopolitic realitatea actuală. Pentru prima scenă a țării, ca și pentru viața teatrală marchează un eveniment prin alegerea repertorială și realizarea scenică.
"Terorism" este un spectacol mânuit cu artă de regizor în compania unor actori deosebiți; transmite emoție, tensiune, suspans spectatorilor, fără ostentația trimiterii prin efecte la problema fierbinte a terorismului ce amenință geopolitic realitatea actuală. Pentru prima scenă a țării, ca și pentru viața teatrală marchează un eveniment prin alegerea repertorială și realizarea scenică.
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327