“KARAMAZOVII” – TEATRUL MIC / Sala Atelier (FNT)

UN EXPERIMENT DISCUTABIL …

         PRECiZARE – Teatrul Mic prezintă și acest spectacol cu un titlu important pe … scena sa transformată în “Sala Atelier” cu aproximativ șaptezeci de locuri pentru că … Primăria Capitalei nu a găsit până acum o soluție pentru a rezolva problema “bulinei roșii” atribuită clădirii care găzduiește doar sala mare și elegantă a teatrului, “flexibilă” cică la un cutremur. Este revoltător cum un teatru de prestigiu al Capitalei e lăsat de izbeliște, în vreme ce Primăria deschide … teatre, cum e de pildă, Teatrul Dramaturgilor Români! Condițiile minore ale scenei … de pe scena Sălii Atelier, afectează și reprezentația “Karamazovii” cu un complicat și spectaculos decor.

Dramatizarea unui roman, ridică o sumedenie de probleme pentru reprezentarea teatrală deoarece e aproape imposibil a se reda scenic consistența unei proze. “Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski e un important roman, amplu și complex. Acțiunea aparent polițistă, devine pretextul analizei în profunzime a psihologiei omului comentată filosofic, a sufletului său care se zbate între bine și rău, a căutării adevărului și credinței în Dumnezeu. În 1981, la Teatrul “Nottara” s-a prezentat memorabilul spectacol “Karamazovii” adaptare a romanului de scriitorul Horia Lovinescu și regizorul Dan Micu, regretate personalități culturale. În analiza spectacolului de la Teatrul Mic, nu vom face comparații cu cel de la Teatrul “Nottara”.

    

Regizoarea Nona Ciobanu propune acum, o adaptare după adaptarea lu Horia Lovinescu și Dan Micu, colaborează pentru ilistrația muzicală cu Vasile Șirli, autor al muzicii și pentru spectacolul regizat de Dan Micu, reduce din “dramatizare” unele personaje, introduce personajul Liza. Viziunea regizorală a Nonei Ciobanu concentrează acțiunea pe comentariul filosofic. Experimentul său se axează pe încercarea de a exploata teatral demersul filosofic al romanului și neglijează suportul dramatic al acțiunii de analiză psihologică a personajelor. În prima parte a reprezentației, timp de două ceasuri se dorește a fi urmărit și analizat conflictul dintre Bine și Rău, Dumnezeu și Diavol care macină familia Karamazovilor, ca apoi în cea de a doua parte, regizoarea să schimbe registrul teatral și să încearce rezolvarea acțiunii propriu-zise, ignorate la început. În final plasează moralizator, neinspurat teatral un monolog al judecătoarei cu intenții forțate de trimitere spre prezent. Din romanul lui Dostoievski, rămân pe scenă o acțiune greoi descifrată teatral, o mare parte din comentariile scritorului filosofice și mai puțin din complexitatea celor din familia Karamazov prin care se motivează de fapt, comentariile despre existență. Este greu, aproape imposibil a dramatiza sau adapta scenic un astfel de roman. Prezentarea teatrală a romanului poate să îndepărteze tânărul privitor al spectacolului, de necesitatea totuși, de a îl citi acasă, filă cu filă.

       

  Imaginea generală a reprezentației este spectaculoasă în sine, dar nepotrivit integrată condițiilor minore oferite de spațiul de joc și sala Atelier. Decorul, complicat conceput de Peter Kosir și Nona Ciobanu, ambiționează să susțină o impresie filmică dezbaterii filolosofice dorită de “adaptare”. Este alcătuit din panouri mobile, susținute de schele metalice. Manevrarea panourilor e dificilă, chiar dacă pe podea sunt însemnate locurile. Decorul parcă indică un labirint dintr-o hală dezafectată în care mai sunt urme de spații cu activitate precizată prin proiecțiile realizate de Peter Kosir. Proiecțiile nu își au însă întodeauna, sens în raport cu dialogul scenic. Frunzele toamnei sau o bibliotecă, imagini în alb și negru, susțin substratul dialogului, dat nu și cele sugerând clădiri moderne. Decorul vrea să fie o mare hală pentru viața întortocheată a unor oameni pasionali. O lumină venită de sus intervine uneori pentru a sugera găsirea liniștii și adevărului căutate de personaje. Acest decor înghesuit pe scenă, în imediata apropiere a spectatorilor, ar fi câștigat rostul trimiterilor sale spre imagini cu sens metaforic, dacă era totuși, pe o scenă mare.

         Vasile Șirli rescrie muzica de la foștii “Karamazovi”, o adaptează viziunii regizorale și apariției noului personaj Liza. Ilustrează muzical și texte introduse de regizoare în “adaptarea adaptării” din Arghezi, Emil Brumaru și Biblie. Din păcate, introducerea acestor texte, cât și a Lizei (cu sensibilitate interpretată muzical de Alina Petrică) încarcă exagerat intențiile teatrale de analiză filosofică.

        

Personajele lui Dostoievski nu mai au consistență în acest spectacol, devin numai personaje scheme pentru a argumenta idei filosofice majore. Cei trei frați - Dimitri, Ivan și Alexei – alături de fratele vitreg, Smerdiakov, sunt în conflict cu tatăl, Feodor Karamazov, un om imoral și în febra pasiunii iubirii intervin Grușenka și Katerina, toate sunt personaje complexe, definite profund psihologic de romancier. “Adaptarea adaptării” și viziunea regizorală, omit acest aspect important, iar actorii încearcă suplinirea prin cizelarea expresivă a replicilor. Cristian Iacob reușește performanța de susținere cu forță dramatică, rolul lui Ivan, devenit punct principal al adaptării. Actorul nuanțează gândurile interioare ale lui Ivan, intelectualul analist al credinței în Dumnezeu, dar și omul orgolios, ambițios în relațiile cu cei din preajmă. În partea a doua a reprezentației, aflat în fața judecătorilor care investighează uciderea tatălui Karamazov, personajul pierde din consistență prin adaptare și interpretarea din credibilitate. Remarcabil este și Marian Râlea în rolul tatălui “bufon” în relațiile de familie, lipsit de morală față de lume. Cu finețe, actorul sugerează cinismul lui Feodor Karamazov. “Adaptarea” anulează importanța lui Alexei în conflict, devenit prin restrângerea replicilor, doar un tânăr dăruit credinței în Dumnezeu. Profilul schematic al personajului e completat însă, prin interpretarea apreciabilă a actorului Rareș Florin Stoica. Nici personajul Dimitri cel pasional și inconștient de rezultatul pasiunii, nu mai are consistență în “adaptare”, dar actorul Radu Zetu îi creionează credibil profilul. O compoziție fals propusă de regie, e atribuită lui Bogdan Talașman pentru interpretarea lui Smerdiakov. Fratele vitreg bolnav, umilit, dar șmecher vorbește mai tot timpul cu o voce de scapete, e satirizat grosier, actorul reușește momente impresionante în final, când Smerdiakov e acuzat de crimă și își schimbă glasul.

 Pe Grușenka, regia o tratează ca o femeie provocatoare, frivolă, dar actrița Simona Mihăescu, reușește în multe momente să evidențieze suferința interioară care macină personajul și îl apropie de profilul psihologic conturat în roman. Portretul unei femei interesate, reci în sentimente, încearcă să prezinte Gabriela Iacob, în rolul Katerina. Unii actori au de interpretat câte două roluri. Oana Albu, punctează expresiv cinismul lui Rakitin într-o compoziție exagerat propusă regizoral și în alt rol, atitudinea superioară a Procurorului. Distribuția se mai completează prin Ioan Lupu (Pan Minisialovici, voce Kirillov, un călugăr), Avram Birău (Miusov, voce Svidrigailov), Petre Moraru (Starețul Zosima, Grigori, un petrecăreț, Președintele Curții) și Petra Thea Kosir (voce copil), toți sunt executanți ireproșabil în apariții scenice diverse, cât și în neinspiratele intervenții cu vocea din off.

         Acest experiment tratează actorii ca “desene” ale personajelor pentru a servi imaginea ilustrării teatral a unor idei filosofice. “Viața” personajelor este aproape anulată prin lipsa de suport a “adaptării adaptărilor”. Imaginea personajelor – scheme pentru a deveni argumente în conflictul filosofic, este construită prin costumele Doinei Levintza, o mare artistă a scenografiei. Costumele servesc însă, docil numai conceptul regizoral mult discutabil, și personajele în special cele feminine – Grușenka, Katerina și Liza – poartă veșminte ca la … operetă și dezavantajează conținutul constructului personajelor.

         “Karamazovii” este un experiment discutabil, realizat cu fantezie de Nona Ciobanu, dar lipsit de coerență prin personajele transformate de regie  în  scheme filosofice.

P.S. Luni, 23 octombrie în Festivalul Național de Teatru s-au prezentat și spectacolele – “N-ai tu treabă” ( remarcabilă realizare a Teatrului Act), “Regele Lear" (Teatrul Național “I.L.Caragiale”), “Playlist” (Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj Napoca), “Improvizația de la Versailles sau Casa maimuțelor” (Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara), “Scrisori de dragoste” (un  spectacol memorabil cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț prezentat la “Teatrelli” din București), “Rosmersholm” (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca), “Dorian” (Asociația Culturală Control N.București), “O femeie singură” (Teatrul de Artă din București) și “Rug” (Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu). Majoritatea spectacolelor au fost comentate pe blog.